Nulitatea recursului. Memoriu cuprinzând numai motive de netemeinicie

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia nr. 1737 din 5 aprilie 2013

Prin sentinţa civilă nr. 1760 din 25.04.2012 a Judecătoriei Zalău, s-a admis în parte cererea formulată de către reclamanta B.A.M. în contradictoriu cu pârâtul M.Z. şi s-a constatat că imobilul teren intravilan în suprafaţă de 212 mp. înscris în CF 52219 Zalău, nr. top 2785/a/1/1/6/2/1/2/b este bun propriu al pârâtului, iar mobilierul compus din 2 fotolii, 1 pat şi 1 măsuţă este bun propriu al reclamantei.

S-a respins cererea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata contravalorii mobilierului menţionat anterior.

S-a constatat că părţile au dobândit sub durata căsătoriei lor, cu o contribuţie de 40% pentru reclamantă şi 60% pentru pârât, bunul imobil ce în natură reprezintă casă familială P+M cu împrejmuire, situată administrativ în municipiul Zalău, str. 1 Decembrie 1989, nr. 186/A construită pe terenul proprietatea pârâtului înscris în CF 52219 Zalău, nr. top 2785/a/1/1/6/2/1/ 2/ b.

Valoarea bunului supus partajului fiind de 186 376 lei.

S-a dispus sistarea stării de indiviziune asupra bunului imobil sus menţionat prin atribuirea acestui imobil în întregime către pârât.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 74550 lei cu titlu de sultă, în termen de şase luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

S-a luat act de tranzacţia intervenită între reclamanta B.A.M., în contradictoriu cu pârâtul M.Z. tranzacţie care are următorul conţinut:

“Noi B.A.D. având calitatea de reclamantă în dosarul cu nr. de mai sus reprezentată prin mandatar B.A. -în baza procurii judiciare autentificată sub nr. 2014 din data de 05.07.2011 şi M.Z. în calitate de pârât, de comun acord am convenit încheierea acestei tranzacţii referitor la împărţirea bunurilor mobile dobândite în timpul căsătoriei, după cum urmează:

Reclamanta B.A.M. va primi următoarele bunuri: calculator, monitor, laptop, colecţie filatelică, aparat foto Samsung şi ramă tablou precum şi o sultă în valoare de 3500 RON.

Restul bunurilor mobile dobândite în timpul căsătoriei enumerate în acţiune şi prin întâmpinarea formulată de pârât (inclusiv motocicleta Kawasaki ZXR şi autoturismul marca OPEL CALIBRA) vor fi atribuite la M.Z. care a achitat astăzi data semnării tranzacţiei o sultă în valoare de 3500 lei în favoarea reclamantei B.A.M..

Totodată declarăm că, odată cu încheierea prezentului act nu mai avem, respectiv nu vom avea nici o pretenţie de nici o natură cu privire la bunurile mobile dobândite în timpul căsătoriei”.

A fost obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1260 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că în fapt, căsătoria dintre părţi a fost desfăcută prin sentinţa civilă nr. 3902/10.11.2009 a Judecătoriei Zalău, definitivă şi irevocabilă.

Prin art. 30 Codul familiei, s-a stabilit prezumţia ca bunurile dobândite de soţi în timpul căsătoriei, cu excepţia celor expres prevăzute in art. 31 Codul familiei, sunt bunuri comune.

Bunurile comune ale soţilor constituind o proprietate in codevălmăşie, soţii nu au de la început stabilit dreptul asupra anumitor bunuri din cele comune sau asupra unei anumite cote din aceste bunuri.

