Nulitate contracte. Jurisprudență Contracte
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 387 din data de 04.03.2013
În mod corect s-a arătat că notarul a indicat modalitatea în care s-a constatat identitatea cumpărătorului S C, acesta fiind identificat cu martorii de identificare P.A. și F.A., astfel că motivul de nulitate absolută menționat la art.49 lit.f din Legea nr.36/1995 nu este incident în speță. Potrivit cu dispoziția art.50 alin.2 lit.b din Legea nr.36/1995, faptul învederat în motivarea acțiunii, în sensul că identitatea cumpărătorului nu putea fi stabilită printr-un martor de identificare ce era, la rândul său, parte în convenție, nu atrage sancțiunea nulității absolute a actului notarial astfel emis întrucât, așa cum au arătat și instanțele de fond, această normă este de strictă interpretare și nu poate fi extinsă prin analogie altor ipoteze.
Domeniu - Legea nr.36/1995 - nulitate contracte
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE - DOSAR NR.6927/299/2009 - DECIZIA CIVILĂ NR.387/04.03.2013)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București în data de 20.03.2009, reclamanta B.F.G. a chemat în judecată pe pârâții P.A. și S.C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.366/18.02.2008 de B.N.P. C.T. având ca obiect apartamentul nr.1 al imobilului situat în strada C. nr.25, corp A, sectorul 1, București, înstrăinat pârâtului S.C. de către pârâta P.A.
Prin sentința civilă nr.4635 din 17 martie 2010, Judecătoria Sectorului 1 București a respins cererea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că potrivit art.49 lit.f din Legea nr.36/1995, îndeplinirea actelor notariale (...) se constată prin încheiere, care va cuprinde numele sau denumirea părților, domiciliul sau sediul acestora și mențiunea faptului prezentării lor în persoană, reprezentate ori asistate, precum și modul în care li s-a constatat identitatea, cu excepția încheierilor prin care se dă dată certă înscrisurilor sau se legalizează copii de pe înscrisuri.
A mai reținut instanța că nerespectarea acestei dispoziții legale se sancționează, în conformitate cu art.52 din același act normativ, cu nulitatea, (...) în afară de cazul în care îndeplinirea acestora rezultă din lucrările actului.
Din analiza încheierii de autentificare nr.366/18.02.2008, instanța a constatat că notarul public a menționat atât numele, domiciliul părților, împrejurarea că acestea s-au prezentat personal, cât și modul în care i s-a constatat identitatea cumpărătorului S.C., acesta fiind identificat cu martorii de identificare P.A. și F.A.
Instanța a apreciat faptul că unul din martorii menționați avea interdicția legală de a proceda la identificarea cumpărătorului S.C., potrivit art.50 alin.2 lit.b din Legea nr.36/1995, nu constituie un motiv de nulitate absolută (nefiind enumerat printre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art.52, teza I), dar poate atrage nulitatea relativă, în măsura în care reclamanta justifică o vătămare.
Având în vedere că prin chiar cererea de chemare în judecată, reclamanta nu a contestat că persoana prezentă în fața notarului public, în calitate de cumpărător al apartamentului nr.1 situat în București, Str.C. nr.25, corp A, parter, sector 1, a fost pârâtul S.C., aceasta afirmând că acesta a încheiat de conivență cu cealaltă pârâtă, P.A., actul juridic atacat, instanța a constatat că nu se impune anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.366/18.02.2008 de B.N.P. C.T., pentru motivul de nulitate invocat.
Prin decizia civilă nr.1147A/30.11.2011, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a menținut soluția de mai sus, consecință a respingerii, ca nefondat, a apelului formulat de reclamantă.
La rândul său, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente privind situația de fapt și de drept:
Reținând motivul de nulitate invocat de apelanta-reclamantă, respectiv frauda la lege ca urmare a încălcării dispozițiilor art.49 lit. f raportat la art.52 din Legea nr.36/1995 privind notarii publici, tribunalul a constatat că instanța de fond a interpretat în mod corect aceste dispoziții legale, atunci când a apreciat că sancțiunea prevăzută pentru încălcarea art.49 lit. f este nulitatea relativă, și nu absolută.
