Judecata conform procedurii simplificate prevăzută de art. 3201 din Codul de procedură penală. Aplicabilitatea procedurii.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ALBA IULIA Decizie nr. 828 din data de 11.09.2013
Judecata conform procedurii simplificate prevăzută de art. 3201 din Codul de procedură penală. Aplicabilitatea procedurii.
Judecata conform procedurii simplificate prev. de art. 3201 din Codul de procedură penală este perfect aplicabilă atunci când instanța a fost învestită cu judecarea unei infracțiuni ca urmare a unei disjungeri justificate dintr-o cauză al cărei obiect îl reprezintă și alte infracțiuni, a căror săvârșire inculpatul nu le recunoaște.
Secția penală - Decizia nr. 828/11 septembrie 2013
Prin sentința penală nr.736/28.05.2013 pronunțată de Judecatoria Deva în dosarul nr.2150/221/2012, a fost condamnat inculpatul M.M., la:
- 8 luni închisoare pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, prev. și ped. de art. 87 al. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 320/1 alin. 7 Cod procedură penală
A fost privat inculpatul de exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II și 64 lit. b C.p. în condițiile art. 71 C.p.
În baza disp. art. 81, 82 și 71 al. 5 C.p. s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicată inculpatului pentru un termen de încercare de 2 ani și 8 luni.
S-au pus în vedere inculpatului disp. art. 83 C.p.
În baza art. 191 alin. 1 C.p.p. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele :
Prin încheierea nr. 7525/97/2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara la data de 13.03.2013, în dosar nr. 7525/97/2012 s-a dispus, în baza art. 42 alin. 1 C.p.p. declinarea competenței materiale cu privire la infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o concentrație ce depășește 0,80 g/l alcool pur în aerul expirat, prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, pentru a cărei săvârșire a fost trimis în judecată inculpatul M.M., inculpat care s-a prevalat de disp. art. 320/1 C.p.p. cu privire la această infracțiune.
Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Deva sub nr. 2150/221/2013 și s-au reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia emis în dosar nr. 300/P/2010 inculpatul M.M. zis "C"; a fost trimis în judecată pentru infracțiunile de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 C.p, fusr calificat, prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, c și alin. 3 C.p., cu aplic. art. 280/1 alin. 2 și art. 41 alin. 2 C.p., art. 10 și 13 C.p., spălare de bani, prev. de art. 23 alin. 1 lit. a și c din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 gr./l alcool pur în sânge, prev. de art. 87 alin. 1 din Oug nr. 195/2002 rep., cu aplic. art. 33 lit-. a C.p. Alături de acest inculpat au mai fost trimiși în judecată și inculpații B.D.L., Z.F.S. și H.R.
Prin încheierea penală din data de 13.03.2013, Tribunalul Hunedoara a dispus declinarea competenței materiale de soluționare a cauzei cu privire la infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o concentrație ce depășește 0,80 g/l alcool pur în aerul expirat, prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, pentru a cărei săvârșire a fost trimis în judecată inculpatul M.M. și s-a atașat declarația dată de acest inculpat în dosar nr. 7525/97/2012 prin care inculpatul s-a prevalat de disp. art. 320/1 C.p.p. cu privire la această infracțiune.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia emis în dosar nr. 300/P/2010 s-a reținut că inculpatul a condus pe drumurile publice în cursul lunii octombrie 2008, în mun. Deva un autovehicul având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 gr./l alcool pur în sânge, prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep., comițând în perioada 1998-2009 și alte infracțiuni.
Prin declarația dată la data de 13.03.2013 în dosar nr. 7525/97/2012 inculpatul M.M. a arătat că cunoaște faptele pentru care este trimis în judecată și că recunoaște în totalitate, astfel cum este prezentată în rechizitoriu fapta de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o concentrație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în aerul expirat, faptă pentru care solicită aplicarea prevederilor art. 320/1 alin. 7 C.p.p.