Cu ocazia partajului, s-a stabilit cota fiecărui soţ, fixarea cotei făcându-se pentru totalitatea bunurilor comune, iar nu pentru fiecare bun în parte sau grupe de bunuri în parte. Cota ce se cuvine fiecăruia determinându-se în raport cu aportul pe care l-a avut fiecare soţ în timpul căsătoriei la dobândirea bunurilor comune, fiind admisibile toate mijloacele de probă, inclusiv proba cu martori şi prezumţii. În cazul în care nu există dovezi din care să rezulte că aportul unuia dintre soţi la dobândirea bunurilor comune a fost mai mare decât al celuilalt soţ, instanţa va putea decide că bunurile comune se vor împărţi în mod egal intre soţi.

Faţă de prezumţia stabilită prin art. 30 Codul familiei, bunurile dobândite de soţi în timpul căsătoriei, afară de cele exceptate expres de lege sau de cele care, eventual, au fost împărţite în timpul căsătoriei prin hotărâre judecătorească, sunt considerate bunuri comune. Împrejurarea că soţii au divorţat, între ei nemaiexistând nici un fel de relaţii, nu înlătură, prin ea însăşi, caracterul de bunuri comune pentru bunurile dobândite de ei în perioada căsătoriei. În consecinţă, aceste bunuri întră în regimul bunurilor comune.

Prima instanţa a reţinut că între părţi a existat consens cu privire la bunurile mobile supuse partajului. La termenul de judecată din data de 20.09.2011 părţile au depus la dosar un înscris denumit « Tranzacţie» solicitând instanţei să ia act de

înţelegerea intervenită între părţi cu privire la partajarea bunurilor comune mobile dobândite de părţi în timpul căsătoriei.

Instanţa de fond a constatat că, în urma precizărilor succesive formulate pe parcursul procesului, ambele părţi au solicitat doar partajul cu privire imobilul casă familială P+M cu împrejmuire, situat administrativ în municipiul Zalău, în privinţa căruia a existat dezacord între părţi atât în privinţa cotei de contribuţie a fiecăruia cât şi în privinţa valorii acestuia. În schimb ambele părţi au fost de acord ca acest bun imobil să fie atribuit pârâtului cu obligarea sa la plata unei sulte către reclamantă.

Potrivit materialului probator soţii au edificat în timpul căsătoriei o locuinţă familială P+M cu împrejmuire situată administrativ în municipiul Zalău, pe str. 22 Decembrie, nr. 186/A pe terenul în suprafaţă de 212 mp ce constituie bun propriu al pârâtului înscris în CF 52219 sub nr. top 2785/a/1/1/6/2/1/2/b.

Astfel, instanţa de fond a constatat că imobilul teren intravilan în suprafaţă de 212 mp înscris în CF 52219 Zalău, nr. top 2785/a/1/1/6/2/1/2/b este bun propriu al pârâtului.

Deoarece părţile nu au căzut de acord cu privire la valoarea imobilului supus împărţelii, instanţa de fond a dispus efectuarea în cauză a două expertize de evaluare imobiliară. La stabilirea valorii bunului imobil locuinţă familială P+M cu împrejmuire instanţa a luat în considerare expertiza tehnică-evaluare întocmită de expert tehnic P.S.F.R. apreciind că raportat la data întocmirii, aceasta prezintă mai fidel valoarea de piaţă a imobilului.

Astfel, valoarea bunului supus partajului a fost stabilită ca fiind de 186 376 lei. Prima instanţa a avut în vedere şi faptul că acest raport de expertiză este mai cuprinzător, dovadă fiind faptul că nu s-au formulat obiecţiuni, cu excepţia pârâtului care, a contestat valoarea stabilită de expert cu privire la bunul imobil supus partajului, după ce, anterior formulase obiecţiuni repetate la raportul de expertiză anterior efectuat de expert D.G., şi solicitase întocmirea unui nou raport de expertiză. Cu ocazia concluziilor pe fondul cauzei pârâtul a solicitat ca prima instanţă să aibă în vedere raportul de expertiză efectuat de expert D.G., pe care l-a contestat anterior, apreciind că valoarea imobilului stabilită în acest raport reprezintă valoarea sa actuală.

