Legala reprezentare a societăţilor comerciale în instanţă
| Comentarii |
|
Judecătoria BISTRIŢA Sentinţă civilă nr. 1200/2015 din data de 19.10.2016
LEGALA REPREZENTARE A SOCIETĂȚILOR COMERCIALE ÎN INSTANȚĂ
Regulamentul de organizare și funcționare a societății arată că "unitățile teritoriale sunt împuternicite să încheie contracte în limitele de competență stabilite pentru directorul sucursalei și reprezintă Societatea A S.A. în baza împuternicirii acordate în fața instanțelor judecătorești și arbitrale din raza teritorială a județelor sau a municipiului B";; respectiv că "sucursalele pot fi împuternicite să încheie contracte cu terții în numele și în contul societății, să reprezinte interesele acesteia în fața clienților și autorităților locale";. Or, în prezenta cauză nu există un mandat de reprezentare acordat de societatea-mamă sucursalei, ci doar împuternicirea nr. 1.583/23.04.2013 acordată de Societatea de asigurare Reasigurare A S.A. d-lui consilier juridic C.E.D. (fila 30), respectiv mandatul de reprezentare nr. 4.044/10.04.2014 acordat de KPMG A S.R.L., administratorul special al Societății de Asigurare Reasigurare A S.A., către directorul Sucursalei B, dl. L.I., pentru a "semna orice înscris este necesar a fi depus în dosar";, și către dl. consilier juridic C.E., pentru a "reprezenta interesele societății în fața instanței de judecată"; (fila 123). Însă, chiar în prezența unui astfel de mandat, sucursala nu ar sta în judecată în nume propriu, în calitate de pârâtă, ci în calitate de reprezentant al societății-mamă, aspect de natură a exclude răspunderea solidară invocată de reclamantă.
Judecătoria Bistrița - secția civilă, Sentința civilă nr. 1200/2015 pronunțată în dosarul nr. 880/190/2013.
Prin acțiunea civilă în pretenții înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistrița la data de 30.01.2013, reclamanta S.C. C Grup S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele Societatea de Asigurare Reasigurare A S.A. și Societatea de Asigurare Reasigurare A S.A. - Sucursala B, solicitând instanței să dispună obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 5.343,43 lei, reprezentând indemnizație daună; cu cheltuieli de judecată.
În motivare arată că între reclamantă și pârâta de rând 2, în calitate de reprezentant al pârâtei de rând 1, s-a încheiat polița de asigurare nr. PG11 0152983/06.09.2011, având ca obiect asigurarea de răspundere a transportului auto de mărfuri în trafic internațional pentru autotransportorul nr. X si remorca nr. Y, durata poliței de asigurare fiind pentru perioada 07.09.2011 - 06.09.2012; și polița de asigurare nr. PG11 0152961/06.09.2011, cu aceeași durată de valabilitate, având ca obiect asigurarea mărfurilor pe parcursul intern pentru același autotransportor.
Reclamanta arată că a primit de la S.C. D T S.A. comanda nr. 46663/26.09.2011, pentru a efectua un transport în trafic internațional a unui număr de 6 autoturisme (unități) marca Ford Transit Connect din România, municipiul C, în B, localitatea G. Transportul a fost executat cu autotransportorul proprietatea unității reclamante cu nr. X și nr. Y, conform solicitării beneficiarului de transport.
În scopul efectuării acestui transport în trafic internațional, reclamanta a încheiat cu asigurătorul A Asigurări S.A. polițele mai sus menționate, în baza cărora a asigurat mărfurile transportate, respectiv cele 6 autoturisme.
La sosirea în localitatea de destinație (G, B), destinatarul a constatat că un autoturism model Conect seria ERPTBJ97578 prezintă o lovitură pe acoperiș (pavilion), marcată pe schiță cu cifra "54";, de 5 cm. Reparația acestei defecțiuni a fost executată de o firmă de specialitate (Van den Poel Motors NV), pentru suma de 1.224,80 euro.
Astfel, suma de 1.224,80 euro a fost plătită de destinatarul transportului firmei care a executat reparația avariei la acest autoturism. Destinatarul transportului, la rândul sau, a reținut suma de 1.224,80 euro din costul transportului datorat S.C. D T S.A., cu care a angajat transportul acestor autoturisme.
Întrucât S.C. D T S.A. a subcontractat acest transport cu reclamanta, în baza comenzii menționate mai sus, a reținut prin factura nr. 99995/12.01.2012 suma de 1.224,80 euro, respectiv 5.343,43 lei, la un curs de schimb de 4,3627 lei / 1 euro, reținerea acestei sume făcându-se din tariful de transport pe care îl datora pentru două transporturi cedate reclamantei, și a fost compensat cu ordinul de compensare seria C nr. 0981386/12.01.2012, pentru suma totală de 8.609,96 lei, reprezentând 1.973,54 euro, la cursul de 4,3627 lei / 1 euro. Operațiunea de compensare a avut loc între factura reclamantei nr. l0298/24.10.2011, în valoare de 9.663,44 lei, și factura nr. 99995/12.01.2012, în valoare de 8.609,96 lei.
Având în vedere faptul că între reclamantă și Societatea de Asigurare Reasigurare A S.A. a fost încheiat un contract de asigurare a mărfurilor transportate în trafic internațional, cu polița de asigurare nr. PG11 0152983/06.09.2011, la data de 26.01.2012, sub nr. 5.727, reclamanta a depus la asigurător declarația de producere a riscului asigurat, solicitându-i să o despăgubească cu suma de 5.343,43 lei.
Cu scrisoarea nr. 1.414/26.03.2012, pârâta A Asigurări S.A. a refuzat plata indemnizației de daună, invocând prevederile art. 5.1 din Condițiile de asigurare, precum și prevederile art. 17 și art. 23 din Convenția CMR, în sensul că asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru deteriorarea mărfurilor transportate în trafic internațional și asigurate, în acele cazuri în care transportatorul este exonerat de răspundere.
În speță, reclamanta nu a fost exonerată de răspundere potrivit normelor de drept invocate de asigurătorul-pârât din convenția CMR, întrucât autoturismul a suferit o avarie în timpul executării transportului și, pe cale de consecință, a suportat contravaloarea reparației acestuia, care a fost reținută din tariful de transport cuvenit.
Suma plătită de reclamantă, reprezentând contravaloarea reparației autoturismului avariat, trebuia, potrivit contractului de asigurare de mărfuri în trafic internațional, să îi fie plătită reclamantei de către asigurătorul său, sub forma indemnizației de daună, astfel că refuzul de plată practicat de acesta este nejustificat.
Potrivit dispozițiilor art. 720 ind. 1 Cod procedură civilă, reclamanta a solicitat asigurătorului plata sumei datorate cu titlu de indemnizație de daună și a convocat-o la conciliere pentru data de 10.12.2012, la sediul său. Convocarea la conciliere a fost primită de pârâta de rând 1 la data de 16.11.2012, iar de pârâta de rând 2 la data de 14.11.2012, însă pârâtele nu s-au prezentat. Reclamanta a consemnat aceasta prin procesul-verbal din data de 11.12.2012, prin care a constatat nerealizarea în fapt a concilierii. De asemenea, a constatat că pârâtele nu au prezentat punctul lor de vedere, în scris, față de pretențiile reclamantei, în cazul lipsei reprezentanților lor la conciliere.
În drept, invocă Codul de procedură civilă, art. 11 pct. 1, cu aplicarea art. 12; Codul civil în vigoare până la data de 01.10.2011, art. 942, art. 969 și art. 970, raportat la art. 1.635 alin. l și alin. 2 pct. l; Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, art. 102 alin. l; Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, cu modificările și completările ulterioare, art. 2 raportat la art. 9, și cu aplicarea art. 24 și art. 27 alin. 2; Convenția referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele CMR, art. 1, art. 3, cu aplicarea art. 17, paragrafele 1 și 3, art. 23 paragrafele 1 și 2, art. 25 paragraful 1 și paragraful 2 lit. b), raportate la art. 29 paragrafele 1 și 2.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (filele 7-23 dosar).
