impartire bunuri comune. Jurisprudență Partaj

Judecătoria ONEŞTI Sentinţă civilă nr. 1013 din data de 21.03.2013

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA ONEȘTI

JUDEȚUL BACĂU

Dosar nr. 3780/270/2012

Înreg. la 06.07.2012 - div.+ împărțire bunuri comune -

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1013

Ședința publică din 21.03.2013

Instanța constituită din:

Președinte - ---

Grefier - ---

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de reclamanta -- în contradictoriu cu pârâtul --- având ca obiect "divorț și împărțire bunuri comune";.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns avocat --- procurator pentru reclamantă, lipsă fiind ambele părți.

Procedura de citare îndeplinită cu pârâtul prin afișare la ușa instanței.

S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de ședință, care învederează:

- cauza are ca obiect " divorț și împărțire bunuri comune"; ,

- se află la al patrulea termen de judecată,

- stadiul procesual fond, după care:

Avocat ---depune la dosar ziarul Adevărul din data de 27.02.2013, cu dovada citării pârâtului prin publicitate

Instanța constată că procedura de citare este legal îndeplinită cu pârâtul prin depunerea ziarului cu dovada citării acestuia prin publicitate.

Avocat --- depune la dosar o declarația minorei --- trimisă prin E Mail urmând ca instanța să aprecieze asupra acestei declarații.

Instanța va aprecia la fond această declarație

Instanța pune în discuție cele două rapoarte de expertiză efectuate în cauză.

Avocat --- având cuvântul arată că nu are obiecțiuni la cele două rapoarte de expertiză, nu mai are cereri de formulat.

Nemaifiind cereri de formulat excepții de invocat ori probe de administrat instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Avocat --- având cuvântul solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și modificată în sensul că obiectul acțiunii este divorț și împărțire bunuri comune. Pentru primul capăt de cerere solicită admiterea acțiunii și desfacerea căsătoriei încheiate între părți din vina exclusivă a pârâtului. Din probele administrate pe acest capăt de cerere, declarațiile martorilor rezultă că pârâtul era doar o prezență, doar cu titulatura de soț fără a-și îndeplini îndatoririle ce i-ar fi revenit ca soț și tată care a transformat viața soției și a copiilor într-un calvar. Nu a fost interesat de cei doi copii ai săi, doi copii foarte buni probele fiind edificatoare și care pot forma convingerea instanței la desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtului. În ceea ce privește capătul de cerere privind exercitarea autorității părintești solicită ca aceasta să revină în mod exclusiv reclamantei pentru minora --- născută în anul 1999. Pârâtul nu s-a prezentat niciodată în instanță, nu se mai cunoaște nimic de el din anul 2009, și-a luat mașina și de atunci nu mai știe nimeni nimic de el. Având în vedere probele din dosar instanța poate aprecia că este o situație excepțională și să dispună exercitarea autorității părintești exclusiv de către mamă, care a fost întotdeauna aproape de copii, ambele fiice sunt cu mama în Portugalia. Din declarațiA depusĂ azi la dosar veți aprecia dar minora arată că nu mai știe nimic de tată ei astfel că autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de către mamă la care să se stabilească locuința. În cazul în care se va stabili locuința minorei la mamă solicită a nu se preciza expres locuința mamei altfel i s-ar îngrădi dreptul de a circula dat fiind faptul că reclamanta este doar rezident în Portugalia iar Tribualul Bacău în alte sentințe a spus că nu este obligatoriu să se specifice adresa exactă a mamei. Solicită deasemnei obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere în favoarea minorei raportat la venitul minim pe economie având în vedere că nu se cunosc veniturile pârâtului. În ceea ce privește capătul de cerere privind împărțirea bunurilor comune arată că prin încheierea din 07.02.2013 s-a stabilit masa bunurilor de împărțit și cotele de partaj. Reclamanta a avut o cotă de contribuție de 70% la dobândirea bunurilor insă instanța a cordat o cotă de 60% pe anumite considerente studiate. Solicită față de actele de la dosar și propunerile doamnei expert Metelescu Irina împărțirea bunurilor comune conform variantei I a raportului de expertiză lotul 1 în care reclamanta primește apartamentul din Tg Ocna și plătește sultă pârâtului iar pârâtul primește mașina și sulta de la reclamantă. Vizavi de sulta în discuție arată că din probele administrate din dosar și din rapoartele de expertiză rezultă că părțile s-au separat în fapt din anul 2009, autoturismul este în posesia pârâtului și pentru o echitate și pentru efortul depus și față de depozițiile martorilor în condițiile în care pârâtul a plecat cu autoturismul solicită a se stabili ca valoare a acestuia suma precizată de expert vizavi de anul 2009 data la care părțile s-au separat diferența fiind de 10.000 lei, în condițiile în care pârâtul aplecat cu autoturismul în anul 2009 sulta este doar de 4.002 lei. Este drept că instanța a apreciat că unele înscrisuri nu ar avea eficiență vizavi de cota majorată solicitată însă solicită ca la momentul deliberării și aprecierii a se avea în vedere aceste înscrisuri, de-a lungul căsătoriei reclamanta a făcut eforturi pentru a-și întreține familia și a dobândi bunuri S-a depus extras de cont din care s-a cumpărat autoturismul, datele de identificare din cont se regăsesc și în celelalte actele depuse la dosar vizavi de veniturile detaliate și traduse astfel că ar putea avea relevanță rezultă că acel cont este al reclamantei din care s-a scos suma pentru autoturism. Solicită împărțirea bunurilor conform variantei I lot. 1 atribuit reclamantei cu sultă către pârât de 4.002 lei și depune concluzii scrise. Solicită cheltuieli de judecată în raport de cota de partajat, va depune chitanță reprezentând onorariu avocat.

