Interpretarea dispoziţiilor art. 539 din Codul de procedură penală.
| Comentarii |
|
Tribunalul CONSTANŢA Sentinţă civilă nr. 2275 din data de 02.10.2014
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 4934/118/2014 al Tribunalului Constanța, reclamanta L.N. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata sumei de 18.296 lei cu titlu de daune materiale și 4000 de euro daune morale.
În motivarea în fapt a acțiunii, a arătat reclamanta că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C.pen.
Prin sentința penală nr. 5/17.12.2012 pronunțată de Tribunalul Constanța, reclamanta a fost achitată în baza dispozițiilor art. 11 alin.2 rap. la art. 10 lit. d) din C.pr.pen. În cursul urmăririi penale, mai arată reclamanta, împotriva sa a fost dispusă măsura arestării preventive, în perioada 21.02.2012. Încheierea de arestare a fost casată de Curtea de Apel Constanța, la data de 27.02.2012, care a înlocuit măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea pe o durată de 30 de zile.
Această din urmă măsură preventivă a fost prelungită de procuror, prin Ordonanța din data de 26.03.2012 și respectiv 26.04.2012.
La data de 07 mai 2012, Curtea de Apel Constanța a revocat măsura preventivă.
Ca atare, a apreciat reclamanta, între 21.02. și 27.02.2012 s-a aflat în stare de reținere și arest preventiv pe o durată de 7 zile, iar în perioada 27.02.2012-07.05.2012 i-a fost restricționat dreptul la liberă circulație la nivelul localității și în perioada 30.03.2012-07.05.2012 la nivelul țării.
Daunele materiale, mai arată reclamanta, reprezintă echivalentul onorariilor de avocat achitate în cursul urmăririi penale și în cursul procesului penal și totalizează suma de 18.296 lei.
În ceea ce privește daunele morale, acestea reprezintă echivalentul prejudiciului suferit ca urmare, în mod egal, măsurii arestării preventive și interdicției de a părăsi localitatea.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 539 C.pr.civ.
În susținerea acțiunii s-au depus înscrisuri și anume chitanțele reprezentând onorariile apărătorului ales și copii ale hotărârilor judecătorești prin care reclamanta din prezenta cauză a fost achitată.
În suplimentarea probatoriilor s-a administrat proba testimonială, declarațiile martorelor Bocai Silvia și Baciu Ionela fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fondul litigiului, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Arată pârâtul că măsura arestării preventive a fost dispusă cu respectarea dispozițiilor art. 5 din CEDO, de vreme ce existau motive verosimile de a bănui că aceasta a săvârșit o faptă penală.
În ceea ce privește cuantumul daunelor morale, acesta apare ca nejustificat de mare în raport de durata arestării preventive - 7 zile.
Excepția de inadmisibilitate a fost calificată, în ședința publică din data de 04 septembrie 2014, ca o apărare de fond ce urmează a fi analizată în ansamblul apărărilor pârâtei.
Analizând actele și lucrările dosarului, reținem următoarele:
Cu privire la admisibilitatea prezentei acțiuni:
În susținerea acestei apărări, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a făcut trimitere la dispozițiile art. 538 din Codul de procedură penală în vigoare la data introducerii acțiunii, potrivit cu care " (1)Persoana care a fost condamnată definitiv, indiferent dacă pedeapsa aplicată sau măsura educativă privativă de libertate a fost sau nu pusă în executare, are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite în cazul în care, în urma rejudecării cauzei, după anularea sau desființarea hotărârii de condamnare pentru un fapt nou sau recent descoperit care dovedește că s-a produs o eroare judiciară, s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare. (2)Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul redeschiderii procesului penal cu privire la condamnatul judecat în lipsă, dacă după rejudecare s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare. (3)Persoana prevăzută la alin. (1) și persoana prevăzută la alin. (2) nu vor fi îndreptățite să ceară repararea de către stat a pagubei suferite dacă, prin declarații mincinoase ori în orice alt fel, au determinat condamnarea, în afara cazurilor în care au fost obligate să procedeze astfel. (4)Nu este îndreptățită la repararea pagubei nici persoana condamnată căreia îi este imputabilă în tot sau în parte nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut sau recent descoperit.";
În opinia pârâtului, câtă vreme nu s-a pronunțat o hotărâre judecătorească prin care să se fi stabilit eroarea judiciară, acțiunea reclamantei nu poate fi primită.
