Încălcarea dreptului la un proces echitabil. Probe solicitate prin cererea de apel
| Comentarii |
|
Pronunţarea hotărârii fără administrarea probelor solicitate de parte, fără ca instanţa să se pronunţe asupra încuviinţării lor, în condiţiile în care partea nu a renunţat la ele iar adversarul nu a invocat decăderea, atrage casarea hotărârii pentru încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii. Dreptul al un proces echitabil garantat de art. 6 par.1 din Convenţia pentru drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cuprinde printre altele, dreptul părţilor din proces de a prezenta probele pe care le consideră pertinente pentru cauza lor întrucât scopul Convenţiei nu este de a garanta drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, acest drept neputându-se concretiza decât dacă probele sunt într-adevăr înţelese, adică examinate cum trebuie de instanţa sesizată.
Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, Decizia nr. 942 din 11 martie 2011
Prin sentința civilă nr. 4861 din data de 14.05.2010, Judecătoria Baia Mare a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C.M. în contradictoriu cu pârâtul S.F. și, în consecință a desfăcut din culpa ambilor soți căsătoria încheiată între părți în data de 31.12.1987.
S-a dispus ca reclamanta să-și reia numele purtat anterior căsătoriei.
S-a încredințat reclamantei spre creștere și educare pe minora S.R.L., născută în data de 29.09.1992, iar pârâtul a fost obligat să achite în favoarea minorei, lunar, suma de 223 lei cu titlu de pensie de întreținere, începând cu data introducerii acțiunii, 15.02.2010 și până la majoratul minorei sau noi dispoziții ale instanței.
S-a atribuit reclamantei, beneficiul folosinței locuinței apartament, până la partaj și s-a dispus evacuarea pârâtului din acest apartament.
Au fost compensate cheltuielile de judecată în parte, iar pârâtul a fost obligat să achite în favoarea reclamantei suma de 800 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru pronunța această sentință, Judecătoria Baia Mare a reținut că părțile s-au căsătorit în data de 31 decembrie 1987, după cum relevă certificatul de căsătorie depus la dosarul instanței de fond, din mariajul lor rezultând minora S.R.L., născută în data de 29 septembrie 1992.
Relațiile dintre soți s-au deteriorat constant, pe fondul consumului excesiv de alcool de către pârât și al violenței fizice și verbale față de reclamantă. Aceste episoade violente, alungarea de acasă, au determinat-o în cele din urmă pe reclamantă să caute adăpost la un centru de ocrotire a victimelor violenței în familie, unde după o lună i s-a alăturat și minora. La rândul său, reclamanta s-a angajat într-o relație extraconjugală, după cum relevă depoziția martorului S.V.
în acest context, prin prisma probatoriului administrat, instanța de fond a apreciat că în cauză comportamentul agresiv al pârâtului față de soția sa, consumul excesiv de alcool, încălcarea de către reclamantă a obligației de fidelitate, constituie motive temeinice care afectează raporturile dintre soți, făcând imposibilă continuarea căsătoriei, în sensul art. 38 alin. (1) C.fam., astfel încât s-a dispus desfacerea căsătoriei din culpa ambilor soți.
Prin raportare la prevederile art. 40 alin. (3) C.fam., instanța a dispus ca reclamanta să revină la numele purtat anterior căsătoriei, acela de „B.”.
Instanța de fond a reținut că potrivit prevederilor Legii nr. 272/2004 și ale Convenției Națiunilor Unite privind drepturile copilului, implementată în dreptul intern prin Legea nr. 18/1990, criteriul fundamental în funcție de care trebuie adoptate deciziile privitoare la copil este interesul superior al acestuia. Astfel, copilul nu este un „adult în devenire”, ci o persoană care beneficiază de drepturi proprii, care are o personalitate distinctă și aspirații individuale, independente de cele ale părinților săi.
Reținând opinia exprimată de minora R.L. în camera de consiliu, acordul părților, instanța de fond a apreciat că interesul superior al copilului reclamă, prin raportare la prevederile art. 42-43 C.fam., ca minora să fie încredințată spre creștere și educare reclamantei, de care este atașată și care îi poate oferi un climat familial armonios, fiind relevante din această perspectivă și concluziile referatului de anchetă socială depus la dosar.