Dezbaterile fiind încheiate în temeiul art. 150 Cod procedură civilă instanța lasă cauza în pronunțare.

I N S T A N Ț A,

Deliberând,

Asupra cauzei civile de față constată;

Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost completată, înregistrată pe rolul instanței sub nr. 3780/270/2012, reclamanta --- în contradictoriu cu pârâtul --- a solicitat desfacerea căsătoriei, revenirea la numele avut anterior căsătoriei, exercitarea autorității părintești în mod exclusive de către reclamantă, obligarea pârâtului să achite pensia de întreținere precum și împărțirea bunurilor comune, cu cheltuieli de judecată.

Acțiunea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru de 2819 lei, din care 39 lei taxă judiciară pentru capătul de cerere privind desfacerea căsătoriei.

Taxa judiciară de timbru a fost redusă cu 50 % prin încheierea de ședință din 17.09.2012, respectiv din valoarea de 5775,2 rămânând de achitat suma de 2887,6 lei.

În motivare se arată că părțile s-au căsătorit în anul 1990, din căsătoria lor rezultând doi copii, din care doar ---, născuta la data de 27.02.1999, mai este minoră.

Reclamanta a precizat că relațiile matrimoniale sunt grav vătămate, căsătoria fiind un calvar datorită conduitei agresive, pe fondul consumului de alcool și geloziei exagerate a pârâtului.

În continuare se arată că reclamanta a depus eforturi ca această căsătorie să funcționeze însă fără nici un rezultat.

Reclamanta a precizat că singurele bunuri dobândite în timpul căsătoriei sunt cele obținute după plecarea la muncă în străinătate, iar din anul 2009 s-a produs separarea în fapt a părților, la solicitarea celor două fiice ale cuplului și odată cu revenirea în țară a pârâtului.

Totodată se menționează ca reclamanta a reușit să creeze un climat familial optim împreună cu cele două fiice ale sale în Portugalia.

Sub aspectul cererii de împărțire bunuri comune, reclamanta a motivat faptul că bunurile dobândite în timpul căsătoriei constau într-un imobil construcție și un autoturism aflat în posesia pârâtului și a solicitat reținerea unei cote majorate de 70 % din masa bunurilor întrucât pârâtul a fost dezinteresat de tot ceea ce însemnă viața de familie, tot ceea ce câștiga cheltuia pe alcool.

În drept s-au invocat prevederile art. 373,398,400,402 cod civil.

În dovedire s-a solicitat încuviințarea probei cu acte, martori, expertiză.