Legal citată, la data de 09.04.2013 pârâta Societatea de Asigurare Reasigurare Astra S.A. a formulat întâmpinare (filele 31-32 dosar), prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.
În motivare arată că în materia asigurării de răspundere a transportatorului rutier pentru mărfurile transportate în trafic internațional legiuitorul a impus anumite condiții pentru angajarea răspunderii transportatorului, respectiv cazuri în care răspunderea transportatorului este exclusă.
Subliniază faptul că răspunderea transportatorului operează pe durata efectuării transportului, nici înainte și nici după. Or, în această speță se încearcă obținerea unei despăgubiri, deși transportul a fost efectuat fără incidente.
Din declarația șoferului reclamantei rezultă deosebit de clar că incidentul a survenit după efectuarea transportului, din cauza unei persoane care efectua operațiuni în contul destinatarului, astfel că nu se poate vorbi de angajarea răspunderii transportatorului și cu atât mai puțin de cea a asigurătorului.
Astfel, Convenția CMR, în art. 17 alin. 4, prevede: "Ținând cont de articolul 18 paragrafele 2 până la 5 din Convenția CMR, transportatorul este exonerat de răspundere dacă pierderea sau avaria rezultă din riscurile particulare inerente uneia sau mai multora dintre următoarele fapte: c) manipularea, încărcarea, stivuirea sau descărcarea mărfii de către expeditor sau destinatar sau de către persoane care acționează în contul expeditorului sau destinatarului";.
Un argument suplimentar îl constituie și Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobate prin Ordinul CSA nr. 14/2011, care în art. 27 pct. 12 prevăd: "Asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse prin accidente survenite în timpul operațiunilor de încărcare și de descărcare, acestea constituind riscuri ale activității profesionale";.
Prin urmare, legiuitorul a înțeles ca, în cazul asigurărilor de răspundere ale transportatorilor, fie ele în trafic intern, fie în trafic internațional, răspunderea acestora să fie circumstanțiată strict la durata transportului, existând cazuri de excludere expres prevăzute, încadrate în categoria riscurilor profesionale.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (filele 33-38 dosar).
Prin răspunsul la întâmpinare depus în data de 30.05.2013 (filele 39-41 dosar), reclamanta solicită respingerea apărărilor formulate de pârâtă, ca fiind neîntemeiate.
Cu referire la apărarea pârâtei, care în principal se axează pe faptul că incidentul care a produs avarii la autoturismul Ford Transit Connect a intervenit în afara procesului de transport, respectiv după efectuarea transportului, iar răspunderea asigurătorului operează numai pe durata transportului propriu-zis, în accepțiunea sa acesta ar reprezenta numai timpul cât autovehiculul se află în mișcare, cu excluderea operațiunilor de încărcare / descărcare, când autovehiculul se află în staționare.
Momentul începerii cursei corespunde cu momentul plecării autovehiculului de la sediul cărăușului, spre locul indicat pentru încărcarea mărfii, și se finalizează cu momentul sosirii autovehiculului la același sediu. Între aceste momente, sunt incluse și fac parte din totalul operațiunilor cursei atât operațiunea de încărcare a mărfurilor, cât și cea de descărcare a acestora. Aceste două momente - încărcarea și descărcarea mărfii - nu pot fi nici separate și nici excluse din ansamblul cursei, ele fiind inseparabile de procesul transportului, fără de care nici nu ar putea fi catalogată cursa respectiva ca fiind un transport de marfă.
În cadrul acestui proces - încărcarea mărfii de la expeditor, parcursul autovehiculului până la destinatar, descărcarea mărfii din autovehicul și predarea acesteia destinatarului - nu pot fi excluse / separate din actul asigurării mărfii pe timpul transportului și, pe cale de consecință, nici asigurătorul nu poate fi exonerat de obligația asumată prin contractul de asigurare.
Că așa este starea de drept o dovedește și dispoziția din capitolul IV, "Răspunderea transportatorului";, art. 17 paragraful 1 din Convenția CMR, care prevede: "Transportatorul este răspunzător pentru pierderea totală sau parțială sau pentru avariere, produse între momentul primirii mărfii și cel al eliberării acesteia, cât și pentru întârzierea în eliberare";.
În același sens este și prevederea Ordonanței nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, care la art. 3 pct. 39 teza a 2-a prevede: "Operațiunile de încărcare / descărcare și de întocmire / distribuire a documentelor însoțitoare ale transportului, realizate sau supravegheate de către conducătorul autovehiculului ori al ansamblului de vehicule rutiere, sunt parte integrantă a transportului rutier";. Ordonanța nr. 27/2011 privind transporturile rutiere face aplicarea prevederilor Regulamentului CE nr. 1071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din data de 21.10.2009 și, pe cale de consecință, este perfect aplicabilă speței deduse judecății.
Față de dispozițiile legale în materie, operațiunea de descărcare a autoturismelor transportate, cu consecința avarierii sus-menționatului autoturism cu prilejul descărcării lui de pe autotransportor, nu poate fi exclusă din ansamblul operațiunilor ce constituie procesul de transport al mărfii, așa cum încearcă să demonstreze pârâta de rând 1, pentru a se eschiva de la obligația asumată prin contractul de asigurare.
În susținerea apărării sale, pârâta de rând 1 mai arată că reclamanta, în calitate de cărăuș, ar fi exonerată de răspundere dacă "manipularea, încărcarea, stivuirea sau descărcarea mărfii este făcută de către expeditor sau destinatar sau de persoane care acționează în contul expeditor sau destinatarului";. În acest sens a depus declarația prepusului reclamantei, numitul B.I.C., care a declarat că "la descărcarea mașinilor de pe platformă, din neatenție, a lovit mașina cu seria de șasiu 97578";.
Pârâta de rând 1 a considerat că prepusul reclamantei ar fi "o persoană care a acționat în numele destinatarului";, situație cu totul incorectă, deoarece acesta a acționat în calitatea sa de angajat al reclamantei. În acest sens sunt și prevederile Convenției CMR de sub art. 3, care stipulează: "Pentru aplicarea prezentei convenții, transportatorul răspunde ca de propriile sale acțiuni și omisiuni de acțiunile și omisiunile prepușilor săi și ale oricăror alte persoane la serviciile cărora recurge pentru executarea transportului, dacă acești prepuși sau aceste persoane acționează în exercițiul funcțiilor lor";. Șoferul autotransportorului a acționat la descărcarea de pe autotransportor a autovehiculelor respective, la destinație, în îndeplinirea atribuțiunilor sale, deoarece încărcarea autoturismelor pe autotransportor și asigurarea acestora pentru transport intră exclusiv în atribuțiunile sale și nu în atribuțiunile expeditorului sau ale destinatarului mărfii, operațiuni care sunt determinate de sistemele de siguranță ale autotransportorului.
De asemenea, în apărarea sa, pârâta a invocat o normă de drept intern specifică asigurărilor de răspundere civilă auto, normă care nu este incidentă și nici aplicabilă contractului de asigurare facultativă de bunuri și cu atât mai puțin contractului de asigurare de mărfuri în transportul internațional.
Față de starea de drept menționată, reclamanta susține că apărarea pârâtei de rând 1 este neîntemeiată și nu este incidentă cazului în speță.
În data de 08.08.2013, reclamanta a depus la dosar note de ședință (filele 80-82), prin care arată că dosarul de daună a fost deschis în urma avizării riscului asigurat de către reclamantă la data de 23.03.2012, înregistrată la Sucursala B a asigurătorului sub nr. 1.379/23.03.2012.
