Incidenţa   Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, în cauzele în materia restituirii imobilelor p

Curtea de Apel ALBA IULIA Decizie nr. 6856 din data de 17.06.2013

Incidența Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, în cauzele în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor.

Nu se poate face abstracție de împrejurarea că în această materie a intervenit un act normativ nou, ce introduce noi proceduri de restituire în natură a imobilelor preluate abuziv de Statul Român în perioada comunistă sau de acordare de compensații pentru cele ce nu pot fi restituite în natură, act normativ ce abrogă procedurile de acordare de despăgubiri prevăzute de Titlul VII din legea nr. 247/2005, a căror parcurgere contrară art. 6 din CEDO a fost sancționată de instanța de fond.

Astfel potrivit alin. 1 al art. 34 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România "Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate in termen de 36 de luni"; potrivit procedurii instituite prin capitolul III din lege, vizând acordare de măsuri compensatorii, cum este și cazul reclamantei. De asemenea, potrivit art.4 din acest act normativ, dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei.

Cu alte cuvinte, scadența obligației sancționată de instanța de fond a fost amânată, astfel că în raport de noul cadru legislativ, ce este deplin aplicabil situației juridice a reclamantei, neîndeplinirea obligației de evaluare a imobilului și de emitere a deciziei de despăgubiri nu mai poate fi sancționată, pretențiile reclamantei devenind neîntemeiate.

Secția de contencios administrativ și fiscal - Decizia nr.6856/17 iunie 2013

Prin sentința administrativă nr. 392/2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal în dosar nr. 827/57/2011 s-a admis acțiunea formulată și precizată de reclamanta P.R. în contradictoriu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și drept urmare a obligat pârâta să trimită dosarul nr. 43181/CC evaluatorului în vederea întocmirii raportului de evaluare și să emită titlu de despăgubire în favoarea reclamantei.

S-a respins acțiunea reclamantei împotriva pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Prin încheierea de ședință din 25.10.2011 instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, excepție ridicată de această pârâtă.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

B.A., antecesoarea reclamantei, a formulat cerere de retrocedare a suprafeței de 1.113 mp din imobilul teren înscris în CF nr. 5997 Alba Iulia sub nr. top. 2332/1/1, în temeiul Legii nr. 10/2001, iar prin Decizia nr. 1/11.02.2008, emisă de S.C. U.A. S.A. Alba Iulia, reclamantei i s-au acordat măsuri reparatorii, în calitate de moștenitoare a petentei B.A.

Conform art. VII din Legea nr. 247/2005, dosarul notificării a fost înaintat pârâtei la data de 15.02.2009 de către S.C. U.A. S.A. Alba Iulia (fila X), fiind înregistrat sub nr. 43181/CC.

Reclamanta a formulat cereri de urgentare a emiterii titlului de despăgubire, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, prin Direcția pentru coordonarea aplicării Legii nr. 10/2001, comunicându-i prin adresa nr. 12246/RG/25.03.2010 că dosarele ce au fost transmise Secretariatului Comisiei vor fi analizate în ordinea înregistrării, potrivit Deciziei nr. 2815/16.09.2008 a Comisiei Centrale.

În același sens este și apărarea pârâtei Comisia Centrală formulată prin întâmpinare, care a arătat totodată că în urma analizării dosarului reclamantei s-a constatat că acesta este complet, figurând ,,în așteptare"; în baza de date.

Dosarul reclamantei fiind complet, instanța a apreciat că nu există o justificare obiectivă pentru neparcurgerea într-un termen rezonabil a tuturor etapelor procedurii administrative reglementată de Legea nr. 247/2005.

Întrucât termenul rezonabil consacrat de art. 6 alin. 1 din CEDO se referă atât la durata procedurilor administrative preliminare, cât și la timpul necesar finalizării procedurilor judiciare, instanța consideră că reclamanta nu a beneficiat efectiv de protecția garantată de această prevedere, termenul scurs de la data transmiterii dosarului fiind excesiv de lung, de natură a afecta grav caracterul reparator al măsurii dispuse. Având în vedere că litigiul a debutat cu notificarea adresată în anul 2001, iar până în anul 2011 nu s-a primit titlul de despăgubire, nu poate fi primită apărarea pârâtei în sensul că dosarul va fi soluționat în conformitate cu prevederile Deciziei nr. 2815/16.09.2008 a Comisiei Centrale, urmând a se respecta ordinea de înregistrare a dosarelor, pentru a justifica această neemitere.

Susținerile pârâtei privind ordinea de soluționare a dosarelor pot fi reținute doar în măsura în care urmarea acestei ordini respectă rigorile termenului echitabil, la care s-a făcut referire mai sus.

Autoritatea administrativă, în speță pârâta, trebuia să găsească soluții administrative eficiente, motivele de întârziere în soluționarea dosarelor fiind aspecte care nu sunt imputabile reclamantei, iar până la un punct nici pârâtei; trecând însă peste un anumit termen rezonabil de soluționare a unei astfel de cereri, termen a cărui nesocotire duce la însăși negarea dreptului, care devine unul iluzoriu, peste acest moment nu mai interesează dificultățile întâmpinate de instituția pârâtă, mai exact ele nu o pot exonera sine die de obligațiile sale.

