Inadmisbilitatea contestaţiei în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. 2 N.C.proc.civ. formulată împotriva unei decizii pronunţată în materia achiziţiilor publice
| Comentarii |
|
Curtea de Apel CRAIOVA-Sectia contencios-administrativ si fiscal Decizie nr. 1322 din data de 30.03.2015
Prin decizia nr. 1 din data de 07 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. 1992/54/2014 s-a respins plângerea formulată de petenta SC x SRL, împotriva deciziei nr. 2918/C5/3438 din 24 noiembrie 2014, pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în contradictoriu cu intimatele Comuna y și SC z SRL.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare S.C. x S.R.L..
În motivarea contestației, contestatoarea a susținut, în esență, că decizia contestată include omisiuni, iar instanța nu a cercetat și nu s-a pronunțat asupra unui aspect deosebit de important invocat ca motiv de casare a deciziei CNSC.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 92 coroborat cu prevederile art. 458, art. 503 și art. 634 din noul Cod procedură civilă.
Analizând cu prioritate excepția excepția inadmisibilității, invocată de intimată prin întâmpinare, în conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 248 din Noul Cod de procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Împotriva deciziei nr. 1 din data de 07 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. 1992/54/2014, decizie pronunțată de către instanța de achiziții publice, a formulat prezenta contestație în anulare contestatoarea S.C. x S.R.L., susținând că instanța nu a cercetat și nu s-a pronunțat pe motivele de casare indicate, precum și faptul că aprecierea instanței conform căreia nu există dispoziție legală care să impună constituirea unei garanții este consecința unei erori materiale.
Din perspectiva motivelor invocate în contestația în anulare, aceasta se încadrează în dispozițiile art. 503 alin. 2 pct. 2 și 3 din Noul Cod de procedură civilă, niciun element din cerere nerelevând elemente care să ducă la încadrarea contestației și pe dispozițiile art. 503 alin. 1 N.C.proc.civ.
Potrivit art. 503 - " Obiectul și motivele contestației în anulare.
(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.
(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:
1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia;
2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;
3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;
4. instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.
(3) Dispozițiile alin. (2) pct. 1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.";
Așa cum rezultă din dispozițiile art. 503 N.C.proc.civ., obiectul contestației în anulare este reglementat diferit în funcție de motivele pentru care se poate exercita această cale extraordinară de atac.
Întrucât contestația în anulare formulată se încadrează în dispozițiile art. 503 alin. 2 pct. 2 și 3 din Noul Cod de procedură civilă, pentru aplicarea acestor dispoziții trebuie stabilită natura juridică a plângerii formulată împotriva unei decizii pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.
Problema de drept care face obiectul analizei este aceea de a stabili care este natura juridică a acestei căi de atac. În concret, trebuie lămurit dacă plângerea poate fi considerată un recurs, sau rămâne o cale de atac distinctă, având o natură sui generis.
Prevederile O.U.G. nr. 34/2006 instituie norme cu caracter special aplicabile în materia achizițiilor publice. Potrivit dispozițiilor art. 281 și 283 din O.U.G. 34/2006, partea nemulțumită de decizia Consiliului poate formula plângere la curtea de apel în a cărei rază teritorială se află sediul autorității contractante. Plângerea este asimilată unei căi de atac și se soluționează în complet de 3 judecători potrivit art. 283 alin. 2 din O.U.G. nr. 34/2006.
Plângerea promovată în temeiul O.U.G. nr. 34/2006 are caracterul unei căi de atac împotriva deciziei pronunțată de C.N.S.C., cale de atac specifică materiei achizițiilor publice.
Plângerea este o etapă judiciară, neavând un caracter distinct de cel declanșat prin contestație, decizia C.N.S.C. constituind numai actul supus controlului judiciar, în limitele pronunțării acesteia. În această situație, plângerea poate fi utilizată de cei care au avut calitatea de parte la judecata în primă fază a procesului, indiferent de poziția procesuală pe care a avut-o partea respectivă.
Dispozițiile art. 281 din O.U.G. nr. 34/2006 limitează cadrul procesual al plângerii la aspecte de nelegalitate sau netemeinicie a deciziei C.N.S.C.
În lămurirea naturii juridice a plângerii, trebuie analizate asemănările și deosebirile existente între aceasta și calea de atac a recursului, reglementată de Codul de procedură civilă.
La data de 15.02.2013 a intrat în vigoare noul Cod de procedură civilă și, în pregătirea intrării în vigoare a codului, O.U.G. nr. 34/2006 a fost modificată substanțial prin O.U.G. nr. 77/2012, astfel că analiza comparativă trebuie făcută ținând cont de dispozițiile din codul de procedură civilă și din O.U.G. nr. 34/2006.