Inspectorul de daună al Sucursalei, numitul B.C., completând formularul de avizare daună cu nr. 1.380/23.03.2012, la pagina 2 a acestui formular, chenarul 19, consemnează declarația numitului B.I.C., de profesie conducător auto, angajat al unității reclamante, cu următorul conținut: "la descărcare am lovit mașina Ford de platforma mașinii de transport";.
La dosarul de daună, imediat după formularul mai sus menționat se găsește declarația olografă a aceluiași conducător auto, din data de 23.03.2012, care face aceeași declarație privind cauza producerii riscului asigurat, menționând și datele de identificare a autoturismului avariat, și anume "serie sașiu ERPTBNJ 97578, de partea de sus a platformei...";.
De asemenea, la dosar inspectorul de daună al Sucursalei B A a scris olograf, pe o coală de hârtie A4, "Dosarul se respinge conform Condiții Cap. 5 art. l7 pct. 4 lit. c) - 23.03.2012";.
Mai există un aviz negativ al doamnei jurist M.T., transmis prin e-mail la Sucursala B A la data de 26.03.2012, cu următorul conținut, identic cu nota făcută anterior olograf de către inspectorul de daună B.C., care se concretizează astfel: "Dosarul de daună nr. BN1012PG000286 a fost respins de jurist M.T., 26.03.2012. Observații: conform Cap. 5 art. l7 pct. 4 lit. c) din Condițiile de asigurare - M.T.";.
Verificând conținutul clauzei de sub cap. 5 art. 17 lit. c) din Condițiile de asigurare, reclamanta a constatat că aceasta privește "Prejudiciile asigurate care sunt cele care derivă din prevederile art. 17 și art. 23 din Convenția CMR, după cum urmează: pct. 4. Ținând cont de art. 18 paragrafele 2 până la 5 din Convenția CMR, transportatorul este exonerat de răspundere dacă pierderea sau avaria rezultă din riscurile particulare inerente uneia sau mai multora dintre următoarele fapte: lit. c) manipularea, încărcarea, stivuirea sau descărcarea mărfii de către expeditor sau destinatar sau de către persoane care acționează în contul expeditorului sau al destinatarului";.
Art. 3 din Convenția CMR referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele prevede: "Pentru aplicarea prezentei convenții, transportatorul răspunde ca de propriile sale acțiuni și omisiuni de acțiunile și omisiunile prepușilor săi și ale oricăror alte persoane la serviciile cărora recurge pentru executarea transportului, dacă acești prepuși sau aceste persoane acționează în exercițiul funcțiilor lor";.
Făcând o paralelă cu clauza din Condițiile de asigurare de sub Cap. 5 art. 17 pct. 4 lit. c), clauza de care s-a prevalat și se mai prevalează pârâta, precum și cu realitatea faptei, se constată că norma de sub art. 17 pct. 4 lit. c) din CMR dispune că operațiunile de încărcare, descărcare, stivuire a mărfii să fie efectuate de către expeditor sau destinatar sau de persoane care acționează în contul expeditorului sau al destinatarului. Această clauză este reluată și în Condițiile de asigurare sub Cap. 5. De asemenea, art. 3 din Convenția CMR stabilește că transportatorul răspunde ca de propriile sale acțiuni și omisiuni de acțiunile și omisiunile prepușilor săi.
În speță, la destinație operațiunea de descărcare a autoturismelor de pe autotransportor s-a efectuat de către prepusul reclamantei, numitul B.I.C., angajat cu contract de muncă și care, cu ocazia descărcării autoturismului marca Ford cu seria șasiu ERPTBJ 97578, l-a lovit de partea de sus a platformei, producându-i o avarie la plafon. Șoferul a acționat în îndeplinirea atribuțiunilor sale de serviciu atunci când a procedat la descărcare. El nu este nici reprezentant al expeditorului, nici al destinatarului și nici o persoană care să fi acționat în contul expeditorului sau destinatarului, el acționând în calitate de prepus al transportatorului, al reclamantei, faptă pentru care reclamanta, conform normei de sub art. 3 din CMR, răspunde și a răspuns prin aceea că a suportat valoarea remedierii avariei autoturismului respectiv.
Raportat la cele menționate mai sus și normele de drept invocate, reclamanta arată că propunerea și avizul de respingere la plată a dosarului de daună nr. BN1012PG000286 al pârâtei este nelegală.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (filele 83-86 dosar).
În ședința publică din data de 27.01.2014, instanța a invocat, din oficiu, excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei de rând 2, A Asigurări S.A. Sucursala B.
În data de 18.02.2014, reclamanta a depus la dosar un înscris intitulat "Precizare"; cu privire la temeiul de drept al solidarității pasive a pârâtelor și excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Sucursalei A Asigurări S.A. B (filele 104-106).
Prin acțiunea în pretenții promovată, reclamanta a solicitat obligarea, în solidar, a societății A Asigurări S.A. B și a Sucursalei A Asigurări S.A. B, fundamentat pe dispozițiile art. 1.443 cod civil în vigoare din data de 01.10 2011, care prevede: "Obligația este solidară intre debitori atunci când toți sunt obligați la aceiași prestație, astfel încât fiecare poate fi ținut separat pentru întreaga obligație, iar executarea acesteia de către unul dintre debitori îi eliberează pe ceilalți față de creditor";.
De asemenea, reclamanta a avut în vedere și dispozițiile art. 1.446 din același Cod, care prevede: "Solidaritatea se prezumă între debitorii unei obligații contractate în exercițiul activității unei întreprinderi, dacă prin lege nu se prevede altfel";.
În acest sens sunt și dispozițiile art. 42 alin. l din Codul comercial în vigoare la data încheierii poliței de asigurare PG11 nr. 0152983/06.09.201, norma de drept aplicabilă conform art. 102 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Legii nr. 287/2009.
Referitor la dispozițiile art. 1.446 din Codul civil în vigoare din data de 01.10.2011, partea finală, urmează să se constate că Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data încheierii poliței de asigurare mai sus-menționate, nu distinge intre societatea-mama și desmembrământul său (filiala ori sucursala) cu privire la obligativitatea plății indemnizației de daună de către una din acestea, astfel că solidaritatea pasivă, deși nu este stabilită prin contract, este prezumată prin lege.
Reclamanta opinează că Sucursala A Asigurări S.A. B are capacitate de folosință și poate sta în judecată ca pârâtă, alături de societatea-mamă care a înființat-o, deoarece este un dezmembrământ fără personalitate juridică, înființată prin actul societății-mamă, supusă înregistrării la Registrul Oficiului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud; de la data înregistrării are capacitate de folosință, respectiv de avea drepturile și obligațiile care i-au fost atribuite în mod special prin actul de înființare, de a încheia contracte de asigurare de toate tipurile, de a constata producerea riscurilor asigurare în cazul producerii lor, de a acorda indemnizații de daună în limita stabilită prin lege, precum și orice alte drepturi și obligații în domeniul asigurărilor de bunuri și de persoane; în scopul pentru care a fost înființată, are organe proprii de conducere, un patrimoniu afectat acestui scop, are contabilitate proprie și conturi bancare.
Față de această stare de drept, reclamanta susține că între Societatea A Asigurări S.A. B și Sucursala A Asigurări S.A. B există o solidaritate pasivă cu privire la obligația asumată prin polița de asigurare ce face obiectul acțiunii sale, astfel că, în speță, intervine în mod necesar răspunderea solidară a acestora. Obligația nefiind supusă diviziunii, ambele pârâte răspund pentru întregul prestației la care s-au obligat.
