Inadmisibilitatea recursului. Motive de recurs ce vizează netemeinicia hotărârii atacate
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia nr. 1738 din 5 aprilie 2013
Prin sentinţa civilă nr. 570/22.03.2012, pronunţată de Judecătoria Sighetu Marmaţiei, s-au respins excepţiile insuficientei timbrări şi a inadmisibilităţii, invocate de pârâţi, şi s-a admis acţiunea formulată de reclamanţii P.I. şi P.L., în contradictoriu cu pârâţii T.V. şi T.M., aceştia fiind obligaţi să le predea reclamanţilor, în deplină proprietate şi paşnică folosinţă, terenul în suprafaţă de 81 mp identificată şi evidenţiată în cuprinsul anexei nr. 1 c2 ce însoţeşte completarea nr. 2 adusă raportului de expertiză întocmit de inginer Z.N..
S-a stabilit linia despărţitoare dintre terenul situat în municipiul Sighetu Marmaţiei, înscris în cartea funciară nr. 18591, cu număr cadastral 3312/3/2/2, în suprafaţă de 700 mp, proprietatea reclamanţilor şi terenul folosit de pârâţi, situat în localitatea L. nr. 70, judeţul Maramureş, pe aliniamentul A-B-a-d-40-41-13-12-2-7-A materializat în planul de situaţie din anexa nr.1 C ce însoţeşte prima completare adusă raportului de expertiză întocmită de expert tehnic Z.N., ce face parte integrantă din hotărâre, iar pârâţii au fost obligaţi să permită reclamanţilor edificarea unui gard pe linia despărţitoare mai sus evidenţiată.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă instanţa a obligat pârâţii să plătească reclamanţilor suma de 3.346 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în considerentele sentinţei următoarele:
„Reclamanţii P.I. şi P.L. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii T.V. şi T.M., stabilirea liniei despărţitoare între terenul proprietatea lor, înscris în cartea funciară nr. 18591 având număr topografic 3312-3-2-2 şi terenul pârâţilor, cu obligarea acestora de a permite edificarea unui gard pe linia despărţitoare ce se va stabili şi de a preda în deplină proprietate şi paşnică folosinţă suprafaţa de teren ocupată din terenul reclamanţilor.
Au învederat reclamanţii că sunt proprietarii imobilului situat în localitatea Sighetu Marmaţiei, str. L. nr. 70A, judeţul Maramureş în baza unui contract de vânzare cumpărare încheiat cu pârâţii. La momentul cumpărării terenului, pârâţii au indicat limitele acestuia prezentând o schiţă vizată de Primăria Municipiului Sighetu Marmaţiei care cuprindea şi menţiunea acordului pârâţilor cu privire la dimensiunile terenului.
S-a precizat că la sugestia şi rugămintea pârâţilor nu a fost ridicat un gard o anumită perioadă de timp, iar când s-a intenţionat de către reclamanţi edificarea unui grad, aceştia s-au lovit de refuzul numiţilor T.V. şi T.M., ce au intrat chiar pe o porţiune din proprietatea reclamanţilor.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 480, 584 din codul civil.
Prin întâmpinarea formulată, pârâţii au solicitat respingerea acţiunii civile promovate şi au invocat excepţia insuficientei timbrări şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii privitor la capătul de cerere vizând revendicarea unei suprafeţe de teren, argumentat de nerespectarea prevederilor art. 112 alin. 1 punctul 3 Cod procedură civilă, prin neindicarea obiectului cererii (suprafaţa ocupată de pârâţi şi valoarea acesteia).
Pârâţii au precizat că schiţa despre care fac referire reclamanţii în cuprinsul acţiunii are în vedere un alt teren, ce a făcut obiectul unui contract de vânzare-cumpărare încheiat cu familia Ardelean.
Prin precizarea de acţiune formulată (fila 73) reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor de a le preda în deplină proprietate şi paşnică folosinţă terenul pe care aceştia îl ocupă, în suprafaţa ce va fi identificată în cuprinsul unei lucrări de specialitate (estimată la 70 mp).
Prima instanţă a respins excepţia insuficientei timbrări în raport de chitanţa MMSM1DV 070325 din 20.10.2011 ce atestă plata unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 376 lei, precum şi excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere vizând revendicarea suprafeţei de teren ocupate de pârâţi având în vedere precizările aduse acţiunii iniţiale şi asigurarea respectării principiului privind liberul acces la justiţie.
Apoi, pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, prima instanţă a reţinut că reclamanţii sunt proprietarii imobilului, situat în localitatea Sighetu Marmaţiei, în locul numit L., judeţul Maramureş reprezentând teren în suprafaţă de 700 mp, înscris în cartea funciară nr. 18.591 a localităţii Sighetu Marmaţiei, cu număr topografic 3312-3-2-2, în temeiul contractului de vânzare cumpărare imobiliar autentificat sub nr. 3324 din 16 august 2007 de BNP Sas Gheorghe, relevant sub aspectul proprietăţii reclamanţilor asupra imobilului mai sus identificat fiind şi extrasul de carte funciară pentru informare nr. 6846 din 17 august 2007.
Judecătoria a constatat că la baza încheierii contractului de vânzare cumpărare dintre părţi a stat schiţa de dezmembrare a imobilului ce poartă nr. 2355 din 21.08.2002, documentaţie ce atestă atribuirea numărului cadastral 3312-3-2-2 terenului, în suprafaţă de 700 mp, înstrăinat reclamanţilor.
Din depoziţiile martorilor C.I. şi B.P. a reieşit că la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare încheiat între părţi terenul nu era împrejmuit, iar la un interval de un an, linia despărţitoare a fost stabilită prin amplasarea unei sârme.
