Acţiune în revendicare. Imobil ce a constituit obiect al Legii nr. 112/1995 şi al Legii nr. 10/2001. Respingere Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 226/R din 24 ianuarie 2013
| Comentarii |
|
Prin sentinţa civilă nr. 2789/09.02.2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a STATULUI ROMAN PRIN CONSILIUL LOCAL CLUJ si a fost respinsă cererea faţă de acest pârât. a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii cererii. a fost respinsă cererea reclamantului D.G.. in contradictoriu cu pârâţii MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA- PRIN PRIMAR. K.A.. CI. şi C.M..
Pentru a pronunţa această sentinţă judecătoria a reţinut următoarele:
Prin contractul de construire 17222/8.12.1976 reclamantului i s-a asigurat construirea unei locuinţe proprietate personala situata in Cluj Napoca respectiv apartament 19 situat in Cluj Napoca str.
D.. Prin titlul de proprietate nr. 6460/27.091978 reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului in litigiu.
Din copia CF 40918 CLUJ reiese ca asupra apartamentului in litigiu de la nr. top 21125/2/S/XIX si-a înscris dreptul de proprietate cu titlu de construire reclamantul in baza titlului de proprietate nr. 6460/1978
Ulterior la 17.11.1987 prin decizia 337/5.09.1987 in baza Decretului nr. 223/1974 s-a intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului in favoarea STATULUI ROMAN in administrarea ICRAL.
Apoi in baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 36168/1998 in baza Legii nr. 112/1995 si-au intabulat dreptul de proprietate pârâta K.A. si soţul acesteia.
Prin sentinta civila nr. 4617/2004 a judecătoriei Cluj Napoca. rămasa definitiva prin decizia 129/A/2007 a Tribunalului Cluj. in urma dezbaterii succesiunii după defunctul T.M. soţul pârâtei K.A. s-a dispus înscrierea in cf a dreptului de proprietate al pârâţiloror C. asupra apartamentului in litigiu cu titlu de moştenire si partaj ca bun propriu.
De asemenea prin sentinţa civila 8366/2005 a Judecătoriei Cluj Napoca rămasă definitiva prin decizia civila nr. 44/A/2006 a TRIBUNALULUI CLUJ s-a constatat printre altele ca pirita K.A. este titulara este dreptului de proprietate asupra cotei de 1/8 parte din masa succesorală ramasă după defiunctul T.M.
De asemenea reclamantului prin decizia nr. 6424/20 12 2010 i s-a propus acordarea de despăgubiri in baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilul in litigiu preluat.
Dipozitia a fost atacata in justiţie iar prin sentinţa civila nr. 515/2011 a Tribunalului Cluj ramasa irevocabila prin decizia civila nr. 3456/R/2011 a Curtii de Apel Cluj a fost respinsa cererea reclamantului prin care s-a solicitat anularea parţiala a deciziei Primarului. preluarea fără titlu a imobilului cu reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului precum si obligarea PRIMARULUI sa emită dispoziţie de restituire in natura a imobilului.
Din considerentele sentinţei civile nr. 515/2011 reiese ca nu s-a formulat cerere de anulare a contractului de vânzare cumpărare cu privire la imobilul in litigiu încheiat in baza Legii nr. 112/1995 cu foştii chiriaşi.
În raport de aceste motive. instanţa a respins cererea ca nefondată. În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca. instanţa a apreciat că potrivit art. 21. 23 din Legea nr. 215/2001. calitate procesual pasiva in cauza are MUNICIPIUL CLUJ NAPOCA prin PRIMAR si nu CONSILIUL LOCAL CLUJ. Astfel MUNICIPIUL CLUJ NAPOCA prin PRIMAR a fost corect chemat in judecata fata de petitul legat de valabilitatea titlului statului si de rectificarea de carte funciara.
Excepţia inadmisibilitatii a fost respinsă de instanţă pentru următoarele considerente:
Prezenta acţiune este o acţiune in revendicare. de comparare a titlurilor. având ca temei dreptul comun. Ori. o asemenea cerere nu poate fi considerata inadmisibila din start si a fi respinsa ca atare. o asemenea soluţie fiind contrara RIL 33/2008 obligatoriu pentru instanţe.