În data de 03.03.2014, pârâta Societatea de Asigurare Reasigurare A S.A. a depus la dosar note scrise (filele 112-113), prin care, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a sucursalei, apreciază că aceasta trebuie admisă, argumentele necesare regăsindu-se în Decizia nr. 1.323/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. 8.989/62/2009: "Potrivit art. 43 din Legea nr. 31/1990 republicată, sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților comerciale, iar potrivit art. 41 alin. 2 Cod procedură civilă, societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere. Așa fiind, rezultă că sucursala nu poate avea calitate procesuală, această calitate revenind doar societății-mamă, cu excepția cazului în care societatea-mamă a acordat un mandat în acest sens, pentru reprezentarea sa în cadrul unui litigiu. În acest context, este de asemenea de reținut că sucursala este înființată cu fondurile unei societăți, care îi afectează capitalul social necesar pentru desfășurarea unei activități economice proprii, în cadrul obiectului său de activitate, și, deși nu are personalitate juridică, sucursala are organe proprii de conducere și autonomie în activitatea sa, în folosirea fondurilor alocate și în executarea obligațiilor asumate. Având în vedere argumentele expuse și față de împrejurarea că excepția lipsei capacității procesuale de folosință este întemeiată doar în situația în care partea chemată în proces nu are folosința dreptului ce face obiectul raportului juridic dedus judecății, situație ce nu poate fi reținută în speță, criticile recurentei-pârâte vizând excepția invocată sunt nefondate. Așa fiind, se constată că în mod corect instanța de control judiciar a statuat asupra calității procesuale pasive a B. S.A, aceasta având calitatea de pârâtă, reprezentată de Sucursala B, ce are capacitate de folosință și de exercițiu, ca reprezentantă a societății-mamă";.
Pârâta precizează că Sucursala B nu poate sta în judecată în nume propriu, dar, în conformitate cu art. VI.1 din Regulamentul de organizare și funcționare al societății, "Unitățile teritoriale au conturi în bancă, în lei și valută, sunt împuternicite să încheie contracte în limitele de competență stabilite pentru directorul sucursalei și reprezintă Societatea A S.A. în baza împuternicirii acordate în fața instanțelor judecătorești și arbitrale din raza teritorială a județelor sau a municipiului București";.
Referitor la fisa postului numitului B.I.C., depusă de reclamantă în prezentul dosar, pârâta arată că aceasta nu prevede sub nicio formă ca șoferul să exercite și atribuții de încărcător / descărcător al mărfurilor transportate. Dimpotrivă, atribuțiile acestuia sunt extrem de clare, atât la încărcare ("să supravegheze dispunerea corectă a mărfii pe platforma autovehiculului, astfel încât să nu fie depășită sarcina maximă admisibilă pe axe; să fixeze și să asigure încărcătura cu chituci, șipci de lemn, centuri de ancorare sau alte materiale, astfel încât transportul acesteia să se efectueze în condiții de maximă siguranță";), cât și la descărcare ("confirmarea primirii transportului de către beneficiarul trecut în documentele de transport prin aplicarea ștampilei și semnăturii acestuia în rubrica special destinata acestui scop; închiderea fără rezerve a carnetului TIR de către vama de destinație, după caz";).
Astfel, pârâta susține că sunt aplicabile prevederile Convenției CMR, art. 17 alin. 4, și, pe cale de consecință, solicită respingerea cererii reclamantei ca neîntemeiată.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (filele116-123 dosar).
În data de 22.05.2014, reclamanta a depus la dosar note de ședință (filele 128-130) prin care, cu referire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Sucursalei A Asigurări S.A. B, arată că Decizia invocată de pârâtă nu este incidentă cauza dedusă judecații si, pe cale de consecință, nu poate profita opiniei pârâtei, care susține admiterea excepției.
În ședința publică din data de 27.10.2014, instanța a respins ca neîntemeiată excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Sucursalei A Asigurări S.A. Bistrița, având în vedere că, potrivit art. 43 din Legea nr. 31/2001 rep., sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților comerciale, iar potrivit art. 41 alin. 2 Cod de procedură civilă, societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere, or Sucursala B a Societății de Asigurare Reasigurare A S.A. are organe proprii de conducere, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei (filele 116-122).
La același termen de judecată instanța, din oficiu, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Sucursalei B a Societății de Asigurare Reasigurare A S.A.
În data de 08.12.2014, reclamanta a depus la dosar un înscris prin care și-a exprimat opinia cu privire la calitatea procesuală pasivă a sucursalei.
Astfel, arată că, potrivit dispozițiilor art. 43 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, modificată și republicată, sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților comerciale. Deși sucursalele nu au personalitate juridică, neputându-se substitui societății comerciale, pot lua parte la judecată, dar numai în calitate de pârâte, dacă au organe proprii de conducere, aceasta fiind o normă juridică ce stabilește o excepție, fiind de strictă interpretare și aplicare.
În primul rând, atât reclamanta cât și pârâtele au arătat că Sucursala A B are organe proprii de conducere, astfel că, în acord cu textul invocat din Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, daca au organe proprii de conducere.
Or, chiar dacă nu ar fi avut organe proprii de conducere, sucursala poate avea calitatea de pârâtă în cazul în care societatea-mamă a acordat un mandat de reprezentare în acest sens. La dosarul cauzei se află un mandat de reprezentare prin care pârâta de rând 1 împuternicește pârâta de rând 2 să semneze orice document necesar în cadrul prezentului litigiu, cât și pe domnul consilier juridic să o reprezinte în fața instanței de judecată, astfel că ar fi îndeplinită și această condiție.
Prin contractul de asigurare încheiat între reclamantă și Societatea Astra, aceasta din urmă nu are și nici nu poate avea calitate de intermediar în asigurări (de broker), astfel încât să nu răspundă în solidar cu societatea-mamă. Mai mult, având în vedere Cap. VI.2. B - "Sucursalele A funcționează ca centre de profit, având buget propriu de venituri și cheltuieli";, rezultă ca este beneficiara primelor de asigurare achitate de reclamantă la polița de asigurare nr. PG11 0152983/2011, iar potrivit art. 9 al Legii nr. 136/1995 și Cap. 2 pct. 2.1 din Condițiile generale de asigurare depuse la dosarul cauzei, asiguratul se obligă să plătească o primă de asigurare asigurătorului, iar acesta din urmă, în situația producerii riscului asigurat, se obligă să despăgubească. Așa cum a arătat mai sus, contractul a fost încheiat cu Sucursala Astra Bistrița, primele de asigurare fiind plătite acesteia.
Având în vedere aceste argumente, se poate stabili cu ușurință faptul că pârâta de rând 2 are calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu.
În considerarea celor prezentate, reclamanta solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei de rând 2 și obligarea acesteia să răspundă în solidar cu pârâta de rând 1.
Reclamanta mai arată că în fișa postului numitului B.I.C. se prevăd atribuțiunile de îndeplinire a activității șoferului, printre care și obligația de a respecta cu strictețe instrucțiunile primite de la șeful direct, în speță martorul I.A.
În fond, problema vizată este de a se stabili dacă șoferul, în momentul producerii avariei, a acționat în contul expeditorului, al destinatarului sau al reclamantei, pentru a se putea stabili răspunderea acesteia din urmă în calitate de transportator.
Potrivit obligației amintite mai sus, și anume de a respecta cu strictețe instrucțiunile date de superiorul lui, martorul a susținut că șoferul a acționat la îndemnul acestuia.
Mai arată reclamanta că, potrivit art. 3 din Convenția CMR, care prevede că "Transportatorul răspunde ca de propriile sale acțiuni și omisiuni de acțiunile și omisiunile prepușilor săi și ale oricăror alte persoane la serviciile cărora recurge pentru executarea transportului, dacă acești prepuși sau aceste persoane acționează în exercițiul funcțiilor lor";, reclamanta, în calitate de transportator, răspunde în fața păgubitului, și asigurătorul suportă despăgubirea în baza contractului de asigurare, deoarece prepusul său a acționat în îndeplinirea atribuțiunilor de serviciu atunci când a procedat la descărcare. El nu poate fi nici reprezentant al expeditorului, nici reprezentant al destinatarului, el este angajatul reclamantei, acționează manevrele de încărcare și descărcare a mărfii pe autocamion prin comenzi electrice și mecanice (manete, butoane etc.).
