Legea nr.10/2001. Jurisprudență Proprietate privată; Proprietate publică

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 62 A din data de 27.02.2013

Prin Dispoziția nr.5831/2006 a Primăriei Municipiului București, reclamantului - apelant i s-au acordat doar măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în litigiu și nu restituirea în natură a acestuia.

Ca atare, reclamantul - apelant este doar titularul unui drept de creanță cu privire la acest teren și nu titularul unui drept de proprietate, calitate care, potrivit dispozițiilor art.485 Cod civil, nu-l îndreptățește să solicite lipsa de folosință a terenului pe perioada dedusă judecății.

Domeniu - Legea nr.10/2001

(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE - DOSAR NR.4372/3/2008* - DECIZIA CIVILĂ NR.62 A/27.02.2013)

Prin sentința civilă nr.990/28.06.2010, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul L.A.Ș., în contradictoriu cu pârâții P.M.B. prin P. și S.R. prin M.F.P., a obligat pârâtul S.R. prin M.F.P. să plătească reclamantului suma de 56.816,72 USD (echivalent lei la data plății), reprezentând contravaloare lipsă folosință teren de 205 mp, situat în B., str. A.O. nr.4, sector 5, în perioada 24.03.2005-09.05.2006, a respins cererea de pretenții pentru perioada 16.07.2001-24.03.2005, ca neîntemeiată, a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul M.B. prin P., ca neîntemeiată și a obligat pârâtul S.R. prin M.F.P. să plătească reclamantului suma de 1.700 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin notificarea nr. 6397/17.05.2001 formulată în baza Legii nr. 10/2001 reclamantul L. A. A.Ș. a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul situat în B., fosta stradă A.O. nr.4, sector 5, în suprafață de 230 mp.

Notificării i-au fost atașate un set de acte (filele 20-43 din dosar) în vederea dovedirii calității de persoană îndreptățită.

La data de 10.11.2003 (fila 46 din dosar), în vederea soluționării notificării formulate, P.M.B. a solicitat mandatarei reclamantului completarea dosarului administrativ, prin depunerea actului de proprietate în copie legalizată, a certificatului de moștenitor în copie legalizată, a sentinței civile nr. 4714/1979 în copie legalizată, a istoricului de rol fiscal în original, precum și a copiilor de pe actele de identitate.

Dosarul administrativ a fost completat cu actele solicitate la data de 23 martie 2005, conform confirmării de primire atașată la fila 48 din dosar.

Notificarea a fost soluționată prin Dispoziția nr.5831/9.05.2006 emisă de P.M.B., dispoziție constatată ca fiind legală prin respingerea contestației conform sentinței civile nr. 49/14.01.2008 a Tribunalului București-Secția a IV-a Civilă, definitivă prin respingerea apelului prin decizia civilă nr. 449A/10.06.2008 a Curții de Apel București-Secția a III-a Civilă și irevocabilă prin respingerea recursului conform deciziei nr.1613/17.02.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În prezenta cerere, reclamantul solicită despăgubiri constând în lipsa de folosință a terenului de 205 mp, situat în B., str. A.O. nr.4, sector 5, pentru perioada 16.07.2001 (respectiv expirarea termenului de 60 de zile de la data formulării notificării) și 9.05.2006, data emiterii Dispoziției nr. 5831 prin care i s-a recunoscut dreptul la măsuri reparatorii pentru acest teren.

În ceea ce privește temeinicia cererii de acordare a despăgubirilor constând în contravaloarea lipsei de folosință a imobilului pentru perioada în care unitatea deținătoare avea obligația soluționării notificării și data la care a soluționat-o efectiv prin recunoașterea dreptului de proprietate al reclamantului, tribunalul a apreciat că de principiu cererea este admisibilă în temeiul dispozițiilor art. 480 cod civil și ale Legii nr. 10/2001, deoarece, conform acestor dispoziții legale, dreptul de proprietate al reclamantului îi conferă acestuia și dreptul la fructele aferente, de la momentul la care acest drept trebuia și putea a fi recunoscut, conform normelor în vigoare.

Tribunalul a mai reținut că termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire poate avea două date de referință, fie data depunerii notificării, în cazul în care persoana îndreptățită a depus odată cu notificarea toate actele de care aceasta înțelege să se prevaleze pentru dovedirea cererii de restituire, fie data depunerii actelor doveditoare, în cazul în care o dată cu notificarea nu s-au depus actele doveditoare.

Pentru a avea beneficiul acestei prorogări, este necesar însă ca unitatea deținătoare să comunice în scris persoanei îndreptățite faptul că fundamentarea și emiterea deciziei de restituire sunt condiționate de depunerea înscrisurilor.