Potrivit dispozițiilor art.49 lit.f din Legea nr.36/1995, "îndeplinirea actelor notariale, în afară de redactarea înscrisurilor și de consultațiile juridice notariale, se constată prin încheiere, care va cuprinde: (…)numele sau denumirea părților, domiciliul sau sediul acestora și mențiunea faptului prezentării lor în persoană, reprezentate ori asistate, precum și modul în care li s-a constatat identitatea, cu excepția încheierilor prin care se dă dată certă înscrisurilor sau se legalizează copii de pe înscrisuri";.
În conformitate cu dispozițiile art.50 din același act normativ, "părțile participante la actul notarial pot fi identificate de notarul public prin mențiunea în încheiere că ele sunt cunoscute personal de acesta. În cazul în care notarul public nu cunoaște părțile, este obligat să se convingă de identitatea acestora, stabilită, după caz, prin: a) acte de identitate sau legitimații oficiale prevăzute cu semnătură, ștampilă și fotografia posesorului; b) atestarea avocatului care asistă partea; c) doi martori de identitate, cunoscuți personal de notarul public sau legitimați conform lit. a). Nu poate fi martor de identitate cel care: a) nu a împlinit 18 ani; b) figurează în act ca parte sau ca beneficiar; c) din cauza unei deficiențe psihice sau fizice nu este apt pentru dovedirea identității";.
În sfârșit, potrivit dispozițiilor art.52 din Legea nr.36/1995, "încălcarea cerințelor prevăzute la art.49 lit.c), f), j) și k) se sancționează cu nulitatea, iar a celorlalte cerințe cu anularea, în afară de cazul în care îndeplinirea acestora rezultă din lucrările actului";.
Așa cum s-a reținut și de către instanța de fond, încheierea de autentificare nr.366 din 18.02.2008 cuprinde mențiunile privind numele, domiciliul părților, împrejurarea că acestea s-au prezentat personal, modul în care s-a constatat identitatea cumpărătorului S.C. (respectiv mențiunea că acesta a fost identificat de martorii P.A. și F.A.).
Tribunalul a reținut că mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă încheierea de autentificare au fost inserate, fiind îndeplinite obligațiile legale sub acest aspect, iar eventuala nerespectare a dispozițiilor art.50 (referitoare la persoanele care pot sau nu avea calitatea de martor de identitate) nu poate atrage decât sancțiunea nulității relative, conform art. 52 teza a doua din Legea nr.36/1995.
Cauzele de nulitate absolută a actului notarial au fost clar delimitate de cauzele de nulitate relativă, iar cu privire la cauzele de nulitate relativă, legea prevede inclusiv posibilitatea salvării actului de sancțiunea nulității, în ipoteza în care îndeplinirea cerințelor legale rezultă din lucrările actului. Întrucât cauzele de nulitate absolută sunt expres și limitativ prevăzute ca fiind încălcarea cerințelor prevăzute de art.49 lit.c, f, j și k, aplicarea lor nu poate fi extinsă și la alte cazuri, respectiv la constatarea identității cu nerespectarea dispozițiilor art.50 din Legea nr.36/1995. Din moment ce încheierea de autentificare cuprinde mențiunea privind modul în care s-a constatat identitatea părților, sancțiunea nulității absolute nu operează în speță.
Ceea ce se sancționează cu nulitatea absolută ar fi lipsa mențiunii privind modul în care s-a constatat identitatea părților, deoarece lipsa acestei mențiuni nu ar permite verificarea respectării dispozițiilor art.50 din Legea nr.36/1995. În sprijinul acestei constatări se poate observa și modalitatea de redactare a textului art.49 - încheierea ce constată îndeplinirea actului notarial "(...)va cuprinde modul în care li s-a constatat identitatea (părților)";. Încălcarea dispozițiilor art.49 lit. f o reprezintă întocmirea încheierii notariale fără mențiunile obligatorii prevăzute de acest text. Dispozițiile art.50 din Legea nr.36/1995 vin să detalieze modalitatea în care notarul public are posibilitatea legală de a constata identitatea părților, arătând care sunt cerințele pe care trebuie să le urmeze notarul în realizarea acestui scop (constatarea identității părților).