Doar după îndeplinirea procesului de descărcare, marfa poate fi considerată eliberată destinatarului.
Consideră reclamanta că problema vizată cu privire la răspunderea transportatorului este lămurită de cele prezentate, având în vedere și art. 17 din Convenția CMR, care prevede că "Transportatorul este răspunzător pentru pierderea totală sau parțială sau pentru avarie, produse între momentul primirii mărfii și cel al eliberării acesteia";.
În data de 09.02.2015, reclamanta a depus la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei de rând 2, A Asigurări S.A. Sucursala B, invocată de instanță din oficiu; admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și, în baza probatoriului administrat în cauză, cu aplicarea normelor de drept incidente, să se pronunțe o hotărâre prin care să fie obligate pârâtele în solidar să îi plătească suma de 5.343.43 lei cu titlu de indemnizație de daună; respingerea ca neîntemeiată a apărării pârâtei de rând 1, formulată prin întâmpinarea depusă la termenul din data de 29.04.2013; în baza art. 274 alin 1 Cod procedură civilă, să fie obligate în solidar pârâtele să îi plătească suma de 435 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei de rând 2, Astra Asigurări Sucursala B, invocată din oficiu, reclamanta arată că, potrivit Regulamentului de organizare și funcționare a Societății A - Cap. VI, Generalități, lit. B - sucursalele nu au personalitate juridică, neputându-se substitui societății comerciale, astfel încât, în condițiile art. 41 alin. 2 Cod procedură civilă, pot să ia parte la judecată în calitate de pârâte, dacă au organe proprii de conducere.
În Cap. VI 2.B din același Regulament se arată că "Sucursalele A funcționează ca centre de profit, având buget propriu de venituri și cheltuieli"; - de unde rezultă că sucursala este beneficiara primelor bănești plătite de reclamantă în baza contractului de asigurare. Mai mult, contractul de asigurare a fost încheiat cu A Asigurări S.A. prin Sucursala B.
Având în vedere aceste norme, reclamanta solicită instanței să constate că Sucursala A B are calitate procesuala pasivă.
Pe fondul cauzei reclamanta arată că, printre alte activități, execută și transporturi de autoturisme în trafic internațional cu autovehicule specializate - autotransportoare - proprietatea sa. În special aceste transporturi le execută de la unitățile din România, producătoare de autoturisme, către beneficiarii desemnați din țările Uniunii Europene sau terțe state cu care producătorii interni au raporturi comerciale.
Transportul autoturismelor îl execută în majoritatea cazurilor la solicitarea unor transportatori auto rutieri care au contractat cu producătorul și care la rândul lor subcontractează executarea în parte a contractului de transport, transmițându-i comenzi în acest sens, reclamanta fiind un subcontractant, așa cum este în cazul de față, S.C. D T S.A. a transmis către reclamantă o comandă să execute transportul în cauză.
În vederea executării curselor în trafic extern, pentru fiecare autotransportor a încheiat cu societățile de asigurare contracte de asigurare prin care a asigurat marfa transportată, respectiv autoturismele, împotriva unor situații / riscuri care ar putea duce la deteriorarea totală / parțială a acestora. În cazul de față, contractul de asigurare a fost perfectat cu Societatea A Asigurări S.A., concretizat în polița de asigurare nr. PG11 0152983/06.09.2011, având ca obiect "asigurarea de răspundere a transportatorului auto a mărfurilor în trafic internațional";. Autovehiculul în cauză este autotransportorul cu nr. X / Y..
Autoturismele marca Ford Transit Connect, 6 la număr, au fost încărcate pe autotransportor din România - C și au avut destinația în B - G.
La destinație, șoferul autotransportorului, angajat al unității reclamante, a făcut o manevră greșită în timpul descărcării de pe platformă, în urma căreia un autoturism cu seria de șasiu 97578 a suferit o avarie la pavilion. Remedierea avariei a fost efectuată printr-o unitate de profil, iar costul reparației, în valoare de 1.224.80 euro, a fost suportat de contractantul transportului S.C. D Transport S.A., conform facturii nr. 1109078/31.12.2011 emisă de Holdmayer HN Auto Transport.
La rândul său, S.C. D Transport S.A. a reținut suma de 1.224.80 euro din tariful de transport ce urma să fie plătit reclamantei. Reținerea s-a efectuat prin operațiune de compensare, conform ordinului seria C nr. 0981389/12.01.2012, prin care suma de 8.609.96 lei, valoarea facturii emise de S.C. D Transport S.A., a fost compensată cu suma de 8.609.96 lei, valoarea facturii emise de S.C. C Grup S.R.L. în contul său, în euro, suma compensata fiind de 1.973.54, la cursul de 4.3627 lei l euro.
Din suma de 1.973.54 euro, suma de 1.224.80 euro reprezintă valoarea facturii emise de Holdmayer HN pe seama S.C. D Transport S.A. și care, la cursul de mai sus, echivalează cu suma de 5.343.43 lei.
La sosirea în România, la sediul reclamantei, șoferul a semnalat cele petrecute în timpul descărcării mărfii la destinatar și, potrivit uzanței, a sesizat cazul societății A Asigurări Sucursala B, cu actul înregistrat la sucursala asigurătorului sub nr. 1.379/23.03.2012, iar șoferul B.I.C. a făcut o declarație, înregistrata sub nr. 1.381/23.03.2012, documente ce au stat la baza întocmirii dosarului de dauna nr. BN1012PG000286/23.03.2012.
În urma completării dosarului de daună cu celelalte documente referitoare la evenimentul produs, asigurătorul, cu actul nr. 1.414/26.03.2012, i-a făcut cunoscut reclamantei că nu poate onora cererea sa de despăgubire, deoarece în cazul în speță transportatorul nu răspunde pentru deteriorarea mărfii, invocând prevederile art. 5.1 din Condițiile de asigurare.
În cursul cercetării judecătorești, asigurătorul a invocat în apărarea sa aceleași motive fundamentate pe dispozițiile Convenției CMR de sub art. 17 alin. 4, norme de drept care nu sunt incidente cazului dedus judecații, având în vedere că reclamanta a răspuns prin suportarea valorii pagubei produse la acel autoturism, deci nu a fost exonerată de răspundere.
De asemenea, s-a susținut de către pârâtă, prin evidențierea atribuțiilor de serviciu ale prepusului reclamantei, șoferul B.I.C., că acesta nu ar fi avut în sarcina sa descărcarea mărfii, și că ar fi acționat în contul destinatarului și nu în contul transportatorului, pentru ca pârâta să se poată prevala de art. 17 alin 4 lit. c) din Convenția CMR, în sensul că transportatorul nu răspunde pentru avariile provocate la descărcarea mărfii de către expeditor sau destinatar sau de către persoane care acționează în contul expeditorului sau destinatarului.
Această normă nu este incidentă cauzei, deoarece șoferul, angajat al reclamantei, executa transportul în totalitate în contul reclamantei, al transportatorului.
Procesul de transport înseamnă totalitatea prestațiilor, de la încărcarea mărfii de la expeditor, parcursul autovehiculului până la destinatar, descărcarea mărfii din autovehicul și predarea acesteia destinatarului. Acestea nu pot fi excluse sau separate din actul asigurării mărfii pe timpul transportului și, pe cale de consecință, nici asigurătorul nu poate fi exonerat de la obligația asumată prin contractul de asigurare.
Că așa este starea de drept o dovedește și dispoziția din Cap. IV, "Răspunderea transportatorului";, art. 17 paragraful 1 din Convenția CMR, care prevede. "Transportatorul este răspunzător pentru pierderea totală sau parțială sau pentru avariile produse între momentul primirii mărfii și cel al eliberării acesteia, cât și pentru întârzierea în eliberare";. Marfa transportată este considerată eliberată destinatarului numai după efectuarea procesului de descărcare.