In acest context. se poate formula o acţiune in revendicare si după intrarea in vigoare a Legii 10/2001 in cazul in care se sesizează neconcordante intre Legea nr. 10/2011 si Conventia Europeana a Drepturilor Omului dar doar in măsura in care nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori principiului securităţii raporturilor juridice.
Se observa insa ca reclamantul formulează o acţiune in revendicare. in compararea titlurilor. deşi acestuia i s-a recunoscut in baza Legii nr. 10/2001 dreptul doar la reparaţii de natura băneasca aşa cum reiese din dispoziţia emisa de Primar. atacarea in justiţie acesteia de către reclamant ramânâd fără succes.
Ori . acţiunea in revendicare este acea acţiunea prin care reclamantul cere sa i se recunoască dreptul de proprietate asupra unui bun determinat si pe cale de consecinţa s-o oblige pe pârâtă la restituirea posesiei bunului.
Insa in prezent. după parcurgerea procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001 reclamantul are drept doar la despăgubiri. in condiţiile in care pirita K.A. si defunctul soţ a dobândit dreptul de proprietate prin cumpărare in temeiul Legii nr. 112/1995. drept transmis apoi pârâţilor C.
Astfel. compararea titlurilor poate interveni doar cu privire in ceea ce-l priveşte pe reclamant raportat la dreptul sau la despăgubiri obţinut in baza Legii nr. 10/2001 si nu cu privire la titlul de proprietate invocat nr. 6460/27. 09.1978.
Ori. in condiţiile in care dreptul de proprietate al comparatorilor. chiriaşi nu a fost contestat in termen aşa cum prevede Legea nr.10/2001 si cum reprezentanta reclamantului a recunoscut in mod clar. valabilitatea titlului cumpărătorilor nu mai poate fi pusa in discuite fără a proceda astfel la nesocotirea procedurii instituite pentru aceasta analiza.
In caz contrar. s-ar aduce atingere dreptului de proprietate al cumpărătorilor si principiului securităţii raporturilor juridice aspect nepermis. fiind de neconceput ca aceştia din urma sa suporte sancţiuni legate de pierderea unui drept de proprietate a cărui contestare nu a fost făcuta potrivit legii
De asemenea. prin acţiunea sa reclamantul încearcă de fapt sa repună in discuţie motivele invocate in plângerea la Legea nr.10/2001 pentru a obţine restituirea in natura a bunului apreciind ca are un titlu asupra acestuia.
Deşi acesta a obţinut doar despăgubiri băneşti. el poate fi considerat ca are un bun in sensul art. 1 Protocolul 1. dar necontestarea titlului cumpărătorilor in termen legal are astfel ca efect consolidarea dreptului in patrimoniul acestora in favoarea cărora se recunoaşte existenta bunului. in timp ce fostul proprietar in speţă reclamantul urmează sa-si valorifice dreptul de creanţă. respectiv drepturi la masuri reparatorii prin echivalent
Astfel in analiza titlurilor provenind de la Stat ale părţilor. instanţa a considerat titlul preferabil ca fiind al cumpărătorilor cu consecinţa respingerii cererii reclamantului integral.
Prin decizia civilă nr. 385 din 11.09.2012 a Tribunalului Cluj a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul D.G. împotriva sentinţei civile nr. 2789/2012 din 09.02.2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca. care a fost menţinută în totul.
Apelantul D.G. a fost obligat să plătească intimaţilor C.I. şi C.M. suma de 400 lei. cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunţa această decizie. tribunalul a reţinut următoarele:
Reclamantul a uzat de procedura speciala instituita de Legea 10/2001 formulând la data de 7.11.2001. în temeiul acestui act normativ. notificarea nr. 66477/3 solicitând restituirea in natura a imobilului in cauza.
In vederea soluţionării notificării formulate de reclamant in baza Legii 10/2001. a fost emisa de către Primarul Municipiului Cluj-Napoca Dispoziţia nr. 6424/20.12.2010 privind propunerea de acordare de despăgubiri. în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv - Titlul VII - Legea 247/2005 având in vedere creditul rămas nerambursat pentru apartamentul in cauza. cu părţile indivize comune în cota de 2.27/100 parte. înscris in CF colectiva a dreptului de superficie nr. 40899 situat in str. D. in favoarea lui D.G..
Imobilul a cărui restituire in natura este solicitată de către reclamantul - D.G.- a fost înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat intre Statul Roman prin Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca - prin mandatarul sau - SC Construct Ardealul SA si K.A. si T.M. la data de 26.03.1998. in baza si cu respectarea Legii 112/1995. contractul nefiind desfiinţat prin hotărâre judecătoreasca definitiva si irevocabila.
