Teren afectat de o linie de cale ferată de tranzit. Despăgubiri pentru lipsa de folosinţă. Admisibilitate
Comentarii |
|
Elementul definitoriu al dreptului de proprietate constă în aceea că titularul său are dreptul să beneficieze de toate serviciile unui bun, mai puţin de cele exceptate prin lege sau prin convenţie. Conţinutul dreptului de proprietate este dat, în principal, de atributele acestuia – posesia, folosinţa şi dispoziţia –, iar ius utendi presupune exercitarea de către titular a unei stăpâniri efective asupra bunului în materialitatea sa, din punct de vedere fizic şi/sau economic, direct şi nemijlocit, prin putere proprie şi în interes propriu, sau de a consimţi ca stăpânirea să fie exercitată în numele şi în interesul lui de o altă persoană. Ceea ce se impune a fi luat în considerare, sub aspectul pretenţiilor financiare ale proprietarului terenului afectat de linia de cale ferată, este faptul că, deşi acesta este ţinut să nu dezafecteze linia de tranzit, el are dreptul să primească o despăgubire corespunzătoare din partea beneficiarului, fiind lipsit, în virtutea unei dispoziţii legale, de unul dintre atributele dreptului său de proprietate: folosinţa terenului afectat, prin aceasta dreptul său real fiind ştirbit şi, ca atare, legea dă drept la reparaţiune.
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 149 din 30 ianuarie 2013
Prin sentința civilă nr. 113/PI din 4.05.2012 pronunțată în dosarul nr. 4172/30/2011 Tribunalul Timiș a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA Timișoara în contradictoriu cu pârâta SC E. SA Timișoara, pe care a obligat-o să deblocheze și să permită reclamantei accesul pe linia ferată de tranzit aflată în proprietatea sa, admițând, totodată, în parte, și cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă reconvențională SC E. SA Timișoara în contradictoriu cu reclamanta pârâtă reconvențională SC A. SA Timișoara, pe care a obligat-o la plata unui tarif de acces de 19.402 lei/an, respingând-o în rest.
împotriva acestei sentințe au declarat recurs ambele părți.
Reclamanta SC A. SA a solicitat casarea hotărârii tribunalului și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe în vederea efectuării unei expertize de către un specialist în exploatare de căi ferate industriale, susținând că sentința este netemeinică și nelegală, prima instanță făcând o greșită aplicare a prevederilor O.G. nr. 60/2004.
în schimb, recurenta SC E. SA Timișoara a solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii principale și admiterea cererii sale reconvenționale, astfel cum a fost ea precizată. Pe cale reconvențională a solicitat obligarea intimatei la plata unui tarif de acces, care să cuprindă atât impozitul pe terenul aferent infrastructurii liniei de cale ferată, cât și tariful de staționare pe linia proprietatea sa, conform art. 14 alin. (3) din O.G. nr. 60/2004 și art. 621 alin. (3) din Noul Cod Civil, în cuantum de 8.100 euro/lună, potrivit raportului de evaluare, ulterior precizându-și cererea în sensul acordării unor daune-interese în cuantum de 8.100 euro/lună, retroactiv pe 3 ani și pe toată durata folosinței terenului și a căii ferate. Cu toate acestea, judecătorul fondului s-a pronunțat asupra cererii sale prin admiterea petitului referitor la plata unui tarif de acces prevăzut de art. 14 alin. (3) din O.G. nr. 60/2004, respingând celelalte capete de cerere privitoare la plata unui tarif de folosință pentru utilizarea terenului traversat de linia ferată industrială, precum și plata contravalorii lipsei de folosință pentru ultimii 3 ani, însă fără a motiva soluția.
Prin decizia civilă nr. 149 din 30.01.2013 Curtea de Apel Timișoara a admis recursul declarat de pârâta reclamantă reconvențională SC E. SA împotriva sentinței civile nr. 113/PI din 4.05.2012 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 4172/30/2011 și a modificat în parte hotărârea atacată, în sensul că a admis în parte cererea reconvențională formulată și precizată de societatea recurentă, obligând pârâtă intimată SC A. SA Timișoara și la plata sumei de 4.500 euro/lună, exclusiv TVA, echivalent în lei, începând cu data de 13.07.2011, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului aparținând SC E. SA, afectat de linia de cale ferată, respingând-o în rest, menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate. De asemenea, a respins recursul declarat de reclamanta pârâtă reconvențională SC A. SA împotriva aceleiași hotărâri judecătorești.
Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut că, într-adevăr, prima instanță nu a acordat și nici nu a motivat de ce a respins capătul de cerere referitor la obligarea SC A. SA Timișoara la plata către societatea recurentă și a contravalorii lipsei de folosință a terenului aparținând SC E. SA, afectat de linia de cale ferată, petit care, prin ultima precizare de acțiune (depusă în data de 2.03.2012) a fost determinat la suma de 4.500 euro/lună, echivalent în lei.
Art. 7 din O.G. nr. 60/2004, modificată, prevede că agenții economici care construiesc linii ferate industriale cu racordare directă la calea ferată administrată de Compania Națională de Căi Ferate C.F.R. SA au dreptul de utilizare, în acest scop, a terenului din domeniul public al statului, administrat de Compania Națională de Căi Ferate C.F.R. SA și din proprietatea Companiei Naționale de Căi Ferate C.F.R. SA, pe zona strict necesară construcției liniei ferate industriale și pe durata existenței liniei ferate industriale. Pentru terenul din domeniul public al statului, administrat de Compania Națională de Căi Ferate C.F.R. SA, ocupat de linii ferate industriale, nu se percep taxe de utilizare a terenului atâta timp cât Compania Națională de Căi Ferate C.F.R. SA este scutită de la plata acestor taxe. Pentru terenurile din proprietatea privată a Companiei Naționale de Căi Ferate C.F.R. SA, ocupate de linii ferate industriale, se va percepe un tarif de folosință care se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului.
închiderea circulației pe o linie ferată industrială de tranzit se poate face, potrivit art. 16 din ordonanță, numai cu respectarea următoarelor condiții: a) în cazul în care deținătorul de linie ferată industrială nu mai are interes în menținerea și/sau utilizarea acesteia, va notifica acest fapt, cu 6 luni înainte de termenul renunțării la linia ferată industrială, Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și tuturor deținătorilor de linii ferate industriale aflați în amonte; b) în situația în care deținătorii de linii ferate industriale aflați în amonte față de racordul la infrastructura feroviară publică nu sunt de acord cu închiderea liniei ferate industriale, aceștia au dreptul de preemțiune pentru închirierea sau cumpărarea liniei ferate industriale respective; c) în cazul în care deținătorul unei linii ferate industriale intră în faliment, autoritatea care administrează falimentul va acorda deținătorilor de linii ferate industriale din amonte de linia ferată industrială intrată în faliment dreptul de preempțiune pentru preluarea acesteia; d) în cazurile prevăzute la lit. b) și c), dacă niciunul dintre deținătorii de linii ferate industriale aflați în amonte nu este interesat în preluarea liniei ferate industriale, dreptul de preempțiune poate fi acordat Companiei Naționale de Căi Ferate C.F.R. SA.
Art. 17 din același act normativ, care prevedea că, în situația în care proprietarul unei linii ferate industriale de tranzit nu a obținut acceptul conform art. 16 lit. a), acesta va menține linia ferată industrială deschisă traficului feroviar, în condițiile în care proprietarii de linii ferate industriale aflați în amonte vor prelua integral costurile de întreținere și exploatare a liniei de tranzit și vor plăti o chirie pentru utilizarea terenului, proprietate privată, pe care se află linia ferată industrială, iar în cazul în care părțile nu cad de acord asupra nivelului chiriei, acesta se va stabili pe baza evaluării terenului din zona respectivă, făcută de un evaluator atestat, a fost abrogat prin Legea nr. 402/2004.
însă o asemenea împrejurare nu are relevanță juridică în cauză, pentru că ar fi contrar principiilor care garantează proprietatea, știut fiind faptul că elementul definitoriu al dreptului de proprietate constă în aceea că titularul său are dreptul să beneficieze de toate serviciile unui bun, mai puțin de cele exceptate prin lege sau prin convenție, spre deosebire de celelalte drepturi reale, care acordă dreptul de a beneficia numai de un grup de servicii sau de anumite servicii determinate.
Este de necontestat că terenul pe care se află situată calea ferată de tranzit este proprietatea recurentei SC E. SA. Tocmai de aceea, respectiva persoană juridică are, potrivit art. 480 din vechiul cod civil (noul Cod civil nefiind incident în speță, raportat la dispozițiile art. 6), dreptul de a se bucura și dispune de bun în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege.
Conținutul dreptului de proprietate este dat, în principal, de atributele acestuia: posesia, folosința și dispoziția. Or, ius utendi presupune exercitarea de către titularul dreptului de proprietate a unei stăpâniri efective asupra bunului în materialitatea sa, din punct de vedere fizic și/sau economic, direct și nemijlocit, prin putere proprie și în interes propriu, sau de a consimți ca stăpânirea să fie exercitată în numele și în interesul lui de către o altă persoană.