În același sens este și prevederea Ordonanței nr. 27/2001 privind transporturile rutiere, care la art. 3 pct. 39 teza a 2-a prevede: "Operațiunile de încărcare / descărcare și de întocmire / distribuire a documentelor însoțitoare ale transportului, realizate sau supravegheate de către conducătorul autovehiculului ori al ansamblului de vehicule rutiere, sunt parte integrantă a transportului rutier";.
În susținerea apărării sale, pârâta insinuează că prepusul reclamantei ar reprezenta o persoană care a acționat în contul destinatarului.
Pentru a fi incidentă norma invocată de pârâtă, art. 17 alin. 4 lit. c), ar trebui mai întâi să se dovedească o legătură (o colaborare, un contract, o convenție etc.) între persoana care a efectuat descărcarea, în speță șoferul reclamantei, și destinatar, în sensul în care ar avea un contract de colaborare direct cu destinatarul transportului pentru preluarea mărfii, deoarece norma invocată se referă la persoane juridice sau fizice care colaborează cu destinatarul în baza unui contract sau diferite convenții, cu privire la preluarea mărfii.
Contractul în baza căruia s-a efectuat operațiunea de transport este cel încheiat intre expeditor / destinatar și transportator - reclamanta. Pe cale de consecință, norma invocată nu este incidentă în prezenta cauză, deoarece descărcător al mărfii a fost reclamanta, în calitate de transportator, prin prepusul său. O altfel de susținere a stării de fapt din partea pârâtei ar fi aberantă, contrară realității și normelor de drept aplicabile speței.
Față de starea de fapt stabilită în cursul cercetării judecătorești și probatoriul administrat în cauză, reclamanta solicită instanței să constate că pârâta, în calitate de asigurător al mărfii transportate, în mod nelegal și total nejustificat, invocând norme de drept care nu sunt incidente cauzei, a încălcat obligația asumată prin contractul de asigurare, refuzându-i plata indemnizației de daună.
Astfel, solicită instanței admiterea acțiunii sale, respingerea apărării pârâtei ca neîntemeiată și, pe cale de consecință obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 5.343,43 lei cu titlu de indemnizație de daună; cu cheltuieli de judecată în sumă de 435 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
În drept, invocă art. 942, art. 969, art. 970, art. 1.635 alin 1 din Codul civil de la 1865, în vigoare până la data de 01.10.2011, precum și art. 2 raportat la art. 9 și cu aplicarea art. 24 și art. 27 alin. 2 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările din România, cu modificările și completările ulterioare; Convenția CMR, art. 1, art. 3 , cu aplicarea art. 17, paragrafele 1 și 3, art. 23 paragrafele 1 și 2, art. 25 paragraful 1 și 2 lit. b), raportate la art. 29 paragrafele 1 și 2.
La aceeași dată, respectiv 09.02.2015, pârâta a depus concluzii scrise, prin care a reiterat solicitarea de respingere a acțiunii pendinte ca neîntemeiată, pentru motivele invocate anterior.
Astfel, în materia asigurării de răspundere a transportatorului rutier pentru mărfurile transportate în trafic internațional, legiuitorul a impus anumite condiții pentru angajarea răspunderii acestuia, respectiv cazuri în care răspunderea transportatorului este exclusă. Trebuie subliniat că răspunderea transportatorului operează pe durata efectuării transportului, nici înainte, nici după. Or, în prezentul dosar, se încearcă obținerea unei despăgubiri, deși transportul a fost efectuat fără incidente.
Conform declarației șoferului reclamantei, existentă la dosar, rezultă cu claritate că incidentul a survenit după efectuarea transportului, din cauza unei persoane care efectua operațiuni în contul destinatarului, astfel că nu se poate vorbi de angajarea răspunderii transportatorului și cu atât mai puțin a asigurătorului.
Convenția CMR, în art. 17 alin. 4, prevede: "Ținând cont de art. 18 paragrafele 2 până la 5 din Convenția CMR, transportatorul este exonerat de răspundere dacă pierderea sau avarierea rezultă din riscurile particulare inerente uneia sau mai multora din următoarele fapte: c) manipularea, încărcarea, stivuirea sau descărcarea mărfii de către expeditor sau destinatar sau de către persoane care acționează în contul expeditorului sau destinatarului";.
Niciun moment reclamanta nu a reușit să demonstreze că șoferul ar fi acționat conform atribuțiilor sale de serviciu ci, dimpotrivă, prin depunerea la dosar a fișei postului, se dovedește că atribuțiile acestuia erau strict precizate. Referitor la fișa postului depusă de reclamantă, pârâta învederează că aceasta nu prevede, sub nicio formă, ca șoferul să exercite și atribuții de încărcător / descărcător al mărfurilor transportate. Dimpotrivă, atribuțiile acestuia sunt extrem de clare, atât la încărcare, cât și la descărcare. Susținerile martorului I.A. trebuie privite circumstanțial, acesta având calitate de angajat al reclamantei și șef direct al șoferului acesteia. Nu poate fi reținută declarația acestuia, conform căreia șoferul ar fi fost obligat să desfășoare operațiuni suplimentare celei de transport a mărfii, acesta neavând nici atribuții în acest sens și nici calificările necesare.
Se impune, așadar, concluzia exprimată prin întâmpinare, respectiv reținerea aplicabilității art. 17 alin. 4 din Convenția CMR, cu consecința respingerii acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele :
În fapt, instanța reține că între reclamanta S.C. C Grup S.R.L., în calitate de asigurat, și pârâta Societatea de Asigurare Reasigurare A S.A., prin Sucursala B, în calitate de asigurător, s-au încheiat polițele asigurare nr. PG11 0152983/06.09.2011 (fila 8 dosar), având ca obiect asigurarea de răspundere a transportului auto de mărfuri în trafic internațional pentru autotransportorul nr. X și remorca nr. Y, durata poliței de asigurare fiind pentru perioada 07.09.2011 - 06.09.2012; și poliția de asigurare nr. PG11 0152961/06.09.2011 (fila 8 verso dosar), având ca obiect asigurarea mărfurilor pe parcursul intern pentru același autotransportor, cu aceeași durată de valabilitate.
La data de 26.09.2011, reclamanta a primit de la S.C. D Transport S.A. comanda de transport nr. 46663/2011 (fila 9 dosar), pentru a efectua un transport în trafic internațional a unui număr de 6 vehicule marca Ford Transit Connect, ce urmau a fi încărcate la data de 27.09.2011 din România, localitatea C, și descărcate la data de 30.09.2011 în B, localitatea G. Transportul mărfii urma a fi efectuat cu autotransportorul reclamantei având nr. de înmatriculare X și Y, condus de șoferul reclamantei, pe nume B.I.C. (fila 10 dosar).
La sosirea în localitatea de destinație, respectiv la data de 03.10.2011, s-a constatat că unul dintre cele 6 vehicule transportate, respectiv vehiculul marca Ford Tranzit Connect seria ERPTBJ97578, prezintă o lovitură pe acoperiș (pavilion), cu dimensiunea de 5 cm, poziționată potrivit schiței de la fila 13 dosar. Acest aspect a fost consemnat în cuprinsul CMR-ului depus la filele 11-12 dosar.
Reparația avariei menționate a fost executată de o firmă de specialitate, Van den Poel Motors NV, pentru suma de 1.224,80 euro (fila 17 dosar), sumă achitată de către destinatarul transportului. Acesta din urmă, la rândul său, a reținut suma de 1.224,80 euro din costul transportului datorat expeditorului.