Constatând că, din probele administrate în faza de urmărire penală, comiterea faptei este certă și că se reține fără nici un dubiu vinovăția, instanța a pronunțat o soluție de condamnare a inculpatului M.M. pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, prev. și ped. de art. 87 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002, rep., raportat la prevederile art. 320/1 alin. 7 C.p.p., referitoare la beneficiul reducerii limitelor de pedeapsă, în cazul recunoașterii depline de către inculpat.
La individualizarea pedepsei instanța a avut în vedere prev. de art. 72 C.p., respectiv: prezența antecedentelor penale, atitudinea sinceră a inculpatului cu referire la această faptă, precum și gravitatea faptei comise de inculpat.
De asemenea, instanța a avut în vedere prezența antecedentelor penale ale inculpatului, cât și comportarea sinceră din cursul procesului penal și prezentarea în fața autorităților, astfel încât cauza a fost soluționată într-un termen rezonabil.
Având în vedere persoana inculpatului, astfel cum s-a motivat anterior, precum și prev. art. 52 C.p., referitoare la scopul pedepsei, raportat și la gravitatea faptelor s-a considerat că scopul pedepsei poate fi atins și în situația suspendării condiționate a executării acesteia, conform art. 81 C.p.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termenul legal Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva, solicitând în baza art.385 ind.15 pct.2 lit.d din Codul de procedură penală, cu referire la art.385/6 al.3 din Codul de procedură penală, casarea sentinței penale atacate și, în rejudecare, înlăturarea dispozițiilor art.320 ind.1 din Codul de procedură penală și pronunțarea unei soluții de condamnare a inculpatului M.M. pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 87 al.1 din O.U.G. nr.195/2002 la o pedeapsă orientată spre maximul special cu executarea acesteia în regim de detenție.
În cadrul dezbaterilor, reprezentanta Ministerului Public a solicitat, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond având în vedere primul motiv de recurs, și anume, aplicarea în mod greșit a prevederilor art. 3201 Cod procedură penală, iar în subsidiar, reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului, apreciind că nu se impune aplicarea unei pedepse minime față de atitudinea inculpatului și pericolul social deosebit al faptei comise.
În motivele scrise ale recursului Parchetului s-au arătat următoarele:
I. Potrivit dispozițiilor art.320/1 din Codul de procedură penală aliniatele 1 și 2 până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu solicită administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere pe care le poate administra la acest termen de judecată.
Judecătoria Deva a fost sesizată cu judecarea cauzei privind pe inculpatul M.M..trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 300/P/2010 din data de 24.09.2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia pentru comiterea infracțiunii prev. și ped. de art.87 al.1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată și modificată precum și pentru alte infracțiuni la data de 15.03.2013 prin încheierea pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul penal nr.7525/97/2012 prin care s-a dispus, în temeiul art.25 al.1 C.p.p., art.27, art.38 și art.42 al.1 din Codul de procedură penală , disjungerea cauzei sub acest aspect și declinarea competenței de soluționare a cauzei.
Fiind o cauză disjunsă, instanța de judecată investită cu soluționarea acesteia era obligată să verifice îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.320/1 al 1 și 2 respectiv, dacă cauza se afla la momentul procesual de dinaintea începerii cercetării judecătorești, dacă inculpatul a procedat la recunoașterea în totalitate a faptelor reținute în actul de sesizare al instanței și dacă acesta nu a solicitat administrarea de probe.
Or, instanța de judecată nu a procedat la efectuarea acestei verificări și la primul termen de judecată, respectiv, la data de 28.05.2013 după ce a acordat cuvântul în fond procurorului și apărătorului ales al inculpatului a soluționat, pe fond, cauza.
Pe de altă parte, inculpatul M.M. a recunoscut doar una din cele 4 infracțiuni reținute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanței or, prevederile art.320/1 condiționează, acordarea beneficiului reducerii limitelor de pedeapsă de recunoașterea in totalitate a faptelor reținute în rechizitoriu.
