plangere contraventionala. Jurisprudență Circulaţie rutieră
Comentarii |
|
Judecătoria ONEŞTI Sentinţă civilă nr. 1005 din data de 21.03.2013
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA O N E Ș T I
JUDEȚUL B A CĂ U
Dosar nr. 263/270/2013 plângere contravențională
Înreg. la 17.01.2013
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1005
Ședința publică din data de 21.03.2013
Completul de judecată compus din:
Președinte - ---
Grefier - ---
Pe rol se află soluționarea cauzei civile promovate de petentul --- în contradictoriu cu intimatul ---, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare nelegal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de grefierul de ședință, care învederează;
- cauza are ca obiect "plângere contravențională"; ,
- prin serviciul registratură al instanței s-a depus de către petent precizări, întrebări și răspunsuri,
- prin serviciul registratură al instanței s-a depus de către IPJ Bacău precizări
- stadiul procesual fond, după care:
Petentul--este identificat cu CI seria ---
Instanța pune în discuție probatoriul ce urmează a fi administrat în cauză.
Petentul având cuvântul arată că nu există martori pentru nici una din părți.
Instanța face cunoscut părții prezente ce presupune administrarea unui probatoriu și în ce pot consta aceste probe și constată că petentul nu solicită administrarea probei cu expertiza tehnică auto.
În temeiul art. 167 alin. 1 Cod procedură civilă instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la doar apreciind-o concludentă și utilă soluționări cauzei.
Instanța solicită precizări petentului în sensul de a motiva de ce autoturismul a fost lovit numai în partea dreaptă.
Petentul având cuvântul arată că el a vrut să intre în parcare cu fața.
La solicitarea instanței petentul precizează că a vrut să dea cu mașina în marșarier deoarece a vrut să-l avertizeze pe celălalt conducător auto despre intenția sa.
Nemaifiind cereri de formulat excepții de invocat ori probe e administrat instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Petentul având cuvântul arată că a vrut să facă o înțelegere amiabilă cu cealaltă parte și depune constatare amiabilă la dosar. În momentul în care a văzut că nu poate face înțelegere amiabilă și îi era și rău a plecat acasă de la locul incidentului, după care a dat telefon la Poliție și a vorbit cu ofițerul de serviciu și a anunțat accidentul. Mai târziu nu a mai vrut să facă înțelegere amiabilă deoarece nu a avut cu cine. Solicită admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contravenție.
Dezbaterile fiind încheiate instanța lasă cauza în pronunțare.
I N S T A N Ț A,
Deliberând,
Asupra cauei civile de față constată următoarele.
Prin plângerea înregistrată sub nr. 263/2013, petentul ---în contradictoriu cu ---a solicitat anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria ---
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru potrivit Legii nr. 146/1997, OG nr. 2/2001.
In motivare petentul arată că în data de 20.12.2012, în jurul orelor 18 se afla cu autoturismul pe str. Trotușului din localitatea Onești în fața supermarket-ului Penny și intenționa să parcheze în parcarea mică de lângă str. Trotușului.
Petentul a precizat că a observat în oglinzile retrovizoare, că din spate se apropia un alt autoturism și a băgat în marșarier pentru a fi observat în condiții de ninsoare, vizibilitate redusă și stradă înghețată, însă a fost lovit ușor de acest autovehicul care nu a suferit avarii vizibile, în timp ce autoturismului său i-a fost spartă tripla dreaptă spate.
În continuare se arată că situația de fapt reținută de organul constatator nu corespunde realității întrucât vinovat de producerea accidentului a fost celălalt șofer, nu există nici o probă cu privire la dinamica producerii accidentului.
Totodată petentul a menționat că a anunțat telefonic organele de poliție cu privire la producerea accidentului, având o discuție în acest sens și cu brokerul de asigurări.
În dovedire s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Plângerea contravențională pendinte a fost formulată în termenul prevăzut de lege, respectiv art. 34 din OG nr. 2/2001.
Petentul --- a fost sancționat contravențional pentru faptele prevăzute de art. 54 alin 1, art. 79 alin 1 lit. b din OUG nr. 195/2002 constând în faptul că în data de 20.12.2012 a condus autoturismul marca Ford cu număr de înmatriculare ---, efectuând manevra de mers înapoi pentru a se încadra ulterior cu fața în parcarea de vis a vis de supermarketul Penny, nu s-a asigurat corespunzător intrând în coliziune cu autoturismul Renault cu număr de înmatriculare--- care oprise în spatele său totodată nu s-a prezentat la sediul poliției Onești pentru a anunța evenimentul rutier și nici nu a încheiat o constatare amiabilă de accident.
Examinând actul de constatare și sancționare a contravențiilor din punct de vedere al legalității acestuia, instanța reține că nu există nici un motiv de nulitate care să atragă sancțiunea anulării.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal, instanța reține că situația de fapt reținută de organul constatator corespunde realității și probelor administrate în cauză.