Întrucât expeditorul S.C. D Transport S.A. a subcontractat acest transport cu reclamanta, a reținut din tariful de transport pe care îl datora acesteia suma de 1.224,80 euro, prin factura nr. 99995/12.01.2012, sumă compensată cu ordinul de compensare seria C nr. 0981386/ 12.01.2012, pentru suma totală de 8.609,96 lei, reprezentând 1.973,54 euro (fila 19 dosar). Operațiunea de compensare a avut loc între factura reclamantei nr. CGTRl0298/24.10.2011, în valoare de 9.663,44 lei (fila 20 dosar), și factura nr. 99995/12.01.2012, în valoare de 8.609,96 lei (fila 18 dosar).
Având în vedere faptul că marfa transportată în trafic internațional era asigurat la societatea pârâtă, în baza polițelor de asigurare CMR nr. PG11 0152961, nr. PG11 0152983 din data de 06.09.2011, reclamanta a formulat cererea de despăgubire nr. 1.379/23.03.2012 (fila 49 dosar), fiind deschis dosarul de daună nr. BN1012PG000286/2012 (filele 43 și urm. dosar).
Cu adresa nr. 1.414/26.03.2012 (fila 16 dosar), pârâta Societatea de Asigurare Reasigurare A S.A. a refuzat plata indemnizației de daună, invocând prevederile art. 5.1 din Condițiile de asigurare, care arată că "Prejudiciile asigurate sunt cele care derivă din prevederile art. 17 și art. 23 din Convenția CMR, după cum urmează: … 4. Ținând cont de art. 18 paragrafele 2 până la 5 din Convenția CMR, transportatorul este exonerat de răspundere dacă pierderea sau avaria rezultă din riscurile particulare inerente uneia sau mai multora dintre următoarele fapte: … c) manipularea, încărcarea, stivuirea sau descărcarea mărfii de către expeditor sau destinatar sau de către persoane care acționează în contul expeditorului sau destinatarului"; (fila 83 dosar).
Potrivit dispozițiilor art. 720 ind. 1 Cod procedură civilă, prin adresa nr. 6.090/12.11.2012, reclamanta a convocat pârâtele la conciliere, pentru data de 10.12.2012, solicitând plata sumei de 5.343,43 lei datorată cu titlu de indemnizație de daună (fila 21 dosar). Convocarea la conciliere a fost primită de pârâta de rând 1 la data de 16.11.2012, iar de pârâta de rând 2 la data de 14.11.2012 (fila 22 dosar). Reprezentanții celor două pârâte nu au dat însă curs invitației la conciliere, aspect consemnat de reclamantă în cuprinsul procesului-verbal întocmit la data de 11.12.2012 (fila 23 dosar), ocazie cu care s-a constatat și că pârâtele nu au prezentat punctul lor de vedere, în scris, față de pretențiile reclamantei, în cazul lipsei reprezentanților lor la conciliere.
Starea de fapt expusă mai sus este reținută de instanță pe baza susținerilor reclamantei și a înscrisurilor depuse la dosarul cauzei. De altfel, aceasta nu a fost contestată de către pârâte.
Pronunțându-se mai întâi asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A Asigurări S.A. Sucursala B, în condițiile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța reține următoarele:
Contractul de asigurare pe care se întemeiază pretențiile reclamantei a fost încheiat între S.C. C Grup S.R.L., în calitate de asigurat, și pârâta Societatea de Asigurare Reasigurare A S.A., prin Sucursala B, în calitate de asigurător.
Așa fiind, rezultă că sucursala nu poate avea calitate procesuală ca pârâtă, această calitate revenind doar societății-mamă, cu excepția cazului în care societatea-mamă ar fi acordat sucursalei un mandat pentru reprezentarea sa în cadrul unui litigiu.
În acest sens este și Regulamentul de organizare și funcționare a societății (filele 116-122 dosar), unde se arată că "unitățile teritoriale sunt împuternicite să încheie contracte în limitele de competență stabilite pentru directorul sucursalei și reprezintă Societatea A S.A. în baza împuternicirii acordate în fața instanțelor judecătorești și arbitrale din raza teritorială a județelor sau a municipiului B";; respectiv că "sucursalele pot fi împuternicite să încheie contracte cu terții în numele și în contul societății, să reprezinte interesele acesteia în fața clienților și autorităților locale";.
Or, în prezenta cauză nu există un mandat de reprezentare acordat de societatea-mamă sucursalei, ci doar împuternicirea nr. 1.583/23.04.2013 acordată de Societatea de Asigurare Reasigurare A S.A. d-lui consilier juridic C.E.D. (fila 30), respectiv mandatul de reprezentare nr. 4.044/10.04.2014 acordat de KPMG A S.R.L., administratorul special al Societății de Asigurare Reasigurare A S.A., către directorul Sucursalei B, dl. L.I., pentru a "semna orice înscris este necesar a fi depus în dosar";, și către dl. consilier juridic C.E., pentru a "reprezenta interesele societății în fața instanței de judecată"; (fila 123).
Însă, chiar în prezența unui astfel de mandat, sucursala nu ar sta în judecată în nume propriu, în calitate de pârâtă, ci în calitate de reprezentant al societății-mamă, aspect de natură a exclude răspunderea solidară invocată de reclamantă.
Raportat la aspectele expuse, instanța va admite, ca întemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A Asigurări S.A. Sucursala B, invocată din oficiu, și în consecință va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă împotriva acestei pârâte, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, instanța reține că aspectul contestat de părți se referă la aplicarea art. 5.1 din Condițiile generale de asigurare, cu referire la prevederile art. 17 pct. 4 lit. c) din Decretul nr. 451/20.11.1972 privind aderarea la Convenția referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele (CMR), potrivit cărora transportatorul este exonerat de răspundere dacă pierderea sau avaria rezultă din riscurile particulare inerente operațiunilor de manipulare, încărcare, stivuire sau descărcare a mărfii de către expeditor sau destinatar sau de către persoane care acționează în contul expeditorului sau al destinatarului; și, în concret, la aspectul dacă șoferul societății reclamante a acționat, cu ocazia descărcării mărfii, în calitate de reprezentant al societății de transport sau în calitate de reprezentant al expeditorului / destinatarului.
Din probatoriul administrat în cauză, instanța constată că descărcarea mărfii la sediul destinatarului a fost efectuată de către numitul B.I.C., șoferul autotransportorului, angajat al societății reclamante la momentul respectiv, potrivit contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 5.536/24.08.2011 în registrul general de evidență a salariaților și fișei postului aferentă acestui contract (filele 91-92 dosar).
Susnumitul era angajat al reclamantei pe postul de șofer autocamion, calitate în care îi reveneau obligațiile și responsabilitățile prevăzute în fișa postului (filele 99-100 dosar), printre care se numără atribuții la încărcare (să supravegheze dispunerea corectă a mărfii pe platforma autovehiculului, astfel încât să nu fie depășită sarcina maximă admisibilă pe axe, să fixeze și să asigure încărcătura cu chituci, șipci de lemn, centuri de ancorare sau alte materiale, astfel încât transportul acesteia să se efectueze în condiții de maximă siguranță) și la descărcare (confirmarea primirii transportului de către beneficiarul trecut în documentele de transport prin aplicarea ștampilei și semnăturii acestuia în rubrica special destinata acestui scop, închiderea fără rezerve a carnetului TIR de către vama de destinație, după caz).
În cuprinsul formularului de avizare a daunei acesta a declarat, pe proprie răspundere, la rubrica "descrierea evenimentului";, că "la descărcare am lovit mașina Ford de platforma mașinii de transport"; (filele 46-47 dosar). De asemenea, prin declarația depusă în dosarul de daună la data de 23.03.2012, acesta a arătat că "în data de 03.10.2011, la descărcarea mașinilor de pe platformă, din neatenție am lovit mașina cu serie de șasiu ERPTBJ97578 de partea de sus a platformei"; (fila 48 dosar).