A admite contrariul ar însemna să se extindă nepermis aplicarea unui text de lege restrictiv la situații care nu au fost reglementate expres de acesta, și ar conduce totodată la consecințe absurde. Ipotetic, ar putea fi imaginată astfel o situație în care un act notarial să fie sancționat cu nulitatea absolută deoarece una dintre persoanele care au atestat identitatea părții a fost legitimată pe baza unei legitimații a cărei valabilitate expirase, sau avea o deficiență psihică (necunoscută de notar sau de părți) care ar fi făcut-o inaptă să ateste identitatea părții.
Prin urmare, interpretarea dată de instanța de fond dispozițiilor legale menționate mai sus a fost corectă, iar aplicarea acestora de asemenea.
Odată stabilită sancțiunea nulității relative pentru încălcarea cerințelor privind modul de constatare a identității părții, aceasta trebuie raportată la situația de fapt concretă incidentă în speță.
Apelanta nu contestă identitatea persoanelor care s-au prezentat la autentificarea contractului de vânzare-cumpărare nr. 956 autentificat prin încheierea nr.366 din 18 februarie 2008. În cauză, vătămarea pretinsă de apelanta-reclamantă constă nu în prezentarea unei alte persoane la autentificare, ci în nerespectarea de către promitenta-vânzătoare a obligațiilor derivate din antecontractul încheiat cu apelanta, însă aceasta nu justifică anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat ulterior cu o altă persoană.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, reclamanta a formulat recurs în temeiul dispoziției art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, arătând că instanțele de fond au interpretat greșit dispoziția art.50 din Legea nr.36/1995. În aceeași manieră, a fost interpretată și dispoziția art.49 din același act normativ în care se arată mențiunile pe care trebuie să le cuprindă un act notarial pentru a fi îndeplinit; la lit.f al art.49 din Legea nr.36/1995 se arată că el trebuie să cuprindă numele sau denumirea părților, domiciliul sau sediul acestora și mențiunea faptului prezentării lor în persoană, reprezentate ori asistate, precum și modul în care li s-a constatat identitatea, cu excepția încheierilor prin care se dă dată certă înscrisurilor sau se legalizează copii de pe înscrisuri.
Potrivit dispozițiilor art.52 al Legii nr.36/1995, încălcarea cerințelor prevăzute la art.49 lit.c,f,j,k se sancționează cu nulitatea, iar a celorlalte cerințe cu anularea în afară de cazul în care îndeplinirea acestora rezultă din lucrările actului.
Or, susține recurenta - reclamantă, așa cum a arătat, pârâtul cumpărător S.C. a fost identificat de către persoana ce avea calitate de vânzător în contractul de vânzare - cumpărare ori, potrivit dispozițiilor art.50 din Legea nr.36/1995, aceasta nu putea să identifice pe cumpărător deoarece figura în act ca parte. Este evident că din enumerarea textelor mai sus arătate sancțiunea pentru nerespectarea dispozițiilor arătate este nulitatea absolută și nu cea relativă deoarece legiuitorul a prevăzut în cuprinsul aceluiași act care nerespectări ale legii conduc la o sancțiune mai blândă, respectiv nulitatea relativă. În acest context, instanța pierde din vedere faptul că una dintre părțile contractului a fost identificată în mod incorect, iar dacă acest al doilea martor ce nu putea avea calitatea de persoană care să identifice cumpărătorul, notarul nu ar fi avut cum să încheie actul, legea impunându-i ca cerință imperativă, să existe doi martori, martori care nu trebuie să fie parte din contract; altfel spus, dacă acest martor nu exista, în persoana vânzătoarei, actul nu se mai încheia deoarece era posibil ca o altă persoană să nu-l poată identifica pe acesta ori prin hotărârea instanței de fond și de apel nu se conduce decât la ideea că o greșeală, deși sancționată imperativ de lege, poate fi îndreptată dacă din interpretarea încheierii de autentificare rezultă posibilitatea de a înțelege actul.