La edificarea casei supuse partajului pârâtul a investit suma de 15 000 EUR primită de pârât da la mama sa, care a înţeles să-şi gratifice fiecare copil cu suma de 15 000 EUR, aceşti bani provenind din vânzarea unei proprietăţi a mamei pârâtului.

Faptul că pârâtul a primit această sumă de bani de la mama sa este dovedit prin înscrisul de la fila 206, dosar fond şi prin declaraţiile martorilor M.I., T.L. şi T.C., care se coroborează cu răspunsul dat de reclamantă la interogatoriul ce i-a fost administrat la data de 14.02.2012. Acest înscris, deşi nu îndeplineşte condiţiile ad validitatem impuse de art. 813 Cod civil, prin conversiune are valoarea unui dar manual concretizat prin tradiţiunea banilor în sumă toată de 15 000 EUR către pârât, sumă devenită astfel un bun propriu al pârâtului. Această sumă de bani a fost folosită integral la edificarea casei familiale ce face obiectul prezentului litigiu, după cum rezultă din declaraţiile martorilor menţionaţi anterior şi din raportului de expertiză tehnică de evaluare întocmit de expert tehnic P.S.F.R. care arată că locuinţa a fost construită în anul 2005. Prima instanţă a apreciat că din veniturile pârâţilor şi din banii obţinuţi cu ocazia celebrării căsătoriei, care a avut loc la data de 04.06.2005, părţile nu ar fi putut edifica imobilul într-un timp atât de scurt, respectiv pe parcursul anului 2005, dacă nu ar fi dispus de un capital substanţial de pornire.

Reclamanta a contribuit şi ea la edificarea casei cu suma de 18 000 sumă, primită de la părinţii săi, contribuţie recunoscută de pârât prin întâmpinare şi confirmată prin răspunsul dat de pârât la interogatoriu ce i-a fost administrat. Reclamanta a mai arătat că suma de 12000 lei reprezentând darul de nuntă primit cu ocazia celebrării căsătoriei a provenit din nunta organizată exclusiv de părinţii reclamantei pe cheltuiala lor exclusivă dar nu a putut dovedi că această sumă provine doar din darurile primite de la invitaţii săi, astfel că prezumţia instituită de art.30 Cod familie nu fost răsturnată.

Instanţa de fond a mai reţinut că realizarea lucrărilor de finisare şi amenajare a imobilului au fost efectuate în regie proprie, de către pârât ajutat de prieteni, familie precum şi de rudele reclamantei. Instanţa mai reţine de asemenea că şi reclamanta a contribuit prin toate mijloacele de care a dispus la edificarea şi amenajarea casei, investind atât veniturile sale cât şi muncă proprie în acest scop, beneficiind de asemenea şi de ajutorul părinţilor săi.

Totuşi, din ansamblul materialului probator, raportat în special la capitalul propriu iniţial al pârâtului, de 15000 EUR, investit de acesta la edificarea casei şi fără a pierde din vedere faptul că reclamanta a investit şi ea la amenajarea casei suma de 18 000 lei primită de la părinţii săi, instanţa a apreciat că pârâtul a avut o contribuţie mai mare decât soţia sa la dobândirea imobilului supus partajului, rezultând o contribuţie de 40% pentru reclamantă şi 60% pentru pârât la dobândirea bunului imobil ce în natură reprezintă casă familială P+M cu împrejmuire, situată administrativ în municipiul Zalău, str. 1 Decembrie 1989, nr. 186/A construită pe terenul proprietatea pârâtului înscris în CF 52219 Zalău, nr. top 2785/a/1/1/6/2/1/2/b.

