Judecata conform procedurii simplificate prevăzută de art. 3201 din Codul de procedură penală. Aplicabilitatea procedurii.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ALBA IULIA Decizie nr. 825 din data de 11.09.2013
Judecata conform procedurii simplificate prevăzută de art. 3201 din Codul de procedură penală. Aplicabilitatea procedurii.
În condițiile în care instanța nu a respectat prevederile art. 322 din Codul de procedură penală, referitoare la începerea cercetării judecătorești, în sensul că nu a dat citire actului de sesizare, chiar în lipsa inculpatului legal citat, trecând direct la administrarea probelor, inculpatul este în drept a beneficia de prevederile de favoare ale art. 3201 alin. 7 din Codul de procedură penală chiar dacă a solicitat aplicarea procedurii la un termen ulterior celui la care instanța ar fi trebuit să dea citire actului de sesizare.
Secția penală - Decizia nr. 825/11 septembrie 2013
Prin sentința penală nr.143/1.04.2013 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia în dosarul nr.8248/176/2012, în baza art. 345 alin.1 și 2 Cod procedură penală a fost condamnat inculpatul P.A.M., la pedeapsa de 3 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată prevăzută la art. 208 alin. 1 C.pen. coroborat cu art. 209 alin. 1 lit. a, g și i C.pen. în condițiile art. 41 alin. 2 C.pen.
În baza art. 71 C.pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II și lit. b C.pen.
În baza art. 861 - 862 C.pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale pe durata unui termen de încercare de 5 ani și 3 luni. În baza art. 359 C.p.pen. pune în vedere inculpatului prevederile art. 864 C.pen.
În baza art. 863 alin. 1 C.pen. pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Alba;
b) să anunțe, în prealabil, serviciului de probațiune, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice serviciului de probațiune schimbarea locului de muncă;
d) să comunice serviciului de probațiune informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În baza art. 71 alin. 5 C.pen. a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.
În baza art. 191 alin. 1 C.p.pen. a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 700 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 13-15.02.2011, în jurul orelor 22,00, inculpații O.A.T., F.G.M. și P.A.M., s-au hotărât să sustragă bunuri din cabanele de pe V.G. motiv pentru care s-au deplasat cu autoturismul marca Dacia Logan cu nr. de înmatriculare XX-27 XXX, în locul numit L.L. situat pe raza comunei G.J. Oprindu-se în fața unei cabane aparținând părții vătămate J.G.S., au sărit gardul viu ce înconjura cabana, și cu mâinile acoperite cu șosete au forțat ușa de acces cu un levier, au pătruns în cabană de unde au sustras un cuțit de vânătoare. După ce au ieșit din cabană s-au deplasat la o anexă unde au încercat să pătrundă în interior prin forțarea ușii, dar nereușind au rupt câteva plăci de azbociment de pe acoperiș, au pătruns în interior și au sustras un generator electric pe care l-au încărcat în portbagajul mașinii.
S-au deplasat la o altă cabană aparținând părții vătămate Z.R.J., unde inculpatul F.G. a sărit gardul de plasă de sârmă, a spart un geam de la parter, a pătruns în interior și a sustras un generator de curent electric și două boxe audio mari pe care împreuna cu cei doi le-au încărcat în portbagajul mașinii.
Ulterior s-au deplasat la o a treia cabană aparținând părții vătămate D.L., unde toți trei, au forțat cu același levier oblonul, au spart un geam, au pătruns în interior, dar nu au sustras nimic după care au mers în spatele cabanei unde au rupt lacătul de la o ușă dar nu au deschis-o. De asemenea, au mai încercat să pătrundă și într-o anexă prin forțarea ușii, dar nu au reușit, motiv pentru care au plecat spre Alba Iulia. Ajunși în partea de la Mall din municipiul Alba Iulia l-au sunat pe numitul B.A. și cu ajutorul acestuia au vândut toate bunurile sustrase cu suma de 100 Euro și 300 lei unui cetățean de etnie romă cu numele D. iar banii i-au împărțit între ei.
În drept, s-a reținut că infracțiunea de furt calificat prevăzută la art. 208 alin. 1 C.pen. coroborat cu art. 209 alin. 1 lit. a, g și i C.pen. constă în luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia, fără consimțământul acestuia, în scopul de a și-l însuși pe nedrept dacă fapta este săvârșită de două sau mai multe persoane împreună, în timpul nopții, prin efracție, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase.
