Acţiune în rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare
| Comentarii |
|
Nerespectarea formalităţilor prevăzute pentru recalificarea căilor de atac - respectiv judecarea cauzei în completul prevăzut de lege pentru calea de atac declarată, care va recalifica acea cale de atac şi va transpune cauza la un complet legal constituit - atrage casarea hotărârii pronunţate, pentru aceea că instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale. Având în vedere că valoarea obiectului acţiunii introductive de instanţă este de 32.160 euro, ceea ce în moneda naţională reprezintă aproximativ 137.800 lei, iar conform art. 2821 alin. (1) C.proc.civ. nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreţinere, în litigiile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv, atât în materie civilă cât şi în materie comercială, a judecat în mod greşit în recurs, în loc să judece în apel. Potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C.proc.civ., tribunalele judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, precum şi procesele şi cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani.
Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, Decizia nr. 381 din 2 februarie 2011
Prin acțiunea înregistrată la data de 7 aprilie 2009 la Judecătoria Cluj-Napoca, reclamantul P.C.I. i-a chemat în judecată pe pârâții B.O. și B.D.A., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța, să dispună rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 6.11.2007 și obligarea pârâților la plata sumei de 32.160 euro reprezentând prețul apartamentului ce a format obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare și a sumei de 660 euro penalități de întârziere, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 16.471 din 18 decembrie 2009 a Judecătoriei Cluj-Napoca, s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul P.C.I. împotriva pârâților B.O. și B.D.A. și în consecință, s-a dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între reclamant în calitate de promitent-cumpărător și pârâți în calitate de promitenți-vânzători la data de 6 noiembrie 2007, atestat sub nr. 218 de avocatul G.A.D., având ca obiect imobilul apartament nr. 5, situat la parter, din imobilul ce se va construi în localitatea Florești, str. M., pentru prețul de 31.500 euro.
Au fost obligați pârâții la plata sumei de 31.500 euro echivalent în lei la data plății, reprezentând prețul achitat de reclamant.
S-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata penalităților de întârziere, ca neîntemeiat.
Au fost obligați pârâții să îi plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 3.791 lei, reprezentând taxe judiciare de timbru și 3.500 lei onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că la data de 6.11.2007, între părți s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare, prin care pârâții s-au obligat să construiască și să vândă un apartament situat în comuna Florești, str. M., termenul de finalizare și de predare a apartamentului fiind data de 31 august 2008, în cazul neîndeplinirii obligațiilor la termen pârâții obligându-se să îi plătească reclamantului penalități de întârziere de 0,1% pe zi.
Anterior încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, prin procura specială autentificată sub nr. 843 din 16.05.2007, pârâții l-au împuternicit pe numitul P.S.C. să vândă în numele și pe seama lor, apartamentele ce se vor edifica pe terenul pârâților, la prețul pe care îl va considera de cuviință și să primească prețul vânzării în numele și pe seama pârâților.
Ulterior încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, la data de 14.02.2008, pârâții le-au vândut numiților P.S.C. și R.L., terenul pe care urma să fie edificat imobilul ce trebuia să cuprindă și apartamentul promis spre vânzare reclamantului.
Prin încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare cu reclamantul direct de către mandanți, se poate considera că mandatul de a vinde dat lui P.S.C. a fost retras, însă prețul urma să fie achitat către mandatar.
Reclamantul a achitat integral prețul apartamentului, plătind primele două tranșe lui P.S.C., mandatarul pârâților, iar a treia tranșă a fost achitată numitului R.L., îndeplinindu-și astfel obligațiile asumate prin antecontract.
Deși apartamentul trebuia construit și predat reclamantului până la data de 31 august 2008, termen ce putea fi prelungit din motive obiective cu 45 de zile, nici la data de 12 octombrie 2009 când instanța s-a deplasat la fața locului, nu era finalizat balconul apartamentului, nu erau montate instalațiile sanitare și cele electrice, nu era montat parchetul și nu era finalizată parcarea din fața imobilului.
Așa fiind, prima instanță a reținut că raportul juridic contractual a fost iremediabil afectat de conduita culpabilă a pârâților, iar singurul remediu substanțial este cel al rezoluțiunii antecontractului de vânzare-cumpărare și repunerea părților în situația anterioară.
Prin încheierea civilă nr. 1462 din 24 noiembrie 2010 a Tribunalului Cluj, s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj secția civilă și s-a declinat în favoarea Tribunalului Comercial Cluj competența soluționării recursului declarat de pârâții B.O. și B.D.A., împotriva sentinței civile nr. 16.471 din 18 decembrie 2010 (în realitate 2009) a Judecătoriei Cluj-Napoca.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că deși în cauză este vorba de constructori persoane fizice, edificarea de către aceștia a unor imobile de locuințe colective, s-a făcut scopul vânzării lor, adică în scop comercial. Caracterul comercial este determinat de caracterul profesional al acestei activități, iar comercialitatea rezultă din scopul construirii edificiului, acela de vânzare în scopul obținerii unui profit.