Raport de expertiză tehnică judiciară întocmit de către expertul Z.N. a relevant faptul că terenul deţinut în proprietate de către reclamanţi are o suprafaţă de 747 mp, existând o neconcordanţă între situaţia faptică şi cea evidenţiată în cuprinsul schiţei de dezmembrare nr. 2355 din 21.08.2002 - fila 114 (în sensul că terenurile de 700 mp şi respectiv 1400 mp au un front la stradă mai scurt dar o lungime mai mare comparativ cu dimensiunile ce figurează în schiţa de dezmembrare).
În cuprinsul primei completări aduse lucrării de specialitate au fost propuse două variante privind linia despărţitoare (prima având în vedere stabilirea unei concordanţe între suprafaţa faptică şi cea evidenţiată de contractul de vânzare cumpărare, iar cea de-a doua ţinând cont şi de terenul aflat în folosinţa terţei persoanei A.).
În cadrul celei de a doua completări la raportul iniţial de expertiză, s-a desprins concluzia conform căreia pârâţii ocupă doar suprafaţa de 81 mp, evidenţiată în anexa grafică ce poartă nr. 1C2.
Soluţionarea cauzei a impus efectuarea şi celei de a treia completări la raportul de expertiză, în cadrul căreia expertul a reiterat justificarea propunerii a două variante de linii despărţitoare, menţionând că linia iniţial stabilită marcată A-B în anexa 4 la raport prezintă dezavantajul de a nu ţine cont de actuala linie de mejdă între reclamanţi şi terţul A., în timp ce linia propusă pe aliniamentul A-B-a-d-40-41-13-12-2-7-A (aşa cum acesta este materializat în planul de situaţie din anexa nr.1 C ce însoţeşte prima completare adusă raportului de expertiză) are în vedere şi acest aspect.
Judecătoria, având în vedere prevederile art. 480 şi 481 din Codul Civil şi dispoziţiile art. 1 din Protocolul Adiţional nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, concluziile raportului de expertiză, a admis capătul de cerere privind revendicarea terenului în suprafaţă de 81 mp.
Raportat la probele de la dosar, prima instanţă a constatat că linia despărţitoare este evidenţiată conform concluziilor expuse în planul de situaţie din anexa nr.1 C ce însoţeşte prima completare adusă raportului de expertiză întocmită de expert tehnic Z.N., pe aliniamentul A-B-a-d-40-41-13-12-2-7-A, fapt pentru care, în baza art. a admis acţiunea reclamanţilor şi, totodată, a obligat pârâţii să le permită acestora edificarea unui gard pe linia despărţitoare stabilită”.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, pârâţii T.V. şi T.M., solicitând admiterea apelului şi schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul stabilirii liniei de hotar în conformitate cu anexa 1 din raportul iniţial de expertiză, iar în subsidiar admiterea completării probaţiunii cu o nouă expertiză, care să lămurească situaţia de fapt şi de drept.
În motivarea apelului apelanţii au învederat că în dosarul de fond s-a dispus efectuarea unei expertize care a fost urmată de 3 completări. Primul raport a concluzionat că „în teren ambele parcele au un front la stradă mai scurt, dar o lungime mai mare decât în schiţa de dezmembrare”, iar cu referire la topo 3312/3/2 ce a fost dezmembrat în două parcele, din care una (3312/3/2/2) a reclamanţilor, expertul a arătat că nu a fost dezmembrat corect, „motiv pentru care aplicarea strictă a dimensiunilor preluate din schiţa, în teren sunt dificil de realizat”.
Expertul a mai apreciat că „rămâne de stabilit aspectul dacă într-adevăr s-a făcut o greşeală la reprezentarea pe schiţa avizată în 2002 a parcelei iniţiale de 3312/2 în suprafaţă de 2100 mp, în sensul că conturul real al parcelei este cel arătat la măsurătoare de către pârâţi. În acest sens trebuia studiat care este situaţia de fapt a parcelei cu nr. top 3312/2/3 care figurează în partea de S-E. Numai după lămurirea acestui aspect se va putea preciza dacă pârâţii folosesc în prezent porţiuni din terenul reclamanţilor”.
Apelanţii au precizat că, în mod surprinzător, raportul iniţial de expertiză este însoţit de mai multe schiţe din care rezultă că terenul în litigiu are, pe rând, mai multe valori reprezentând lungimea sa:101,1 m; 87,53 m - anexa 4, 73,39 m conform-anexei 2, iar instanţa de fond a ţinut seama de anexa nr. 1C din completarea nr. 1 a raportului de expertiză efectuată de ing. Z.N., deşi schiţa nu respecta situaţia de fapt din teren.
Au mai învederat apelanţii că instanţa de fond i-a prejudiciat prin aceea că i-a obligat să predea reclamanţilor suprafaţa de 81 mp, astfel încât aceştia beneficiază de o suprafaţă mult mai mare decât au achiziţionat prin actul de vânzare - cumpărare.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimaţii au solicitat respingerea apelului şi obligarea apelanţilor la plata cheltuielilor de judecată, învederând instanţei că este nefondată solicitarea apelanţilor de a se stabili linia de hotar conform stării de fapt, pentru că aceasta nu e în concordanţă cu situaţia juridică a imobilului şi cu datele din CF.
Apelanţii pârâţi au înstrăinat reclamanţilor un teren care la data cumpărării nu era delimitat de terenul folosit de vânzători prin semne distincte de hotar, însă părţile au convenit ca terenul să aibă limitele din schiţa de dezmembrare prezentată de către vânzători notarului public care a instrumentat contractul. În momentul când intimaţii au solicitat punerea semnelor de hotar între proprietăţi apelanţii au refuzat respectarea limitelor convenite la notar.
Tribunalul Maramureş, prin decizia civilă nr. 243/A/11.10.2012, a respins ca nefondat apelul declarat de apelanţii T.V. şi T.M., împotriva sentinţei civile nr. 570/22.03.2012 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei.
