Încuviinţare executare hotărâre care instituie măsuri asiguratorii, pronunţată într-un stat membru al CE. Inadmisibilitate. Cale de atac împotriva hotărârii de fond a tribunalului
| Comentarii |
|
După aderarea României la Uniunea Europeană, recunoaşterea şi executarea silită a unei hotărâri judecătoreşti străine, pronunţate într-un stat membru al CE, este supusă Regulamentului nr. 44/2001 al Consiliului, iar dispoziţiile Legii nr. 105/1992 sunt aplicabile doar în măsura în care nu contravin Regulamentului. Potrivit art. 39 alin. (1) din Regulament, instanţa competentă să încuviinţeze executarea silită a hotărârii pe teritoriul unui al stat membru este tribunalul. Calea de atac ce se poate exercita împotriva hotărârii tribunalului este recursul. În textul original al art. 43 alin. (1) din Regulament, în limba engleză, se prevede că hotărârea prin care se analizează cererea de încuviinţare a executării „may be appealed”, iar în varianta Ministerului Justiţiei, textul este tradus în sensul că oricare dintre părţi poate declara apel. În realitate, textul original se referă la posibilitatea generală a părţilor de a ataca hotărârea pronunţată, iar denumirea căii de atac este dată de normele interne de procedură, potrivit art. 159 alin. (1) din Legea nr. 105/1992. Norma internă de procedură în materie este O.U.G. nr. 119/2006, aprobată prin Legea nr. 191/2007, privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană, care prevede în art. I2 art. 1 că cererile pentru încuviinţarea executării silite pe teritoriul României a hotărârilor în materie civilă şi comercială pronunţate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, în condiţiile prevederilor Regulamentului nr. 44/2001, sunt de competenţa tribunalului, iar hotărârea pronunţată poate fi atacată numai cu recurs. Hotărârea străină care instituie măsuri asigurătorii nu poate fi pusă în executare pe teritoriul României, cererea fiind inadmisibilă, deoarece, potrivit art. 173 alin. (2) din Legea nr. 105/1992, „hotărârile străine prin care s-au luat măsuri asigurătorii şi cele date cu executare provizorie nu pot fi puse în executare pe teritoriul României”.
Secţia comercială, Decizia nr. 1039 din 5 octombrie 2010
Prin sentința nr. 126/01.06.2010, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, Secția Comercială și de contencios Administrativ, în dosarul nr. 4351/101/2010, s-a admis cererea formulată de creditoarea SC V.99 SA împotriva debitoarei SC M. SA și s-a încuviințat executarea hotărârii judecătorești nr. 76/24.03.2010 emisă de Judecata Județeană din orașul Pazardjic, Bulgaria.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs debitoarea, care a invocat nelegalitatea și netemeinicia și a susținut că cererea de încuviințare a executării este prematură, inadmisibilă și neîntemeiată.
în drept, recurenta a invocat prevederile Regulamentului nr. 44/2001, ale O.U.G. nr. 119/2009, ale Legii nr. 105/1992, precum și dispozițiile art. 299 și urm. C.proc.civ.
Examinând actele și lucrările cauzei prin prisma criticilor și apărărilor formulate, în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea găsește excepția inadmisibilității recursului nefondată, iar recursul fondat, pentru următoarele considerente:
Cu privire la cadrul juridic aplicabil speței, Curtea reține că Legea nr. 105/1992 reprezintă dreptul comun în materia raporturilor de drept internațional privat. Conform art. 10, dispozițiile acestei legi sunt aplicabile în măsura în care convențiile internaționale la care România este parte nu stabilesc o altă reglementare. Ca urmare, după aderarea României la Comunitatea Europeană, recunoașterea și executarea silită a unei hotărâri judecătorești străine, pronunțate într-un stat membru al CE, este supusă Regulamentului nr. 44/2001 al Consiliului, iar dispozițiile Legii nr. 105/1992 sunt aplicabile doar în măsura în care nu contravin Regulamentului.
Conform art. 38 alin. (1) din Regulament, hotărârea pronunțată într-un stat membru, executorie în statul în cauză, poate fi executorie într-un alt stat membru atunci când, la cererea uneia dintre părțile interesate, a fost declarată executorie în statul respectiv. Art. 39 alin. (1) prevede că cererea se depune la instanța sau la autoritatea competentă, indicată pe lista din anexa II care, în România, este tribunalul.
Cu privire la calea de atac ce se poate exercita, în textul original, în limba engleză, al art. 43 alin. (1) din Regulament, se prevede că hotărârea prin care se analizează cererea de încuviințare a executării „may be appealed”.
în varianta de traducere depusă de către intimată la dosar, textul art. 43 alin. (1) este tradus în sensul că oricare dintre părți poate introduce o acțiune. Verificând și varianta Ministerului Justiției, Curtea a constatat că textul este tradus în sensul că oricare dintre părți poate declara apel.
în realitate, instanța reține că textul original se referă la posibilitatea generală a părților de a ataca hotărârea pronunțată cu privire la declararea executorie a unei hotărâri străine, iar denumirea căii de atac este diferită de la un stat la altul, conform normelor interne de procedură.
în România, art. 159 alin. (1) din Legea nr. 105/1992 prevede expres că în procesele privind raporturile de drept internațional privat instanțele române aplică legea procedurală română, dacă nu s-a dispus altfel în mod expres.
Normele de procedură aplicabile cu privire la calea de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii referitoare la declararea executorie a hotărârii străine sunt reglementate de O.U.G. nr. 119/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 191/2007, privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană, care prevede în art. I2 art. 1 că cererile pentru încuviințarea executării silite pe teritoriul României a hotărârilor în materie civilă și comercială pronunțate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, în condițiile prevederilor Regulamentului nr. 44/2001, sunt de competența tribunalului, iar hotărârea pronunțată poate fi atacată numai cu recurs.
Ca urmare, hotărârea tribunalului cu privire la declararea executorie a hotărârii străine este supusă recursului, iar hotărârea pronunțată de Curte în recurs este irevocabilă, neputând face decât obiectul căilor de atac menționate în anexa IV, respectiv contestația în anulare sau revizuirea, potrivit art. 44 din Regulament.
în consecință, excepția inadmisibilității recursului declarat în cauză, invocată de intimata SC V.99 SA, este nefondată, urmând a fi respinsă.
Pe fondul recursului, examinând hotărârea străină, chiar dacă traducerea este realizată în termeni improprii, caracteristici vorbirii obișnuite și nicidecum în limbaj juridic, Curtea constată că prin „determinarea” nr. 76 pronunțată de „Judecata Județeană din orașul Pazardjic”, instanța bulgară nu a hotărât cu privire la fondul raporturilor juridice dintre părți, ci a dispus măsurii asigurătorii, mai precis instituirea unei popriri pe conturile M. SA pentru pretenții viitoare și că hotărârea era supusă căilor de atac interne.
Astfel, se constată că instanța bulgară a instituit măsuri asigurătorii, ce nu pot fi puse în executare pe teritoriul României, deoarece, potrivit art. 173 alin. (2) din Legea nr. 105/1992, „hotărârile străine prin care s-au luat măsuri asigurătorii și cele date cu executare provizorie nu pot fi puse în executare pe teritoriul României”.
Ca urmare, cererea privind declararea executorie pe teritoriul României a „determinării nr. 76” este inadmisibilă.
(Judecător Nicoleta Țăndăreanu)
| ← Revendicare. Cale de atac stabilită într-un ciclu procesual... | Despăgubiri în caz de eroare judiciară → |
|---|