Această activitate de construire este una de comerț obiectivă, conform prevederilor art. 3 pct. 8 Cod comercial, chiar dacă constructorul nu este înregistrat ca și comerciant la registrul comerțului în una din formele cerute de legislația în vigoare. Potrivit art. 3 pct. 8 din Codul comercial, obiectul unei asemenea întreprinderi poate fi construirea de noi edificii, dar și lucrările de transformare, adăugire, amenajare, aceste activități trebuind să vizeze bunuri imobile.
Cu toate că s-a contestat că scopul construirii este cel de a vinde apartamentele rezultate, acest aspect reiese din procura specială prin care pârâții au împuternicit o persoană să vândă toate apartamentele.
Raportat la numărul apartamentelor pentru care s-a obținut autorizație de construire și a fost împuternicită o persoană să le vândă, scopul construirii lor a fost pentru obținerea de profit, ceea ce le imprimă caracterul unor acte de comerț.
împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamantul P.C.I., solicitând în principal casarea ei pentru că a fost pronunțată de un complet de judecători nelegal constituit și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Cluj, secția civilă, pentru a fi soluționată în complet de apel și nu de recurs, având în vedere că obiectul cauzei are o valoare de peste 100.000 lei, iar în subsidiar modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii excepției de necompetență materială a Tribunalului Cluj secția civilă, care este competent să judece această cauză.
în motivarea recursului, reclamantul a susținut că tribunalul a făcut o greșită și incorectă aplicare a legii atunci când în mod greșit a soluționat cauza în complet de recurs, în condițiile în care calea de atac exercitată de pârâți a fost apelul, raportat la prevederile legale procedurale și la principiul conform căruia calea de atac este stabilită de lege și nu de instanța de judecată.
întrucât obiectul cauzei deduse judecății este de peste 100.000 lei, calea de atac împotriva sentinței este apelul, iar nu recursul. Tribunalul Cluj trebuia să verifice în primul rând legala constituire a completului de judecată raportat la calea de atac și doar după aceasta să decidă punerea în discuție a competenței materiale a instanței și să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Comercial Cluj.
Natura cauzei este civilă și nu comercială, atât datorită raportului juridic dedus judecății, cât și stării de fapt rezultate din ansamblul probelor administrate în cauză, din care nu rezultă starea de fapt reținută de tribunal, respectiv că pârâții Buzoianu s-ar îndeletnici cu construirea în scop de revânzare a mai multor apartamente.
Intimații prin reprezentanți au solicitat respingerea recursului.
Recursul este fondat.
Pârâții B.O. și B.D.A. au învestit Tribunalul Cluj cu soluționarea apelului împotriva sentinței civile nr. 16.471 din 18 decembrie 2009 a Judecătoriei Cluj-Napoca.
Conform art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, apelurile se judecă în complet format din 2 judecători, iar recursurile în complet format din 3 judecători, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel.
Fără ca apelul să fie repartizat unui complet de judecată alcătuit din 2 judecători, care să îl recalifice în recurs și apoi să îl transpună la completul de 3 judecători conform art. 99 alin.(3) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, cauza a fost repartizată direct ca recurs completului de 3 judecători, care a judecat cauza în recurs.
Potrivit art. 304 pct. 1 C.proc.civ., casarea hotărârii se poate cere atunci când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale.
Nu doar că tribunalul nu a respectat formalitatea recalificării căii de atac a apelului în recurs, dar având în vedere că valoarea obiectului acțiunii introductive de instanță este de 32.160 euro, ceea ce în moneda națională reprezintă aproximativ 137.800 lei, iar conform art. 2821 alin. (1) C.proc.civ. nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreținere, în litigiile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv, atât în materie civilă cât și în materie comercială, a judecat în mod greșit în recurs, în loc să judece în apel.
O altă eroare săvârșită de tribunal, a fost aceea că a declinat competența soluționării recursului în favoarea Tribunalului Comercial Cluj, fără să observe că potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C.proc.civ., tribunalele judecă în primă instanță procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, precum și procesele și cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani.
Așadar, Tribunalul Cluj, secția civilă, trebuia să judece în complet de 2 judecători apelul declarat de pârâții B.O. și B.D.A. împotriva sentinței civile nr. 16.471 din 18 decembrie 2010 a Judecătoriei Cluj-Napoca, iar dacă ar fi apreciat că acțiunea intentată de reclamant împotriva pârâților are natură comercială, să anuleze sentința judecătoriei și să trimită cauza spre soluționare în primă instanță Tribunalului Comercial Cluj, potrivit art. 297 alin. (2) coroborat cu art. 2 pct. 1 lit. a) C.proc.civ.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 1 și 9 coroborat cu art. 312 alin. (1), (2), (3) și (5) C.proc.civ., se va admite recursul declarat de reclamant împotriva încheierii tribunalului, care va fi casată și se va trimite cauza la același Tribunal Cluj, pentru judecarea apelului declarat de pârâți în contra sentinței judecătoriei.
(Judecător Traian Dârjan)
| ← Decizie de eliberare din funcţie. Ordonanţă de urgenţă a... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Cerere de... → |
|---|
