Legea nr. 290/2003, republicată este o lege specială şi are caracter derogatoriu de la dreptul comun. Aceasta înseamnă că nu se pot acorda compensaţii pentru bunuri abandonate decât în condiţiile şi respectând procedura reglementată de legea specială.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel CRAIOVA-Sectia contencios-administrativ si fiscal Decizie nr. 1759 din data de 16.05.2016
Prin sentința nr. 227 din data de 10 februarie 2016, pronunțată de Tribunalul Dolj, Secția contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. 10865/63/2015, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul x, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Împotriva sentinței nr. 227 din data de 10 februarie 2016, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 10865/63/2015, a formulat recurs reclamantul x.
În motivarea recursului, recurentul reclamant a arătat că, prin cererea de chemare în judecată, a solicitat obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, la plata sumei de 337.973,04 lei, reprezentând dobânda legală, pentru perioada 01.02.2009- 30.11.2014, la întreg debitul principal datorat, dobânda legală fiind calculată la debitul principal de 697.306,39 lei.
A învederat că faptul că, prin Sentința civilă nr. 1539/30.06.2011 pronunțată de către Tribunalul Dolj în dosarul nr. 15124/63/2011 s-a dispus: admiterea acțiunii antecesorului său în contradictoriu cu intimata si "obligarea acesteia să ne achite suma de 589.306.39 lei (RON), sumă actualizată cu indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului la plată si până la plata efectiva. Această hotărâre judecătorească a devenit Definitivă prin Decizia civilă pronunțată de către Curtea de Apel Craiova, prin care s-a dispus respingerea recursului intimatei, A.N.R.P.
In mod nelegal, instanța de fond a reținut faptul că, dobânda legală nu i s-ar cuveni, deoarece, suma reprezentând debitul principal este acordată în baza unei legi speciale, în speță, legea 290/2003, care ar prevedea doar actualizarea sumelor de bani în cazul nerespectării termenului în care acestea ar fi trebuit plătite. Instanța de fond, deși reține aplicabilitatea în speță a HG 1120/2006, art. 18 alin. 5 și 6, care prevăd că doar suma reprezentând 60% din cea de-a doua tranșă de plată a debitului principal se actualizează cu indicele prețurilor de consum, nu face aplicabilitatea principiului restitutio in integrum.
Astfel cum a arătat detaliat și dovedit prin acțiunea sa, organul de executare a actualizat doar suma reprezentând 60% din debitul principal, conform art. 18 alin. 5 si 6 din HG 1120/2006, considerând că actele normative emise în aplicarea legii 290/2003 nu prevăd actualizarea si a sumei reprezentând 40% din debitul principal (prima transă, care ar fi trebuit plătită, în speță, până la data de 22.12.2008).
Conform principiului consacrat de prevederile art. 1535 alin. 1 Cod Civil, legiuitorul are în vedere repararea integrală a prejudiciului, deci atât damnum emergens, în cazul de față, actualizarea sumei, cât și lucrum cesans, respectiv beneficiul nerealizat.
Dobânda legală reprezintă suma pe care creditorul o putea investi, dacă banii i-ar fi fost plătiți la scadența prevăzută de lege. In speță, a fost lipsit de acest beneficiu legal, întrucât debitul principal i-a fost achitat cu o mare întârziere, respectiv in luna aprilie 2013, exigibilitatea creanței fiind la data de 22.12.2008.
Este real că acordarea unor daune-interese moratorii pe care și-a întemeiat acțiunea in fata instanței de fond, este bazată pe interpretarea legală ce rezultă neechivoc din considerentele, cât și din cuprinsul dispozitivului Deciziei nr. 2/17.02.2014 pronunțată de către I.C.C.J.- completul competent să judece recursul in interesul legii, publicată în "Monitorul Oficial, nr. 411/03.06.2014, obligatorie pentru toate Instanțele judecătorești din România, care nu se referă la legea specială, respectiv legea 290/2003, dar principiul restitutio in integrum este aplicabil tuturor acțiunilor ce au ca obiect pretenții, întrucât, astfel cum a statuat Curtea Constituțională a României, prin numeroase Decizii (definitive și general obligatorii de la data publicării lor în "Monitorul Oficial";, conform art. 147 alin. 4 din Constituția României), persoanelor aflate în aceeași situație juridică, trebuie să le fie aplicat un regim juridic identic.
Creditorul obligației de plată, cum este cazul recurentului, este îndreptățit la acordarea de daune-interese pentru repararea prejudiciului suferit prin executarea cu întârziere a creanțelor rezultate din hotărârile judecătorești executorii, iar aceste daune moratorii constau în dobânda legală, ce se cuvine fără ca titularul creanței să fie ținut a face dovada vreunui prejudiciu.