Obligația de întreținere este o excepție de la principiul independenței patrimoniale dintre părinți și copii, fiind instituită prin prevederile art. 42 alin. (3) și ale art. 86 și 94 Codul Familiei. în sarcina părintelui subzistă obligația de a contribui la cheltuielile ocazionate de creșterea, educarea, învățătura și pregătirea profesională a copilului său. Pârâtul este angajat la SC U. SA, unde realizează venituri lunare în medie la nivelul sumei de 892 lei.
Pe cale de consecință, în raport de prevederile art. 86, art. 94 C.fam., instanța de fond l-a obligat pe pârât să achite în favoarea minorei R.L. o pensie de întreținere lunară de 223 lei, începând cu data introducerii acțiunii, 15.02.2010 și până la majoratul minorei sau la alte dispoziții ale instanței.
Instanța de fond a reținut că potrivit prevederilor art. 38 alin. (4) C.fam., la soluționarea cererii accesorie divorțului privind folosirea locuinței, instanța a ținut seama și de interesele minorilor. Din această perspectivă, instanța de fond a constatat că potrivit părțile au o locuința comună, situată în Baia-Mare, care satisfăcea nevoile locative ale soților și ale minorei.
în contextul comportamentului agresiv verbal și fizic, adoptat de pârât față de reclamantă, al climatului tensionat pe care acesta îl menține în locuința comună, prin provocarea de scandaluri repetate, apreciind că interesul minorei reclamă asigurarea unei ambianțe caracterizate prin confort moral și pace, ambianță care la acest moment nu poate fi asigurată prin coabitarea pârâtului cu familia sa, chiar dacă s-ar putea diviza locuința în unități locative distincte, instanța de fond, având în vedere și soluția pronunțată asupra încredințării minorei, a atribuit reclamantei până la partaj, beneficiul folosinței locuinței comune, urmând a dispune evacuarea pârâtului din acest spațiu locativ.
Din această perspectivă, s-a reținut și faptul că minora locuiește împreună cu reclamanta, din data de 10.03.2010 la centrul „Adăpostul Pentru Victimele Violenței din Familie, Salvați Familia”.
Conform celor relatate cu ocazia întocmirii referatului de anchetă socială, minora a avut la rândul său conflicte cu pârâtul, după ce reclamanta a plecat la centru, iar în urma unui episod violent, a decis să plece pentru a locui împreună cu mama.
în temeiul prevederilor art. 274 și art. 276 C.proc.civ., instanța de fond a compensat cheltuielile de judecată, în parte, și l-a obligat pe pârât să achite reclamantei suma de 800 lei, cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 337/A din data de 30.11.2010, pronunțată de Tribunalul Maramureș s-a respins ca nefondat apelul declarat de către pârâtul S.F. împotriva sentinței civile nr. 4861/14.05.201, pronunțată de Judecătoria Baia Mare.
în considerentele acestei decizii, tribunalul a reținut că apelantul critică sentința civilă nr. 4861/2010 a Judecătoriei Baia Mare sub două aspecte: în ceea ce privește petitul privind atribuirea beneficiului locuinței comune și evacuarea apelantului până la partaj și în ceea ce privește compensarea doar parțială a cheltuielilor de judecată.
în ceea ce privește atribuirea beneficiului folosinței locuinței comune și evacuarea apelantului-pârât până la partaj, tribunalul, a reținut că prima instanță, după o judicioasă analiză a probelor administrate, în mod corect a reținut că: în contextul comportamentului agresiv verbal și fizic, adoptat de pârât față de reclamantă, al climatului tensionat pe care acesta îl menține în locuința comună, prin provocarea de scandaluri repetate, apreciind că interesul minorei reclamă asigurarea unei ambianțe caracterizate prin confort moral și pace, ambianță care la acest moment nu poate fi asigurată prin coabitarea pârâtului cu familia sa, chiar dacă s-ar putea diviza locuința în unități locative distincte, instanța, având în vedere și soluția pronunțată asupra încredințării minorei, se impunea a se atribui reclamantei până la partaj, beneficiul folosinței locuinței comune, dispunându-se evacuarea pârâtului din acest spațiu locativ.
