Închiriere teren. Suprafaţă. Reziliere. Daune
| Comentarii |
|
Pentru a putea fi angajată răspunderea civilă în condiţiile art. 998-999 C. civ., este necesar a fi dovedită existenţa unei fapte ilicite săvârşite de ceI împotriva căruia se formulează pretenţia.
în cauză, aşa cum recunoaşte însăşi intimata-reclamantă, spaţiul comercial în discuţie a fost sigilat, aflăndu-se la dispoziţia sa, situaţie în care nu se vede cum recurenta a lipsit-o de folosinţa lucrului, sigilarea magazinului reprezentând o formă de manifestare a dreptului acesteia asupra bunului.
(Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1607R din 18 septembrie 2002)
TRIBUNALUL,
Prin sentinţa civilă nr. 10357/11.02.2001 Judecătoria sectorului 3 Bucureşti a admis acţiunea reclamantei Administraţia Pieţelor sector 3 Bucureşti formulată împotriva pârâtei S. C. „R. C.“ S. R. L. şi:
A dispus rezilierea contractului de închiriere încheiat de părţi la data de 25.05.1999 înregistrat sub nr. 272.
A dispus evacuarea pârâtei din imobilul teren în suprafaţă de 75 mp. situat în Bucureşti, P-ţa Traian, sector 3.
A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 48.234.000 lei cu titlu de daune şi la 3.817.626 lei cheltuieli de judecată.
A obligat reclamanta la 1.080.000 lei, taxă de timbru către Circa Financiară sector 3 Bucureşti.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeir ;ie sub următoarele aspecte:
1. Greşita dare în debit a reclamantei pentru t; xa de timbru neachitată, întrucât soluţia legală era c >a de respingere a acţiunii ca insuficient timbrată.
2. Greşita stabilire a debitului datorat reclamantei pentru un spaţiu în suprafaţă de 75 mp. teren, înscris în contract, întrucât în realitate suprafaţa închiriată este de numai 53,8 mp. fapt ce putea fi probat pe baza unei expertize tehnice, probă ce a fost refuzată de instanţă, încălcându-se astfel atât principiul rolului activ al instanţei cât şi dreptul său la apărare, debit greşit calculat şi pentru faptul că a fost realizat cu luarea în considerare a suprafeţelor ce reprezentau depozitul şi anexa.
3. Greşita reţinere că datorează o chirie majorată pe ultimele 6 luni, deşi nu a fost notificată în acest sens, iar pentru perioada în care magazinul a fost sigilat la dispoziţia reclamantei, aceasta nu poate pretinde lipsa de folosinţă reclamată, din debitul datorat urmând a fi deduse plăţile deja efectuate, respectiv chiria pentru anul 2000.
Examinând hotărârea atacată în raport de criticile formulate, tribunalul constată fondat recursul, în limita considerentelor ce urmează:
în fapt, se reţine că prin actul de închiriere nr. 272/25.05.1999, intimata-reclamantă s-a obligat să pună la dispoziţia recurentei pârâte un spaţiu comercial în suprafaţă de 75 mp. situat în P-ţa Traian sector 3 Bucureşti în schimbul unei chirii iunare de 1.965.228 lei, raporturi contractuale ce urmau a se derula pe perioada 1.06.1999-31.12.1999.
în contractul astfel încheiat s-a prevăzut că neplata timp de 3 luni consecutive a chiriei datorate atrage după sine rezilierea contractului de drept, fără nici o altă formalitate, acordarea unui termen ori punerea în întârziere.
Formulând prezenta acţiune, intimata-reclamantă solicită obligarea recurentei la plata chiriei restante şi a penalităţilor de 3% pentru fiecare zi întârziere în efectuarea plăţii prevăzute contractual, corespunzătoare perioadei 01.06.1999-31.05.2000, rezilierea contractului de închiriere, ca urmare a neexecutării culpabile a obligaţiilor asumate cu consecinţa evacuării recurentei-chiriaşe şi lipsa de folosinţă a imobilului reprezentând contravaloarea chiriei aferente lunilor 1.06.2000-1.09.2000, interval dintre data încetării raporturilor contractuale şi introducerea cererii de chemare în judecată.