Potrivit interpretării teleologice,finalitatea urmărită de legiuitor prin adoptarea acestei dispoziții legale a fost aceea a accelerării judecării unor cauze, finalitate care nu s-ar putea realiza în cazul unei recunoașteri parțiale, care impune ca necesară efectuarea unei cercetări judecătorești în ceea ce privește celelalte fapte deduse judecății.
În astfel de condiții, inculpatul nu ar mai putea beneficia de prevederile art.320/1 din Codul de procedură penală - dispoziție specială care reglementează o procedura simplificată - ci, în urma efectuării cercetării judecătorești, ar putea beneficia de o reducere a limitelor de pedeapsă obținută în urma aplicării circumstanțelor atenuante judiciare pentru fapta pe care a recunoscut-o .
În acest sens, s-au invocat prevederile aliniatului 8 al. art.320/1 care statuează recurgerea la judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun, în cazul în care nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de norma juridică derogatorie.
S-a mai adus și un argument gramatical de text, constând în aceea că, legiuitorul folosește pluralul de "fapte,, în cuprinsul art.320/1 aliniatele 1 și 2, condiții în care, intenția legiuitorului a fost de a condiționa, aplicarea beneficiului reducerii limitelor de pedeapsă de recunoașterea tuturor faptelor reținute în actul de sesizare.
II. Potrivit dispozițiilor art.52 din Codul penal, pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul acesteia fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
Criteriile generale de individualizare a pedepselor reglementate în articolul 72 din Codul penal se referă la limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
S-a apreciat că atitudinea sinceră a inculpatului cu referire la infracțiunea prev. de art.87 al 1 din O.U.G. nr.195/2002 republicată și modificată, gravitatea faptei, comportarea sinceră în cursul procesului penal și prezentarea în fața autorităților au fost reținute de instanța de judecată doar formal fără a avea acoperire în probele de la dosar și doar pentru a justifica aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special cu suspendarea condiționată a executării acesteia. Cuantumul redus al pedepsei aplicate și modalitatea de individualizare a acesteia nu sunt proporționale cu gravitatea faptei comise de către inculpat și nu corespunde nevoii de restabilire a ordinii de drept încălcate cât și celei de reeducare a inculpatului
Aceasta deoarece inculpatul a acționat în mod vădit contrar prevederilor legale creând o stare iminentă de pericol întrucât a săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa, pe un drum public intens circulat, situat în centrul mun. Deva având în autovehicul alte trei persoane.
Inculpatul M.M. a adoptat o atitudine formală de recunoaștere și regret al faptei comise și doar în fața instanței de judecată, concluzie ce se poate desprinde din examinarea actelor de la urmărire penală din care a rezultat faptul că acesta a refuzat să colaboreze cu organele de poliție refuzând să semneze actele procedurale întocmite.
Atitudinea inculpatului de încălcare vădită a normelor rutiere se grefează pe o atitudine încetățenită în ultimii ani de nerespectare a prevederilor legale privind circulația pe drumurile publice ceea a determinat ca în perioada 2003-2012, infracționalitatea în acest domeniu să înregistreze o creștere de peste 67%. (din datele statistice europene existente a rezultat că, datorită încălcărilor frecvente ale legislației rutiere, în România s-au înregistrat un număr de 130 decese la 1 milion locuitori față de Ungaria unde sunt 82 decese la același număr de locuitori, sau de Marea Britanie unde s-au înregistrat doar 39 decese).
Infracțiunea comisă, prin însăși natura ei și prin modul de săvârșire în concret, denotă un pericol social ridicat, care se răsfrânge asupra inculpatului, iar riposta organelor judiciare trebuie să fie directă și proporțională pentru restabilirea încrederii în ordinea de drept și descurajarea climatului infracțional.
Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor existente la dosar, precum și din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 ind.6 din Codul de procedură penală, Curtea de Apel a constatat că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva nu este fondat, având în vedere următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia din 24 septembrie 2012, dat în dosarul nr.300/P/2010, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților B.D.L., Z.F.S. și H.R. și a inculpatului M.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 Cod penal, furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, c și alin. 3 Cod penal, cu aplicarea art. 280/1 alin. 2 și art. 41 alin. 2 Cod penal art. 10 și 13 Cod penal, spălare de bani, prev. de art. 23 alin. 1 lit. a și c din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 gr./l alcool pur în sânge, prev. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 rep., cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.