Textul de lege enunțat de către pârâtul Statul Român nu este incident în cauză. Astfel, în cauza dedusă judecății nu se reclamă repararea unui prejudiciu ca urmare a unei condamnări definitive, urmată de achitarea ca urmare a constatării erorii judiciare, ci repararea prejudiciului survine privarea nelegală de libertate, ipoteză ce beneficiază de o prevedere legală cu caracter distinct.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 539 din Codul de procedură penală, sub denumirea marginală "Dreptul la repararea pagubei în cazul privării nelegale de libertate"; legiuitorul stabilește că " (1)Are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată nelegal de libertate. (2)Privarea nelegală de libertate trebuie să fie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului, prin încheierea definitivă a judecătorului de drepturi și libertăți sau a judecătorului de cameră preliminară, precum și prin încheierea definitivă sau hotărârea definitivă a instanței de judecată învestită cu judecarea cauzei.";
Prevalându-se de dispozițiile alineatului doi al textului de lege indicat, pârâtul Statul Român apreciază că în lipsa unei ordonanțe a procurorului sau încheierii definitive a judecătorului prin care să se stabilească expressis verbis caracterul nelegal al măsurii privative de libertate, reclamanta nu este îndreptățită la despăgubiri.
Poziția procesuală a pârâtului nu are caracter de noutate în sfera litigiilor întemeiate pe dispozițiile art. 539 C.pr.civ., după cum aceasta a stat la baza conturării unor soluții jurisprudențiale la nivel național, în sensul respingerii acestor acțiuni. Astfel, bunăoară, Curtea de Apel Galați, a apreciat, sub imperiul dispozițiilor art. 504 din Codul de procedură penală vechi că "Stabilirea caracterului nelegal al măsurii restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului sau prin hotărâre judecătorească, reprezintă o condiție absolut necesară pentru nașterea dreptului la repararea pagubei în condițiile art. 504 Cod procedură penală, or, neîndeplinirea, în cauză, a cerinței exprese cuprinsă în acest articol vizând constatarea caracterului nelegal al măsurii în modalitățile permise de text, conduce la concluzia neaplicării în prezentul litigiu a dispozițiilor art. 504 Cod procedură penală (decizia civilă nr. 66/A din 27.05.2014 a Curții de Apel Galați ).
Apreciem că o astfel de interpretare a textului de lege enunțat, cu caracter strict literal, se depărtează atât de intenția legiuitorului, cât și de scopul reglementării. Astfel, este evident că, de vreme ce inculpatul este achitat, prin hotărârea definitivă a instanței de judecată investită cu judecarea cauzei, măsura arestării preventive se vădește a fi fost per se nelegală, iar acest caracter al măsurii preventive se poate stabili și incidental în cazul acțiunii de față, în analiza condițiilor enunțate de art. 539 C.pr.pen. A condiționa admisibilitatea acțiunii de obținerea prealabilă a constatării caracterului nelegal al arestării preventive, contravine însuși textului de lege indicat care, în alin.2 teza finală recunoaște dreptul la reparație în cazul privării nelegale de libertate și celui achitat prin hotărârea finală.
De altfel, în practica sa recentă, însă sub imperiul vechiului Cod de procedură penală, ÎCCJ a statuat că dacă aplicarea principiului in dubio pro reo a permis instanței penale să dispună achitarea inculpaților, pentru aceea că probele nu au indicat cu certitudine că inculpații sunt cei care au săvârșit faptele penale, făcând aplicarea unui alt principiu, a majori ad minus, reiese că aceleași probe oricum, ulterioare arestării preventive, nu puteau susține (sau confirma retroactiv) nici măsura procesuală privativă de libertate din perspectiva indiciilor temeinice de săvârșire a faptelor penale, astfel cum impunea art. 148 lit. c) C. proc. pen., indicii care nu s-au suprapus suprapun probelor care să impună condamnarea persoanei ( decizia civilă nr. 435/2012 pronunțată de ÎCCJ în dosarul civil nr. 6503/110/2009)
Cu privire la daunele morale solicitate:
Prin sentința penală nr. 543/07.12.2012 ( filele 28 și urm.) pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. 5305/118/2012 inculpata L.N. a fost achitată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizare a infractorului, prev. de art. 264 din Codul penal, instanța penală reținând că faptei îi lipsește un element constitutiv al infracțiunii și anume intenția de a denatura mijloace de probă și deci de a favoriza infractorul ( fila 15 a sentinței penale, fila 35 dosarul de față).