Potrivit art. 41 alin. 2 C.pen. infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni.
Având în vedere starea de fapt reținută și chestiunile de drept incidente în cauză, instanța a constatat că faptele inculpatului care, în baza aceleiași rezoluții infracționale, într-o noapte din perioada 13-19.02.2011 a pătruns prin efracție, împreună cu alte două persoane, în cabanele aparținând părților vătămate de unde a sustras mai multe bunuri, există și constituie infracțiunea de furt calificat în formă continuată prevăzută la art. 208 alin. 1 C.pen. coroborat cu art. 209 alin. 1 lit. a, g și i C.pen. în condițiile art. 41 alin. 2 C.pen. motiv pentru care, văzând dispozițiile art. 345 alin. 1 și 2 C.p.pen. a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa de 3 ani și 3 luni închisoare.
La stabilirea cuantumului pedepsei instanța a ținut seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea dedusă judecății, de gradul de pericol social al faptelor săvârșite și de persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale.
La individualizarea pedepsei, instanța a considerat că procesul penal în sine, căruia inculpatul a trebuit să îi facă față, pronunțarea hotărârii și condamnarea sunt suficiente pentru îndreptarea acestuia. De aceea, a apreciat că scopul pedepsei aplicate poate fi atins chiar fără executarea acesteia și, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 81 C.pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 5 ani și 3 luni. Potrivit art. 83 C.pen. instanța a pus în vedere inculpatului că, dacă în termenul de încercare va săvârși o nouă infracțiune, suspendarea condiționată va fi revocată iar pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre se va executa în întregime.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal inculpatul P.A.M., solicitând, prin apărător ales, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c Cod procedură penală raportat la art. 3859 pct. 172 Cod procedură penală, admiterea recursului, casarea hotărârii și în rejudecare, să se aibă în vedere că inculpatul a recunoscut faptele și a dorit să se prevaleze de dispozițiile art. 3201 Cod procedură penală.
În susținerea recursului s-a arătat că la primul termen, din 14 mai 2012, procedura de citare nu a fost îndeplinită iar cauza s-a amânat pentru data de 25 iunie, când inculpatul a fost citat prin afișare, dar acesta a fost în sesiune și nu s-a putut prezenta, astfel că pentru termenul din 17 septembrie s-a dispus citarea lui, dar nu există procedură de citare cu inculpatul și cu toate acestea s-au încuviințat probele propuse de procuror, iar la termenul din 12 noiembrie, când inculpatul a fost prezent în instanță și a dat declarație a solicitat aplicarea prevederilor art. 3201 Cod procedură penală, dar instanța i-a respins cererea.
În subsidiar, s-a arătat că, dacă se consideră îndeplinită procedura de citare la fond, solicită reducerea pedepsei prin coborârea sub limita minimă, având în vedere că inculpatul nu are antecedente penale, a recunoscut comiterea faptelor în faza de urmărire penală și este student la drept.
Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor existente la dosar, precum și din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 ind.6 din Codul de procedură penală, Curtea de Apel a constatat că recursul declarat de inculpatul P.A.M. este fondat, având în vedere următoarele:
Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale și al judecății rezultă că starea de fapt reținută prin hotărârea atacată este corectă, probatoriul fiind bine coroborat și interpretat.
În acord cu prima instanță, Curtea a reținut că din probele administrate rezultă, în esență, că inculpatul P.A.M., într-o noapte din perioada 13-19.02.2011, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a pătruns prin efracție, împreună cu inculpații O.A.T. și F.G.M. , în cabanele aparținând părților vătămate D.L., Z.R. și J.G., situate pe V.G., de unde a sustras mai multe bunuri.
Raportat la ansamblul materialului probatoriu administrat în cauză, Curtea de Apel a constatat că în mod corect prima instanța a reținut vinovăția inculpatului, încadrarea în drept a faptelor săvârșite de inculpat fiind de asemenea corectă, însă prin respingerea cererii inculpatului de judecare în baza dispozițiilor privind procedura simplificată prevăzute art.320 ind.1 Cod procedură penală, s-a făcut o greșită aplicare a legii, date fiind următoarele aspecte:
Inculpații O.A.T., F.G.M., O.E.G., Ș.G.S. și P.A.M. au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată,prin rechizitoriul procurorului din 4 aprilie 2012 dat în dosarul nr.618/P/2011 înregistrat pe rolul Judecătoriei Alba Iulia sub nr.2602/176/2012 .