Din starea de fapt reţinută de instanţa de fond. rezultă că. bunul imobil din litigiu face parte din categoria imobilelor a căror situaţie juridică este reglementată de Legea nr. 10/2001. şi că. cu privire la
acest imobil. a fost urmată de către reclamantul apelant D.G. procedura specială instituită de acest act normativ special de reparaţiei.
Sub acest aspect. este de menţionat că. Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. acoperă sfera tuturor modalităţilor de preluare. fie că ar corespunde unei preluări cu titlu valabil. fie că ar corespunde unei preluări fără titlu valabil. Prin urmare. fac parte din categoria imobilelor ce formează obiectul de reglementare al Legii şi imobilele care au fost preluate în perioada de referinţă a acestui act normativ în temeiul unui titlu nevalabil.
Or. în aceste condiţii în care reclamantul apelant a uzat de prevederile legii speciale de reparaţie pentru a-şi valorifica drepturile pe care le are asupra imobilului în litigiu. tribunalul a apreciat că valorificarea acestor drepturi nu se poate realiza şi pe calea unei acţiuni ulterioare de revendicare promovată în condiţiile reglementate de dreptul comun.
Pentru asemenea situaţii legea specială. de care reclamantul a uzat. a prevăzut măsuri reparatorii în echivalent. care au fost stabilite prin dispoziţia emisă ca urmare a notificării ce a fost promovată în temeiul Legii nr. 10/2001.
Atâta timp cât reclamantul a ales calea procedurii speciale instituită de Legea nr. 10/2001. cu privire la imobilul în litigiu. această parte trebuie să respecte toate principiile instituite de acest act normativ. principii printre care se numără şi cel al restituirii în echivalent a imobilelor ce au format obiectul material al unor acte de înstrăinare. precum şi cel al asigurării respectării stabilităţii rapoartelor de proprietate formate ca urmare a perfectării unor acte translative de proprietate. încheiate în mod valabil. anterior intrării în vigoare a actului normativ menţionat.
Aceste statuări au fost făcute şi de instanţa supremă prin Decizia nr. XXXIII /09 iunie 2009. ce a fost pronunţată în recurs în interesul legii. astfel că. ele se impun instanţelor judecătoreşti. conform art. 329 din Codul d e procedură civilă.
De asemenea. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în jurisprudenţă sa că nu contravine prevederilor din Convenţie respingerea ca neîntemeiată de către instanţele de judecată a unei acţiuni în revendicare introdusă de fostul proprietar în contradictoriu cu chiriaşul cumpărător al bunului. argumentată de instanţă prin acordare de preferinţă titlului de proprietate al chiriaşului. consolidat prin buna sa credinţă de eroarea comună şi invincibilă în care s-a aflat cu privire la calitatea de proprietar al statului asupra bunului litigios.
Or. prin Decizia nr. XXXIII /09 iunie 2009. cu privire la acţiunile întemeiate pe dispoziţiile dreptului comun. având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit următoarele: „În cazul în care sunt sesizate neconcordanţe între legea specială. respectiv Legea nr. 10/2001. şi Convenţia europeană a drepturilor omului. aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acţiuni în revendicare. întemeiată pe dreptul comun. în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securităţii raporturilor juridice”.
Tribunalul a considerat că. în cazul în care a obţinut dispoziţie cu propunere de despăgubiri. formulând şi acţiune în revendicare. reclamantul D.G. a încălcat principiul electa una via non datur recursus adalteram.
Cât timp Legea 10/2001 exprimă voinţa legiuitorului de a repara prejudiciul adus fostului proprietar prin naţionalizare. prin acordarea măsurilor reparatorii în echivalent. iar nu prin restituirea în natură a bunului. iar reclamantul a obţinut o astfel de reparaţie. după parcurgerea procedurii legii speciale. aşa cum rezultă din considerentele sentinţei civile nr. 515/2011 a Tribunalului Cluj. rămasă irevocabilă prin decizia nr. 3456/R/2011 a Curţii de Apel Cluj. acesta nu se poate prevala în paralel pe calea dreptului comun pentru a înlătura prevederile Legii 10/2001. aplicabilă prioritar şi a obţine. pe o altă cale. restituirea în natură a bunului. deci o dublă reparaţie. astfel încât să eludeze legea specială prin aplicarea regulilor din materia revendicării imobiliare.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul D.G.. solicitând modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului. schimbarea sentinţei civile nr. 2789/2010 în sensul admiterii acţiunii.