Soluția de achitare a reclamantei a fost menținută în căile de atac, prin decizia penală nr. 90/P/27 iunie 2013 a Curții de Apel Constanța, cât și prin decizia penală din data de 31.03.2014 a ÎCCJ.
În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat instanței că în perioada 21.02.2012 - 27.02.2012 a fost în arest preventiv; încheierea Tribunalului Constanța privind luarea măsurii arestării preventive a fost anulată de către Curtea de Apel Constanța la data de 27.02.2014, fiind înlocuită cu măsura de siguranță a obligării de a nu părăsi localitatea pe o durată de 30 de zile.
Măsura arestării preventive rezultă din însuși dispozitivul sentinței penale nr. 543/07.12.2012.
Daunele morale au fost solicitate pentru acoperirea prejudiciului suferit în egală măsură ca urmare a lipsirii de libertate, cât și a restrângerii accesului la libera circulație, reclamanta apreciind că, deși în actuala reglementare, dispozițiile art. 539 alin.1 nu mai prevăd în mod expres măsuri reparatorii pentru măsura preventivă a interdicției de a părăsi localitatea, acordarea acestora nu este exclusă, prin aplicarea legii penale mai favorabile, în concret a dispozițiilor art. 504 din vechiul Cod de procedură penală.
S-a apreciat sub acest aspect, în motivarea acțiunii, că norma cuprinsă în art. 504 C.pr.pen. nu este una strict procesuală, ci una cu caracter mixt, respectiv și de drept substanțial, prin urmare este posibilă aplicarea principiului legii penale mai favorabile și acordarea de măsuri reparatorii și pentru restrângerea dreptului de liberă circulație.
Apreciem că norma enunțată, în concret dispozițiile art. 539 C.pr.pen. în vigoare la data introducerii prezentei acțiuni are un caracter pur procesual. Acesta reglementează condițiile în care se poate solicita repararea prejudiciului ca urmare a arestării preventive nelegale, precum și competența de soluționare a cauzei, prin urmare, în vederea respectării principiului enunțat de art. 13 din Codul de procedură penală, legea de procedură este de imediată aplicare.
Prin urmare, în raport de data introducerii acțiunii, se vor aplica dispozițiile art. 539 C.pr.civ. de maniera în care sunt în vigoare, instanța constată că legea nu mai prevede acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a restrângerii dreptului la liberă circulație, astfel încât reclamanta este îndreptățită la repararea prejudiciului suferit doar ca urmare a arestării preventive în perioada 21.02.2012 - 27.02.2012.
În întinderea reparației, se au în vedere dispozițiile art. 540 C.pr.pen. potrivit cu care "(1) La stabilirea întinderii reparației se ține seama de durata privării nelegale de libertate, precum și de consecințele produse asupra persoanei, asupra familiei celui privat de libertate ori asupra celui aflat în situația prevăzută la art. 538.";
Suferințele de ordin fizic, psihic, moral nu pot fi apreciate si cuantificate pe baza unui criteriu care are la baza metoda comparației, ele ținând intrinsec de personalitatea expusa măsurii, precum și de particularitățile concrete ale cauzei. Criteriile de apreciere a prejudiciilor morale nu au la baza criterii exacte, științifice, deoarece exista o incompatibilitate între caracterul moral, nepatrimonial al daunelor si caracterul bănesc, patrimonial al despăgubirilor.