Fiica părților, S.R.L., născută la data de 29.09.1992, minoră la data pronunțării sentinței apelate, locuiește împreună cu intimata, din data de 10.03.2010 la Centrul „Adăpostul pentru Victimele Violenței din Familie - Salvați Familia”.
Din referatul de anchetă socială, rezultă că fiica părților a avut de asemenea conflicte cu pârâtul, comportamentul acestuia determinând-o pe S.R.L. să plece din domiciliul părinților pentru a locui împreună cu mama sa, la Adăpostul pentru Victimele Violenței în Familie.
Din coroborarea depozițiilor martorilor audiați cu concluziile referatului de anchetă socială a rezultat că episoadele violente, tensiunile provocate de pârât, le-au determinat pe intimată și pe fiica părților să se refugieze la Adăpostul pentru Victimele Violenței din Familie - Salvați Familia.
în ceea ce privește cheltuielile de judecată, tribunalul a considerat că instanța fondului a făcut o justă aplicare a prevederilor art. 274 și 276 C.proc.civ., compensând parțial cheltuielile de judecată și obligându-l pe pârât la plata unor cheltuieli parțiale de judecată, în sumă de 800 lei, raportat la modul de soluționare a acțiunii și la poziția procesuală a pârâtului, care nu a fost de acord cu admiterea acțiunii, arătând că dorește împăcarea soților.
în speță, acțiunea civilă a fost admisă în totalitate, pârâtul s-a opus admiterii acțiunii, mai ales în privința celor două capete de cerere prin urmare a fost obligat la cheltuieli de judecată parțiale.
Așa fiind, verificând sentința apelată atât sub aspectul temeinicei ei, cât și sub aspectul legalității, tribunalul a constatat că instanța a reținut o situație de fapt ce rezultă și se întemeiază pe probele administrate, prima instanță aplicând textele de lege corespunzătoare în mod corect, în litera și spiritul lor, pronunțând astfel o sentință temeinică și legală și în baza art. 296 C.proc.civ., s-a respins apelul ca nefondat.
împotriva aceste decizii pârâtul S.F. a declarat recurs în termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, în principal, casarea hotărârii și respingerea cererii reclamantei având ca obiect atribuirea în favoarea acesteia a beneficiului folosinței locuinței și evacuarea pârâtului din locuința comună, iar în subsidiar, casarea în parte a hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare sub aspectul cererilor mai sus arătate.
în motivarea recursului pârâtul a arătat că tribunalul a soluționat apelul având în vedere strict susținerile și probele administrate de către reclamantă, fără a cerceta motivul de apel invocat de pârât conform căruia reclamanta și-a procurat probele pro causa, având cunoștințe la fundația care patronează adăpostul unde reclamanta pretinde că locuiește.
Tribunalul nu a luat în considerare faptul că fiica părților a devenit majoră în timpul judecării apelului, iar din declarațiile martorilor nu a rezultat că pârâtul ar avea un comportament violent.
Certificatul medico-legal depus în fața instanței de apel a fost întocmit pro causa, iar în realitate, nici reclamanta și nici fiica părților nu locuiesc la adăpost deoarece reclamanta este în străinătate la muncă, iar fiica majoră locuiește împreună cu pârâtul în apartamentul ce reprezintă locuința comună a părților.
Prin cererea de apel, pârâtul a solicitat administrarea probei testimoniale prin care a dorit să dovedească împrejurarea că nici reclamanta și nici fiica majoră locuiesc la adăpost. Pârâtul nu a renunțat la proba solicitată, iar instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acestei probe, soluționând apelul exclusiv pe baza înscrisului depus de reclamantă.
Tribunalul a preluat pur și simplu concluziile primei instanțe referitoare la comportamentul violent al pârâtului, fără a face trimitere la vreo probă din care să rezulte acest lucru.
Instanța de apel nu a avut în vedere nici faptul că locuința comună se poate amenaja în două unități locative distincte și nici împrejurare că pârâtul are calitatea de coproprietar al imobilului, iar evacuarea lui ar trebui să aibă un caracter excepțional care nu este dovedit în speță.
în drept se invocă prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C.proc.civ.