În motivarea recursului întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod proc.civ.. recurentul a arătat că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor legale. considerând
că din moment ce a uzat de prevederile legilor speciale de reparaţie. nu putea introduce o acţiune ulterioară în revendicare în condiţiile dreptului comun.
Aprecierea instanţei de apel este greşită. deoarece prevederile legii speciale nu exclud nici expres şi nici implicit acţiunea în revendicare împotriva cumpărătorului posesor al imobilului preluat abuziv de stat. În acest sens. trebuie avute în vedere principiile de interpretare ale Curţii Europene a Drepturilor Omului reflectate în cauzele contra României în care s-a constatat încălcarea dreptului de proprietate de către Statul Român. Curtea Europeană a evaluare principiul proporţionalităţii ţinând cont de marja de apreciere a statului. dar şi de asigurarea unui just echilibru între cerinţele de interes general şi imperativele protejării drepturilor fundamentale ale individului.
Este greşită aprecierea instanţei de apel şi cu privire la faptul că prin restituirea în natură a bunului în condiţiile existenţei unei dispoziţii pentru acordarea de despăgubiri băneşti. reclamantul s-ar afla în situaţia unei duble reparaţii şi astfel s-ar eluda legea specială prin aplicarea regulilor din materia revendicării imobiliare. Reclamantul nu s-ar afla în prezenţa unei duble reparaţii. deoarece dispoziţia nu a fost pusă în executare şi însuşi legiuitorul prin adoptarea Legii nr.10/2001 a modificat o situaţie de fapt şi de drept consfinţită prin Legea nr. 112/1995.
În condiţiile soluţiei pronunţată de cele două instanţe dreptul reclamantului de a avea acces la justiţie pentru apărarea dreptului său de proprietate ar fi iluzoriu. în condiţiile în care în temeiul Legii nr.10/2001 nu se pot compara titlurile părţilor şi nu există decât dreptul lor la acţiune împotriva dispoziţiei emisă de Primarul mun. Cluj-Napoca. prin care i-a fost respinsă cererea de restituire în natură şi care nu se soluţionează în contradictoriu cu foştii chiriaşi. actualii dobânditori ai apartamentului.
Acţiunea reclamantului este admisibilă şi prin raportare la Decizia nr. 33 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii. şi la dispoziţiile Legii nr.10/2001. ca lege specială care nu interzice posibilitatea de a recurge la promovarea unei acţiuni pe temeiul dispoziţiilor art. 480 C. civil.
Acţiunea promovată de reclamant este în consens cu practica C.E.D.O. care a evidenţiat în consecvenţele legislative care au generat o practică neunitară. reţinându-se că a avut loc o lipsire d proprietate combinată cu absenţa unei despăgubiri adecvate. În cauză. s-a solicitat să se dea preferinţă titlului reclamantului în condiţiile în care se putea constata că preluarea s-a făcut în baza Decretului nr. 223/1974 fără titlu valabil. că nu a fost vorba despre o simplă vânzare a bunului altuia. că această vânzare a încălcat normele legale care consfinţeau dreptul de proprietate al reclamantului cât şi modul de dobândire a dreptului de proprietate de către dobânditorii ulteriori.
Examinarea titlului reclamantului a fost supusă instanţei din perspectiva art. 29 alin. 4 din Legea nr. 10/2001. situaţie care permite proprietarului să-şi exercite prerogativele dreptului de proprietate după primirea deciziei de restituire. prin formularea notificării cu obiect restituire în natură a imobilului. dreptul dea obţine restituirea în natură fiind conservat. astfel încât reclamantul are un bun în sensul art. 1 din Protocolul 1 adiţional la C.E.D.O.
Instanţele au făcut o greşită aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legii atunci când au omis să constate că pârâţii au dobândit dreptul de proprietate prin cumpărare de la Statul Român. proprietar aparent care. în realitate. nu a avut nici un drept valabil asupra acestui apartament.