Au fost obligaţi apelanţii să le plătească intimaţilor P.I. şi P.L. suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Motivând decizia pronunţată, instanţa a reţinut în considerentele acesteia următoarele:
„Aşa cum rezultă din contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 3324/16.08.2007 intimaţii au cumpărat de la apelanţi terenul de natură arabil în suprafaţă de 700mp situat în Municipiul Sighetu Marmaţiei, în locul numit „L”; sub A3 în CF 18591 Sighetu Marmaţiei; nr. top 3312/3/2/2 la preţul de 9800 Euro.
Terenul intimaţilor astfel dobândit se învecinează nemijlocit în partea nordică cu terenul aflat în folosinţa apelanţilor situat în Sighetu Marmaţiei str. L., nr. 70.
Trebuie menţionat că apelanţii au dobândit dreptul de proprietate asupra parcelei în suprafaţă de 2100 mp teren înscrisă în CF 18591 Sighetu Marmaţiei cu nr. top 3312/3/2 în baza sentinţei civile 129/A pronunţată de Judecătoria Sighetu Marmaţiei în dosar nr. 4522/2001, la baza intabulării dreptului de proprietate în CF 18501 stând schiţa de dezmembrare vizată de ONCGC sub nr. 928/28.03.2002 (fila 144 dosar).
La data de 23.08.2002 apelanţii şi-au parcelat prin voinţă proprie terenul în suprafaţă de 2100 mp înscris în CF 18591 Sighetu Marmaţiei cu nr. top 3312/3/2 în două noi parcele: nr. top 3312/3/2/1 de 1400 mp şi nr. top 3312/3/2/2 de 700 mp, conform schiţei de dezmembrare vizată de ONCGC Maramureş sub nr. 2355/21.08.2002 (fila 145 dosar). Astfel, dimensiunile şi configuraţia celor două noi parcele au fot stabilite exclusiv prin voinţa proprietarilor apelanţi.
La aceeaşi dată apelanţii au vândut numiţilor A.D. şi A.I.I. parcela nouă cu nr. top 3312/3/2/1 - de 1400 mp prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 610/23.08.2002 (fila 16-17), rămânând în proprietatea apelanţilor diferenţa de 7010 mp teren identificat cu nr. top nou 3312/3/2/2.
Schiţa de dezmembrare vizată de ONCGC nr. 2355/21.08.2002 prin care s-a materializat voinţa apelanţilor de a-şi împărţi terenul de 2100 mp a fost semnată cu ocazia încheierii contractului de vânzare - cumpărare nr. 610/2002 atât de apelanţii vânzători, cât şi de cumpărătorii A.
Aşa cum rezultă din adresa nr. 210/04.05.2010 emisă de Biroul Notarului Public Sas Gheorghe, la încheierea contractului de vânzare-cumpărare imobiliar nr. 3324/16.08.2007 prin care apelanţii le-au transmis intimaţilor Pop dreptul de proprietate asupra diferenţei de 700 mp teren cu nr. top 3312/3/2/2, părţile au avut în vedere schiţa de dezmembrare nr. 2355/21.08.2002 pe care, suplimentar, au fost consemnate dimensiunile parcelei vândute: (12 m; 73 m; 8,5 m; 70 m).
Deşi prin întâmpinarea depusă la fila 15 dosar - fond pârâţii - apelanţi au negat că schiţa de dezmembrare menţionată cu completările referitoare la dimensiuni a stat la baza perfectării acordului de voinţă dintre părţi, în faţa instanţei de apel, apelanţii vânzători şi-au recunoscut semnăturile de pe copia schiţei comunicate Judecătoriei Sighetu Marmaţiei de către Biroul Notarului Public Sas Gheorghe, inclusiv semnăturile prin care şi-au însuşit conţinutul schiţei şi cu ocazia autentificării contractului de vânzare - cumpărare încheiat cu intimaţii P.
Prin acţiunea introdusă intimaţii - reclamanţi au solicitat stabilirea liniei de hotar dintre proprietatea lor cumpărată de la apelanţii - pârâţi şi terenul limitrof al acestora, pretins proprietatea extratabulară.
În sensul prevederilor art. 584 cod civil grăniţuirea constituie operaţiunea de determinare, prin semne exterioare şi vizibile, a limitelor dintre două proprietăţi limitrofe, pentru a se cunoaşte limitele fondului asupra căruia poartă dreptul de folosinţă al proprietăţii celor două fonduri. O asemenea operaţiune poate avea loc atât în situaţia când nu există semne vizibile ale liniei de hotar, cât şi în situaţia în care astfel de semne există, dar sunt contestate de părţi.
În speţă, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă pe baza depoziţiilor martorilor audiaţi, dar şi a recunoaşterilor părţilor, la momentul încheierii contractului de vânzare -cumpărare, cele două terenuri nu erau delimitate prin semne vizibile de hotar.
Ambii martori au declarat că ulterior vânzării (după un an) terenul reclamanţilor -intimaţi a fost împrejmuit cu sârmă, iar martorul B.P. a menţionat că părţile au pus împreună ca mejdă o sârmă cu ţăruşi. Cert este însă că aceste semne de delimitare sunt contestate cel puţin de intimaţii - reclamanţi.
Raportul de expertiză întocmit în cauză la data de 12.11.2010 a relevat împrejurarea că dimensiunile parcelei reclamanţilor- intimaţi constatate în urma măsurătorilor perimetrului acesteia, astfel cum era delimitat la acel moment în teren (inclusiv de gardul de sârmă contestat) nu coincid cu dimensiunile parcelei cu nr. top 3312/3/2/2 indicate în schiţa de dezmembrare nr. 2355/21.08.2002 anexată actului autentic de vânzare - cumpărare încheiat între părţi, respectiv în limitele conturate de împrejmuirile existente (2, 7, 8, 14, 15, 31, 32, 33, 36, 40, 41, 13, 12, 2) frontul la stradă este de doar 10,76 m în loc de 11,45- 11,5; iar lungimea este de 101 m în loc de 74 m.