La termenul din data de 17 septembrie 2012 s-au prezentat inculpații O.A.T., O.E.G. și Ș.G.S., care au solicitat să fie judecați conform procedurii simplificate prevăzute de dispozițiile art.320 ind.1 din Codul de procedură penală. De asemenea, pentru inculpatul F.G.M., s-a depus o declarație autentificată prin care acesta a solicitat instanței aplicarea dispozițiilor art.320 ind.1 din Codul de procedură penală.
Instanța a dispus amânarea cauzei la data de 12.11.2012, în vederea administrării probatoriului testimonial încuviințat. Conform mențiunilor din încheierea de ședință, instanța a acordat cuvântul în probațiune în ceea ce privește acțiunea penală pusă în mișcare față de inculpatul P.A.M. și a încuviințat audierea martorilor solicitați de acuzare, fără a dispune citirea actului de sesizare, conform dispozițiilor art.322 din Codul de procedură penală.
La termenul din 12.11.2012, inculpatul P.A.M. s-a prezentat pentru prima dată în fața instanței și a solicitat aplicarea dispozițiilor art.320 ind.1 din Codul de procedură penală, cererea acestuia fiind respinsă cu motivarea că s-a dat citire actului de sesizare a instanței și a fost încuviințată administrarea probatoriului.
Potrivit dispozițiilor art.320 ind.1 alin.1 din Codul procedură penală: "Până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.";
Prin urmare, pentru aplicarea procedurii simplificate a recunoașterii vinovăției, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
- inculpatul să declare personal sau prin înscris autentic că a recunoscut în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței;
- declarația personală sau prin înscris autentic de recunoaștere în totalitate a faptelor reținute în actul de sesizare a instanței să fi fost făcută până la începerea cercetării judecătorești;
- inculpatul să solicite ca judecata să se fi făcut în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care le-a cunoscut și le-a însușit și să declare că nu a solicitat administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere pe care le-a putut administra la acest termen de judecată;
- instanța să constate că din probele administrate în cursul urmăririi penale a rezultat că fapta există, a constituit infracțiune și a fost săvârșită de inculpat și;
- infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată a vizat o infracțiune care s-a pedepsit cu detențiunea pe viață.
Deci, două dintre condițiile prevăzute de lege pentru a se aplica procedura simplificată a recunoașterii vinovăției au fost acelea ca inculpatul să declare personal sau prin înscris autentic că a recunoscut în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și ca această declarație să fi fost făcută până la începerea cercetării judecătorești.
În conformitate cu dispozițiile art. 322 din Codul procedură penală, care are denumirea marginală tocmai "Începerea cercetării judecătorești";: "Președintele dispune ca grefierul să dea citire sau să facă o prezentare succintă a actului de sesizare după care explică inculpatului în ce constă învinuirea care i se aduce. Totodată, înștiințează pe inculpat cu privire la dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-i atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa, precum și cu privire la dreptul de a pune întrebări coinculpaților, celorlalte părți, martorilor, experților și de a da explicații în tot cursul cercetării judecătorești, când socotește că este necesar.";
Analizând încheierile de ședință de la termenele din 17 septembrie 2012 și 12 noiembrie 2012, Curtea a constatat că acestea nu conțin nicio mențiune cu privire la citirea actului de sesizare a instanței, dispunându-se doar amânarea cauzei în vederea administrării probatoriului testimonial încuviințat.
În adevăr, instituția ce reglementează judecata în cazul recunoașterii vinovăției, introdusă prin dispozițiile art. 320 ind.1 din Codul procedură penală, în peisajul procesual penal, statuează cu exactitate cu privire la momentul în care inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, sens în care legiuitorul a statuat că această manifestare procesuală se poate produce până la începutul cercetării judecătorești.
La fel de adevărat este că inculpatul nu s-a prezentat în fața instanței la termenul din 17 septembrie, când ceilalți inculpați au solicitat aplicarea procedurii simplificate.