Termenul de atacare a contractului de vânzare-cumpărare pe motiv de fraudare a legii de către dobânditori nu este aplicabil în cauză. întrucât pe de o parte. dreptul de a cere constatarea fraudei este imprescriptibil. iar pe de altă parte. dreptul reclamantului de a sesiza instanţa cu acest fapt a luat naştere la data comiterii fraudei. respectiv în anul 2003. ulterior datei limită de 14.08.2002 prevăzută de Legea nr. 10/2001 pentru constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare.
Hotărârile judecătoreşti. sentinţa civilă nr. 4617/2004 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca şi sentinţa civilă nr. 8366/2005 a aceleiaşi instanţe definitivă prin decizia nr. 44/A/2006 a Tribunalului Cluj. dovedesc obţinerea unui titlu viciat. ilicit şi ilegal. dobândit cu fraudarea dispoziţiilor legale. art. 9 din Legea nr. 112/1995.
Prin întâmpinarea depusă la dosar Municipiul Cluj-Napoca prin Primar şi Statul Român prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca prin Primar s-au opus admiterii recursului.
În principal. Municipiul Cluj-Napoca şi Statul Român prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca au invocat lipsa calităţii lor procesuale pasive. arătând că. calitatea procesuală pasivă în cauză o are Primarul municipiului Cluj-Napoca şi nu unitatea administrativ-teritorială Municipiul
Cluj-Napoca şi Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca. conform dispoziţiilor art. 21 alin. 2 şi 23 din Legea nr. 215/2001.
În ce priveşte fondul cauzei. intimaţii au arătat că nu poate fi considerată admisibilă acţiunea în revendicare prin compararea titlurilor. acţiune întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun
Intimaţii C.M. şi C.I. au depus întâmpinare. prin care au solicitat respingerea recursului. arătând că persoanele care au utilizat procedura prev. de Legea nr. 10/2001. nu mai pot exercita ulterior acţiuni în revendicare. având în vedere principiul securităţii raporturilor juridice consacrat în jurisprudenţa C.E.D.O. (cauza Brumărescu contra României). Intimaţii au mai arătat că recurentul nu poate uza de calea dreptului comun pentru a înlătura prevederile Legii nr. 10/2001. aplicabilă prioritar şi a obţine pe o altă cale restituirea în natură a bunului.
Examinând recursul declarat. prin prisma motivelor invocate. curtea apreciază că este nefondat şi în consecinţă. în baza art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. 1 Cod proc.civ.. urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
La pronunţarea deciziei atacate Tribunalul Cluj a reţinut decizia nr. 33/9 iunie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii. în care instanţa a stabilit că situaţiile de concurs dintre legea specială şi legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale. rămânând ca doar în cazul în care sunt sesizate neconcordanţe între legea specială. respectiv Legea nr. 10/2001 şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. aceasta din urmă să aibă prioritate. S-a mai stabilit că această prioritate poate fi dată în cadrul unei acţiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun. în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate. ori securităţii raporturilor juridice.
Aceste statuării fiind cuprinse într-o decizie dată în soluţionarea unui recurs în interesul legii sunt obligatorii în sensul art. 329 alin. 3 Cod proc.civ.. în prezent art. 330 Cod proc.civ.
Prin urmare. dezlegările date de instanţa supremă prin această decizie se impun în cauză. iar. pe de altă parte. în sensul aceloraşi dezlegări. Legea nr. 10/2001 ca lege specială. are prioritate de aplicare în raport de dispoziţiile de drept comun privitoare la protecţia dreptului de proprietate pe calea unei acţiuni în revendicare de drept comun a unor imobile preluate abuziv de Statul Român în perioada 6.03.1945- 22.12.1989.
Raportat la aceste statuări rezultă că singurul caz în care este permisă ignorarea legii speciale. în concret a Legii nr. 10/2001. este acela în care ar constata neconcordanţe între această lege şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. caz în care Convenţia ar avea prioritate. aşa cum. de altfel. se dispune prin art. 20 alin. 2 din Constituţia României. Într-o asemenea situaţie. acţiunea în revendicare poate fi exercitată cu condiţia însă ca prin aceasta să nu se aducă atingere unui dreptul de proprietate deja câştigat de altă persoană. ori securităţii raporturilor juridice. stabilităţii ori certitudinii circuitului civil.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat mai multe decizii. prin care a reţinut că instituirea unei proceduri administrative de restituire în natură a unor bunuri preluate de stat sau acordarea în compensare a unui echivalent bănesc ori a altor bunuri. nu este de natură să aducă atingere dreptului de proprietate sau altui drept ocrotit de Constituţie. cu condiţia însă ca respectivele proceduri să fie efective. conducând în concret la despăgubirea persoanelor îndreptăţite
Astfel. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut aceste aspecte în cauza Flaimblat c. României. Athanasiu c. României şi Katz c. României. Obligativitatea unor proceduri speciale şi implicit caracterul lor prevalent în raport cu căile judiciare de drept comun sunt conferite de faptul că ele se află instituite în legi speciale. adoptate tocmai în acest sens. iar legile speciale. aşa cum s-a stabilit şi prin Decizia nr. 33/2008 reţinută mai sus. beneficiază. ca regulă. de prioritate în aplicare. fiind de principiu că specialia generalibus derogant.