Totodată expertul a precizat la pct. 2 din raport că forma parcelei cu nr. top 3312/3/2 dezmembrate prin schiţa avizată cu nr. 2355/21.08.2002 nu corespunde formei iniţiale a topograficului 3312 din harta cadastrală 1:2880.
În completarea nr. 1 întocmită la 05.05.2011 expertul a explicat că în schiţa nr. 928/28.03.2002 ce a stat la baza dobândirii dreptului de proprietate de către apelanţi asupra suprafeţei de 2100 m cu nr. top 3312/3/2 prin hotărâre judecătorească, conturul parcelei mamă 3312/3 nu a fost preluat corespunzător hărţii cadastrale, iar schiţa de dezmembrare nr. 2355/21.08.2002 a preluat forma top 3312/3/2 din schiţa nr. 928/28.03.2002.
Tribunalul apreciază ca fiind lipsit de relevanţă în speţă acest aspect tehnic, atâta timp cât la dobândirea propriului drept de proprietate asupra suprafeţei de 2100 mp-top 3312/3/2 apelanţii vânzători au avut în vedere configuraţia acesteia aşa cum a fost transpusă în schiţa nr. 928/28.03.2002 întocmită de F.A., iar la parcelarea suprafeţei în topograficele 3312/3/2/1 şi 3312/3/2/1 şi, apoi, la vânzarea acestora, au avut reprezentarea aceleiaşi configuraţii.
Mai mult, pe schiţa utilizată la perfectarea contractului de vânzare - cumpărare dintre părţi, vânzătorii apelanţi au consemnat dimensiunile parcelei cu nr. top 3312/3/2/2 pe care au înţeles să o înstrăineze, respectiv 12 m front la stradă, 70 m de-a lungul terenului vândut anterior numiţilor A., 8,5 m în partea vestică şi 73 m de-a lungul terenului lor.
În condiţiile în care, aşa cum apelantul însuşi a învederat Tribunalului în şedinţa publică din 04.10.2012, limita proprietăţii primilor cumpărători A. - teren cu nr. top
3312/3/2/1 - 1400 mp nu s-a modificat, fiind stabilită prin semne exterioare (ţăruşi şi sârmă) chiar de apelant, iar dimensiunile parcelei vândute, top 3312/3/2/2: 12 m x 70m x 8,5 m x 73 m au fost raportate la această limită tot prin voinţa apelanţilor, împrejurarea că, tehnic, configurarea parcelei iniţiale nr. 3312/3/2 nu corespunde conturului din harta cadastrală 1:2880 nu poate avea nici o înrâurire asupra stabilirii liniei de hotar dintre vânzători şi cumpărători.
Orice proprietate asupra unui teren are un contur, iar vânzătorii apelanţi au înţeles să transfere cumpărătorilor intimaţi parcela 3312/3/2 cu mărimile indicate în schiţă, măsurate de la linia de hotar pe care tot ei au stabilit-o când au vândut numitului A. în 2002.
Astfel, în mod corect a stabilit prima instanţă linia de hotar conform propunerii expertului din prima completare a raportului de expertiză din 05.05.2011 - evidenţiată în anexa 1C, cât timp această propunere s-a raportat la linia de hotar dintre intimaţi şi primii cumpărători -A..
Criticile apelanţilor referitoare la raportul de expertiză întocmit în cauză sunt total nefondate. Expertul justifică lungimile diferite ale terenului reclamanţilor - intimaţi, iar explicaţiile sale sunt logice şi clare:101,1 m este lungimea terenului pe care intimaţii reclamanţi îl folosesc, dar care, aşa cum se arată în completarea raportului depusă la data de 05.05.2011, depăşeşte limitele top. 3312/3/2/2, extinzându-se peste top. 3312/3/3 aparţinând vecinului A.G.; 87,53 m este lungimea liniei despărţitoare dintre reclamanţi şi pârâţi care asigură încadrarea terenului vândut intimaţilor reclamanţi în limitele nr. top 3313/3/2/2, respectă linia de hotar a acestuia cu proprietatea din sud a vecinului A., cu cea din est a vecinului A. (nr. top 3313/3/3) şi frontul la str. L., dar şi suprafaţa vândută.
Lungimea de 73,39 m este cea extrasă din schiţa avizată cu nr. 2355/21.08.2002 în care unghiul de intersecţie al top 3313/3/2/2 cu str. L. (astfel cum a fost configurat) este mai mare decât unghiul real de intersecţie, aspect clar relevat în anexa 3 a primului raport de expertiză intitulată „suprapunere schiţa dezmembrare”- fila 125 dosar.
În ceea ce priveşte susţinerea apelanţilor referitoare la mărirea suprafeţei proprietăţii intimaţilor ca şi consecinţă a admiterii acţiunii în revendicare, Tribunalul constată că este neîntemeiată.
Raportul de expertiză cu completările sale a relevat că reclamanţii intimaţi folosesc în total o suprafaţă de 747 mp teren, din care 123 mp constituie proprietatea vecinului A.- făcând parte din top 3312/3/3 şi doar 624 mp din top 3312/3/2/2 (747-123=624 mp).
Apelanţii au fost obligaţi să le predea reclamanţilor intimaţi 81 mp care împreună cu cei 624 mp vor totaliza 705 mp, adică suprafaţa de teren cumpărată prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 3324/2007, de 700 mp, suprafaţa excedentară de 5 mp, reprezentând 0,7% din suprafaţa terenului, încadrându-se în marjă de eroare tolerată în măsurătorile tehnice cadastrale conform art. 25 al. 1 şi 2 din Ordinul nr. 643/2006.