Ceea ce se impune a fi luat în considerare, sub aspectul pretențiilor financiare ale proprietarului terenului afectat de linia de cale ferată, este faptul că, deși acesta este ținut să nu dezafecteze linia de tranzit [art. 14 alin. (2) din ordonanță prevăzând că, în cazul în care una sau mai multe linii ferate industriale sunt racordate la infrastructura feroviară publică, prin intermediul uneia sau mai multor linii ferate industriale, proprietarii de linii ferate industriale de tranzit sunt obligați să asigure, în limita capacității de transport existente, accesul nediscriminatoriu al vehiculelor feroviare ale operatorilor care au contracte de transport cu proprietarii de linii ferate industriale aflați în amonte], el are dreptul să primească o despăgubire corespunzătoare din partea beneficiarului, fiind lipsit, în virtutea unei dispoziții legale, de unul dintre atributele dreptului său de proprietate: folosința terenului afectat, prin aceasta dreptul său real fiind știrbit și, ca atare, legea dă drept la reparațiune, situația fiind similară cu cea reglementată de art. 616 din Codul civil din 1864.
Față de cele arătate, este mai mult decât evident că soluția tribunalului se impune a fi schimbată în parte, în sensul obligării intimatei SC A. SA și la acoperirea pagubei cauzate proprietarului imobilului afectat de linia de cale ferată, despăgubirea fiind echivalentul lipsei de folosință a terenului în cauză.
în ceea ce privește cuantumul acestei despăgubiri, Curtea va avea în vedere concluziile expertizei tehnice întocmite în primul ciclu procesual de expert I.G., care a stabilit această sumă la 19.575 lei/lună, echivalentul a 4.500 euro/lună, exclusiv TVA, iar referitor la perioada pentru care lipsa de folosință este datorată, pretențiile recurentei SC E. SA sunt justificate doar în parte, respectiv începând cu data de 13.07.2011, și nu pentru 3 ani anteriori formulării cererii, pentru simplul motiv că, numai prin notificarea din 12.07.2011, comunicată intimatei în 13.07.2011, pârâta reclamantă reconvențional a încunoștințat partea adversă de faptul că nu mai are interes în utilizarea liniei și, în consecință, nici în menținerea acesteia, având în vedere și starea avansată de degradare, în contextul în care linia de cale ferată nu a mai fost utilizată de o lungă perioadă de timp de societate în activitatea desfășurată. Așadar, numai începând cu data de 13.07.2011, intimata SC A. SA Timișoara este ținută, raportat la dispozițiile art. 17, coroborat cu art. 16 lit. a) din O.G. nr. 60/2004, să o despăgubească pe recurentă pentru lipsa de folosință a terenului afectat de această linie ferată industrială de tranzit. Criticile referitoare la greșita admitere a cererii principale sunt neîntemeiate, pentru că la dosar nu există probe care să ateste cu certitudine deblocarea căii ferate.
Recursul SC A. SA Timișoara este nefondat, întrucât, pe de o parte, reclamanta, după depunerea răspunsului expertului la obiecțiuni, nu a solicitat efectuarea unei noi expertize tehnice judiciare, în conformitate cu art. 212 C.proc.civ., omologarea unei expertize extrajudiciare (depusă la dosar la termenul din 24.10.2012) neputând avea loc, partea trebuind să-și valorifice criticile formulate în legătură cu modul de calcul folosit de specialist în condițiile textului menționat. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, la termenul de judecată din 13.04.2012, reprezentantul recurentei reclamante, prezent la dezbateri, a declarat în mod expres în fața tribunalului că nu are obiecțiuni la raportul de expertiză, aspect consemnat în procesul-verbal de ședință. Pe de altă parte, nici critica ce vizează defalcarea tarifului de acces la linia de cale ferată de tranzit proporțional cu gradul de utilizare a liniei de către fiecare dintre societățile aflate în amonte, în funcție de numărul de vagoane care trec pe linia ferată pentru fiecare beneficiar, nu este întemeiată, de vreme ce niciuna dintre aceste companii nu a fost atrasă în prezentul litigiu, ceea ce, bineînțeles, nu exclude dreptul reclamantei recurente de a solicita, de la respectivele societăți, printr-o acțiune în regres, acest lucru. Nu în ultimul rând, deși este real că expertul nu a arătat dacă tariful de 19.402 lei/an are sau nu inclusă taxa pe valoare adăugată, câtă vreme tribunalul, atunci când a obligat recurenta să plătească intimatei această sumă, nu a menționat că TVA-ul ar fi datorat, la rândul său, nemulțumirea părții căzute în pretenții nu este justificată.
(Judecător dr. Csaba Bela Nasz)
← Măsuri ale Securităţii în perioada regimului comunist.... | Revendicare după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.... → |
---|