În fapt, s-au reținut în sarcina acestuia următoarele :
- în cursul anului 1998, inculpatul M.M. a inițiat împreună cu coinculpatul B.D.L. constituirea unei asocieri în vederea săvârșirii de infracțiuni la care au aderat ulterior, în perioada 1998-2009 S.T., C.V., N.I., H.R. și D. D.
- în luna august 1998, inculpatul M.M. împreună cu B.D.L., S.T. și C.V. au sustras, prin detecții și săpături neautorizate din situl S.R.C., un tezaur antic alcătuit din 3.600 monede Lysimach și Pharnakes, din aur în valoare de 3.794,55 Eur;iar singur, în vara anului 2000, același inculpat a sustras singur din punctul arheologic D.M., un tezaur compus din 35 denari romani din argint și o tetradrahmă în valoare de 35.293.000 lei ROL; bunuri pe care le-a valorificat pe piața neagră internațională a antichităților la Viena, Munchen, cu consecința pierderii lor pentru patrimoniul cultural național.
- în luna octombrie a anului 2008, inculpatul M.M. a condus pe drumurile publice de pe raza mun. Deva un autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală.
Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Hunedoara sub nr. de dosar 7525/97/2012, iar prin încheierea din data de 13.03.2013, s-a dispus, în baza art. 42 alin. 1 din Codul de procedură penală, declinarea competenței materiale cu privire la infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o concentrație ce depășește 0,80 g/l alcool pur în aerul expirat, prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, pentru a cărei săvârșire a fost trimis în judecată inculpatul M.M., urmare a solicitării inculpatului de a i se aplica dispozițiile art. 320/1 din Codul de procedură penală cu privire la această infracțiune, acesta fiind audiat în acest sens de Tribunalul Hunedoara, la termenul din 13 martie 2013.
Judecătoria Deva, fiind sesizată cu judecarea cauzei privind săvârșirea de către inculpatul M.M. a infracțiunii prev. de art.87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, a pronunțat o hotărâre de condamnare a acestuia, în baza procedurii simplificate reglementate de dispozițiile art.320 ind.1 din Codul de procedură penală.
Prin recursul formulat, Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva a susținut, pe de o parte faptul că Judecătoria Deva, fiind învestită cu soluționarea cauzei, nu a procedat la verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.320/1 al 1 și 2 din Codul de procedură penală, deși era obligată să procedeze la aceste verificări iar, pe de altă parte, că inculpatul M.M. nu mai putea beneficia de prevederile art.320/1 din Codul de procedură penală, fiind necesară efectuarea cercetării judecătorești, deoarece a recunoscut doar una din cele 4 infracțiuni reținute în sarcina sa prin actul de sesizare.
Curtea a reținut că, potrivit dispozițiilor art.320 ind.1 alin.1 și 2 din Codul procedură penală "Până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu solicită administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere pe care le poate administra la acest termen de judecată.";
Pentru aplicarea procedurii simplificate a recunoașterii vinovăției trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
- inculpatul să declare personal sau prin înscris autentic că a recunoscut în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței;
- declarația personală sau prin înscris autentic de recunoaștere în totalitate a faptelor reținute în actul de sesizare a instanței să fi fost făcută până la începerea cercetării judecătorești;
- inculpatul să solicite ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care le cunoaște și le însușește și să declare că nu solicită administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere pe care le poate administra la acel termen de judecată;
- instanța să constate că din probele administrate în cursul urmăririi penale a rezultat că fapta există, a constituit infracțiune și a fost săvârșită de inculpat și;
- infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată nu au vizat o infracțiune care s-a pedepsit cu detențiunea pe viață.