Însă, semnificativ în cauză, din perspectiva incidenței art. 320 ind.1 din Codul procedură penală, este faptul că, ulterior momentului procesual al audierii inculpaților, prima instanță nu a procedat la începerea cercetării judecătorești, astfel cum dispozițiile art. 322 impuneau, prin citirea actului de sesizare, context în care, la termenul din 12 noiembrie, inculpatul avea posibilitatea legală de a se prevala de dispozițiile art.320 ind.1 din Codul procedură penală, indiferent de dispoziția de citare a martorilor propuși de acuzare.
Curtea a considerat că instanța de judecată, fără a avea vreo obligație imperativă în a amâna cauza până la prezentarea inculpatului în fața sa, avea însă atribuții exprese în a dispune citirea actului de sesizare a instanței, indiferent de lipsa inculpatului de la termenul fixat, pentru a marca începerea cercetării judecătorești
Prin urmare, reținerea instanței potrivit căreia, în acord cu prevederile art. 320 ind.1 din Codul procedură penală, inculpatul ar fi trebuit să declare personal sau prin înscris autentic că a recunoscut în totalitate faptele reținute în actul de sesizare și să solicite judecata, conform acestor dispoziții, anterior cercetării judecătorești s-ar fi impus, în condițiile în care însăși instanța fondului ar fi îndeplinit cerințele procedurale referitoare la debutul cercetării judecătorești, respectiv cele prevăzute de art. 322 din Codul de procedură penală
În virtutea considerentelor ce preced și constatând că omisiunea citirii actului de sesizare a instanței echivalează cu lipsa începerii cercetării judecătorești până la termenul din data de 12 noiembrie 2012, când inculpatul s-a prezentat în fața instanței și a solicitat aplicarea art.320 ind.1 din Codul de procedură penală, Curtea de Apel a constatat că în mod nelegal instanța a respins cererea inculpatului, fiind incident cazul de casare reglementat în art. 3859 pct. 17 din Codul de procedură penală.
Referitor la criticile inculpatului în sensul că până la termenul din 17 septembrie nu a fost îndeplinită procedură cu acesta, Curtea a constatat că este neîntemeiată, deoarece din actele dosarului rezultă că citarea inculpatului pentru termenului din 17 septembrie s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor art.177 și art.179 alin.4 din Codul de procedură penală, prin afișarea citației pe ușa locuinței inculpatului.
Examinând din oficiu hotărârea atacată, Curtea a constatat, de asemenea, că prima instanță a individualizat greșit pedeapsa aplicată inculpatului, atât în raport cu persoana acestuia, cât și în raport cu pedepsele aplicate coinculpaților O.A.T., F.G.M., O.E.G. și Ș.G.S., în cauză fiind justificată reținerea circumstanței atenuante judiciare prevăzute de art.74 alin.1 lit.a din Codul penal.
Astfel, s-a constatat că prin sentința penală nr. 457/2012 pronunțată în dosarul nr. 2602/176/2012 instanța a dispus condamnarea inculpatului O.E.G. la pedeapsa de 8 luni închisoare, cu reținerea dispozițiilor art.74 lit.a din Codul penal pentru săvârșirea unui număr de 3 acte materiale, a inculpatului O.A.T. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea unui număr de 10 acte materiale, a inculpatului F.G.M. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea unui număr de 10 acte materiale și a inculpatului Ș.G.S. la pedeapsa de 1 an închisoare, cu reținerea dispozițiilor art.74 lit.a din Codul penal pentru săvârșirea unui număr de 7 acte materiale. În ceea ce privește reținerea în favoarea inculpaților O.E.G. și Ș.G.S. a circumstanței atenuante prevăzute de art.74 lit.a, instanța a menționat că a ținut cont de înscrisurile depuse în circumstanțiere.
Aceeași instanță, în cauza disjunsă, a aplicat inculpatului P.A.M. o pedeapsă de 3 ani și 3 luni închisoare, fără ca din cele două hotărâri să rezulte situația personală reținută ca diferită și care să justifice o pedeapsă în cuantum dublu aplicat, dacă s-ar lua în considerare reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă.
Este adevărat că, raportat la criteriile generale de individualizare judiciară a pedepselor, nimic nu impune aplicarea de pedepse în același cuantum tuturor participanților la săvârșirea faptei, însă în cauza de față, Curtea a considerat că pedeapsa aplicată inculpatului P.A.M. este disproporționată și nejustificată, în contextul întregii activități infracționale desfășurate de toți participanții să comiterea faptelor.
