Legalizarea la notar a unei copii de pe o hotărâre judecătorească emisă de o instanţă judecătorească din Republica Moldova
Comentarii |
|
Potrivit art.151, alin.(l) din Legea nr. 36/1995 republicată, notarul public eliberează copii legalizate numai de pe înscrisurile originale prezentate de părţi, după confruntarea copiei cu originalul. Aceste prevederi se coroborează cu dispoziţiile art. 286, alin.(4) din codul de procedură civilă român, aprobat prin Legea nr.134/2010 republicată, care prevede: copiile de pe copii nu au nicio putere doveditoare.
Facem precizarea că hotărârile judecătoreşti se întocmesc în două exemplare originale, conform art.426, alin.(6) din Codul de proc. Civ., iar părţilor li se vor elibera - după redactarea şi semnarea hotărârii - doar copii de pe hotărâre (vezi art.427, alin.(l) din acelaşi act normativ). O reglementare asemănătoare există şi în art.259 din Codul de procedură civilă a Republicii Moldova nr.225-XV din 30.05.2003.
Prin urmare, având în vedere că solicitantul nu a putut prezenta decât o copie conformă cu originalul după hotărârea judecătorească în cauză, notarii publici, în temeiul dispoziţiilor susmenţionate, nu vor putea elibera o copie legalizată a respectivului înscris.
întrucât în temeiul art. 292, alin.(l) din Codul de proc. civil fiecare parte are dreptul să depună înscrisurile de care înţelege să se folosească, în copie certificată pentru conformitate, partea are posibilitatea să procedeze personal la certificarea înscrisului şi să-l prezinte oricând instanţei, valabilitatea copiei conforme cu originalul pe care a obţinut-o, fiind apreciată de către aceasta.
Cu toate acestea, în baza Tratatului din 6 iulie 1996 intre România şi Republica Moldova privind asistenţa juridică în materie civilă şi penală, "actele care emană de la autorităţile competente sau de la alte instituţii ale uneia dintre părţile contractante, precum si actele sub semnătura privata, cărora acestea le dau dată certă şi le atestă autenticitatea semnăturii, sunt valabile pe teritoriul celeilalte părţi contractante fără vreo alta legalizare. Aceasta dispoziţie se aplică şi cu privire la extrasele si la copiile de pe aceste acte”.
în concluzie, dacă înscrisul pe care trebuie să-l prezentaţi instanţei române îndeplineşte cerinţele stipulate în Tratat, apreciem că nu mai este necesară îndeplinirea vreunei alte formalităţi.
← Aportarea proprietăţii unui imobil situat pe teritoriul... | Contract de ipotecă având ca obiect un teren situat în... → |
---|