Din nota de calcul prezentată de intimată, aflată la fila 9 dosar coroborată cu chitanţele de plată şi factura depusă de recurentă (fila 5 şi recurs) tribunalul constată că numai după 01.02.2000, recurenta debitoare nu a achitat timp de 3 luni consecutiv chiria,
pentru perioada anterioară, plăţile efectuate cu întârziere situându-se în acest interval, pentru care s-au aplicat majorări, conform clauzei înscrise la pct. 4 din contract, rezultând un debit restant de
8.345.000 lei - chiria aferentă lunilor aprilie-mai 2000 şi majorări de 9.794.818 lei, pentru întreaga perioadă contractuală (iunie 1999 - mai 2000).
Vor fi înlăturate susţinerile recurentei potrivit cărora prin plăţile efectuate a achitat în totalitate chiria datorat intimatei-reclamante, întrucât chiar dacă nu a fost notificată în acest sens, din modalitatea de imputare a plăţilor efectuate prin chitanţele liberatorii remise de intimată rezultă că cuantumul chiriei a fost majorat, majorare ce nu presupunea acordul chiriaşului, cum eronat se susţine, câtă vreme valoarea chiriei nu era lăsată la aprecierea părţilor ci se stabilea prin lege-chirie legală.
în privinţa daunelor solicitate de intimata-reclamantă, constând în beneficiul nerealizat în intervalul iunie 2000-septembrie 2000, tribunalul apreciază fondată critica recurentei, privitor la inexistenţa prejudiciului reclamat a fi reparat.
în acest sens, tribunalul arată că pentru a putea fi angajată răspunderea civilă în condiţiile art. 998-999 C. civ. este necesar a fi dovedită existenţa unei fapte ilicite săvârşite de cel împotriva căruia se formulează pretenţia; în cauză, aşa cum recunoaşte însăşi intimata-reclamantă, spaţiul comercial în discuţie a fost sigilat de aceasta la dispoziţia sa, începând cu 31.05.2000, situaţie în care nu se vede cum recurenta a lipsit-o de folosinţa lucrului, sigilarea magazinului nereprezentând o formă de manifestare a dreptului acesteia asupra bunului.
Este adevărat că în acest interval mărfurile recurentei erau depozitate în magazin, însă în lipsa unei notificări cu privire la eliberarea spaţiului şi dată fiind imposibilitatea recurentei de a ridica bunurile (magazinul fiind sigilat), tribunalul constată că în mod nelegal prima instanţă a admis pretenţiile intimatei-reclamante formulate sub acest aspect.
în schimb, va fi înlăturată critica privitoare la greşita dare în debit a intimatei-reclamante cu diferenţa taxei de timbru neachitate, constatându-se că timbrajul nu a fost pus în discuţia părţilor pentru a putea fi aplicate dispoziţiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, ca sancţiune a neîndeplinirii obligaţiei de plată stabilite de instanţă în sarcina intimatei-reclamante.
Nefondată se priveşte şi critica relativă la greşita calculare a debitului stabilit de prima instanţă prin raportare la o suprafaţă superioară spaţiului efectiv închiriat, inclusiv cea corespunzătoare depozitului şi anexelor, întrucât contractul de închiriere încheiat, a cărui validitate nu a fost supusă controlului judecătoresc prin promovarea unei acţiuni cu acest specific, separat ori în cadrul prezentului proces, constată o chirie unitară a cărei valoare nu poate fi redusă în apărare.
Din acest punct de vedere, reţinând că recurenta nu a învestit instanţa cu o cerere reconvenţională în sensul sus-arătat, tribunalul constată că în mod corect proba cu expertiză nu a fost administrată în cauză.
Faţă de toate cele expuse, în temeiul art. 312 C. pr. civ. raportat la art. 304 pct. 9 C. pr. civ. recursul va fi admis cu consecinţa modificării hotărârii atacate în limita considerentelor arătate.
| ← Natura juridică a termenului prevăzut de Legea nr. 9/1998.... | Evacuare. Ocupare fără titlu a unui imobil. Notificare echivocă → |
|---|