Solicitarea de acordare a dobânzii legale de la data scadenței (22.12.2008 - în speță), este justificată prin aplicarea art. 1535 alin. 1 Cod Civil, care consacră principiul restitutio in integrum.
Având în vedere aceste considerente, coroborate cu probele cu înscrisuri aflate la dosarul cauzei - fond, inclusiv titlurile executorii reprezentate de hotărâri judecătorești Definitive, recurentul a solicitat să se să modifice soluția, în sensul acordării dobânzii legale de la data de 22.12.2008 (data la care ar fi trebuit efectuată plata debitului principal, conform art. 10 alin. 2 din legea 290/2003 cu modificările ulterioare, până la data de 30.11.2014- data plății efective), pentru creanța în cuantum de 589.306,39 lei, integral, aceasta fiind legala aplicare a titlului executoriu și mai ales a dispozițiilor legale în materie, cu precădere astfel putând fi aplicat principiul restitutio in integrum, cu valoare legislativă imperativă prin art. 1535 si urm. cod civil in vigoare., principiu de ordin constituțional.
A învederat faptul că, în cauză, intimata-pârâtă a depus întâmpinare, ridicând prin acest act procesual și excepția lipsei calității sale procesuale pasive. De asemenea, în termenul legal prevăzut expres de art. 201 alin. 2 N.C.P.C. și indicat de către instanța de fond, a formulat și depus la dosarul cauzei - fond, actul procesual al răspunsului la întâmpinare. In considerentele soluției recurate, nu se face nici un fel de referire despre aceste acte procesuale, depuse în termen legal.
Recurentul a susținut că soluția recurată s-a dat cu aplicarea greșită a legii, motiv de casare prevăzut expres de dispozițiile art. 488 pct. 8 Cod Procedură Civilă (republicat), neavându-se în vedere principiul conform căruia, "dacă legea (specială) nu dispune, se aplică dreptul comun, în speță, art. 1535 și urm. Cod Civil.
In dovedirea motivelor de recurs, face referire la probele cu înscrisuri aflate la dosarul cauzei - fond.
In drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 6 și pct. 8 N.C.P.C.
Intimata pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței.
Recurentul reclamant a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat a se înlătura susținerile intimatei pârâte din întâmpinare și admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Pentru a se reține incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 6 N.C.proc.civ., indicat de recurentul reclamant în cererea de recurs, trebuie ca hotărârea atacată să nu cuprindă motivele pe care se întemeiază și inexistența acestora să împiedice exercitarea controlului judiciar, sau să cuprindă motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Textul art. 425 alin. 1 lit. b din Noul Cod de procedură civilă consacră principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate în fapt și în drept, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare potrivit art. 488 alin. 1 pct. 6 din Noul Cod de procedură civilă, rolul acestui text fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiției și pentru a se putea exercita controlul judiciar de către instanțele superioare.
Obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 din Convenție instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (Hotărârea Perez, paragraful 81; Hotărârea Van der Hurk, paragraful 61; Hotărârea Ruiz Torija, paragraful 29; Decizia Jahnke și Lenoble împotriva Franței, Cererea nr. 40.490/98). Întinderea acestei obligații de motivare poate varia după natura deciziei și nu poate fi analizată decât în lumina circumstanțelor fiecărei spețe. (CEDO, decizia Driemond Bouw BV c. Olanda, 2 februarie 1999).
Judecătorul nu este obligat să răspundă în mod expres fiecărui argument invocat de părți, care nu mai putea fi considerat ca determinant pentru soluționarea litigiului, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că a răspuns tuturor argumentelor în mod implicit, prin raționamente logice.
Curtea constată că cererea reclamantului a fost analizată în raport de motivele prezentate în acțiunea dedusă judecății și de argumentele aduse în apărare de partea adversă, iar motivarea hotărârii recurate îndeplinește cerințele art. 425 alin. 1 lit. b din Noul Cod de procedură civilă, făcând posibilă exercitarea controlului judiciar.
Sentința instanței de fond supusă analizei cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția pronunțată, nu cuprinde motive contradictorii și nici străine de natura cauzei, astfel că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 din N.C.proc.civ.
În ceea ce privește criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 N.C.proc.civ., Curtea reține următoarele:
Prin sentința nr. 1539/2011 pronunțată de Tribunalul Dolj, Secția contencios administrativ și fiscal în dosar nr. 15124/63/2011 a fost admisă acțiunea formulată de y (autorul reclamantului), în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 și a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 589.306,39 lei reprezentând despăgubiri stabilite prin Hotărârea nr. 160/2007, sumă actualizată cu coeficientul de inflație la data plății efective.