Faţă de considerentele expuse, Tribunalul apreciază că apelul declarat de pârâţii T.V. şi T.M. împotriva sentinţei civile nr. 570 din 22.03.2012, a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei este neîntemeiat şi în consecinţă, în baza art. 296 Cod procedură civilă, îl va respinge.
În baza art. 274 Cod procedură civilă apelanţii vor fi obligaţi să le plătească intimaţilor P.I. şi P.L. suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocaţial”.
împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, pârâţii T. V. şi T.M., solicitând, în principal, admiterea recursului, modificarea deciziei Tribunalului Maramureş, în sensul admiterii apelului şi schimbării în tot a sentinţei Judecătoriei Sighetu Marmaţiei, respectiv, stabilirea liniei de hotar în conformitate cu anexa 1 din raportul iniţial de expertiză, iar în subsidiar, casarea deciziei civile recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel; cu cheltuieli de judecată în situaţia admiterii cererii principale.
În motivarea recursului, în susţinerea solicitării principale din recurs, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C.pr.civ., iar în fundamentarea solicitării formulate în subsidiar, au fost invocate dispoziţiile art. 305, art. 312 alin. 1 şi 5 şi art. 274
C.pr.civ., susţinându-se că decizia ar fi nelegală, întrucât, prin aceasta în mod greşit a fost respins apelul declarat de recurenţi împotriva sentinţei civile nr. 570 din 22.03.2012 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei, prin care a fost admisă acţiunea formulată de reclamanţii P.I. şi P.L., recurenţii fiind obligaţi să predea reclamanţilor, în deplină proprietate şi paşnică folosinţă, terenul în suprafaţă de 81 mp identificată şi evidenţiată în cuprinsul anexei nr. 1 c2 ce însoţeşte completarea nr. 2 adusă raportului de expertiză întocmit de inginer Z.N., fiind stabilită linia despărţitoare dintre terenul situat în municipiul Sighetu Marmaţiei înscris în CF nr. 18591 cu nr. cadastral 3312/2/3/2, în suprafaţă de 700 mp, proprietatea reclamanţilor şi terenul folosit de recurenţi, situat în localitatea L. nr. 70, jud. Maramureş pe aliniamentul A - B - a - d - 40 - 41 - 13 - 12 - 2 - 7 - A materializat în planul de situaţie din anexa nr. 1 C ce însoţeşte prima completare adusă raportului de expertiză, întocmită de expert tehnic Z.N. reţinându-se că aceasta face parte integrantă din hotărâre.
În ce priveşte cererea principală de modificare a deciziei civile atacate sunt invocate următoarele motive:
Recurenţii consideră că instanţa de apel a făcut o apreciere incorectă a probelor administrate.
În acest sens se învederează că expertul, atât în lucrarea iniţială de expertiză, cât şi în cele trei completări care au urmat acesteia, menţionează că, în urma măsurătorilor efectuate, s-a constatat că dezmembrarea iniţială a topograficului 3312/3/2 nu s-a efectuat corect prin schiţa de dezmembrare nr. 2355/21.08.2002, motiv pentru care este dificil a prelua dimensiunile din schiţă şi a le identifica în teren propunând necesitatea studierii situaţiei de fapt a parcelei cu nr. topografic 3312/3 (raportul de expertiză tehnică paginile
2 şi 3). „
În completarea nr. 1 la raportul de expertiză expertul revine şi arată că "menţin observaţia că atât in schiţa de dezmembrare avizată cu nr. 928/28.03.2002, cât şi in schiţa următoare avizată cu nr. 2355/21.08.2002, conturul topograficului 3312 iniţial nu a fost preluat corespunzător din harta de carte funciară", apoi în completarea nr. 3 la raportul de expertiză expertul scoate încă o dată în evidenţă că proprietatea reclamanţilor nu se poate identifica în teren potrivit schiţei iniţiale deoarece schiţa nu ţine cont de forma reală a terenului (fila 2 din completarea 3 la raportul de expertiză), susţinând că acesta a fost şi motivul pentru care în raportul iniţial de expertiză a propus o linie de mejdă care ţine cont de limita stabilită având în vedere respectarea dimensiunilor la strada L. (fronturile la stradă) nemodificate identice cu dimensiunile preluate din schiţa avizată cu nr. 2355/21.08.2002, atât a parcelei reclamantului, cât şi a parcelei terţului A..
Cu toate acestea, instanţa de apel apreciază că în speţă este lipsit de relevanţă aspectul tehnic sesizat de expert atât timp cât la dobândirea dreptului de proprietate recurenţii din prezenta cauză au avut în vedere configuraţia acestei suprafeţe aşa cum a fost transpusă în schiţa nr. 928 din 28.03.2002 reţinând în acelaşi timp că pe schiţa utilizată la perfectarea contractului de vânzare cumpărare dintre părţi, recurenţii vânzători au consemnat dimensiunile parcelei pe care au înţeles să o înstrăineze.
Recurenţii au dobândit dreptul de proprietate iniţial în baza Deciziei civile nr. 1296/A din 16.11.2001 a Tribunalului Maramureş. În dispozitivul acestei decizii, rămase irevocabilă prin respingerea recursului, s-a reţinut că înscrierea dreptului de proprietate în favoarea recurenţilor prezenţi se va face în baza unei schiţe de dezmembrare întocmite de inginer F.A. după avizarea acesteia de către OCOT. Este vorba de schiţa de dezmembrare 928/28.03.2002 în baza căreia recurenţii şi-au întabulat dreptul de proprietate asupra numărului topografic 3312/3/2 înscris în CF 18591.