Instanţa de fond a reţinut de asemenea că, deşi pe parcursul procesului, în contextul numeroaselor precizări formulate de reclamantă s-a făcut vorbire despre datoriile acumulate de părţi în timpul căsătoriei, totuşi nu a fost formulat expres sau implicit un capăt de cerere cu privire la datoriile acumulate de părţi în timpul căsătoriei. Mai mult reclamanta prin scriptul de la fila 89, arată că, în condiţiile în care, cumpărăturile au fost efectuate de comun acord în anii 2008-2009 cu bani extraşi atât de pe cardul reclamantei cât şi de pe cel al pârâtului, apreciază că au contribuit în mod egal la cheltuieli. Pe de altă parte pârâtul, deşi a învederat instanţei că, în timpul căsătoriei a contractat un împrumut de 8000 lei de la BRD iar banii obţinuţi au fost folosiţi pentru amenajarea casei, din luna octombrie 2009 plătind singur rate aferente acestui împrumut, nu a formulat, pe cale reconvenţională nici o cerere cu privire la această sumă de bani.

Reclamanta a mai solicitat ca pârâtul să fie obligat să-i plătească contravaloarea mobilierului compus din 2 fotolii, 1 pat şi 1 măsuţă, care este bun propriu al reclamantei. Pârâtul nu a contestat calitatea de bun propriu al reclamantei cu privire la mobilierul menţionat anterior, arătând că este de acord ca acesta să fi predat reclamantei.

În condiţiile în care reclamanta nu a dovedit că mobilierul a fost distrus din culpa pârâtului sau este impropriu folosirii datorită culpei pârâtului, instanţa de fond a considerat că nu se poate dispune obligarea pârâtului la plata contravalorii mobilierului menţionat anterior, motiv pentru care va respinge acest capăt de cerere, reclamanta având posibilitatea să solicite predarea acestuia.

Astfel, în temeiul art. 111 Cod pr. civilă prima instanţă a constatat că părţile au dobândit sub durata căsătoriei lor, cu o contribuţie de 40% pentru reclamantă şi 60% pentru pârât, bunul imobil ce în natură reprezintă casă familială P+M cu împrejmuire,

situată administrativ în municipiul Zalău, str. 1 Decembrie 1989, nr. 186/A construită pe terenul proprietatea pârâtului înscris în CF 52219 Zalău, nr. top 2785/a/1/1/6/2/1/2/b.

Valoarea bunului supus partajului a fost stabilită la suma de 186.376 lei, potrivit raportului de expertiza tehnică-evaluare întocmită de expert tehnic P.S.F.R..

În speţă sunt incidente prevederile art. 728 cod civil care statuează: “nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune”.De asemenea, sunt incidente prevederile art.36 alin.1 din Codul familiei, care statuează:”La desfacerea căsătoriei, bunurile comune se împart între soţi, potrivit învoielii acestora. Dacă soţii nu se învoiesc asupra împărţirii bunurilor comune, va hotărî instanţa judecătorească.” Totodată, prevederile art. 673, indice 4, alin.2 C.proc.civ. statuează: “Dacă părţile ajung la o înţelegere cu privire la împărţirea bunurilor, instanţa va hotărî potrivit învoielii lor”.

Prin urmare, în ceea ce priveşte bunurile mobile dobândite de părţi în timpul căsătoriei, în baza art. 271 Cod procedură civilă prima instanţă a luat act de învoiala părţilor prin actul intitulat „Tranzacţie” învoială care are următorul conţinut:

“Noi B.A.D. având calitatea de reclamantă în dosarul cu nr. de mai sus reprezentată prin mandatar B.A. -în baza procurii judiciare autentificată sub nr. 2014 din data de 05.07.2011 şi M.Z. în caliatate de pârât, de comun acord am convenit încheierea acestei tranzacţii referitor la împărţirea bunurilor mobile dobândite în timpul căsătoriei, după cum urmează:

Reclamanta B.A.M. va primi următoarele bunuri: calculator, monitor, laptop, colecţie filatelică, aparat foto Samsung şi ramă tablou precum şi o sultă în valoare de 3500 RON.