Astfel, în aprecierea importantei prejudiciului moral trebuie avute in vedere repercusiunile prejudiciului moral asupra stării generale a sănătății, precum si asupra posibilității reclamantei de a se realiza deplin pe plan social, profesional si familial, iar stabilirea acestui cuantum nu presupune stabilirea "prețului"; suferințelor fizice si psihice ale reclamantei, care sunt inestimabile, ci aprecierea multilaterala a tuturor consecințelor negative ale prejudiciului si ale implicațiilor acestora pe toate planurile vieții sale sociale.
Din probele administrate în cauză a rezultat, în mod indubitabil, că măsura arestării preventive i-a produs reclamantei suferințe morale, că acestea s-au materializat în stări acute de stres și depresie care au necesitat ședințe de terapie la cabinetul individual de psihologie S.M. ( fila 51), precum și urmarea unui program medicamentos ( declarația martorei B.I); că consecințele arestului preventiv s-au răsfrânt pe plan profesional, reclamanta regăsindu-se în imposibilitatea de a-și desfășura activitatea de broker imobiliar, ca urmare a diminuării capacității de relaționare socială (declarația martorei B.S.); că familia - fiica și tatăl reclamantei - a resimțit în mod negativ arestarea acesteia, celui din urmă agravându-i starea de sănătate ( declarația martorei B.I.).
În raport de aceste aspecte, precum și de durata - 7 zile - a arestului preventiv, Tribunalul apreciază că suma de 1500 de euro reprezintă o reparație echitabilă și proporțională cu prejudiciul suferit.
Cu privire la daunele materiale acestea constau în contravaloarea onorariilor de avocat achitate în cursul urmăririi penale - factura seria CT PPM nr. 0000657/21.02.2012 ( fila 49), în cursul judecății în fond - factura CT PPM seria 00000729/17.05.2012 ( fila 47), în cursul soluționării apelului - factura CT PPM seria 0000761/09.04.2013 ( fila 45) și în cursul soluționării recursului - factura CT PPM 000836/30.01.2014 și însumează valoarea de 18.296 lei.
Nu a fost contestată, de către pârât, nici valoare solicitată și nici afectațiunea sumelor respective în soluționarea cauzelor penale care au privit-o pe reclamantă.
Dispozițiile art. 538-539 C. pr.pen. dau dreptul la repararea pagubei oricărei persoane condamnate sau arestate pe nedrept. Prin "pagubă"; în sensul reglementării trebuie înțeles, de vreme ce legea nu limitează conținutul noțiunii, orice cheltuială necesară derivată din faptul detenției și în legătură directă cu aceasta, care constituie, în mod evident, o diminuare a patrimoniului reclamantei.
În consecință, reclamanta poate solicita și obține contravaloarea onorariilor apărătorului ales pe cale le-a suportat în timpul procesului penal - fie în faza de urmărire penală, fie în faza judecății), întrucât acestea se află în legătură necesară și directă cu procesul penal, fiind reclamate în exercitarea dreptului la apărare cheltuieli pe care nu le-ar fi făcut dacă procesul penal nu ar fi existat ( în acest sens, este și practica anterioară a fostului Tribunal Suprem, în sfera de reglementare a art. 504 C.pr.pen, decizia nr. 39/1980, în Revista română de drept nr. 10/1980, p. 68; pentru o practică mai recentă, în același sens decizia civilă nr. 435/2012 pronunțată de ÎCCJ în dosarul civil nr. 6503/110/2009. În considerentele acestei decizii, a arătat instanța supremă că cheltuielile de judecată efectuate și presupuse de derularea diferitelor proceduri judiciare și etape procesuale din procesul penal, soldat cu achitarea acestora se circumscriu noțiunii de prejudiciu decurgând din arestarea recurenților, fiind confirmată implicit și legătura de cauzalitate de instanța de apel dintre faptă și prejudiciu, ceea ce conduce la constatarea corectei aplicări a criteriilor legale prevăzute de art. 505 C. proc. pen., raportate în mod necesar la dispozițiile art. 998, 999 C. civ.).
În considerarea argumentelor de fapt și de drept expuse, instanța a admis acțiunea și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 18.296 lei cu titlu de daune materiale și 1500 euro, cu titlu de daune morale.