Martorul I.L.A., manager de transport în cadrul S.C. C Grup S.R.L., audiat în instanță la termenul de judecată din data de 02.06.2014 (filele 132-133 dosar), a arătat că "Șoferului îi revine răspunderea pentru încărcarea autoturismelor. De asemenea, el răspunde pentru eventualele incidente intervenite în timpul transportului sau cu ocazia descărcării la destinație. La toate transporturile de mașini din lume operațiunile de încărcare / descărcare a autoturismelor se execută de către șoferii companiilor de transport, indiferent de expeditor, respectiv de destinatarul comenzii. În acest context, șoferul societății reclamante a acționat pe tot parcursul transportului, inclusiv cu ocazia descărcării autoturismelor la destinație, în calitate de angajat al C. Camioanele care transportă autovehicule sunt echipate cu sisteme hidraulice speciale care sunt folosite exclusiv de șoferii unității noastre, deoarece ei au instrucțiuni pentru folosirea corectă a acestora. Sistemul de încărcare / descărcare prevăzut pe transportor este unic și nu poate fi operat de alte persoane. Probabil că autoturismul a fost avariat ca urmare a executării unei manevre greșite de către șofer. Este însă exclus ca o altă persoană să fi intervenit în procesul de transport, încărcare / descărcare a autoturismelor. Nu pot să precizez cu exactitate care a fost dinamica producerii acestui incident, cauzele pot fi multiple. La descărcare conducătorii auto cuplează butonul care acționează instalația hidraulică, buton de comandă care se află în cabina șoferului, iar ulterior conducătorul auto desfășoară activitatea de descărcare de la manetele instalației hidraulice aflate pe remorcă și camion. Șoferul autotransportorului deține cheile pentru fiecare dintre mașinile pe care le transportă, iar operațiunea de descărcare presupune ca șoferul să urce la volanul fiecărei mașini, să o pornească, să o coboare, să o parcheze în locurile special amenajate în acest scop. După ce sunt parcate, mașinile sunt verificate de către inspectori ai beneficiarului";.
Cu privire la atribuțiile stabilite în sarcina șoferului prin fișa postului, același martor a declarat că "acestea nu au fost enumerate în mod exhaustiv, ele completându-se cu norme interne, proceduri de lucru; de altfel, fișa postului pentru angajații noștri este în permanență actualizată în funcție de necesitățile care apar pe parcurs";.
Raportat la aspectele probate, instanța concluzionează că operațiunile de încărcare / descărcare a mărfii au fost efectuate de către șoferul B.I.C. în calitate de angajat al societății reclamante, acționând ca prepus al acesteia și nu în contul expeditorului sau al destinatarului, astfel cum se susține de către pârâtă.
Potrivit art. 17 din Cap. 4, "Răspunderea transportatorului";, din Decretul nr. 451/1972, pct. 1: "Transportatorul este răspunzător pentru pierderea totală sau parțială sau pentru avariere, produse între momentul primirii mărfii și cel al eliberării acesteia, cât și pentru întârzierea în eliberare";; pct. 3: "Transportatorul nu poate invoca, pentru a fi exonerat de răspundere, nici defecțiunea vehiculului pe care-l folosește pentru efectuarea transportului, nici culpa persoanei de la care a închiriat vehiculul sau a prepușilor acesteia";.
De asemenea, potrivit art. 3 din Cap. 3 al aceluiași act normativ, "Persoanele pentru care răspunde transportatorul";: "Pentru aplicarea prezentei convenții, transportatorul răspunde ca de propriile sale acțiuni și omisiuni, de acțiunile și omisiunile prepușilor săi și ale oricăror alte persoane la serviciile cărora recurge pentru executarea transportului, dacă acești prepuși sau aceste persoane acționează în exercițiul funcțiilor lor";.
Instanța mai reține aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 3 pct. 39 din O.G. nr. 27/ 31.08.2011 privind transporturile rutiere, care definește expresia "transport rutier"; ca fiind "Deplasarea persoanelor sau a mărfurilor cu un autovehicul ori cu un ansamblu de vehicule rutiere, pe un drum deschis circulației publice, chiar dacă vehiculele respective sunt, pe o anumită porțiune a parcursului, transportate la rândul lor pe sau de alte vehicule ori dacă autovehiculele se deplasează fără încărcătură. Operațiunile de încărcare / descărcare și de întocmire / distribuire a documentelor însoțitoare ale transportului, realizate sau supravegheate de către conducătorul autovehiculului ori al ansamblului de vehicule rutiere, sunt parte integrantă din transportul rutier";.
Această ordonanță transpune în dreptul intern Directiva 96/53/CE a Consiliului din 25.07.1996 de stabilire, pentru anumite vehicule rutiere care circulă în interiorul Comunității, a dimensiunilor maxime autorizate în traficul național și internațional și a greutății maxime autorizate în traficul internațional, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 235 din 17.09.1996, Directiva 92/106/CEE a Consiliului din 07.12.1992 privind stabilirea de norme comune pentru anumite tipuri de transporturi combinate de mărfuri între state membre, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 368 din 17.12.1992, precum și Directiva 2003/59/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15.07.2003 privind calificarea inițială și formarea periodică a conducătorilor auto ai anumitor vehicule rutiere destinate transportului de mărfuri sau de pasageri, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 3.820/85 al Consiliului și a Directivei 91/439/CEE a Consiliului și de abrogare a Directivei 76/914/CEE a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) nr. L 226 din 10.09.2003.
Instanța nu va reține incidența în prezenta cauză a prevederilor art. 27 pct. 12 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobate prin Ordinul CSA nr. 14/2011, potrivit cărora "Asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse prin accidente survenite în timpul operațiunilor de încărcare și de descărcare, acestea constituind riscuri ale activității profesionale";, acestea fiind norme de drept intern specifice asigurărilor de răspundere civilă auto și nu asigurărilor facultative de bunuri, respectiv asigurărilor de mărfuri în transportul internațional.
Pentru considerentele expuse, instanța va admite, ca întemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. C Grup S.R.L. împotriva pârâtei Societatea de Asigurare Reasigurare A S.A. și, în consecință, va obliga această pârâtă la plata în favoarea reclamantei a sumei de 5.343,43 lei, reprezentând indemnizație în dosarul de daune nr. BN1012PG000286/2012.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, instanța va obliga pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 435 lei, constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar (fila 7 dosar).
Pentru aceste motive instanța admite, ca întemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A ASIGURĂRI S.A. - SUCURSALA B, invocată de instanță din oficiu, și în consecință:
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. C GRUP S.R.L. împotriva pârâtei SOCIETATEA DE ASIGURARE REASIGURARE A S.A. - SUCURSALA B, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Admite, ca întemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. C GRUP S.R.L., împotriva pârâtei SOCIETATEA DE ASIGURARE REASIGURARE A S.A, și în consecință:
Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 5.343,43 lei reprezentând indemnizație în dosarul de daune nr. BN1012PG000286/2012.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 435 lei, constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, recurenta Societatea de Asigurare Reasigurare A SA solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței civilă atacată, în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca netemeinică.
Analizând recursul declarat în cauză de Societatea de ASIGURARE-REASIGURARE A ASIGURĂRI SA - B împotriva hotărârii pronunțate de către instanța de fond, prin prisma criticilor invocate în recurs, precum și din oficiu, conform art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, tribunalul apreciază hotărâre instanței de fond ca fiind temeinică și legală, întemeiată pe probatoriul ce s-a administrat și cu aplicare corespunzătoare a dispozițiilor legale sens în care respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta Societatea de ASIGURARE-REASIGURARE A ASIGURARI SA - B, împotriva sentinței civile nr. 1200 din 16 februarie 2015, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. 880/190/2013, în contradictoriu cu intimata Societatea C GRUP S.R.L.
| ← Autoritatea de lucru judecat. Jurisprudență Contravenţii.... | Buna credinţă în executarea contractului. Jurisprudență Contracte → |
|---|