Depunerea actelor solicitate are semnificația acceptării prorogării termenului respectiv.

Or, în cauza de față, așa cum s-a menționat la momentul reținerii situației de fapt, M.B. nu avea obligația soluționării notificării în termen de 60 de zile de la data depunerii notificării, deoarece dosarul administrativ nu era complet.

Unitatea deținătoare a beneficiat de prorogarea termenului legal, deoarece a comunicat reclamantului necesitatea completării actelor, completare realizată, așa cum s-a arătat, abia la data de 24.03.2005.

Tribunalul a înlăturat susținerile reclamantului în sensul că depunerea acestor acte la data de 24.03.2005 nu poate avea drept consecință prorogarea termenului legal, deoarece este cunoscut faptul că P.M.B. solicită în mod abuziv redepunerea unor acte care se regăsesc deja în dosarul administrativ, doar pentru a justifica tergiversarea recunoașterii dreptului de proprietate, deoarece, analizând dosarul administrativ, s-a constatat că actele solicitate reclamantului nu se regăseau în forma legală, așa cum au fost depuse ulterior (respectiv originale și/sau copii legalizate).

Prin urmare, tribunalul a apreciat întemeiată cererea reclamantului doar pentru perioada 24.03.2005-09.05.2006, cuantumul despăgubirilor fiind stabilit conform raportului de expertiză necontestat, proporțional cu această perioadă, la suma de 56 816,72 USD (echivalent lei la data plății).

În ceea ce privește debitorul acestei obligații, tribunalul a reținut că acesta este S.R. prin M.F., deoarece acesta răspunde pentru neîndeplinirea obligațiilor legale de soluționare în termen legal a cererilor de despăgubire, unitatea administrativ-teritorială având obligații ce țin exclusiv de soluționarea notificărilor.

Tribunalul a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul M.B. prin P., ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr.482/09.05.2011, Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul L.A.Ș. împotriva sentinței civile nr.990/2010 a Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă și a admis apelul S.R. prin M.F.P., a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a S.R. prin M.F.P., a desființat sentința și a dispus trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru rejudecarea acțiunii în contradictoriu cu M.B..

Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 23.2 din Hotărârea nr.250/07.03.2007 pentru aprobarea Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr.10/2001, actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, cele care atestă calitatea de moștenitor, prevăzute de art.23 din lege, se depun în copii legalizate sau certificate de pe actele doveditoare, iar conform art. 23.3 din aceiași hotărâre, în cazul în care actele sunt prezentate în fotocopii, entitatea învestită cu soluționarea notificării va solicita petenților și prezentarea originalelor sau duplicatelor, în vederea verificării și certificării acestora.

La notificarea înregistrată de apelantul reclamant au fost depuse copii xerox ale actelor ce dovedeau calitatea acestuia de persoană îndreptățită la restituire, situație în care, P.M.B. a solicitat acestuia, prin adresa nr. 35601/10.11.2003, în baza normei anterior menționate, completarea dosarului administrativ cu copii legalizate de pe actul de proprietate, certificatul de moștenitor, sentința civilă nr. 4714/14.11.1979, BI, procură și originalul istoricului de rol fiscal.

Susținerea apelantului, în sensul că toate aceste acte ar fi fost depuse, în forma prevăzută de lege, odată cu notificarea și ar fi fost rătăcite de P.M.B., nu numai că nu a fost probată, astfel cum impuneau dispozițiile art.1169 Cod Civil, dar este și infirmată de înscrisurile depuse la dosar de M.B. prin P.G. și chiar de înscrisul administrat de apelantul reclamant, aflat la fila 48 din dosarul de fond.

Referitor la cererea apelantului reclamant formulată în completarea la motivele de apel, prin care se solicită obligarea în solidar a pârâților la plata despăgubirilor solicitate prin acțiune, Curtea a reținut că nu a fost formulată la instanța de fond, situație în care, nu poate fi primită direct în apel, conform dispozițiilor art. 294 Cod Procedură Civilă.

Cu privire la apelul declarat de apelantul pârât, Curtea a reținut că este, în parte întemeiat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea introductivă de instanță, apelantul reclamant a solicitat acordarea de despăgubiri la valoarea de piață a terenului în suprafață de 230 mp, situat în B., str. A.O., nr.4, sector 5, obligarea pârâtului la plata lipsei de folosință pentru acest teren, aferentă perioadei 16.07.2001-09.05.2006, modificarea dispoziției nr. 5831/09.05.2006 emisă de P.M.B., în procedura administrativă a Legii nr.10/2001, în sensul acordării de despăgubiri la valoarea de piață pentru terenul în suprafață de 230 mp și nu de 205 mp, cum s-a menționat în dispoziție.