Totodată, instanţa de fond a avut în vedere poziţia convergentă a părţilor cu privire la atribuirea imobilului către pârât Astfel, prima instanţă a dispus sistarea stării de indiviziune asupra bunului imobil ce în natură reprezintă casă familială P+M cu împrejmuire, situată administrativ în municipiul Zalău, str. 1 Decembrie 1989, nr. 186/A construită pe terenul proprietatea pârâtului înscris în CF 52219 Zalău, nr. top 2785/a/1/1/6/2/1/2/b prin atribuirea acestui imobil în întregime către pârât.

Raportat la contribuţia părţilor la dobândirea bunului supus partajului, stabilită de prima instanţă prin hotărârea pronunţată, instanţa a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 74.550, lei, cu titlu de sultă, în termen de şase luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Întrucât în procesele de partaj, părţile au o dublă calitate atât de reclamant cât şi de pârât, partajul profitând ambelor părţi, observând cheltuielile de judecată avansat de părţi, prima instanţă le-a compensat, iar în urma compensării a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1260 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată

Raportul de expertiză evaluatorie întocmit expertiza tehnică-evaluare întocmită de expert tehnic P.S.F.R. face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Faţă de considerentele mai sus expuse, instanţa de fond a admis în parte cererea formulată de către reclamanta B.A.M., în contradictoriu cu pârâtul M.Z., conform dispozitivului.

Prin încheierea nr. 103 din data de 12.12.2012 a Tribunalului Sălaj, în baza art. 673¹¹ alin. 2 C.pr.civ., s-a dispus vânzarea imobilului situat în Zalău, str. 22 Decembrie 1918, nr. 186/A, înscris în CF 52219 Zalău, nr. top 2785/a/1/1/6/2/1/2/b compus din casă de locuit P+M şi teren în suprafaţă de 212 mp împrejmuit, prin bună învoială a părţilor în termen de 6 luni începând cu data rămânerii irevocabile a prezentei încheieri.

Pentru a pronunţa această încheiere, tribunalul a dispus completarea celor două rapoarte de expertiză efectuate în faţa instanţei de fond.

În şedinţa publică 12.12.2012, pârâtul şi mandatarul reclamantei au arătat că sunt de acord ca imobilul din litigiu să se vândă prin învoiala părţilor, condiţie în care instanţa urmează să facă aplicarea dispoziţiilor art. 673 ind. 11, alin. 2 Cod procedură civilă în sensul de a dispune vânzarea imobilului situat administrativ în Zalău, str. 22 Decembrie 1918, nr. 186/A, înscris în CF 52219 Zalău, nr. top 2785/a/1/1/6/2/1/2/b compus din casă de locuit P+M şi teren în suprafaţă de 212 mp împrejmuit, prin buna învoială a părţilor în termen de 6 luni începând cu data rămânerii irevocabile a prezentei.

Împotriva acestei hotărâri reclamanta B.A.M. a declarat recurs, în termen legal, solicitând instanţei desfiinţarea acesteia ca fiind nelegală şi netemeinică, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, reclamanta a arătat că a declarat apel împotriva sentinţei civile nr. 1.760/12.12.2012 a Judecătoriei Zalău, însă Tribunalul Sălaj nu s-a pronunţat în nici un fel, nu a motivat în fapt şi nici în drept criticile pe care a înţeles să le formuleze în cadrul cererii de apel, fiind prezent motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.pr.civ.

Pe de altă parte, încheierea nefiind motivată nici în fapt şi nici în drept raportat la criticile din apel este incident şi motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., în sensul că reclamantei i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil.

Prin urmare, reclamanta se află în situaţia de a nu cunoaşte ce cotă i se cuvine în urma partajului judiciar, care este câtimea sultei care i se cuvine, cât înseamnă suma de 15.000 euro care ar fi fost obţinută de pârât de la mama sa, iar dacă în urma vânzării pârâtul refuză să-i plătească sula care i s-ar cuveni, care este titlul său executoriu care îi garantează dreptul său de creanţă.

