Încheiere convenţie matrimonială prin care un soţ aduce în comunitate bunuri imobile proprii.
| Comentarii |
|
Notarea convenţiei matrimoniale în cartea funciară
Prevederile art. 367 lit. a) din Codul civil arată că, deşi aflaţi sub regimul comunităţii legale, soţii pot stabili, pe cale convenţională, extinderea masei bunurilor comune, prin includerea în comunitate, în tot ori în parte, a bunurilor dobândite (...) înainte ori după încheierea căsătoriei, cu excepţia bunurilor prevăzute la art. 340 lit. b) şi c).
Adoptând regimul comunităţii convenţionale, soţii derogă, prin convenţie matrimonială, de la dispoziţiile privind regimul comunităţii legale (art. 366 C. civ.), dar numai în ceea ce priveşte bunurile care fac obiectul convenţiei şi numai în sensul că acestea devin comune prin voinţa părţilor, iar nu prin efectul legii. Prevederile art. 366-368 C. civ. trebuie înţelese în sensul că, dacă soţii optează pentru regimul comunităţii convenţionale nu pot reglementa prin convenţie decât anumite aspecte, pentru toate celelalte urmând a se aplica regimul comunităţii legale.
Anterior încheierii convenţiei matrimoniale, patrimoniul soţilor cuprindea atât bunurile proprii ale unuia dintre soţi, cât şi bunuri comune ale ambilor. Introducerea bunurilor proprii în comunitate, pe cale convenţională, are caracterul unui transfer intrapatrimonial, cu privire la care art. 32 alin. (2) din Codul civil stabileşte că nu constituie o înstrăinare.
Acesta este şi motivul pentru care convenţia matrimonială face obiectul notării în cartea funciară, iar nu .il intabulării (art. 334 alin. (4) şi art. 902 alin. (2) pct. 4 C. civ.). Este de observat, totodată, că pentru publicitatea bunurilor deţinute în devălmăşie de soţi, este reglementată şi posibilitatea notării calităţii de bun comun a unui imobil (art. 344 şi art. 902 alin. (2) pct. 3 C. civ.). Soţii au dreptul să ceară îndeplinirea oricărei operaţiuni (notarea convenţiei matrimoniale sau a calităţii de bun comun), fiind exclusă efectuarea a două notări pentru acelaşi act juridic (înţeles în sensul de negotium - operaţiune juridică).
Extinderea masei bunurilor comune este incompatibilă cu proprietatea comună pe cote-părţi (coproprietatea), care presupune că fiecare coproprietar este titularul exclusiv al unei cote-părţi din dreptul de proprietate şi poate dispune în mod liber de aceasta, sau, altfel spus, cota-parte de proprietate a fiecăruia dintre soţi nu este bun inclus în comunitate, ci bun propriu al titluarului.
De esenţa comunităţii este faptul că bunurile sunt deţinute de soţi în devălmăşie stare care se caracterizează prin aceea că dreptul nu este divizat pe cote-părţi iar bunul nu este împărţit în materialitatea lui.
Bunurile comune ale soţilor aflaţi sub regimul matrimonial al comunităţii (legale sau convenţionale) pot să le aparţină acestora în proprietate comună pe cote-părţi, dacă regimul matrimonial ales iniţial se înlocuieşte cu sau se modifică în cel al separaţiei de bunuri, operaţiune care este precedată de lichidarea comunităţii. Până la finalizarea lichidării, comunitatea subzistă atât în privinţa bunurilor, cât şi în privinţa obligaţiilor (art. 355 alin. (2) C. civ.).
In speţă, ceea ce se modifică, prin extindere, este comunitatea de bunuri, iar nu regimul matrimonial. De altfel, ar fi un nonsens ca actul prin care soţii convin să adopte comunitatea convenţională să dea naştere unei comunităţi extinse şi, în acelaşi timp, să lichideze masa bunurilor comune. Soţul care nu a contribuit la extinderea comunităţii se bucură de acest avantaj imediat, căci va culege fructele şi va administra bunul împreună cu celălalt soţ şi tot astfel va dispune de el, dar dreptul său de proprietate se va consolida doar în caz de lichidare (eventual pe baza unei clauze stipulate în acest scop).
Comunitatea convenţională nu se constituie în scopul de a fi lichidată imediat şi fără motiv. Lichidarea poate interveni doar pentru motive temeinice, care trebuie întotdeauna arătate în act.
Determinarea cotelor-părţi reprezintă faza intermediară a lichidării în scopul partajării bunurilor ce compun comunitatea, operaţia făcându-se conform contribuţiei soţilor atât la dobândirea bunurilor comune, cât şi la îndeplinirea obligaţiilor comune. Stabilirea anticipată de către soţi a cotelor părţi va reprezenta o clauză de
lichidare a comunităţii ce va deveni eficientă doar la încetarea căsătoriei (prin decesul uneia din soţi) sau la desfacerea ei (prin divorţ) iar nu cu ocazia autentificării convenţiei prin care se extinde comunitatea.
| ← Incidenţa Legii 17/2014. Teren arabil extravilan ocupat de... | Lichidarea regimului comunităţii legale de bunuri după... → |
|---|
