Lipsă descriere faptă. Jurisprudență Chemare în judecată (acţiuni, cereri)

Tribunalul GALAŢI Decizie nr. 612 din data de 11.05.2018

Cuprins Legea 227/2015

Index alfabetic- cauze de nulitate absolută a procesului-verbal

Tribunalul Galați decizia nr 612/11.05.2018

La data de ......pe rolul Tribunalului Galați secția CAF a fost înregistrat sub nr ......apelul declarat de SC A SRL în contradictoriu cu intimata ANAF împotriva sentinței civile nr .......a Judecătoriei Galați .

Motivele de apel invocate au avut în vedere următoarele aspecte: sancționarea în baza unei legi fiscale care nu era în vigoare la data săvârșirii faptei, măsura de confiscare a produselor nu se mai aplică fiind abrogată prin noua reglementare, nuilitatea procesului-verbal deoarece acesta este ilizibil, nemotivarea aplicării sancțiunii amenzii de 50.000 de lei, solicitarea de a i se aplica avertismentul, suspendarea judecății prezentului apel până la soluționarea de către ÎCCJ a sesizării de pronunțare a unei hotărâri de dezlegare a unei chestiuni de drept referitoare la legea aplicabilă în reținerea unei fapte contravenționale prev de art 221 ind 3 alin 2 lit ș din Legea nr 571/2003.

În termen legal, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului deoarece fapta reținută este contravenția prev de art 449 alin 2 lit o din Legea nr 227/2015 , măsurile dispuse sunt temeinmice și legale, iar cererea de sesizare a ÎCCJ pentru pronunțarea unei hotrărâri de dezlegare a unei chestiuni de fapt nu este întemeiată.

În prezenta cauză, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține că prin sentința civilă nr ....Judecătoria Galați a respins plângerea formulată pentru că petenta nu a formulat nicio critică referitoare la temeinicia actului sancționator.

Prioritar motivelor de apel invocate, tribunalul reține că apelul este întemeia, urmând a fi admis deoarece încadrarea juridică a faptei nu este una corespunzătoare. Prin procesul-verbal sancționator, fapta descrisă a fi fost reținută constă în aceea că petenta apelantă nu avea conectat sistemul de gestiune a stocurilor la rezervoarele din care distribuia carburanți.

Temeiul de drept al faptei descrise astfel l-a reprezentat art 449 alin 2 lit o din Legea nr 227/2015 care se referă la faptul că operatorul economic în cauză nu este înregistrat la autoritatea competentă pentru desfășurarea activității de comercializare a produselor energetice.

Pe cale de consecință nu există concordanță între fapta reținută și cea descrisă, fiind vorba de o cauză de nulitate absolută a procesului-verbal pentru lipsa faptei săvârșite cf art 17 din OG nr 2/2001.

În aceste condiții, apelul urmează a fi admis, sentința apelată schimbată, iar în rejudecare admisă plângerea contravențională șii anulat procesul-verbal contestat.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Lipsă descriere faptă. Jurisprudență Chemare în judecată (acţiuni, cereri)