Pârâtul intimat M.Z. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat, precum şi, obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

În susţinerea poziţiei procesuale, intimatul a solicitat recalificarea căii de atac din recurs în apel, potrivit art. 673¹¹ alin. 1 C.pr.civ.

Prin încheierea atacată pârâtul a solicitat instanţei de apel vânzarea imobilului în litigiu prin învoiala părţilor, iar reprezentantul reclamantei a declarat că nu se opune, fiind de acord cu această propunere.

Toate motivele invocate de reclamantă vizează fondul cauzei şi nu cuprind nicio critică în legătură cu dispoziţia instanţei privind vânzarea imobilului prin buna învoială a părţilor.

În şedinţa publică din 05.04.2013, Curtea din oficiu, în temeiul art. 316 coroborat cu art.137 alin.1, art.302¹ alin.1 lit. c, art. 303 alin. 1 şi alin.2 şi art. 306 alin. 1 C.pr.civ. a invocat excepţia nulităţii recursului declarat de reclamanta B.A.M., având în vedere că

memoriul de recurs nu cuprinde nicio critică de nelegalitate din cele prevăzute de art. 304 pct. 1 - pct. 9 C.pr.civ.

Potrivit art. 137 alin. 1 C.pr.civ., Curtea se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiei nemotivării în termenul legal a cererii de recurs, excepţie de procedură care face de prisos cercetarea în fond a recursului.

Astfel, art. 301 C.pr.civ. statuează că termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Potrivit art. 302¹ alin. 1 C.pr.civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, următoarele menţiuni: c) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Art. 303 alin. 1 şi alin. 2 C.pr.civ. prevede că, recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs. Termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de la comunicare hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.

Conform art. 306 alin. 1 C.pr.civ. recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute în alin. 2, respectiv a motivelor de ordine publică care pot fi invocate şi din oficiu de către instanţa de recurs, care însă este obligată să le păună în dezbaterea părţilor.

Aşa cum s-a arătat, prin cererea de recurs reclamanta a reiterat obiectului cererii de chemare în judecată şi motivele de apel pe care le-a invocat împotriva hotărârii primei instanţe şi care vizează fondul cauzei, fără a indica în mod concret în memoriul de recurs şi dezvoltarea motivelor de recurs, vreuna din criticile de nelegalitate din cele reglementate de art.304 pct.1 - pct.9 C.pr.civ.

Reclamanta recurentă nu a formulat nicio critică de nelegalitate în legătură cu dispoziţia instanţei de apel privind vânzarea imobilului prin buna învoială a părţilor în termen de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a încheierii atacate astfel că simpla menţionare a prevederilor art.304 pct.7 şi pct.9 C.pr.civ. nu echivalează cu o motivare efectivă a recursului.

Pentru aceste considerente şi având în vedere că în speţă nu este incident nici un motiv de ordine publică din cele reglementate de art. 306 alin. 2 C.pr.civ., Curtea, în temeiul art. 137 alin. 1 coroborat cu art. 302¹ alin. 1 lit. c şi art. 303 alin. 1 şi alin. 2 C.pr.civ., va admite excepţia nemotivării şi, în consecinţă, în temeiul art. 312 alin. 1 coroborat cu art. 306 alin. 1 C.pr.civ., va constata nulitatea recursului declarat de reclamanta B.A.M., împotriva încheierii civile nr. 103 din 12.12.2012 a Tribunalului Sălaj, pe care o va menţine.

În conformitate cu prevederile art.316 coroborat cu art.274 alin.1 C.pr.civ., Curtea va obliga recurenta, aflată în culpă procesuală, să plătească intimatului M.Z. suma de 800 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariul avocaţial dovedit prin chitanţa de plată anexată la dosar.

← Suspendarea judecăţii în temeiul art. 155^1		Inadmisibilitatea recursului. Motive de recurs ce vizează... →

Nulitatea recursului. Memoriu cuprinzând numai motive de netemeinicie

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Nulitatea recursului. Memoriu cuprinzând numai motive de netemeinicie