Prin cererea de chemare în judecată adresată tribunalului, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei să îi achite suma totală de 337.973,04 lei (RON), reprezentând dobânda legală aferentă perioadei 01.02.2009 - 30.11.2014, dobândă calculată la suma totală de 697.306,39 lei, reprezentând debitul principal datorat de către pârâtă, actualizat cu coeficientul de inflație, de la data exigibilității creanței, până la data plății efective. A precizat că întreaga creanță, constituind debitul principal actualizat, a fost achitată de către pârâtă în luna decembrie 2014.
În speță, este vorba de plata unor sume de bani acordate în baza unei legi speciale, Legea nr. 290/2003, care prevede doar actualizarea sumelor de bani în cazul nerespectării termenului în care acestea trebuiau plătite.
Această actualizare a fost acordată prin sentința arătată, astfel încât, așa cum a reținut și instanța de fond, prin prezenta acțiune reclamantul nu mai poate solicita și dobânda la suma stabilită cu titlu de compensație.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 290/2003, au fost elaborate norme metodologice conținând criterii de evaluare și modalități concrete de stabilire a cuantumului compensațiilor, care conțin dispoziții menite să asigure repararea efectivă a prejudiciului cauzat, cu actualizarea prețurilor, potrivit principiului restitutio in integrum.
Interpretarea de ansamblu a dispozițiilor legale emise în materie, Legea nr. 290/2003 și Normele metodologice pentru aplicarea acesteia, aprobate prin H.G. nr. 1120/2006, impune ca despăgubirile să corespundă, prin cuantumul lor, valorii reale a bunurilor din momentul efectuării plății.
În speță, trebuie avute în vedere prevederile art. 18 alin. 6 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003, conform cărora "suma achitată beneficiarilor se actualizează în raport cu indicele de creștere a preturilor de consum din ultima luna pentru care acest indice a fost publicat de către INS, față de luna decembrie a anului anterior";.
Această soluție legislativă este în consonanță și cu Decizia nr. XXI/19.03.2007 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, publicată în M.Of. nr. 113/13.02.2008, iar principiile enunțate în cuprinsul acestei decizii, deși se referă la interpretarea Legii nr. 9/1998, își găsesc aplicabilitatea și în cauzele întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 290/2003. Prin această decizie, Î.C.C.J. a statuat că actualizarea se va efectua în raport de indicele de creștere a prețurilor.
Legea nr. 290/2003, republicată este o lege specială și are caracter derogatoriu de la dreptul comun. Aceasta înseamnă că nu se pot acorda compensații pentru bunuri abandonate decât în condițiile și respectând procedura reglementată de legea specială. Or, drepturile de care poate beneficia o persoană aflată în situația vizată de lege sunt strict reglementate în lege, printre aceste drepturi neregăsindu-se nici dobânzile, nici valoarea lipsei de folosință. (decizia nr. 7980/11.12.2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție).
Despăgubirile acordate autorului reclamantului în baza Legii nr. 290/2003, despăgubiri care corespund valorii reale a bunurilor din momentul efectuării plății ca urmare a actualizării sumei stabilite prin hotărârea comisiei județene în raport cu indicele de creștere a prețurilor, acoperă prejudiciul cauzat prin neexecutarea obligației de plată a sumei în termenele prevăzute de lege.
Recurentul a invocat în susținerea acțiunii sale decizia nr. 2/2014 dată în pronunțarea unui recurs în interesul legii de Î.C.C.J., însă această decizie nu are aplicabilitate în cauză deoarece privește acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.
Având în vedere că legiuitorul a prevăzut în mod expres modalitatea de plată a despăgubirilor, respectiv acoperirea prejudiciului în caz de neexecutare a obligației de plată prin acordarea sumei actualizate cu indicele de creștere a prețurilor de consum, în mod corect instanța de fond a reținut că nu se justifică și acordarea dobânzii legale solicitată de reclamant, întrucât ar echivala cu o dublă reparație a pagubei, prin plata despăgubirii cuvenite, actualizată în condițiile art. 18 alin. 6 din H.G. nr. 1120/2006, se asigură, prin voința legiuitorului, repararea integrală a prejudiciului.
Analizând argumentele instanței de fond, Curtea reține că acestea sunt judicioase, fiind rezultatul unei corecte aplicări și interpretări a dispozițiilor legale, sentința recurată fiind legală, în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 N.C.proc.civ.
Pentru aceste considerente, criticile formulate sunt neîntemeiate, astfel că, în temeiul art. 496 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, recursul declarat va fi respins ca nefondat.
| ← Tranzacţii fără scop economic in sensul art.11 Cod Fiscal.... | Raportul dintre răspunderea civilă delictuală şi cea... → |
|---|
