Legea nr. 10/2001. Posibilitatea creditorului obligaţiei de a primi un teren în compensare să pretindă despăgubiri în locul celui imposibil a fi restituit în natură
| Comentarii |
|
Conform art. 30 din Legea nr. 58/1974, dobândirea terenurilor cuprinse în perimetrul construibil al localităţilor urbane şi rurale se putea face numai prin moştenire legală, fiind interzisă înstrăinarea sau dobândirea prin acte juridice a acestor terenuri.
Secţia I civilă, Decizia nr. 17 din 25 februarie 2013
Potrivit art. 1073 C.civ. 1864 (aplicabil în speță), creditorul are dreptul de a obține îndeplinirea exactă a obligației, dreptul la dezdăunare născându-se în ipoteza imposibilității executării ei întocmai.
Doctrina consfințește, așadar, în acord cu voința legiuitorului, că executarea obligației prin echivalent constituie o excepție de la regula executării în natură, cele două modalități de îndeplinire a obligației nefiind conjuncte sau alternative, dacă titlul nu le conferă această calitate.
Atât în jurisprudență, cât și în literatura juridică, s-a statuat asupra faptului că niciun debitor nu se va putea sustrage de la obligația ce îi incumbă, oferind creditorului, contrar voinței acestuia, echivalentul a ceea ce are de executat.
Tot doctrina arată că despăgubirile pe care le-ar putea pretinde creditorul în caz de neexecutare trebuie cantonate la dispozițiile art. 1082 C.civ. (respectiv, dovada unui prejudiciu ca urmare a faptei ilicite a debitorului), executarea indirectă, prin echivalent, a obligațiilor, fiind însă subsidiară atât executării directe, cât și eventualelor despăgubiri ce ar putea fi pretinse în caz de neexecutare culpabilă.
Pornind de la aceste considerații preliminare, instanța va reține că în cauză primarul a propus, prin dispoziția nr. 610/22.08.2002, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri cuantificate la 25 dolari SUA/mp, în considerarea imposibilității atribuirii în natură a imobilului ce a aparținut autoarei reclamanților (în suprafață de 300 mp, situat în Eforie Sud).
Persoanele îndreptățite nu au contestat împrejurarea că bunul pentru care s-a depus notificarea nu este susceptibil de restituire în natură, însă au refuzat soluția prefigurată prin dispoziția primarului, contestând-o în instanță și solicitând atribuirea unui teren în compensare. Prin sentința civilă nr. 1464/12.12.2003 a Tribunalului Constanța, pronunțată în dosarul nr. 4579/2002, această pretenție a fost admisă, reținându-se în considerente că autoritățile pârâte sunt de acord să acorde teren în compensare, după inventarierea terenurilor rămase disponibile.
Rămânând irevocabilă, această statuare a impus autorităților locale obligația executării întocmai a dispozitivului, prin atribuirea către reclamanți a unei suprafețe de teren în compensare, cu caracteristici similare terenului imposibil a fi restituit în natură. Prin urmare, titlul executoriu nu a stabilit o obligație de executare alternativă, în acord cu prevederile art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, ci, dimpotrivă, una clară de realizare a dreptului prin echivalent, apreciată prin hotărârea irevocabilă ca fiind posibil de executat.
Această hotărâre, intrată în puterea lucrului judecat, a fost pronunțată așadar în considerarea dreptului de opțiune conferit de art. 1 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 persoanei îndreptățite cât privește alegerea modalității de reparație, anume, compensarea prin bunuri și servicii în echivalent valoric ori despăgubiri bănești.
Hotărârea a tranșat modalitatea de obținere de către reclamanți a unei satisfacții echitabile în procedura legii speciale, lămurind că executarea prin echivalent este posibilă în acest caz, dar ținând efectiv de finalizarea operațiunilor de identificare, inventariere și evaluare a bunurilor ce ar putea face obiectul compensării.
Astfel fiind, jurisprudența I.C.C.J. a relevat că, într-o atare situație, debitorul obligației de a da nu se poate sustrage de la executare prin manevre care implică faptul personal, prin înlocuirea dispozitivului hotărârii ce se execută cu o nouă decizie a autorității locale care nu își găsește fundamentul în titlu; că în raport de dispozițiile art. 3711C.proc.civ., debitorul unei asemenea obligații este răspunzător de asigurarea mijloacelor necesare punerii în executare a titlului.