Cererea prin care reclamantul solicita plata lipsei de folosință pentru imobil era o cerere accesorie în raport cu cererea principală prin care se contesta dispoziția emisă în baza Legii nr.10/2001, situație în care, competența soluționării acesteia aparținea Tribunalului București, ca instanță competentă să soluționeze cererea principală, astfel cum prevăd expres dispozițiile art.17 din Codul de Procedură Civilă.

Faptul că instanța a disjuns capătul de cerere privind lipsa de folosință nu poate înlătura prorogarea legală de competență instituită prin textul de lege menționat anterior, excepția invocată de apelantul pârât, privind necompetența materială a tribunalului fiind neîntemeiată.

Neîntemeiată a fost găsită și excepția privind inadmisibilitatea acțiunii, în condițiile în care Legea nr.10/2001 nu interzice expres formularea unei astfel de acțiuni, iar dispozițiile art. 480 din Codul Civil, ce vin în completarea legii speciale, prevăd dreptul proprietarului unui bun imobil de a se bucura nestingherit de toate prerogativele acestui drept, inclusiv de fructele acestuia.

În ce măsură apelantul reclamant este sau nu îndreptățit să primească contravaloarea lipsei de folosință a terenului, în condițiile în care prin notificare a solicitat acordarea de măsuri reparatorii, iar prin dispoziția emisă de P.M.B. i s-au acordat astfel de măsuri reparatorii, este o problemă care ține de fondul cauzei și nu de admisibilitatea sau inadmisibilitatea acesteia.

Curtea a apreciat, însă, că este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S.R. prin M.F.P., în raport de obiectul acțiunii și de motivele de fapt ale acesteia.

Prin acțiunea adresată instanței de fond apelantul reclamant a învestit instanța cu o cerere de obligare a pârâților la plata lipsei de folosință pentru terenul situat în B., str.A.O., nr.4, sector 5, pentru perioada cuprinsă între expirarea termenului de 60 de zile de la data înregistrării notificării și până la data soluționării efective a notificării de către pârâtul M.B. prin P.G..

În motivare a susținut, în esență, că a notificat P.M.B. în vederea restituirii terenului situat în B., str.A.O., nr.4, sector 5, în conformitate cu dispozițiile Legii nr.10/2001, iar primăria nu a soluționat notificarea în termenul de 60 de zile de la înregistrare, creându-i astfel un prejudiciu evident, echivalent al lipsei de folosință a imobilului.

Situațiile în care statul este reprezentat în proces de M.F.P. sunt prevăzute expres de lege, iar într-un proces în care se invocă culpa M.B. prin P.G. în nesoluționarea la termen a notificării apelantului reclamant, temeinicia acțiunii nu putea fi analizată legal decât în contradictoriu cu persoana juridică a cărei culpă se invocă. Numai astfel, entitatea învestită cu soluționarea notificării putea propune și administra probe în combaterea susținerilor apelantei reclamante, fiind astfel asigurată respectarea principiului dreptului părților la apărare.

Prin decizia civilă nr.3029/04.05.2012, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I Civilă a admis recursul declarat de reclamantul L.A.Ș. împotriva deciziei nr.482 A din 9 mai 2011 a Curții de Apel București, Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, pe care a casat-o, în parte, a dispus trimiterea cauzei la aceeași curte de apel pentru judecarea cererii completatoare a motivelor de apel formulate de reclamant, vizând pe intimatul-pârât M.B., prin P.G. și a menținut celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că susținerile recurentului referitoare la greșita reținere, în cauză, a lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S.R., prin M.F.P., sunt neîntemeiate.

Despăgubirile solicitate de reclamant, pentru prejudiciul creat ca urmare a nesoluționării în termen a notificării privind imobilul în litigiu nu pot fi opuse decât persoanei căreia îi incumba o astfel de obligație și despre care se pretinde că nu a îndeplinit-o, în speță, pârâtului M.B., prin P.G., iar nu S.R., prin M.F.P..

Criticile recurentului au fost apreciate corecte, însă, în ceea ce privește greșita calificare ca fiind o cerere nouă a solicitării formulate de acesta, prin completarea motivelor de apel, cerere depusă în data de 21.03.2011, în legătură cu pârâtul M.B., prin P.G..

Nu s-a putut reține o lipsă a motivării Curții asupra cererii completatoare a motivelor de apel, cum susține recurentul.

Considerentele Curții în ceea ce privește calificarea cererii respective ca fiind o cerere nouă în calea de atac, formulată cu încălcarea art.294 Cod procedură civilă, au fost găsite, însă, în parte, greșite, ca și soluția instanței de apel, de desființare a sentinței, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la prima instanță.

