Legea nr. 10/2001. Teren afectat de amenajări de utilitate publică, traversat de o conductă publică de alimentare cu apă. Acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia civ
Comentarii |
|
Prin acţiunea înregistrată la 30.10.2008 reclamanţii B.A. şi B.M. au solicitat instanţei să dispună anularea dispoziţiei nr. 410/2008 emisă de pârâtul primarul mun. Cluj-Napoca şi în consecinţă. să se constate calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii pentru terenul situat în Cluj-Napoca. str. P.. înscris în Cf 5229 Cluj. nr. top 12804 şi 12805 /1 în suprafaţă de 1494 mp. să se dispună restituirea în natură a suprafeţei de 572 mp din acest teren. să se dispună acordarea de despăgubiri pentru restul suprafeţei de 292 mp ce nu poate fi restituită în natură.
Prin sentinţa civilă nr. 921/8.11.2011 a Tribunalului Cluj a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţi. iar prin decizia civilă nr. 3/R/8.03.12012 curtea a admis recursul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 921/8.11.2011 pe care a casat-o şi a reţinut cauza spre rejudecare.
La pronunţarea acestei decizii curtea a reţinut că în cauză s-a făcut dovada actului juridic translativ de proprietate încheiat de reclamanţi cu proprietara de cartea funciară. act cu privire la întregul imobil construcţie şi teren. apreciind că reclamanţii au calitatea de persoane îndreptăţite la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001 pentru întregul imobil situat în Cluj-Napoca. str. P. înscris în CF 5229 Cluj nr. top 12804 şi 12805/1.
Prin aceeaşi decizie instanţa a reţinut necesitatea administrării probei cu expertiza tehnică de specialitate pentru a se stabili dacă teren în suprafaţă de 572 mp în legătură cu care reclamanţii au solicitat să le fi restituită în natură. este liberă sau nu în sensul cerinţelor Legii nr.10.
Prin expertiza tehnică efectuată s-a stabilit că singura suprafaţă relativ liberă de construcţii este suprafaţa de 403 mp. ce se identifică cu o parte din nr. top 12804/1 şi 12805/1/1 din CF 5229 Cluj. ce reprezintă taluzul înierbat. care însă şi acesta este traversat în subteran de conductele de apă şi canalizare.
Din relaţiile solicitate de la Regia de Apă Someş SA. cu privire la posibilitatea mutării conductelor publice de apă şi costul necesar efectuării acestor lucrări. rezultă că parcela în suprafaţă de 1494 mp este subtraversată de conducta publică de canalizare menajeră. respectiv de conducta publică cu apă potabilă. conducte care deservesc o zonă importantă din Cartierul Zorilor. că branşamentul de apă şi canal care deservesc imobilul din str. P. nr. 43. bl. RC IV. sunt. de asemenea. localizate în interiorul parcelei şi că având în vedere amplasamentul parcelei în cauză. de vierea/relocarea conductelor publice de apă şi canalizare nu este posibilă.
Analizând acţiunea formulată prin prisma probelor administrate în cauză. curtea reţine următoarele:
Prin dispoziţia nr. 410/12.01.2008 emisă de pârâtul Primarul mun. Cluj-Napoca a fost admisă notificarea formulată de reclamanţi şi în consecinţă. prin art. 1 al acestei dispoziţii s-a dispus
acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv - Titlul VII din Legea nr. 247/2005 având în vedere despăgubirile primite la expropriere pentru construcţia demolată. situată în Cluj-Napoca. str. P. înscrisă în CF 5229 Cluj nr. top 12804/1 şi 12805/1.
Prin art. 2 al aceleiaşi dispoziţii a fost respinsă cererea formulată de reclamanţi pentru acordarea măsurilor reparatorii pentru terenul situa în Cluj-Napoca. P. înscrisă în CF 5229 Cluj nr. top 12804/1 şi 12805/1. cu motivarea că revendicatorii nu fac dovada calităţii de persoane îndreptăţite. nefiind proprietarii acestuia.
Legea nr. 10/2001 prin art. 9 consacră într-adevăr regula constituită de acest act normativ şi care se regăseşte în cuprinsul art. 1 şi 7 din lege. constând în prevalenţa restituirii în natură a imobilelor a căror regim juridic intră în sfera sa de reglementare. Însă de la acest principiu al prevalenţei restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv de stat în perioada de referinţă a legii. sunt reglementate situaţii. în care. prin excepţie. restituirea bunului nu poate fi dispusă decât sub forma măsurilor reparatorii prin echivalent constând în compensarea cu alte bunuri sau în despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale.
Una din aceste situaţii de excepţie este cea prevăzută în art. 11 alin. 1 din Legea nr. 10/2001. potrivit cu care „ în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcţii preluate abuziv. s-au edificat construcţii autorizate. persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă. iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi. cea afectată servituţilor legale ori altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane sau rurale. măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent”.
Pct. 10.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001 aprobate prin HG nr. 250/7.03.2007. prevede că sintagma „amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane sau rurale” are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice. respectiv suprafeţele de teren supuse unor amenajări destinate a servi nevoilor comunităţii.
Din perspectiva acestor norme legale prezenţa pe parcela de 403 mp pretins liberă. a unei conducte publice de alimentare cu apă şi de canalizare face imposibilă restituirea în natură a suprafeţei solicitate. constituindu-se în utilităţi publice. care în conformitate cu art. 10 alin. 2 din Legea nr.10/2001 înlătură posibilitatea restituirii în natură a acestei suprafeţe de teren.
Respingerea cererii de restituire în natură nu înlătură însă accesul reclamanţilor la beneficiul celorlalte măsuri reparatorii. prevăzute de Legea nr.10/2001. în cadrul procedurii pe care a declanşat-o prin formularea notificării.
În consecinţă. în baza art. 26 alin. 3 din Legea nr.10/2001. curtea va admite în parte plângerea formulată de reclamanţi împotriva dispoziţiei nr. 410/2008 emisă de pârât. pe care o va anula în ceea ce priveşte soluţia pronunţată referitor la terenul situat în Cluj-Napoca. str. Pr. şi. în consecinţă. va stabili dreptul reclamanţilor la despăgubiri în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 pentru suprafaţa de 1494 mp teren înscris în CF nr. 5229 Cluj nr. top 12804; 12805/1.
Instanţa va menţine restul dispoziţiilor cuprinse în dispoziţia nr. 410/12.01.2008 emisă de
pârât.
În baza art. 274 Cod proc.civ.. având în vedere că pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca se află în culpă procesuală. va fi obligat să plătească reclamanţilor suma de 820 lei cheltuieli de judecată. reprezentând onorariu avocat la instanţa de fond şi în recurs. conform chitanţelor de la fila 134 dosar fond şi 18 recurs. Este real că recurenţii au achitat şi contravaloarea expertizei tehnice efectuată în cauză. urmare cererii lor de restituire în natură a unei porţiuni din terenul în litigiu. Dar. având în vedere că s-a constatat imposibilitatea restituirii în natură a vreunei suprafeţe de teren. instanţa nu va obliga pârâtul să plătească reclamanţilor contravaloarea acestei lucrări. întrucât cu privire la acest aspect. pârâtul nu se află în culpă procesuală.
← Acţiune de divorţ înregistrată anterior datei de 1 octombrie... | Acţiune în revendicare. Imobil ce a constituit obiect al Legii... → |
---|