În temeiul dispozițiilor art. 453 alin.1 C.pr.civ. pârâtul a fost obligat și la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către reclamantă, în cauza de față.
Drept civil. Contestație la executare. Actualizarea sumelor din titlul executoriu în lipsa unei încheieri a executorului judecătoresc. Sancțiune.
Decizia civilă nr. 713/07.10.2014 pronunțată în dosarul civil nr. 25458/212/2013 al Tribunalului Constanța.
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrata la data de 23.08.2013 pe rolul Judecătoriei Constanta sub nr. 25458/212/2013, contestatoarea Societatea Națională de Transport Feroviar de Calatori ˝CFR Calatori˝ S.A., in contradictoriu cu intimatul M.A.I., a formulat contestație la executare, solicitând anularea actelor de executare efectuate nelegal in dosarul de executare nr. 399/2013 al B.E.J. Oana Silviu, întrucât s-a dispus măsura popririi unor sume de bani rezultate din calculul eronat al drepturilor bănești reprezentând tichete de masa actualizate cu rata inflației si cheltuieli de executare disproporționate in raport de valoarea debitului, cu cheltuieli de judecata.
In motivare, contestatoarea a arătat ca prin sentința civila nr. 5379/17.10.2012 pronunțata de Tribunalul Constanta si decizia civila nr. 291/CM/29.04.2013 a Curții de apel Constanta, pronunțate in dosarul nr. 9688/118/2012, aceasta a fost obligata sa achite contravaloarea tichetelor de masa pe perioada 22.08.2009 - 31.01.2011, precum si diferențele salariale rezultate din aplicarea salariului de baza in cuantum de 700 lei, actualizate cu indicele de inflație la momentul plății pentru perioada august 2009 - 31.12.2010.
Contestatoarea a susținut ca, prin raportul de expertiza contabila întocmit in dosarul de executare silita, expertul contabil a stabilit valoarea totala a drepturilor nete actualizate cu rata inflației la un cuantum de 5588 lei.
In plus, onorariul executorului judecătoresc stabilit potrivit încheierii din 02.09.2013 s-a perceput o suma ce depășește maximul onorariului permis de lege in raport de cuantumul creanței.
Contestatoarea arata ca a efectuat o plata voluntara la data de 15.07.2013 in valoare de 2759 lei.
In drept, au fost invocate prevederile art. 711 C.proc.civ.
In probațiune a depus înscrisuri in copie.
Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității contestării cheltuielilor de executare silita si, pe fond, a solicitat respingerea ca neîntemeiata a contestației la executare.
In motivarea excepției, intimatul a arătat ca încheierea executorului judecătoresc prin care s-au stabilit cheltuielile de executare silita a fost comunicata contestatoarei in data de 04.09.2013, iar aceasta nu a înțeles sa o conteste in termenul prevăzut de art. 714 alin. 2 C proc civ.
Pe fond, a susținut ca, potrivit dispozițiilor art. 628 alin. 3 C.proc.civ., la cererea creditorului, executorul judecătoresc poate actualiza valoarea obligației principale stabilite in bani indiferent de izvorul ei.
La termenul de judecata din data de 15.05.2014, instanța a admis excepția tardivității formulării contestației la executare in ceea ce privește cheltuielile de executare, inclusiv onorariu de executor, stabilite prin Încheierea executorului din data de 02.09.2013, pentru motive ce vor fi expuse in considerente.
In cauza a fost administrata proba cu înscrisuri, la dosarul cauzei fiind atașat dosarul de executare nr. 399/2013.
Prin sentința civilă nr. 5697/22.05.2014 instanța a respins ca nefondată contestația la executare și a obligat contestatoarea la plata către intimat a cheltuielilor de judecata constând in onorariu de avocat in cuantum de 500 lei.
Pentru a hotărî în acest fel, a reținut instanța de fond că prin sentința civila nr. 5379/2012 a Tribunalului Constanta, contestatoarea a fost obligata la plata contravalorii tichetelor de masa cuvenite pentru perioada 22.08.2009- 31.01.2011.