De principiu, Curtea a împărtășit susținerile procurorului în sensul că intenția legiuitorului a fost de a condiționa aplicarea procedurii simplificate de recunoașterea tuturor faptelor reținute în actul de sesizare.
Cu toate acestea, în prezenta cauză, instanța de recurs a considerat că Judecătoria Deva a procedat în mod corect aplicând dispozițiile art.320 ind.1 din Codul de procedură penală, având în vedere următoarele:
În primul rând, s-a constatat că Judecătoria Deva a fost sesizată prin încheierea din data de 13.03.2013, pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. dosar 7525/97/2012, cu judecarea exclusivă a cauzei privind săvârșirea la data de 8 august 2008 ( și nu în luna octombrie cum s-a reținut eronat în actul de sesizare și în hotărârea primei instanțe) de către inculpatul M.M. a infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o concentrație ce depășește 0,80 g/l alcool pur în aerul expirat, prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.
Din acest punct de vedere, aspectele vizând legalitatea disjungerii cauzei și declinării competenței prin încheierea pronunțată de Tribunalul Hunedoara nu pot face obiectul analizei prezentului recurs.
Totodată, criticile procurorului în sensul că Judecătoria Deva, fiind învestită cu soluționarea cauzei, nu a procedat la verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.320/1 al 1 și 2 din Codul de procedură penală sunt nejustificate în condițiile în care inculpatul a fost audiat în dosarul nr. 7525/97/2012, la termenul din 13 martie 2013, când a solicitat aplicarea acestor dispoziții cu privire la fapta din luna octombrie 2008, iar potrivit dispozițiilor art.42 alin.2 din Codul de procedură penală, dacă declinarea de competență a fost determinată de competența materială sau după calitatea persoanei, instanța căreia i s-a trimis cauza poate folosi actele îndeplinire și poate menține măsurile dispuse de instanța desesizată. Prin urmare, existând declarația dată de inculpat în dosarul nr. 7525/97/2012 al Tribunalului Hunedoara, nu mai era necesar ca Judecătoria Deva să procedeze, din nou, la audierea inculpatului.
În al doilea rând, instanța a constatat că între infracțiunea prevăzută de art.87 alin.1 și infracțiunile prevăzute de art. 323 Cod penal, furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, c și alin. 3 Cod penal, cu aplicarea art. 280/1 alin. 2 și art. 41 alin. 2 Cod penal art. 10 și 13 Cod penal, spălare de bani, prev. de art. 23 alin. 1 lit. a și c din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal singura legătură este aceea că se pretinde că au fost săvârșite de aceeași persoană, inculpatul M.M., nefiind incident însă niciunul dintre cazurile de indivizibilitate sau de conexitate prevăzute de dispozițiile art.33 și art.34 din Codul de procedură penală.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.33, este indivizibilitate:
a) când la săvârșirea unei infracțiuni au participat mai multe persoane;
b) când două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite prin același act;
c) în cazul infracțiunii continuate sau în orice alte cazuri când două sau mai multe acte materiale alcătuiesc o singură infracțiune.
În art.34 se prevede că este conexitate:
a) când două sau mai multe infracțiuni sunt săvârșite prin acte diferite, de una sau de mai multe persoane împreună, în același timp și în același loc;
b) când două sau mai multe infracțiuni sunt săvârșite în timp ori în loc diferit, după o prealabilă înțelegere între infractori;
c) când o infracțiune este săvârșită pentru a pregăti, a înlesni sau a ascunde comiterea altei infracțiuni, ori este săvârșită pentru a înlesni sau a asigura sustragerea de la răspundere penală a făptuitorului altei infracțiuni;
d) când între două sau mai multe infracțiuni există legătură și reunirea cauzelor se impune pentru o bună înfăptuire a justiției.
În fine, art.38 și art.45 din Codul de procedură penală prevăd că, în toate cazurile de conexitate, instanța, respectiv procurorul, poate dispune, în interesul unei bune judecăți sau al bunei desfășurări a urmăririi penale, disjungerea cauzei, astfel ca judecarea unora dintre infracțiuni să se facă separat.