Prin cererea de chemare în judecată au fost chemați în judecată ambii pârâți, S.R., prin M.F.P., și P.M.B., prin P.G., pentru plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului în litigiu, fără ca reclamantul să solicite obligarea în solidar a pârâților la plata acestei sume.

În cererea completatoare a motivelor de apel, reclamantul a solicitat, într-adevăr, obligarea, în solidar, a celor doi pârâți la plata despăgubirilor, dar, în finalul cererii, acesta menționează că, în cazul în care instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S.R., prin M.F.P., să dispună obligarea pârâtului M.B., prin P.G. la suma de bani respectivă. Prin urmare, nu se mai insistă în obligarea pârâților în solidar, instanța de apel trebuind să verifice pretenția apelantului reclamant raportat doar la intimatul pârât M.B..

De altfel, și dacă s-ar fi insistat în obligarea solidară a pârâților, și aceasta ar fi trebuit considerată o cerere nouă în apel, față de obiectul acțiunii introductive de instanță, care nu cuprindea o asemenea cerință, cu consecința imposibilității reținerii solidarității, acest aspect nu permitea instanței de apel să nu soluționeze pretențiile apelantului reclamant în raport strict de intimatul pârât M.B..

Cauza s-a reînregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la data de 05.10.2012.

În rejudecare după casare, Curtea, făcând aplicabilitatea dispozițiilor art.315 Cod de procedură civilă, va soluționa cererea completatoare a motivelor de apel formulată de apelantul - reclamant la data de 21.03.2011 în ceea ce privește analizarea pe rol a pretențiilor reclamantului - apelant față de pârâtul M.B..

Verificând cauza, Curtea va găsi nefondată cererea în pretenții a reclamantului - apelant față de pârâtul M.B. pentru următoarele considerente:

Prin cererea dedusă judecății în prezenta cauză reclamantul L.A.Ș. solicită obligarea pârâtului M.B. prin P.G. la plata despăgubirilor constând în lipsa de folosință a terenului de 205 mp situat în B., str.A.O. nr.4, sector 5 pentru perioada cuprinsă între expirarea termenului de 60 zile de la data formulării notificării (16.07.2001) și până la data soluționării acestuia prin Dispoziția nr.5831/09.05.2006.

Contravaloarea lipsei de folosință a terenului ce formează obiectul notificării pe Legea nr.10/2001 echivalează cu contravaloarea fructelor civile pe care le poate produce acest teren, astfel încât temeiul juridic al acțiunii îl constituie dispozițiile art.485 Cod civil.

Dispozițiilor art.485 Cod civil reglementează restituirea fructelor de către posesorul de rea credință al bunului către proprietarul care revendică bunul.

Ca atare, apelantul - reclamant, pentru a putea pretinde lipsa de rol a terenului, trebuia să facă dovada că în patrimoniul său se află dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu.

Ori, acest teren s-a aflat în proprietatea reclamantului - apelant dar a ieșit din patrimoniul acestuia și a trecut în proprietatea statului, în mod abuziv, ca efect al Decretului de expropriere nr.134/1985.

Notificarea formulată de reclamantul - apelant în baza Legii nr.10/2001, prin care solicita măsuri reparatorii pentru acest teren s-a soluționat prin Dispoziția nr.5831/09.05.2006 emisă de P.M.B., dispoziție rămasă irevocabilă prin respingerea contestației formulate de reclamant prin sentința civilă nr.49/14.01.2008 a Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă, sentință rămasă irevocabilă prin respingerea apelului prin decizia civilă nr.449/A/10.06.2008 a Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie și a recursului prin decizia nr.1613/17.02.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin Dispoziția nr.5831/2006 a P.M.B., reclamantului - apelant i s-au acordat doar măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în litigiu și nu restituirea în natură a acestuia.

Curtea mai reține, respectând principiul disponibilității și faptul că reclamantul - apelant a învestit instanța doar cu cerere de acordare a contravalorii lipsei de folosință a terenului, nesolicitând alte despăgubiri pentru nesoluționarea în termen a notificării formulate în baza Legii nr.10/2001.

În consecință, față de considerentele de mai sus, Curtea va respinge ca neîntemeiată cererea completatore a motivelor de apel formulate de reclamantul - apelant vizând pe intimatul - pârât M.B. prin P.G..

← Despăgubiri . Jurisprudență Despăgubiri, penalităţi		Nulitate contracte. Jurisprudență Contracte →

Legea nr.10/2001. Jurisprudență Proprietate privată; Proprietate publică

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Legea nr.10/2001. Jurisprudență Proprietate privată; Proprietate publică