La data de 23 august 2002 recurenţii vând o parte din terenul proprietatea lor numiţilor A.D. şi soţia A.I.I. prin contractul autentificat sub nr. 610/23.08.2002.
Cu această ocazie, astfel cum se înserează în contractul de vânzare - cumpărare autentic, topograficul 3312/3/2 s-a dezmembrat în două topografice noi, respectiv 3312/3/2/1, compus din teren în suprafaţă de 1400 mp, care a fost vândut numiţilor A., şi topograficul nr. 3312/3/2/2, compus din teren în suprafaţă de 700 mp, care a făcut obiectul vânzării către intimaţi, dezmembrarea făcându-se în baza schiţei avizată ONCGC nr. 2355/21.08.2002, schiţă de dezmembrare care potrivit susţinerilor expertului Z.N. nu a fost corectă, dar este evident că recurenţii nu aveau de unde să cunoască aceste aspecte.
La momentul încheierii contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 3324/16.08.2007 încheiat cu intimaţii, nu s-a mai avut în vedere nicio schiţă de dezmembrare, aşa cum se retine în considerentele deciziei atacate.
Recurenţii consideră că nici nu era necesar a se uza de o schiţă de dezmembrare deoarece obiectul contractului l-a format suprafaţa de 700 mp înscrisă sub A.3 în CF Sighetu Marmaţiei 18591 cu nr. topografic 3312/3/2/2.
Faţă de probele administrate, arată recurenţii, propunerea formulată de expert în raportul iniţial de expertiză corespunde şi este cel mai aproape de situaţia reală.
Sub aspectul petitului subsidiar, în opinia recurenţilor, se impune casarea Deciziei civile nr. 243/A din 11.10.2012 în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (5) C.pr.civ., raportat la dispoziţiile art. 305 C.pr.civ.
Recurenţii consideră că pentru clarificarea aspectelor sesizate prin lucrările de expertiză se impune, aşa cum s-a solicitat, efectuarea unei alte lucrări de expertiză de către un alt expert pentru a avea şi o altă opinie cu privire la situaţia de fapt a terenului din litigiu prin raportare la dezmembrările succesive care au avut loc privind topograficul iniţial 3312/3 pentru a se putea stabili o linie despărţitoare a proprietăţilor cât mai apropiată de situaţia reală.
Deşi se impunea identificarea ambelor terenuri, atât terenul proprietatea reclamanţilor, cât şi terenul proprietatea pârâţilor, pentru a se face delimitarea între acestea, se identifică în toate lucrările doar terenul proprietatea reclamanţilor, iar prin completările la lucrările de expertiză propunerile de mejdă sunt făcute prin raportare la învecinarea trenului reclamantului cu terenul proprietatea familiei A., fără a fi luate în considerare alte repere.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimaţii reclamanţi P.I. şi P.L. au solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. 1 C.pr.civ., respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanţei anexate împuternicirii avocaţiale şi cheltuieli de deplasare la instanţa de recurs ce urmează a fi precizate la momentul dezbaterii recursului.
În motivarea întâmpinării, intimaţii apreciază legală hotărârea instanţei de apel, criticile aduse de către recurenţi, fiind neîntemeiate, neîncadrându-se în nici unul din motivele de nelegalitate pentru care se poate solicita modificarea sau casarea hotărârii, motive prevăzute în mod limitativ de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Având în vedere că hotărârea primei instanţe a fost analizată prin prisma motivelor de apel, hotărârea dată de către instanţa de apel nu poate fi examinată decât prin prisma motivelor de nelegalitate.
În motivarea recursului nu există precizat niciun motiv de nelegalitate a hotărârii recurate, criticile aduse fiind legate doar de unele aprecieri subiective ale recurenţilor sau de aspectele de fond ale cauzei.
Prin motivele de recurs nu sunt semnalate nici încălcări ale legii sau vreo aplicare greşită a legii, nu s-a arătat nici că instanţa ar fi interpretat greşit actul dedus judecăţii, nici faptul că s-ar fi acordat mai mult decât s-ar fi cerut sau ceea ce nu s-a cerut. Toate acestea, pentru că, analizând hotărârea recurată, se poate facil observa că instanţa de apel a respectat cu stricteţe legea, nici unul din motivele care ar putea duce la modificarea hotărârii (prev. de art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.) nu sunt aplicabile.
Astfel: instanţa de fond şi, implicit, instanţa de apel, a admis, şi respectiv
menţinut hotărârea, în limita cererilor formulate; hotărârea instanţei de apel este temeinic motivată, fiecare aspect sesizat prin motivele de apel fiind riguros analizat de către instanţă; obiectul cauzei este stabilire linie de hotar şi, revendicarea suprafeţei de 81 m.p., atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel judecând cauza prin prisma solicitărilor, fără a interpreta în mod greşit actul juridic; instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală, dată cu aplicarea corectă a legii. De altfel, nici nu s-a sesizat prin motivele de recurs vreo încălcare a legii de către instanţa de apel; nu au existat aspecte invocare de către apelanţi care să nu fi fost analizate în mod riguros de către instanţa de apel, motivarea deciziei fiind făcută punctual pe fiecare aspect invocat de către apelanţi.
În mod corect instanţa de fond a admis acţiunea formulată de către reclamanţii-intimaţi, iar Tribunalul, prin respingerea apelului, a menţinut această soluţie în sensul obligării pârâţilor-recurenţi a preda suprafaţa de 81 m.p. teren pe care aceştia îl ocupă din terenul proprietatea reclamanţilor-intimaţi, totodată stabilind linia despărţitoare dintre terenurile proprietatea părţilor pe aliniamentul A-B-a-d-40-41-13-12-2-7-A, obligând pârâţii-recurenţi să permită reclamanţilor intimaţi edificarea unui gard pe acest amplasament.