Pârâtul deși legal citat nu a fost prezent în fața instanței. A fost verificat domiciliul acestuia în portalul Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Părțile din prezenta cauză, -- și ---s-au căsătorit în data de 7.10.1990, căsătoria fiind înregistrată sub nr. --- în registrul stării civile al Primăriei Madarjac, jud. Iași.

Din căsătoria părților au rezultat doi copii, din care unul este minor, respectiv ---, născuta la data de 27.02.1999.

Potrivit declarațiilor testimoniale, relațiile matrimoniale au fost tensionate încă de la începutul căsătoriei din cauza comportamentului agresiv al pârâtului, pe fondul consumului de alcool și geloziei exagerate.

Sora reclamantei a declarat că a locuit o perioadă cu părțile în străinătate, însă după o lună de zile a trebuit să se mute, pârâtul fiind gelos din cauza soțului său. Martora a declarat " în luna respectivă sora mea a luat bătaie de la soțul ei în fiecare zi ca să aflu că pârâtul era gelos din cauza soțului meu";.

Martora --- a afirmat despre pârât faptul că i s-a părut o persoană arogantă, plină de sine și pe care nu îl interesa prea mult familia lui.

Aceleași martori au afirmat că pârâtul nu contribuia la cheltuielile materiale ale căsătoriei " fiind preocupat să bea. Ce câștiga era pentru el";.

Martora --- a declarat faptul că pârâtul schimba des locul de muncă din cauza consumului de alcool precum și faptul că " pârâtul nu îi dădea bani reclamantei, iar când își termina banii o bătea pe sora mea ca să îi dea bani din venitul ei, aceasta era nevoită să își ascundă banii la ea";.

Sub același aspect al contribuției pârâtului la susținerea cheltuielilor căsătoriei martora a afirmat " cei doi s-au căsătorit în anul 1990, iar el a lucrat timp de 4 ani la o fabrică unde patronul era o rudă și îl tolera pe pârât, până când nu a mai putut să facă acest lucru. Cu veniturile obținute în țară pârâtul contribuia la cheltuielile casei până a devenit alcoolic, acest lucru a coincis cu plecarea în Portugalia. Cât au stat în țară cei doi nu au reușit să achiziționeze bunuri, aveau doi copii mici și supraviețuiau. La un moment dat fetele au fost luate în grija unei surori a noastre timp de 7 ani. Știu din auzite că pârâtul ar fi în Italia. Ultima data l-am văzut în 2009 și s-au separat în fapt în același an.";

Nici cu copii săi, pârâtul nu a avut un comportament exemplar, martorii afirmând că acesta nu era afectuos cu ei, nu era preocupat de creșterea și îngrijirea lor, obișnuia să spună că nu sunt copii lui, în special în momentele în care consuma alcool.

Având în vedere cele arătate anterior, din coroborarea tuturor probelor, rezultă că raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, motiv pentru care instanța va admite acțiunea și va declara desfăcută căsătoria încheiată între părți, din culpa exclusivă a pârâtului, în temeiul art. 373 lit. b din codul civil.

Potrivit art. 383 al. 3 din codul civil, reclamanta va reveni la numele avut anterior căsătoriei, respectiv " Vieru";.

Având în vedere dispozițiile art. 397 din Codul civil, exercitarea autorității părintești cu privire la minora ---, născută la data de 27.02. 1999, va reveni în exclusivitate reclamantei.

Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere relațiile dintre părinți și copii lor minor, din declarațiile testimoniale rezultând că pârâtul nu se preocupă de îngrijirea și creșterea copiilor, mai mult nu se cunoaște locul în care acesta s-ar afla în prezent.

Din actele existente ( filele 9-12, 35) la dosar rezultă că ambii copii se afla în întreținerea reclamantei în Portugalia, beneficiază de condiții optime de viață, îngrijire, educare.

Instanța va avea în vedere și opțiunea exprimată de minoră prin mail-ul depus la dosarul cauzei. Astfel, minora a declarat că nu l-a mai văzut pe tatăl său din anul 2009, nu s-a mai interesat de ea și dorește să fie încredințată mamei.