Reclamanta intimată S.C. a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului pârâtului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
La termenul de judecată din data de 11.03.2011, Curtea a pus în discuția reprezentantului recurentului, excepția inadmisibilității invocată motivelor de recurs care vizează netemeinicia hotărârii atacate, prin reanalizarea stării de fapt și reaprecierea probelor administrate în cauză de către instanța de recurs, având în vedere că prevederile art. 304 pct. 10 și pct. 11 C.proc.civ. au fost abrogate prin art. 1 pct. 1111 și pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, iar reprezentantul pârâtului recurent a arătat că achiesează la excepția invocată din oficiu, excepție care urmează să fie admisă, motivat pe următoarele considerente:
în reglementarea procedurală actuală, conform art. 304 C.proc.civ., „Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate.”
Recursul este reglementat ca fiind o cale de atac extraordinară care nu are caracter devolutiv pentru ca instanța astfel investită să treacă la examinarea fondului litigiului, reanalizând probatoriul administrat și reapreciindu-l, lucru care este firesc câtă vreme cauza a beneficiat de o astfel de cale de atac, în speță, apelul.
Ori, având în vedere că litigiul a fost supus controlului instanței de apel, cauza fiind analizată sub toate aspectele, recurentul nu mai poate beneficia de acest lucru prin promovarea recursului, această instanță de control judiciar fiind chemată să cenzureze doar aspectele de nelegalitate.
Deși formal cererea de recurs este întemeiată pe art. 304 pct. 8 și 9 C.proc.civ., în realitate prin motivarea pe care se sprijină, recursul nu vizează în întregime motive de nelegalitate pentru care o hotărâre poate fi casată sau modificată, ci vizează motive de netemeinicie a hotărârii atacate.
Departe de a cuprinde critici de strictă nelegalitate aduse hotărârii instanței de apel, memoriul de recurs conține, aproape în cvasitotalitatea sa, motive de netemeinicie, fără să facă o analiză a nelegalității deciziei instanței de apel, limitându-se practic la o reproducere a stării de fapt a cauzei, o analizare laborioasă a probațiunii administrate în cauză și o expunere a relațiilor tensionate dintre părți.
Se constată, așadar, de către Curte că, în cauză, își găsește incidență excepția inadmisibilității acestor motive de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, excepție fundamentată pe împrejurarea că, în marea lor majoritate, motivele de recurs conțin critici de netemeinicie a hotărârii recurate, reproduceri ale evoluției istoricului cauzei, ale relației tensionate și șicanatoare dintre recurent și intimată, ale stării de fapt, ale probațiunii administrate în cauză, etc., singurul eventual motiv de nelegalitate conținut în memoriul de recurs, și care s-ar putea circumscrie punctului 9 al art. 304 C.proc.civ., fiind cel referitor la nesocotirea de către instanța de apel a dispozițiilor legale privind administrarea probei testimoniale.
Toate celelalte motive de recurs, referitoare la reproduceri ale stării de fapt, ale probațiunii administrate în cauză, reiterări ale istoricului cauzei, ale relațiilor extrem de tensionate dintre părți, etc., intră sub incidența excepției inadmisibilității, întrucât vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, aspecte care s-ar fi încadrat în punctele 10 și 11 ale art. 304 C.proc. civ., în prezent abrogate.
Ca urmare a abrogării punctului 10 al art. 304 C.proc.civ., prin art. 1 pct. 1111din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. 1 punctul 49 din Legea nr. 219/2005, respectiv, ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9 C.proc.civ.
în consecință, în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două instanțe au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre părți, ori care să tindă la o reapreciere a probațiunii administrate, ori la o schimbare a stării de fapt, instanța de recurs fiind ținută să se raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instanțe și fiind obligată de a se abține de la orice reanalizare a probelor deja administrate.
Așa fiind, Curtea constată că excepția inadmisibilității, invocată din oficiu este fondată urmând să fie admisă ca atare, cu consecința neluării în seamă a tuturor motivelor de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate.