Petentul a susținut că vizibilitatea pe sectorul de drum era redusă ( ningea abundent) așa încât " a băgat în marșarier"; pentru a fi observat de mașina din spate. În declarația de la fila 16 petentul afirma că " eram oprit în dreptul supermarket-ului"; pentru ca în răspunsul la întâmpinare de la fila 29 să declare " eu am cuplat marșarierul pentru a fi mai vizibil și nu pentru a efectua manevra de mers înapoi, dar observând în oglinzile retrovizoare apropierea prea repede a autoturismului --- de mine am continuat parcarea cu fața prin virarea în loc la dreapta, moment în care am fost lovit ,deși spun eu că mă putea depăși fără probleme"; .
Instanța apreciază că raportat la avariile produse celor două autovehicule (menționate în declarațiile de la filele 16,17, autorizația de reparație, dinamica producerii accidentului a fost cea reținută de agentul constatator și descrisă și de șoferul ---
Așadar, petentul se afla staționat pe str. Trotușului, iar când a efectuat manevrele de mers înapoi, virat dreapta pentru a se încadra în parcarea de vis a vis de supermarket-ul Penny, a intrat în coliziune cu autovehiculul aflat în spatele său, acesta fiind și motivul pentru care avariile s-au produs în partea dreaptă a autovehiculului său, iar pentru autovehiculul ---în partea stângă. In acest sens se poate observa și schița accidentului.
Dacă coliziunea s-ar fi produs în modalitatea descrisă de către petent, respectiv prin lovirea directă de către autovehiculul condus de ---impactul s-ar fi produs în partea din mijloc pentru autovehiculul condus de către petent și eventual în partea din dreapta a celui de-al doilea autovehicul. Daca s-ar accepta dinamica producerii accidentului descrisă de către petent, avariile autovehiculului marca Renault nu ar fi trebuit în nici un mod să se încadreze pe partea stângă.
Dealtfel, petentul se contrazice inclusiv sub aspectul schițelor depuse la dosarul cauzei ( fila 16 verso, fila 29), în ultima schiță acesta indicând ca zonă de impact partea din dreapta a ambelor autovehicule. In condițiile în care acesta, după efectuarea manevrei înapoi, a efectuat și manevra de viraj dreapta este evident că impactul nu se putea produce tot în partea dreapta a celui de-al doilea autovehicul, deplasarea fiind pe diagonală față de autoturismul din spate (ca urmare a acestei manevre de mers spre dreapta).
Petentul a susținut că cel de-al doilea autovehicul nu prezenta semne vizibile de avarii, aspect nedovedit dată fiind declarația șoferului ---, mențiunile din procesul verbal, raportul agentului constatator.
Raportat la dispozițiile legale aplicabile, instanța reține că petentul nu a respectat prevederile art. 122 din HG nr. 1391/2006.
Potrivit art. 122 din HG nr. 1391/2006 "Se interzice conducătorilor de vehicule să reducă brusc viteza ori să efectueze o oprire neașteptată, fără motiv întemeiat.";
Astfel, acesta a susținut că la momentul efectuării manevrei vizibilitatea era redusă, așa încât avea obligația legală prevăzută de art. 128 alin 2 din HG nr. 1391/2006.
Art. 128 alin 2 din același act normativ statuează "În locurile în care mersul înapoi este permis, dar vizibilitatea în spate este împiedicată, vehiculul poate fi manevrat înapoi numai atunci când conducătorul acestuia este dirijat de cel puțin o persoană aflată în afara vehiculului.";
Pe de alta parte, tot petentul a menționat că era oprit și a cuplat marșarierul pentru a fi observat de șoferul din spate, și nu pentru a efectua manevra de mers înapoi ( fila 29), însă legea rutieră prevede în art. 114 din HG nr. 1391/2006, obligația conducătorilor de autovehicule de a utiliza "luminile de întâlnire atunci când plouă torențial, ninge abundent ori în alte condiții care reduc vizibilitatea pe drum";, iar "luminile pentru mersul înapoi atunci când vehiculul este manevrat către înapoi";.
Împrejurarea că petentul ar fi anunțat telefonic organele de poliție cu privire la evenimentul rutier ( aspect nedovedit întrucât listingul telefonic nu face dovada conținutului convorbirii) nu prezintă relevanță întrucât cerința legală prevăzută de art. 79 alin 2 lit. b din codul rutier este clară din acest punct de vedere și impune prezentarea " Conducătorilor de vehicule implicați într-un accident de circulație în urma căruia au rezultat numai avarierea vehiculelor și/sau alte pagube materiale: la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare.";
Față de considerentele anterior menționate, instanța va respinge ca nefondată plângerea contravențională.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Respinge ca nefondată plângerea contravențională formulată împotriva procesului verbal de contravenție seria -- de către petentul -- în contradictoriu cu --
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.03.2013
P R E Ș E D I N T E , G R E F I E R ,
← anulare act. Jurisprudență Cereri | constatare nulitate titlu proprietate. Jurisprudență... → |
---|