În speţă. aşa cum au reţinut ambele instanţe. imobilul în litigiu. apartamentul nr. 19 situat în Cluj-Napoca. str. D.. înscris în CF 40918 Cluj a fost preluat de Statul Român în baza Decretului nr. 223/1974. În ce priveşte caracterul preluării imobilului în litigiu. nu încape îndoială că aceasta trebuie socotită abuzivă. în înţelesul art. 2 din Legea nr. 10/2001. ceea ce face ca situaţia juridică a acestuia să fie reglementată de Legea nr. 10/2001 şi deschide reclamantului dreptul de a solicita măsurile reparatorii în condiţiile acestei legi. adică restituirea în natură a imobilului. sau. după caz. o despăgubire echivalentă.
Apartamentul în litigiu a fost înstrăinat printr-un contract de vânzare-cumpărare încheiat la 26.03.1998. între pârâtul Statul Român şi K.A. şi T.M.. contractul nefiind desfiinţat printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. aşa cum rezultă din decizia civilă nr. 3456/R/2011 a Curţii de Apel Cluj.
Reclamantul a înţeles să solicite acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001. sens în care a formulat notificare. care a fost soluţionată prin dispoziţia nr. 6424 din 20.12.2010 în sensul că i s-au acordat despăgubiri în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005. Dispoziţia a fost atacată în justiţie. iar prin sentinţa civilă nr. 515/2011 a Tribunalului Cluj rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 3456/R/2011 a Curţii de Apel Cluj. a fost respinsă cererea reclamantului prin care s-a solicitat anularea parţială a deciziei primarului. constatarea preluării fără titlu a imobilului. reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului. precum şi obligarea pârâtului să emită dispoziţie de restituire în natură a imobilului.
Această atitudine a reclamantului. caracterizată de parcurgerea procedurii legii speciale în vederea obţinerii măsurilor reparatorii. soluţionată irevocabil şi neatacarea în termenul stabilit de art. 45 din Legea nr. 10/2001. contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâţi în vederea constatării nulităţii absolute a acestuia. a consolidat poziţia pârâţilor. în calitatea lor de cumpărători. în condiţiile art. 9 din Legea nr. 112/1995. fapt ce conduce la concluzia că pârâţii sunt titularii unui bun. în înţelesul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie şi al jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Lipsirea pârâţilor de acest drept în baza unei cereri în justiţie introdusă de reclamant pe calea dreptului comun. după ce a uzat de procedura specială prevăzută d Legea nr. 10/2001. ar periclita principiul securităţii raporturilor juridice ca element fundamental al preeminenţei dreptului. în acest sens statuând şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Pincova şi Pinc c. Republicii Cehe. potrivit căreia. atenuarea. prin legile de restituire adoptate după căderea comunismului. a vechilor încălcări ale legii nu trebuie să creeze noi neajunsuri disproporţionate. ajungându-se ca persoanele care au dobândit bunuri cu bună credinţă să fie puse în situaţia de a suporta responsabilitatea. care aparţine statului. pentru faptul că acesta a confiscat cândva acele bunuri.
Urmare respingerii recursului. în temeiul art. 274 Cod proc.civ.. fiind în culpă procesuală. recurentul va fi obligat să plătească intimaţilor C.I. şi C.M. suma de 1200 lei. cheltuieli de judecată în recurs. reprezentând onorariu avocat. conform chitanţei de la fila 36 şi 37.
| ← Legea nr. 10/2001. Teren afectat de amenajări de utilitate... | Obligaţie de a face. Branşament de apă aflat pe o... → |
|---|