Prin Decizia civila nr. 291/2013 a Curții de Apel Constanta, contestatoarea a fost obligata sa plătească diferențele salariale rezultate din aplicarea salariului de baza brut in cuantum de 700 lei, prevăzut de art. 41 din contractul colectiv de munca la nivel de ramura transporturi, actualizate cu indicele de inflație la momentul plății pentru perioada august 2009 - 31.12.2010, fiind menținute restul dispozițiilor din sentința civila nr. 5379/2012 a Tribunalului Constanta.
Prin Încheierea nr. 11003/23.07.2013 pronunțată in dosarul nr. 18056/212/2013 aflat pe rolul Judecătoriei Constanta, instanța a încuviințat executarea silita in temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civila nr. 5379/2012 a Tribunalului Constanta , irevocabila prin Decizia civila nr. 291/2013 a Curții de Apel Constanta.
Prin Încheierea din 02.09.2013 emisa in dosarul de executare nr. 399/2013, executorul judecătoresc a stabilit cuantumul cheltuielilor de executare silita din dosarul execuțional la valoarea de 1.261,51, din care 692,91 lei onorariu executare silita.
La data de 04.09.2013, executorul judecătoresc a comunicat contestatoarei somația, titlul executoriu, încheierea de încuviințare a executării si încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silita.
In cadrul dosarului execuțional a fost întocmit raportul de expertiza contabila prin care expertul contabil a calculat ca valoarea totala a drepturilor nete reprezentând compensării bănești actualizate cu rata inflației - contravaloare tichete de masa in echivalent cu zile lucrătoare prestate in perioada 22.08.2009 - 31.01.2011 este de 3.085 lei, din care 1.993 lei valoare neta tichete neimpozabile si 1.092 lei valoare neta tichete de masa impozabile, astfel cum au fost actualizate cu indicele de inflație.
Instanța de fond a reținut ca prin sentința civila ce constituie titlu executoriu, contestatoarea a fost obligata la plata către intimat a contravalorii tichetelor de masa cuvenite pentru perioada 22.08.2009- 31.01.2011, fără a se menționa actualizarea acestora la momentul plății efective.
Contestatoarea a susținut ca tichetele de masa nu trebuie incluse in drepturile salariale pentru a fi actualizate cu indicele de inflație, astfel cum se menționează in dispozitivul deciziei Curții de Apel.
Potrivit art. 628 C proc. Civ., conform cărora, in cazul in care prin titlul executoriu au fost acordate dobânzi, penalități sau alte sume, fără sa fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de organul de executare, potrivit legii. Daca prin titlul executoriu nu au fost acordate dobânzi, penalități sau alte asemenea sume, care sa poată fi stabilite conform alin 2, executorul judecătoresc, la cererea creditorului, poate actualiza valoarea obligației principale stabilite in bani, indiferent de izvorul ei.
Prin urmare, dreptul creditorului de a primi valoarea actualizata exista indiferent daca s-a menționat sau nu aceasta actualizare in dispozitivul hotărârii judecătorești ce constituie titlu executoriu. Executorul judecătoresc trebuia sa procedeze la stabilirea valorii actualizate a valorii tichetelor de masa, indiferent daca acestea au fost sau nu considerate ca parte a drepturilor salariale. De altfel, potrivit mențiunii din raportul de expertiza contabila, tichetele de masa sunt calificate ca drepturi nete reprezentând compensații bănești actualizate cu rata inflației, fără a se include in categoria drepturilor salariale propriu zise, pentru care s-a efectuat un calcul separat de către expert.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel contestatoarea, criticând-o pentru nelegalitate doar în ceea ce privește suma de 392 lei, ce reprezintă valoarea tichetelor de masă actualizate cu rata inflației, în condițiile în care executorul judecătoresc nu a emis, în condițiile art. 632 alin.2 C.pr.civ., încheierea de actualizare.
Deși legal citat, intimatul nu s-a prezentat, nu a depus întâmpinare și nu a administrat alte probe în apărare.
Analizând, potrivit dispozițiilor art. 479 alin.1 C.pr.civ. stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, prin prisma criticilor de nelegalitate ce i se aduc, reținem următoarele:
Unicul motiv de critică în calea de atac a apelului îl reprezintă modalitatea de soluționare a contestației la executare, în referire la apărarea contestatorului potrivit cu care actualizarea sumelor reprezentând tichete de masă s-a făcut fără existența unui titlu executoriu.