În consecință, instanța a reținut că în cauză s-au încălcat prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, noțiunea de "proces echitabil"; reglementată de acest text implicând și respectarea unui termen rezonabil de soluționare a unei cauze, care cuprinde și durata procedurilor administrative, deoarece aceasta constituie o premisă indispensabilă prevăzută în dreptul intern pentru sesizarea instanței.

Împrejurarea că autoritățile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluționare a cererii constituie culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamantei.

Astfel, instanța a considerat că punerea în executare a legilor cu caracter reparatoriu, printre care se înscrie și Legea nr. 10/2001 privind restituirea imobilelor preluate în mod abuziv de către stat, modificată prin Legea nr. 247/2005, revine autorităților executive ale statului care au obligația legală și constituțională de a respecta atât dreptul intern cât și tratatele internaționale.

Totodată, instanța a apreciat că prin neîndeplinirea obligației de a se emite titlul de despăgubire, autoritatea pârâtă aduce o evidentă atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de către România prin Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că în raport de conduita pârâtei reține și încălcarea prevederilor art. 1 al Protocolului Adițional la Convenție.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru stabilirea Despăgubirilor, susținerea acestei căi de atac fiind făcută de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor solicitând modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

În motivarea acestei căi de atac, a arătat în esență următoarele:

- instanța de fond în mod greșit a reținut că autoritatea pârâtă a nesocotit termenul rezonabil reglementat de art. 6 din C.E.D.O.;

- în cauză, etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantei, în sensul că dosarul aferent deciziei nr. 1/2008 a fost transmis de S.C. U.A. S.A. Alba Iulia, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 43181/CC. Totodată, în urma analizării dosarului s-a constatat că acesta este complet, figurând ,,în așteptare"; în baza de date. Prin urmare, dosarul va fi soluționat în conformitate cu prevederile Deciziei nr. 2815/16.09.2008 a Comisiei Centrale, urmând a se respecta ordinea de înregistrare a dosarelor.

- potrivit articolului unic din O.u.G. nr.4/2012 se suspendă pe o perioadă de 6 luni emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri prevăzute de Titlul VII al Legii nr.247/2005, astfel că următoarele etape ale procedurii administrative urmează a fi demarate ulterior încetării aplicabilității articolului unic din O.u.G. nr. 4/2012; în situația în care va fi obligată totuși, pârâta solicită acordarea unui termen de grație de 6 luni pentru punerea în executare a hotărârii.

În drept, se invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 și 3041 C.p.civ..

Analizând sentința atacată sub toate aspectele cauzei conform art. 3041 C.p.civ., cât și prin prisma criticilor formulate prin recurs, Curtea constată că recursul pârâtei este fondat în parte pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:

Criticile formulate prin cererea de recurs privind nesocotirea de către pârâtă a termenului rezonabil reglementat de art. 6 din C.E.D.O. sunt în mod evident nefondate, în condițiile în care aceasta nu a respectat dispozițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și nu și-a îndeplinit obligațiile care îi reveneau în fiecare etapă a procedurii administrative după înregistrarea dosarului nr. 41.962/CC și a dosarului nr. 40.044/CC/2008.

Este adevărat că Titlul VII din Legea specială nr. 247/2005 nu prevede un termen înăuntrul căruia să fie emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul care nu poate fi restituit în natură, însă această împrejurare nu poate fi interpretată în sensul că activitățile Comisiei sunt sustrase oricărei constrângeri temporale, cu atât mai mult cu cât unul dintre principiile activității administrației publice este cel al operativității.

În consecință, corect a apreciat judecătorul fondului că autoritățile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluționare a cererii și această atitudine a condus la împiedicarea realizării dreptului reclamantei.

Cu toate acestea, Curtea nu poate face abstracție de împrejurarea că în această materie a intervenit un act normativ nou, ce introduce noi proceduri de restituire în natură a imobilelor preluate abuziv de Statul Român în perioada comunistă sau de acordare de compensații pentru cele ce nu pot fi restituite în natură, act normativ ce abrogă procedurile de acordare de despăgubiri prevăzute de Titlul VII din legea nr. 247/2005, a căror parcurgere contrară art. 6 din CEDO a fost sancționată de instanța de fond.

Astfel potrivit alin. 1 al art. 34 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România "Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate in termen de 36 de luni"; potrivit procedurii instituite prin capitolul III din lege, vizând acordare de măsuri compensatorii, cum este și cazul reclamantei.

Cu alte cuvinte, scadența obligației sancționată de instanța de fond a fost amânată, astfel că în raport de noul cadru legislativ, ce este deplin aplicabil situației juridice a reclamantei, neîndeplinirea obligației de evaluare a imobilului și de emitere a deciziei de despăgubiri nu mai poate fi sancționată, pretențiile reclamantei devenind neîntemeiate.

Pentru cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. 1 C.p.c. raportat la art. 304 pct. 9 C.p.c., Curtea a admis recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru stabilirea Despăgubirilor și susținut de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a modificat în parte hotărârea instanței de fond în sensul respingerii acțiunii reclamantei față de pârâta Comisia Centrală pentru stabilirea Despăgubirilor.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Incidenţa   Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, în cauzele în materia restituirii imobilelor p