În mod greșit s-a reținut că a admite contrariul, ar însemna să se extindă nepermis aplicarea unui text de lege restrictiv la situații care nu au fost expres reglementate și care ar conduce la consecințe absurde, deoarece greșeala comisă de către notar este în mod expres prevăzută de lege sub sancțiunea nulității absolute și este prevăzută în text, ea nu este presupusă, astfel că anumite norme legale au fost folosite nu în scopul în care au fost edictate, ci pentru eludarea altor norme legale imperative.
În recurs nu s-a formulat întâmpinare.
Examinând cauza prin prisma motivului de recurs mai sus menționat, Curtea apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele care succed.
Îndeplinirea actelor notariale, în afară de redactarea înscrisurilor și de consultațiile juridice notariale se constată prin încheiere care cuprinde, printre altele, numele sau denumirea părților, domiciliul sau sediul acestora și mențiunea faptului prezentării lor în persoană, reprezentate ori asistate, precum și modul în care li s-a constatat identitatea, cu excepția încheierilor prin care se dă dată certă înscrisurilor sau se legalizează copii de pe înscrisuri, în condițiile reglementate prin dispoziția art.49 lit.f din Legea nr.36/1995. Dispoziția art.50 din același act normativ stipulează că în cazul în care notarul public nu cunoaște părțile, este obligat să se convingă de identitatea acestora stabilită după caz, prin: a) acte de identitate sau legitimații oficiale prevăzute cu semnătură, stampilă și fotografia posesorului; b) atestarea avocatului care asistă parte; c) doi martori de identitate, cunoscuți personal de notarul public, sau legitimați conform literei (a). Nu poate fi martor de identitate cel care: a) nu a împlinit 18 ani; b) figurează în act ca parte sau ca beneficiar; c) din cauza unei deficiențe psihice sau fizice nu este apt pentru dovedirea identității.
Dispoziția art.52 din Legea nr.36/1995 este cea care prevede sancțiunea care se aplică actului notarial îndeplinit cu nerespectarea cerințelor prevăzute la art.49, în sensul că, pentru încălcarea cerințelor prevăzute la lit.c), f), j), și k) intervine nulitatea, iar a celorlalte cerințe cu anularea în afară de cazul în care îndeplinirea acestora rezultă din lucrările actului.
Instanțele de fond au statuat corect printr-o interpretare sistematică a textelor legale mai sus menționate asupra motivului de nulitate incident în cauza dedusă judecății și în mod corect au constatat că actul notarial a cărui anulare se solicită cuprinde toate mențiunile la care se referă normele precitate.
În mod corect s-a arătat că notarul a indicat modalitatea în care s-a constatat identitatea cumpărătorului S.C., acesta fiind identificat cu martorii de identificare P.A. și F.A., astfel că motivul de nulitate absolută menționat la art.49 lit.f din Legea nr.36/1995 nu este incident în speță. Potrivit cu dispoziția art.50 alin.2 lit.b din Legea nr.36/1995, faptul învederat în motivarea acțiunii în sensul că identitatea cumpărătorului nu putea fi stabilită printr-un martor de identificare ce era la rândul său parte în convenție, nu atrage sancțiunea nulității absolute a actului notarial astfel emis, întrucât așa cum au arătat și instanțele de fond, această normă este de strictă interpretare și nu poate fi extinsă prin analogie altor ipoteze.
Pe cale de consecință, acordându-se prevalență principiului securității raporturilor juridice, în mod corect instanțele, prin raportare la natura sancțiunii aplicabile actului procedural contestat au apreciat netemeinicia cererii de chemare în judecată, vătămarea afirmată nefiind în măsură să conducă la anularea actului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.366/2008 la BNP C.T.
În condițiile prevăzute de dispoziția art.312 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat, recursul formulat.
| ← Legea nr.10/2001. Jurisprudență Proprietate privată;... | Calificarea exactă a cererii formulată de reclamant. Consecinţe. → |
|---|