Dar, dacă debitorului nu îi este deschisă posibilitatea modificării unilaterale a obligației statuate prin titlul executoriu, în realitate nici creditorul nu va putea pretinde debitorului său echivalentul obligației neexecutate, atunci când este posibil ca ea să fie îndeplinită întocmai titlului.
A pretinde, pe rațiuni legate de oportunitate și de beneficiu financiar, echivalentul valoric al bunului după ce în prealabil s-a contestat în instanță aceeași măsură propusă de unitatea deținătoare, înseamnă o nesocotire - de această dată - de către creditor, a naturii obligației impuse debitorului său, ceea ce legea nu permite.
în cauză, așa cum a arătat și decizia de casare nr. 5390/18.09.2012, reclamanții au sesizat tribunalul cu o cerere vizând obligarea pârâților la contravaloarea terenului imposibil de restituit în natură, nu despăgubiri pentru perioada îndelungată de neexecutare și cuantificate prin raportare la pierderile suportate în acest sens. Or, în aceste condiții, a arătat instanța supremă, trimiterea la Titlul VII al Legii nr. 247/2005 viza o altă modalitate de executare decât cea dispusă irevocabil prin sentința civilă nr. 1464/12.12.2003 a Tribunalului Constanța, care nu respecta nici principiul disponibilității consacrat prin art. 129 alin. (6) C.proc.civ. și nici puterea lucrului judecat derivând din titlul neexecutat.
Cum în rejudecare s-a dovedit, prin probele administrate, că Orașul Eforie are bunuri imobile ce ar putea fi atribuite în echivalent (adresele 737/09.01.2013 și nr. 7001/22.01.2013), este fără dubiu că executarea întocmai a titlului este posibilă, reclamanții urmând să conteste, în procedurile legale, o eventuală îndeplinire a obligației neconformă titlului.
Nu vor putea obține, însă, așa cum au solicitat în cauză, obligarea directă a Orașului Eforie, Primarului și Consiliului Local la plata contravalorii terenului imposibil a fi restituit în natură - ipoteză posibilă până la modificarea Legii nr. 10/2001 prin Titlul I al Legii nr. 247/2005, pusă în practică prin dispoziția nr. 610/2002, dar înlăturată irevocabil prin sentința nr. 1464/2003 a Tribunalului Constanța.
în raport de toate aceste considerente, instanța constată că soluția pronunțată în primă instanță nu este în acord cu dispozițiile legale enunțate.
Este real că printr-o serie de hotărâri pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a apreciat că întârzierea deliberată a autorităților în a pune în executare titlul face derizorie garanția unui proces echitabil pentru justițiabilul ce așteaptă o satisfacție în procesul judiciar. Aceeași viziune se regăsește și în jurisprudența națională, etapa executării fiind privită ca parte integrantă a procesului civil, cu toate garanțiile procesuale ce decurg din aceasta.
în cauză, însă, reclamanții nu au pretins despăgubiri pentru neîndeplinirea exactă a obligației statuate prin titlu, deși există o jurisprudență constantă și relevantă în acest sens, prin hotărâri irevocabile pronunțate inclusiv de către instanța supremă; intimații au cerut în mod direct schimbarea naturii obligației și plata unei sume de 90.000 euro reieșită din hotărârea pronunțată în contencios administrativ la 28.02.2008, alegând prin urmare în mod unilateral o altă modalitate de punere în aplicare a titlului, precum și cuantumul despăgubirii, stabilit în raport de o anume circumstanță temporală.
Astfel fiind, urmează a fi admis apelul formulat de pârâții Orașul Eforie, Consiliul Local și Primarul Orașului Eforie, schimbând soluția atacată în sensul respingerii acțiunii reclamanților față de aceste entități, ca nefondată.
(Judecător Mihaela Ganea)
| ← Revendicare după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.... | Efectele desfacerii căsătoriei cu privire la numele dobândit... → |
|---|