Este adevărat că în cauză s-a efectuat de către ing. Z.N. un raport de expertiză, care a fost urmat de 3 completări, care au lămurit în mod clar situaţia de fapt şi de drept a terenurilor din litigiu.
Expertul a fost nevoit să efectueze completările din culpa exclusivă a recurenţilor-pârâţi, care la momentul întocmirii raportului de expertiză au refuzat să permită expertului să facă măsurători În terenul proprietatea lor.
Este nefondată solicitarea apelanţilor a se schimba în tot sentinţa apelată în sensul stabilirii liniei despărţitoare conform stării "de fapt", deoarece această stare de fapt nu este în concordanţă cu situaţia juridică a terenului, respectiv cu datele de carte funciară.
La prima deplasare în teren a expertului acesta a măsurat terenul "proprietatea reclamanţilor" în limitele indicate de către recurenţii-pârâţi, care însă au indicat un teren care nu corespundea din punct de vedere topografic cu terenul vândut reclamanţilor-intimaţi.
Recurenţii-pârâţi au înstrăinat reclamanţilor-intimaţi un teren care, la data cumpărării nu era delimitat de restul terenului folosit de vânzători, prin semne distincte de hotar, însă părţile au convenit ca terenul să aibă limitele din schiţa de dezmembrare prezentată de către vânzători notarului public care a instrumentat contractul. Astfel, în momentul în care rec1amanţii-intimaţi au solicitat punerea semnelor de hotar între proprietăţi, recurenţii au refuzat respectarea limitelor topografice convenite la notar.
În privinţa criticilor aduse deciziei recurate în ceea ce priveşte analiza raportului de expertiză, cu toate completările acestuia, intimaţii le consideră nefondate.
Solicitarea recurenţilor, de casare a hotărârii, motivată de necesitatea af1ării unei alte opinii, fără a motiva această "necesitate" este nejustificată.
Critica adusă expertizei, de către recurenţi, că nu s-a măsurat in întregime terenul recurenţilor, nu poate fi primită atâta timp cât tocmai recurenţii au fost cei care s-au opus acestor măsurători, aspect arătat în raportul de expertiză şi necontestat de către re curenţi la instanţa de fond, astfel că recurenţii nu-şi pot invoca propria culpă.
Pe de altă parte, argumentul pentru necesitatea efectuării unei noi expertize, cum că propunerile de mejdă au fost făcute prin raportare la învecinarea terenului reclamanţilor-intimaţi cu terenul proprietatea fam. A., nu este justificat atâta timp cât întinderea, amplasamentul şi gardurile edificate de către fam. A. nu au fost contestate de către recurenţi, aceştia fiind vânzătorii (foşti proprietari) şi ai acestui teren.
Intimaţii reclamanţi apreciază ca nefondată solicitarea recurenţilor de stabilire a liniei despărţitoare în varianta solicitată de aceştia, deoarece, în această variantă reclamanţii-intimaţi ar folosi o suprafaţă de teren înscrisă într-o altă carte funciară decât cea în care îşi au ei înscris dreptul de proprietate.
În consecinţă, hotărârea instanţei de apel este legală şi temeinică, sens în care intimaţii solicită menţinerea acesteia şi în consecinţă, respingerea recursului recursul ca nefondat, cu obligarea recurenţilor la cheltuieli de judecată.
Recursul este inadmisibil.
La termenul de judecată din data de 05.04.2013 Curtea, din oficiu, în temeiul art. 316 C.pr.civ., rap. la art. 137 alin. 1 C.pr.civ., a invocat excepţia inadmisibilităţii motivelor de recurs care se referă la netemeinicia hotărârii atacate, respectiv, a reaprecierea de către instanţa de recurs a probelor administrate în cauză şi la reanalizarea de către aceasta a stării de fapt, excepţie care urmează să fie admisă, motivat pe următoarele considerente:
Critica esenţială pe care se axează întreaga motivare a recursului vizează aprecierea incorectă a probelor administrate de către instanţa de apel, cu trimitere exhaustivă la raportul de expertiză întocmit în cauză de ing. Z.N., la cele trei completări ale raportului iniţial de expertiză, la schiţa de dezmembrare avizată cu nr. 928/28.03.2002, la schiţa următoare avizată cu nr. 2355/21.08.2002, recurenţii apreciind
că instanţa de apel a analizat incorect toate aceste probe, ceea ce a condus, în opinia recurenţilor, la o soluţie greşită.
Totodată, recurenţii au făcut expuneri ale stării de fapt a cauzei, arătând în ce condiţii s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 610/23.08.2002, prin care recurenţii au vândut o parte din terenul proprietatea lor numiţilor A.D. şi A.I.I., şi ce anume schiţă de dezmembrare a fost sau nu avută în vedere cu acel prilej.
Se constată astfel de către Curte că motivele expuse pe larg în memoriul de recurs vizează exclusiv netemeinicia deciziei recurate, respectiv, reaprecierea probelor şi expunerea pe scurt a stării de fapt parţiale a cauzei.
Ca urmare a abrogării punctului 10 al art. 304 C. proc. civ., prin art. I pct. 1111 din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din Legea nr. 219/2005, respectiv, ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
În consecinţă, în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două instanţe au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre părţi, ori care să tindă la o reapreciere a probaţiunii administrate, ori la o schimbare a stării de fapt, instanţa de recurs fiind ţinută să se raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instanţe şi fiind obligată de a se abţine de la orice reanalizare a probelor deja administrate.
În ceea ce priveşte acele motive de recurs prin care se face trimitere concretă la anumite probe - expertize, schiţe de dezmembrare, etc. -, Curtea constată că aceste motive se circumscriu dispoziţiilor art. 304 pct. 10 C.pr.civ., în prezent abrogate prin art. I pct. 1111 din O.U.G. nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I pct. 49 din Legea nr. 219/2005.