Sub aspectul asemănărilor, O.U.G. nr. 34/2006 (art. 283 alin. 2), cât și Codul de procedură civilă au prevăzut ca plângerea, respectiv, recursul, se soluționează în complet format din 3 judecători. Art. 283 alin. 3 teza întâi din O.U.G. nr. 34/2006, în versiunea anterioară intrării în vigoare a modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 77/2012, prevedea că "plângerea se soluționează potrivit dispozițiilor art. 3041 din Codul de procedură civilă"; (vechiul Cod de procedură civilă). Potrivit art. 3041 din vechiul Cod de procedură civilă, "recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute la art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele";. Acest din urmă text legal nu a mai fost preluat de legiuitor în noul Cod de procedură civilă.
Sub aspectul deosebirilor existente între plângere și recurs, trebuie precizate următoarele:
Plângerea este formulată împotriva unei decizii a C.N.S.C., în termen de 10 zile de la comunicare. Plângerea va conține toate elementele prevăzute în cazul contestației de art. 270 alin. 1 din O.U.G. nr. 34/2006 și se depune/se transmite de către parte direct Curții de Apel competente să o soluționeze. Plângerea vizează atât motive de nelegalitate, cât și motive de netemeinicie.
În condițiile art. 483 și urm. din Noul Cod de procedură civilă, recursul este formulat împotriva unei sentințe pronunțată de instanța de fond. Recursul se depune/transmite instanței a cărei hotărâre se atacă, termenul de recurs, în materia contenciosului administrativ, fiind de 15 zile de la comunicarea hotărârii potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Noul Cod de procedură civilă permite doar casarea unei hotărâri, nu și modificarea acesteia. De asemenea, Noul Cod de procedură civilă vizează doar motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, nefiind preluate dispozițiile art. 3041 din vechiul Cod de procedură civilă.
Sub imperiul noului Cod de procedură civilă este exclus orice paralelism între plângere și recurs. În condițiile în care, chiar și după apariția noului Cod de procedură civilă, plângerea vizează, în continuare, atât aspecte de nelegalitate, cât și de netemeinicie, în timp ce recursul vizează exclusiv aspecte de nelegalitate, este cert că plângerea este o instituție juridică distinctă de recurs, cu care nu se poate confunda.
Legiuitorul a stabilit doar faptul că plângerea vizează atât motive de nelegalitate, cât și de netemeinicie, nu și faptul că aceasta este ea însăși un recurs. Dacă ar fi intenționat să o califice ca fiind recurs, legiuitorul ar fi menționat în mod expres acest lucru.
Ca urmare, în versiunea actuală a O.U.G. nr. 34/2006 și a Codului de procedură civilă, plângerea este și rămâne o cale de atac sui generis, reglementată de o lege specială, distinctă de recurs.
Plângerea formulată împotriva deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor la instanța judecătorească este o cale de atac, aspect ce reiese atât din prevederile O.U.G. nr. 34/2006 care constituie reglementarea specială în materia achizițiilor publice, cât și din cele statuate prin jurisprudența Curții Constituționale referitoare la calea de atac împotriva deciziei organului de jurisdicție administrativă (Decizia nr. 296 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 1 august 2014).
Curtea constată că decizia nr. 1 din data de 07 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. 1992/54/2014, atacată cu contestație în anulare, nu se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 503 alin. 2 N.C.proc.civ., nefiind o hotărâre pronunțată de o instanță de recurs, ci o hotărâre pronunțată în calea de atac a plângerii prevăzută de art. 281 din O.U.G. nr. 34/2006.
Deși completele de achiziții au componența completului de recurs, aceasta nu înseamnă că deciziei pronunțată de curtea de apel în procedura achiziției îi sunt aplicabile normele prevăzute de art. 503 alin. 2 N.C.proc.civ.
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.
În conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. 2 și art. 129 din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.
În cazul contestației în anulare speciale, condiția de admisibilitate are în vedere doar obiectul acesteia și este prevăzută de art. 503 alin. 2 N.C.proc.civ. Astfel, potrivit acestui text, contestația în anulare specială poate fi formulată împotriva hotărârilor instanțelor de recurs.
Instanța judecătorească poate să analizeze în calea de atac a contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. 2 N.C.proc.civ. numai deciziile pronunțate de către instanța de recurs și nu decizii pronunțate în materia achizițiilor publice.
Cum decizia nr. 1 din data de 07 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. 1992/54/2014 a fost pronunțată în calea de atac a plângerii împotriva deciziei C.N.S.C., decizia nu poate fi atacată cu contestația în anulare pentru motivele prevăzute la art. 503 alin. 2 N.C.proc.civ., astfel că nu pot fi analizate motivele invocate de contestatoare în contestația formulată.
Pentru aceste considerente, în raport de condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 503 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă, Curtea de Apel va respinge contestația în anulare ca inadmisibilă.
| ← Excepţie de nelegalitate. Neintroducerea în cauză a... | Aplicabilitatea şi efectele deciziilor curţii constituţionale... → |
|---|