În cauza de față, cercetările pentru fapta din 8 august 2008 au fost demarate în dosarul nr.2287/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, iar prin ordonanța procurorului din 15.10.2008 s-a dispus, în baza art.34 lit.d din Codul de procedură penală, declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, cu motivarea că inculpatul este cercetat în dosarul nr.440/06.08.2008 al acestui parchet și că se impune reunirea cauzelor pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal.
În cauza cu nr.2287/P/2008, la data de 22.09.2008, s-a dispus începerea urmăririi penale și, în urma recoltării probelor de sânge de la învinuit, s-au întocmit buletinele de analiză toxicologică-alcoolemie.
De asemenea, organele de cercetare penală, în dosarul cu nr.643/P/2008, referitor la aceeași faptă, au procedat la datele de 7.01.2009 și 9.01.2009 la audierea martorilor P.C.C. și S.C., cercetările fiind finalizate prin referatul de terminare a urmăririi penale din data de 13 februarie 2009, referat prin care s-a propus trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002.
Cu toate acestea, abia la data de 10 septembrie 2012, în dosarul nr.300/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, învinuitului M.M. i-a fost prezentat materialul de urmărire penală cu privire la toate infracțiunile pentru care s-a dispus ulterior emiterea rechizitoriului la data de 24 septembrie 2012, înregistrat la Tribunalul Hunedoara sub nr.7525/97/2012.
Curtea de Apel a reținut că un principiu de bază al procesului penal, consacrat atât de dispozițiile art.10 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară cât și de dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și practica Curții Europene a Drepturilor Omului este soluționarea într-un termen rezonabil a cauzei.
În materie penală, potrivit jurisprudenței mai sus amintite, termenul rezonabil începe să curgă de la data la care o persoană este acuzată.
În cauza de față, la data de 8 august 2008 inculpatul M.M. a fost oprit în trafic de un echipaj de poliție și s-a constatat că acesta a condus un autoturism pe drumurile publice, după ce consumase băuturi alcoolice, iar la data de 22.09.2008, s-a dispus începerea urmăririi penale față de acesta sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002.
De asemenea, cum s-a reținut anterior, din actele dosarului rezultă că cercetările au fost finalizate prin referatul de terminare a urmăririi penale din data de 13 februarie 2009.
În acest context și, raportat la faptele reținute în final prin rechizitoriul din 24 septembrie 2012 și la dispozițiile art.33, art.34, art.38 și art.45 din Codul de procedură penală, Curtea de Apel a considerat că, atât reunirea cauzelor în anul 2008, cât și menținerea conexării acestora până la sfârșitul anului 2012 nu își găsesc nicio justificare, nefiind în interesul unei bune înfăptuiri a justiției, în contextul în care este vorba de infracțiuni de natură diferită, pretins săvârșite la date și în împrejurări fără nicio legătură, iar în ceea ce privește infracțiunea dedusă judecății, cercetările au fost finalizate cu 3 ani și 7 luni înainte de emiterea rechizitoriului în dosarul nr.300/P/2012.
Toate aceste aspecte au determinat convingerea Curții că, în speța dată, reunirea cauzelor în cursul urmăririi penale a fost nejustificată, iar trimiterea în judecată a inculpatului M.M. pentru toate faptele prin același act de sesizare nu poate înlătura, de plano, dreptul acestuia de a fi judecat cu celeritate, într-un termen rezonabil și conform procedurii simplificate pentru fapta comisă în luna august a anului 2008.
Pentru aceste motive, s-a constatat că în mod corect Judecătoria Deva, sesizată fiind cu judecarea cauzei privind săvârșirea de către inculpatul M.M. a infracțiunii prevăzute de art.87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, a aplicat față de acesta dispozițiile art.320 ind.1 din Codul de procedură penală și a dispus condamnarea sa în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, constatând că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.
