Încredinţare minor. Interesul copilului
| Comentarii |
|
Potrivit dispoziţiilor art. 42 C.fam. (aplicabil în speţă raportat la data introducerii acţiunii), criteriul ce trebuie avut în vedere de instanţă pentru a decide cu privire la încredinţarea copilului minor este exclusiv interesul acestuia.
Secţia I civilă, Decizia nr. 1260 din 21 noiembrie 2011
Prin decizia civilă nr. 1260/21.11.2011, Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul P.V. împotriva deciziei civile nr. 407/01.09.2011 a Tribunalului Prahova, apreciind-o ca fiind legală.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de recurs a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 42 C.fam. (aplicabil în speță raportat la data introducerii acțiunii) criteriul ce trebuie avut în vedere de instanță pentru a decide cu privire la încredințarea copilului minor este exclusiv interesul acestuia.
în acest context, voința exprimată de minor trebuie apreciată în raport de interesul său, neavând o influență majoră pentru încredințarea sa.
în cazul în speță, cum în mod legal au reținut și primele două instanțe, este în interesul minorului P.C.I. de a fi încredințat tatălui spre creștere și educare.
Ținând seama de vârsta copilului (17 ani), de faptul că acesta a fost crescut de când s-a născut în locuința din Azuga, iar pe timpul procesului de divorț (care a durat aproximativ 2 ani) s-a aflat în grija exclusivă a tatălui, precum și de împrejurarea că minorul este elev al liceului din orașul Azuga, este cert că îndepărtarea lui din mediul care îi conferă siguranță și stabilitate și plasarea lui într-un mediu social străin (la bunica maternă, în București) i-ar putea crea dificultăți de ordin emoțional și nu s-ar putea circumscrie interesului acestuia.
De altfel, însuși pârâtul în cererea sa reconvențională (la care, ulterior, a renunțat, ceea ce dovedește confuzia pe care o face pârâtul între interesul superior al copilului și problemele de cuplu ale părinților) a arătat că, în prezent, copilul se află în îngrijirea sa, beneficiază de condiții foarte bune de creștere și educare, fiind atașați unul de celălalt.
Susținerea recurentului în sensul că nu se poate ocupa de creșterea și educarea copilului întrucât pleacă frecvent din țară, mai multe zile pe lună, în interes de serviciu, nu este de natură să înlăture factorii anterior menționați, cu atât mai mult cu cât recurentul nu și-a schimbat locul de muncă raportat la data formulării cererii sale reconvenționale.
(Judecător Cristina Paula Brotac)
| ← Obligaţie de întreţinere. Debitor care mai are un copil în... | Soluţionarea acţiunii pe un temei juridic, iar a apelului pe... → |
|---|