Împrejurările referitoare la lipsa antecedentelor penale (la dosar neexistând probe sau indicii care să sugereze că, până la data faptelor, ar mai fi fost cercetat pentru alte fapte prevăzute de legea penală), la faptul că inculpatul se află în continuarea studiilor, fiind student în anul I la Universitatea 1 Decembrie 1918 sunt circumstanțe personale favorabile acestuia, pe care instanța de recurs le va reține distinct, conform dispozițiilor art.74 lit.a Cod penal.
Curtea a mai avut în vedere și scopul pedepsei, astfel cum acesta este prevăzut în art. 52 alin. 1 și 2 din Codul penal, apreciind că reducerea pedepsei aplicate sub minimul special al textului incriminator ( redus cu o treime conform dispozițiilor art.320 ind.1 alin.7 din Codul de procedură penală ), în contextul datelor personale ale inculpatului, nu ar fi de natură să contravină realizării cerințelor legale privind scopul pedepsei penale - constrângerea, reeducarea, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și, nu în ultimul rând, formarea unei atitudini corecte față de activitatea profesională, ordinea de drept și regulile de conviețuire socială.
Pentru toate aceste motive, instanța de recurs a apreciat că aplicarea unei pedepse în cuantum de 1 an închisoare, corespunde scopului prevăzut de art.52 Cod penal, fiind aptă să asigure reeducarea inculpatului, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, dar și o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale.
Din aceleași considerente, Curtea a considerat că, deși în mod corect prima instanță a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în regim de penitenciar a dispus în mod nejustificat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în condițiile art. 86 ind.1 și următoarele din Codul penal, întrucât prin aplicarea dispozițiilor art.81 din Codul penal inculpatului i se va atrage atenția asupra gravității și a consecințelor nefaste ale faptei, rolul condamnării fiind și acela de a atrage atenția asupra importanței respectării relațiilor în societate, de a determina o reflectare mai profundă a inculpatului asupra faptei săvârșite și a urmărilor acesteia și schimbarea atitudinii față de normele și valorile ocrotite de legea penală, pentru ca, pe viitor, acesta să nu mai comită infracțiuni și, prin urmare impunerea unei forme speciale de consiliere și a unor obligații nu este necesară în cauza de față.
Totodată, s-a constatat că există contradicție între considerentele hotărârii, în care se menționează dispozițiile art.81, art.82 Cod penal și dispozitivul acesteia, în care s-a făcut aplicarea art. 86 ind.1 și următoarele din Codul penal, contradicție care nu poate fi valorificată decât în favoarea inculpatului-recurent.
Constatând astfel că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.81, art.82 Cod penal instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare.
Consecință a stabilirii unei pedepse de 1 an închisoare, se impune reducerea termenul de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei la 3 ani conform dispozițiilor art. 82 Cod penal
Pentru toate considerentele ce preced, văzând și dispozițiile art.385 ind.9 pct.17 ind.2 și art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. d din Codul de procedură penală, Curtea de apel a admis recursul formulat de inculpatul P.A.M. împotriva sentinței penale nr. 143/1.04.2013 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia în dosarul nr. 8248/176/2012, a casat sentința penală atacată sub aspectul neaplicării față de inculpatul P.A.M. a dispozițiilor art.320 ind.1 din Codul procedură penală și al individualizării judiciare a pedepsei aplicate acestuia și, procedând la rejudecare în aceste limite:
A reținut în favoarea inculpatului P.A.M. dispozițiile art.320 ind.1alin.7 din Codul procedură penală și ale art.74 alin.1 lit.a, art.76 lit.d din Codul penal cu privire la infracțiunea de furt calificat prevăzută și pedepsită de art.208 alin.1 coroborat cu art.209 alin.1 lit.a, g și i Cod penal, în condițiile art.41 alin.2 Cod penal și a redus pedeapsa aplicată inculpatului de la 3 ani și 3 luni închisoare la 1 an închisoare.
În baza art.81, art.82 și art.71 alin. ultim Cod penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor principale și accesorii pe durata unui termen de încercare de 3 ani.
A pus în vedere inculpatului dispozițiile art.83 Cod penal privind cauzele de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
| ← Judecata conform procedurii simplificate prevăzută de art.... | Plângere formulată împotriva unei decizii a Consiliului... → |
|---|
