Interpretarea si aplicarea dispoziţiilor legale prevăzute în art. 4 alin. (4) si art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 dece
| Comentarii |
|
În temeiul Legii nr. 221/2009 pot fi promovate două genuri de acţiuni distincte: 1. acţiunea în constatarea caracterului politic al condamnării sau al măsurii administrative, promovată potrivit art. 4; 2. acţiunea în pretenţii reprezentând daune morale şi/sau materiale suferite de persoana condamnată politic sau faţă de care a fost luată o măsură administrativă cu acest caracter, reglementată de art. 5. Pentru acţiunile în constatare a fost reglementată în mod expres competenţa în primă instanţă a tribunalului, secţia civilă şi participarea procurorului la judecarea acestor cereri. Pentru a doua categorie de acţiuni legea nu a prevăzut o competenţă anume în sarcina vreuneia dintre instanţe, situaţie în care devin aplicabile dispoziţiile procedurale cu caracter general, respectiv prevederile art. 1 sau 2 C.proc.civ., în funcţie de câtimea pretenţiilor.
Secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 182 din 11 februarie 2010
Prin sentința civilă nr. 339/23.11.2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, s-a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu.
S-a declinat competența de soluționare a acțiunii civile formulată de reclamanta M.I. în contradictoriu cu pârâtul Statul român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți la 2.10.2009, reclamanta M.I. a chemat în judecată Statul român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la plata de despăgubiri în sumă de 100.000 lei reprezentând prejudiciul moral cauzat soțului său M.M. prin acțiunile întreprinse de Statul român în anul 1951, condamnat din punct de vedere politic, în prezent acesta fiind decedat.
în motivare, reclamanta arată că soțul său împreună cu familia, au fost strămutați în mod forțat în perioada 18.06.1951 - 1.01.1956.
în drept și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 221/2009.
Competența de soluționare a unei cauze, teritorială sau materială, este un element definitoriu al procedurii civile, în cazul încălcării acesteia hotărârea pronunțată fiind susceptibilă de desființare (motiv de recurs, art. 304 pct. 3 și contestație în anulare art. 317 pct. 2) și prin urmare, instanța investită cu soluționarea unei cauze este obligată să-și verifice din oficiu competența.
Regula ce guvernează competența materială de soluționare a unei cauze este cea stabilită prin dispozițiile art. 1-4 C.proc.civ. și care au în vedere valoarea obiectului cererii sau natura litigiului, ori de câte ori prin dispoziții speciale nu este stabilită o altă competență.
în ceea ce privește competența de soluționare a unei cauze având ca temei juridic Legea nr. 221/2009 trebuie făcută distincția între cererile având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării sau măsurii administrative, reglementate de art. 4 alin. (1)-(4) din lege și pentru soluționarea cărora legiuitorul stabilește o competență exclusivă în favoarea tribunalului, secția civilă și cererile întemeiate pe art. 5 lit. a) și b) unde legiuitorul, spre deosebire de cererea anterioară, nu stabilește o competență exclusivă.
Dacă legiuitorul ar fi vrut ca toate cererile întemeiate pe Legea nr. 221/2009 să fie soluționate de tribunal, secția civilă, ar fi prevăzut-o în mod expres, astfel că în lipsa unei dispoziții exprese se aplică dispozițiile Codului de procedură civilă.
în cauză instanța a constatat că cererea formulată de către reclamantă nu se întemeiază, în privința competenței, pe o dispoziție expresă a Legii nr. 221/2009 și întrucât valoarea obiectului cererii nu este cea prevăzută de art. 2 lit. b) C.proc.civ., iar natura acesteia nu este din cele expres prevăzute de art. 2 C.proc.civ., s-a concluzionat în sensul că judecătoriei ca instanță de drept comun, îi aparține competența materială de soluționare în primă instanță.
împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta M.I. susținând că potrivit art. 4 din Legea nr. 221/2009 Tribunalul este instanța competentă să judece acțiunile deduse și circumscrise acestei legi. în categoria acestor acțiuni intră și cele prin care se solicită despăgubiri materiale și morale prevăzute de art. 5 din aceeași lege. Câtă vreme în Legea nr. 221/2009 nu se prevede competența altei instanțe pentru cererile care au ca obiect pretenții, competența aparține tribunalului, în temeiul art. 4 din această lege.
Recursul s-a respins ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
în temeiul Legii nr. 221/2009 pot fi promovate două genuri de acțiuni distincte: 1. acțiunea în constatarea caracterului politic al condamnării sau al măsurii administrative, promovată potrivit art. 4 din lege. 2. acțiunea în pretenții reprezentând daune morale și/sau materiale suferite de persoana condamnată politic sau față de care a fost luată o măsură administrativă cu acest caracter, reglementată de art. 5 din același act normativ.
Pentru acțiunile în constatare a fost reglementată în mod expres competența în primă instanță a tribunalului, secția civilă și participarea procurorului la judecarea acestor cereri. Pentru a doua categorie de acțiuni legea nu a prevăzut o competență anume în sarcina vreuneia dintre instanțe, situație în care devin aplicabile dispozițiile procedurale cu caracter general, respectiv prevederile art. 1 sau 2 C.proc.civ., în funcție de câtimea pretențiilor.
Normele procedurale cuprinse în Legea nr. 221/2009 instituie excepții de la normele de competență cu caracter general din Codul de procedură civilă. Normele legale care instituie excepții de la regulă sunt de strictă interpretare, neputând fi extinse la alte situații decât cele prevăzute expres în acestea.
în speță, în raport de cuantumul despăgubirilor solicitate prin acțiune instanța competentă este Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în temeiul art. 1 pct. 1 C.proc.civ.
(Judecător Tatiana Rădulescu)
| ← Excepţii. Puterea de lucru judecat şi autoritatea de lucru... | Acţiune în rezoluţiunea antecontractului de... → |
|---|