Față de situația de fapt expusă anterior, având în vedere interesul superior al minorei, în baza art. 400 alin. 1 din codul civil locuința minorei va fi stabilită la mamă, specificând în acest sens atât domiciliul din România cât și cel din Portugalia.

Instanța nu va reține solicitarea reclamantei prin apărător de a nu specifica în mod concret domiciliul minorei, respectiv la o anumită adresă având în vedere modificările aduse de noul cod civil sub acest aspect.

Potrivit art. 496 cod civil " părintele la care copilul nu locuiește în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuința acestuia";.

Legiuitorul a introdus această reglementare având în vedere tocmai dificultățile practice existente în condițiile Codului civil 1865 și întâmpinate de părintele nerezident în exercitarea dreptului său legal, tocmai din cauza faptului că nu avea cunoștință de adresa exactă la care se află minorul.

Mai mult, legiuitorul a prevăzut în noul cod civil, faptul că " dacă afectează exercițiul autorității sau al unor drepturi părintești, schimbarea locuinței copilului, împreuna cu părintele la care locuiește, nu poate avea loc decât cu acordul prealabil al celuilalt părinte";.

De cele mai multe ori relațiile matrimoniale tensionate, grav vătămate afectează și exercițiul autorității părintești, drepturilor părintești, așa încât textul de lege devine aplicabil în mod frecvent.

Se va atrage atenția reclamantei asupra dispozițiilor prevăzute de art. 497 alin. 1 din Codul civil, potrivit cărora, dacă afectează exercițiul autorității sau al unor drepturi părintești, schimbarea locuinței copiilor, împreună cu părintele la care locuiește, nu poate avea loc decât cu acordul prealabil al celuilalt părinte.

Având în vedere prevederile art. 529 alin. 2 din codul civil, va fi obligat pârâtul la plata în favoarea minorei ---a unei pensii de întreținere în cuantum lunar 150 lei având în vedere venitul minim net pe economie, începând cu data introducerii cererii, respectiv 11.07.2012 și până la majoratul minorei.

Referitor la capătul de cerere privind împărțirea bunurilor comune, instanța constată că prin încheierea de ședință din data de 7.02.2013 a fost stabilită calitatea părților de proprietar codevlămași, cotele de partajat, masa bunurilor.

In cauza de față au fost efectuate două rapoarte de expertiză tehnică judiciară care au identificat bunurile, au propus variante de lotizare.

La atribuirea bunurilor, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 673 indice 9 cod procedură civilă, respectiv mărimea cotelor de partajat, posesia bunurilor.

In ceea ce privește valoarea autoturismului reținut la masa partajabilă, instanța va avea în vedere valoarea actuală, de la momentul partajului și nu valoarea de achiziție a acestui bun neavând relevanță faptul că bunul s-a aflat în posesia pârâtului ( gradul de uzură nu a fost determinat în mod concret, ci teoretic, având în vedere perioada de achiziție raportat la data efectuării expertizei).

Instanța va avea în vedere atât pentru imobilul apartament cât și pentru autoturism valoarea actuală, de la momentul efectuării partajului.

Urmează a dispune împărțirea bunurilor comune și atribuirea bunurilor conform variantei nr. 1 din raportul de expertiză tehnică construcții final, parte integrantă din prezenta hotărâre.

In conformitate cu prevederile art. 50 indice 2 din OUG nr. 51/2008 va obliga reclamanta la plata taxei judiciare în valoare de 2.887, 6 lei taxă judiciară de timbru către stat, la momentul rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri.

Cu privire la cheltuielile de judecată, instanța apreciază că onorariul de avocat în valoare de 2.400 lei pentru capătul de cerere privind desfacerea căsătoriei este mult prea mare raportat la complexitatea concretă a cauzei pe acest capăt de cerere.

Apărătorul reclamantei a depus la dosarul cauzei chitanțe onorariu avocat din care rezultă un onorariu de 2.400 lei pentru capătul de cerere " desfacere căsătorie"; și 1.000 lei pentru capătul de cerere privind " împărțire bunuri comune";.

Instanța apreciază complexitatea cauzei raportat la cele două cauze ca fiind invers proporțională cu valoarea onorariilor determinate de apărător.