Deși recurentul a indicat prin cererea de recurs faptul că își întemeiază recursul și pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C.proc.civ. potrivit cărora, modificarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate când instanța interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, în dezvoltarea motivelor de recurs nu a arătat în concret care este actul juridic interpretat greșit de către tribunal sau în ce mod instanța de apel a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, considerent pentru care Curtea apreciază că acest motiv a fost invocat pur formal astfel încât este în imposibilitatea verificării legalității deciziei din această perspectivă.
în privința motivului de recurs privind nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la administrarea probei testimoniale, Curtea constată că, deși aparent acesta s-ar încadra în prevederile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., în realitate vizează dispozițiile art.105 alin. 2 C.proc.civ. considerent pentru care în baza art. 306 alin.(3) C.proc.civ., acest motiv de recurs va fi încadrat în cel reglementat de art. 304 pct. 5 C.proc.civ.
Astfel, Curtea reține că, prin cererea de apel pârâtul a criticat sentința primei instanțe în privința soluționării petitelor privind atribuirea beneficiului locuinței comune în favoarea reclamantei și a evacuării pârâtului, dar și în privința compensării parțiale a cheltuielilor de judecată.
Pârâtul a solicitat tribunalului, prin cererea de apel suplimentarea probațiunii, prin administrarea probei testimoniale, pentru a se verifica susținerile sale referitoare la faptul că nu a agresat-o pe reclamantă, nu a provocat scandal, nu este agresiv, nu este consumator de alcool, nu constituie un pericol pentru reclamantă sau pentru fiica părților, astfel încât nu există nici un temei pentru evacuarea lui din locuința comună a părților, menționând în mod expres că solicită administrarea probei testimoniale, urmând ca numele martorului să îl indice până la prima zi de înfățișare.
în ședința publică din 25.11.2010, reprezentanta pârâtului apelant a arătat că nu înțelege să formuleze alte cereri în probațiune, iar tribunalul a constatat încheiată faza cercetării judecătorești și a acordat cuvântul în dezbaterile judiciare orale asupra apelului.
Conform art. 292 alin. (1) C.proc.civ., părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât de cele invocate la prima instanța sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare.
Totodată, art.129 alin. (5) C.proc.civ. statuează că judecătorii au îndatorirea sa stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeala privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii.
în speță, pârâtul a indicat prin cererea de apel că solicită administrarea probei testimoniale și a prezentat teza probatorie, tribunalul în ședința publică din 25.11.2020, în mod nelegal, nu s-a pronunțat asupra încuviințării cererii în probațiune, deși pârâtul nu a renunțat la probă, iar partea adversă nu a invocat sancțiunea decăderii, reclamanta intimată lipsind de la dezbateri.
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat constant în jurisprudența sa că, dreptul al un proces echitabil garantat de art. 6 parag. 1 din Convenția pentru drepturilor omului și a libertăților fundamentale cuprinde, printre altele, dreptul părților din proces de a prezenta probele pe care le consideră pertinente pentru cauza lor întrucât scopul Convenției nu este de a garanta drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, acest drept neputându-se concretiza decât dacă probele sunt într-adevăr înțelese, adică examinate cum trebuie de instanța sesizată (CEDH, cauza Perez c. Franței, 21.04.2004).
Prin urmare, procedând în maniera mai sus arătată, cu nerespectarea normelor procedurale interne, tribunalul a încălcat dreptul pârâtului la un proces echitabil garantat de art. 6 parag.1 din Convenția pentru drepturilor omului și a libertăților fundamentale motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin.(1) raportat la art. 304 pct. 5 C.proc.civ., Curtea va admite recursul declarat de pârâtul S.F. împotriva deciziei civile nr. 227/A din 30 noiembrie 2010 a Tribunalului Maramureș, pe care o casează și trimite cauza pentru rejudecarea apelului la același Tribunal.
în rejudecare, asupra probei testimoniale solicitată de pârât, tribunalul se va pronunța, după punerea în discuția prealabilă a părților și după examinarea condițiilor de admisibilitate, printr-o hotărâre motivată, fie în sensul admiterii, fie în sensul respingerii probei.
(Judecător Anca Adriana Pop)
| ← Contract de închiriere. Decesul titularului. Cerere de... | Cerere de obligare a Statului Român prin Ministerul Finanţelor... → |
|---|