Referitor la motivul de recurs privind greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, Curtea a constatat de asemenea că este nefondat, raportat atât la considerentele anterior expuse cu privire la modalitatea de desfășurare a procesului penal, cât și la principiile de individualizare și la scopul pedepsei astfel cum este reglementat de dispozițiile Codului penal.
Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale rezultă, în esență, că la data de 08.august.2008, în jurul orei 01,38, inculpatul M.M. a condus autovehiculul marca BMW cu numărul de înmatriculare XX-04-XXX pe b-dul I.M. din municipiul D., după ce consumase băuturi alcoolice.
În urma prelevării unei probe de sânge, s-a stabilit o îmbibație alcoolică de 2,20 g/l alcool pur în sânge.
Fără a minimaliza gradul de pericol social concret al faptei săvârșite de inculpatul M.M., apreciat ca fiind ridicat raportat la împrejurările certe de comitere care rezultă din actele dosarului - pe timp de noapte, pe un drum public situat în municipiul Deva, având în autovehicul încă două persoane - Curtea de Apel a reținut că potrivit art. 52 din Codul penal pedeapsa este atât o măsură de constrângere cât și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul pedepsei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
Prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni nu se rezumă numai la împiedicarea condamnatului de a comite alte încălcări ale legii penale, ci are ca scop și atenționarea celorlalți destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute atât scopul imediat cât și scopul mediat al pedepsei.
Reeducarea sau îndreptarea condamnatului constă în aptitudinea pedepsei de a înlătura relele convingeri și deprinderi ale acestuia și a inocula valențe comportamentale în strictă concordanță cu cerințele de respectare a dispozițiilor cuprinse în normele de drept penal.
De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.
În cauza de față, Curtea a apreciat că raportat la perioada mare de timp scursă de la data când a fost săvârșită fapta, perioadă în care, din datele existente la dosar, inculpatul nu a mai comis alte fapte, la comportamentul inculpatului și la faptul că acesta nu are antecedente penale, aplicarea unei pedepse constând în minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită este aptă să asigure reeducarea inculpatului.
În ceea ce privește scopul mediat al pedepsei, instanța a avut în vedere considerentele anterior expuse cu privire la durata desfășurării procedurilor, considerând că aplicarea unei pedepse în cuantum ridicat și cu executare efectivă, cum solicită Ministerul Public, după 5 ani de la comiterea faptei nu ar mai fi justificată nici față de ceilalți membri ai societății.
Curtea a mai avut în vedere și consecințele prelungirii nejustificate a procesului față de inculpatul M.M., prin aceea că, începând cu data de 8 august 2008 și până în prezent - 11 septembrie 2013 - acestuia i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut în jurisprudența sa( Cauza Maszini împotriva României) că anularea permisului de conducere îmbracă un caracter punitiv și descurajant și se aseamănă cu o pedeapsă penală complementară condamnării penale.
În cauza de față, instanța de recurs a considerat că, deși permisul de conducere al inculpatului va fi anulat doar după condamnarea sa definitivă, suspendarea dreptului acestuia de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 5 ani are, prin gradul său de gravitate, valențele unei sancțiuni cu caracter punitiv executate anticipat de inculpat.
Ca atare, pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată inculpatului de către prima instanță cu suspendarea condiționată a executării, apare ca fiind temeinică și legală, aptă să răspundă scopului preventiv și de reeducare, cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă a faptei și datele personale ale inculpatului, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe de altă parte.
Examinând din oficiu hotărârea atacată, prin prisma dispozițiilor art. 385 ind.6 din Codul de procedură penală, Curtea de Apel a constatat că și celelalte dispoziții ale primei instanțe referitoare la stabilirea pedepselor accesorii, și la stabilirea cheltuielilor judiciare sunt legale și temeinice.
Față de toate considerentele ce preced, văzând și dispozițiile art.385 ind.15 pct.1 lit.b. din Codul de procedură penală, Curtea de Apel a respins ca nefondat recursul Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva.
| ← Aplicarea obligatorie a Deciziei nr. 53/2007 pronunţată de... | Judecata conform procedurii simplificate prevăzută de art.... → |
|---|