Astfel, în cauza de față au fost acordate 6 termene de judecată, din care ar fi fost suficiente un singur termen pentru soluționarea primului capăt de cerere, odată cu audierea martorilor fiind posibilă soluționarea pe fond a acțiunii de divorț. Ceea ce este cu adevărat relevant din punct de vedere al cuantumului onorariului de avocat este activitatea efectiv depusă de apărător ( pentru acțiunea de divorț au fost depuse înscrisuri constând în acte de stare civilă, certificate emise în țară de reședință a reclamantei), în schimb pentru acțiunea de împărțire bunuri comune materialul probator administrat a fost mult mai amplu ( carnete de muncă pentru ambii soți, contract de munca al reclamantei din Portugalia, situația contului acesteia, două rapoarte de expertiză).

Pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin 3 cod procedură civilă, instanța va diminua cuantumul onorariului de apărător pentru acțiunea de divorț cu 60 %, respectiv la suma de 960 lei.

In ceea ce privește celelalte cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru, onorariu avocat în valoare de 1.000 lei, onorarii experți instanța va acorda reclamantei doar 40 % din aceste cheltuieli având în vedere cotele de împărțit stabilite în prezenta cauză.

Va dispune plata onorariilor de experți, în valoare de câte 700 lei fiecare către expert auto Tindeche Victor, expert tehnic construcții Metelescu Maria Irina, conform chitanțelor nr. 5142667/2013, respectiv 5142660/2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGI,

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte acțiunea, formulată de reclamata --- prin procurator avocat - în contradictoriu cu pârâtul --- astfel cum a fost completată.

Desface căsătoria părților înregistrată sub nr.--- în registrul stării civile al Primăriei Madarjac, jud. Iași, din culpa pârâtului.

Reclamanta revine la numele avut anterior căsătoriei, respectiv ---

Exercitarea autorității părintești cu privire la minora ---, născuta la data de 27.02. 1999 revine exclusiv reclamantei.

Stabilește locuința minorei --, născuta la data de 27.02. 1999 la domiciliul mamei reclamante, respectiv în România la adresa din ---

Atrage atenția reclamantei asupra dispozițiilor art. 497 cod civil , respectiv faptul că orice schimbare de domiciliu a minorului, care afectează exercițiul autorității sau altor drepturi părintești, trebuie adusă la cunoștința celuilalt părinte.

Obligă pârâtul la plata pensiei de întreținere în cuantum de 150 lei lunar pentru minora ---, născută la data de 27.02. 1999, începând cu data introducerii acțiunii, 11.07.2012 și până la majorat.

Dispune împărțirea bunurilor comune și atribuie loturile conform variantei nr. 1 din raportul final de expertiză tehnică construcții, parte integrantă din prezenta hotărâre, după cum urmează:

Lotul nr. 1 se atribuie reclamantei -- și se compune din apartament situat în ---, în valoare de 76.455 lei.

Valoarea masei de partajat este 109.679 lei.

Plătește sultă lotului nr. 2 ---, în valoare de 4.002 lei.

Lotul nr. 2 se atribuie pârâtului --- și se compune din autoturism marca Opel Vectra, 3 vol berlina 4 uși, număr de identificare ---, în valoare de 33.224 lei, aflat în posesia pârâtului.

Primește sultă în valoare de 4.002 lei de la lotul nr. 1 ---

Obligă reclamanta la plata taxei judiciare în valoare de 2.887, 6 lei taxă judiciară de timbru către stat, la momentul rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri.

Obliga pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.230 lei reprezentând cota de 40 % din onorariu avocat, taxă judiciară de timbru, onorarii experți, către reclamantă.

Dispune plata onorariilor de experți, în valoare de câte 700 lei fiecare către expert auto Tindeche Victor, expert tehnic construcții Metelescu Maria Irina, conform chitanțelor nr. 5142667/2013, respectiv 5142660/2013.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare pentru capătul de cerere având ca obiect " desfacere căsătorie";.

Cu apel în 15 zile de la comunicare pentru capătul de cerere având ca obiect " împărțire bunuri comune";.

Pronunțată în ședință publică, azi 21.03.2013

Președinte Grefier,

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre impartire bunuri comune. Jurisprudență Partaj