Anterior abrogării sale, art. 304 pct. 10 C.pr.civ. prevedea că se poate cere casarea unei hotărâri când instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Urmare a abrogării pct. 10 şi 11 ale art. 304 C.pr.civ., instanţa de recurs nu poate, sub niciun aspect, să reanalizeze starea de fapt a cauzei, să reaprecieze probele, să dea eficienţă uneia sau alteia dintre probe, în detrimentul altor probe administrate, cu scopul schimbării stării de fapt deja reţinute de instanţa de fond ori de instanţa de apel, şi nici nu poate să verifice modalitatea în care instanţa de apel a apreciat probaţiunea administrată în cauză.
Referitor la incidenţa în cauză a pct. 11 al art. 304 C.pr.civ., Curtea reţine următoarele:
Textul art. 304 pct. 11 C.pr.civ. a fost abrogat prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.
Anterior abrogării sale, pct. 11 al art. 304 C.pr.civ. prevedea că se poate cere casarea unei hotărâri când hotărârea se întemeiază pe o greşeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate.
Prin urmare, modalitatea în care instanţa de apel a apreciat probele administrate nu mai poate fi cenzurată de către instanţa de recurs, dat fiind că o atare cenzură, ca
urmare a abrogării pct. 11 al art. 304 C.pr.civ., este inadmisibilă în actuala reglementare legală a recursului.
Aceleaşi considerente sunt aplicabile şi în privinţa susţinerii recurenţilor, în sensul că prin modalitatea greşită în care a apreciat probele instanţa de apel a dat o soluţie nelegală, întrucât, nu se mai poate verifica de către instanţa de recurs modalitatea concretă în care judecătorul din apel a apreciat sau nu probele.
Oricum, prin prisma art. 295 alin. 1 şi 2 C.pr.civ. raportat la art. 129 alin. 4 şi 5
C.pr.civ. instanţa de apel era în drept să administreze orice probe pe care le considera îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, respectiv, era îndreptăţită să facă aprecierea acestor probe potrivit propriei convingeri.
Drept urmare, Curtea constată că excepţia inadmisibilităţii motivelor de recurs de netemeinicie este fondată, impunându-se a fi admisă ca atare.
În susţinerea solicitării subsidiare din recurs, referitoare la necesitatea casării deciziei şi a trimiterii cauzei spre rejudecare, recurenţii au invocat dispoziţiile art. 312 alin. 5 C.pr.civ. şi ale art. 305 C.pr.civ., apreciind că aceste dispoziţii legale ar fi incidente în cauză, întrucât, se impune efectuarea unei alte lucrări de expertiză de către un alt expert, pentru a avea şi o altă opinie cu privire la situaţia de fapt a terenului din litigiu.
Curtea constată că în cauză, în raport de motivele pentru care recurenţii solicită casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare - necesitatea efectuării unei alte lucrări de expertiză de către un alt expert, pentru a avea şi o altă opinie cu privire la situaţia de fapt a terenului din litigiu -, nu sunt incidente dispoziţiile art. 305 şi ale art. 312 alin. 5 C.pr.civ.
Astfel, art. 305 C.pr.civ. prevede doar că în instanţa de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor, care pot fi depuse până la închiderea dezbaterilor.
Curtea constată, însă, că împrejurarea imposibilităţii administrării în instanţa de recurs a probei cu expertiza de specialitate, nu se circumscrie motivelor expres prevăzute de art. 312 alin. 5 C.pr.civ., care să fundamenteze o soluţie de casare cu trimitere spre rejudecare doar pentru motivul că, în opinia recurenţilor, ar trebui efectuată încă o lucrare de expertiză de către un alt expert.
Apoi, potrivit art. 312 alin. 5 C.pr.civ., instanţa de recurs poate dispune casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotărârea casată (sau alte instanţe de acelaşi grad), doar în două situaţii: în primul rând, atunci când instanţa a cărei hotărâre este recurată a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului; în al doilea rând, atunci când judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost regulat citată atât la administrarea probelor, cât şi la dezbaterea fondului.
Se constată de către Curte că în speţă nu ne găsim în prezenţa a niciuneia din aceste ipoteze.
De altfel, recurenţii nici nu au dezvoltat considerentele pentru care, în speţă, ar fi incident textul art. 312 alin. 5 C.pr.civ., prin precizarea expresă a căreia din ipotezele menţionate de aceste text legal s-ar regăsi în prezenta cauză.
Simpla indicare a unui text legal care ar justifica o soluţie de casare, fără dezvoltarea motivelor pe care s-ar întemeia această soluţie, nu echivalează cu o motivare a recursului.
Înlăturându-se motivele de recurs de netemeinicie, Curtea constată că nu apar alte motive de recurs care să poată fi încadrate în motive de nelegalitate a hotărârii atacate, în întregul său memoriul de recurs conţinând doar motive de netemeinicie.
Aşa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse şi a prevederilor art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea urmează să respingă ca inadmisibil prezentul recurs.
În temeiul art. 274 C.pr.civ., faţă de căderea lor în pretenţii, pârâţii recurenţi vor fi obligaţi să le plătească reclamanţilor intimaţi P.I. şi P.L. suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocaţial aferent contractului de asistenţă juridică nr. 21/03.04.2013, sumă justificată prin chitanţa de plată din 03.04.2013.
Notă. În acelaşi sens, şi Decizia civilă nr. 1770 din 9 aprilie 2013.
| ← Nulitatea recursului. Memoriu cuprinzând numai motive de... | Lipsa minutei hotărârii atacate. Motiv de ordine publică.... → |
|---|