Situația de fapt, în ceea ce privește dispozitivul titlului executoriu, precum și emiterea actelor de executare este aceea reținută de către instanța de fond.
În ceea ce privește temeiul juridic aplicabil situației de fapt reținute, potrivit dispozițiilor art. 628 alin.3 din codul de procedură civilă în vigoare la data declanșării executării silite: " Dacă prin titlul executoriu nu au fost acordate dobânzi, penalități sau alte asemenea sume (…) executorul judecătoresc, la cererea creditorului, poate actualiza valoarea obligației principale stabilite în bani, indiferent de izvorul ei";, iar potrivit dispozițiilor alin.4 al art. 628 "Pentru sumele stabilite potrivit prezentului articol, încheierea executorului judecătoresc este titlu executoriu.";
Prin urmare, în ipoteza în care titlul executoriu nu prevede în mod expres obligația de actualizare a debitului principal, actualizarea executorului judecătoresc este subordonată îndeplinirii celor două condiții enunțate de alin.3 și 4 al art. 628, respectiv existența cererii creditorului, precum și existența unei încheieri a executorului.
Trimiterea cu caracter special, realizată de alin.4, la caracterul de titlu executoriu al încheierii executorului judecătorești, înseamnă că, în lipsa acesteia, actualizarea nu are nici un fundament juridic, altfel spus executarea acesteia se realizează cu încălcare dispozițiilor art. 632 alin.1 C.pr.civ. potrivit cu care executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu.
În cauză, contrar celor reținute de către instanța de fond, lipsa încheierii executorului judecătoresc de actualizare a sumelor - titlu executoriu în sine pentru actualizare - atrage nulitatea actelor de executare în ceea ce privește suma calculată cu această destinație.
Pe de altă parte, ca un motiv suplimentar al temeiniciei acțiunii contestatoarei, deși acest aspect nu a reprezentat motiv de analiză al instanței de fond, în cauza dedusă judecății creditorul nu a formulat cerere de actualizare a sumelor în litigiu, condiție impusă e conținutul art. 628 alin.3 C.pr.civ.
Astfel, prin cererea de executare silită ( fila 2 a dosarului execuțional) creditorul a solicitat doar actualizarea, cu indicele de inflație la momentul plății, a sumelor de bani reprezentând diferențele salariale rezultate din aplicarea salariului de bază brut ( acordate prin decizia civilă nr. 291/CM/29.04.2013 a Curții de apel Constanta, pronunțată in dosarul nr. 9688/118/2012), iar nu și a contravalorii tichetelor de masă.
Pe cale de consecință, actualizarea și a acestei din urmă valori s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor art. 628 alin.2 și 3, iar sancțiunea nu poate fi decât nulitatea absolută, câtă vreme, astfel cum am arătat deja mai sus, se încalcă principiul de bază al executării silite, reglementat de art. 632 alin.1 C.pr.civ. potrivit cu care executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu. Nulitatea este de asemenea expresă, prin urmare necondiționată de existența vreunei vătămări, câtă vreme potrivit dispozițiilor art. 703 C.pr.civ. nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage nulitatea actului nelegal, dispozițiile art. 174 și următoarele fiind aplicabile în mod corespunzător.";
În considerarea tuturor argumentelor de fapt și de drept expuse, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin.1 C.pr.civ. apelul va fi admis, iar sentința civilă apelată, schimbată în tot, în sensul admiteri în parte a acțiunii.
În temeiul dispozițiilor art. 722 alin.1 C.pr.civ. debitorul este îndreptățit la restabilirea situației anterioare, cu privire la suma de 392 lei.
Potrivit dispozițiilor art. 45 alin.1 lit. f) din OUG nr. 80/2013, se va proceda la restituirea, către contestatoare, a sumei achitate cu titlu de taxă judiciară de timbru - fond și apel.
| ← Imposibilitatea invocării pe calea cererii de lămurire a... | Regimul juridic al dreptului de preemţiune al arendaşului → |
|---|
