Litigii cu profesioniştii - pretenţii . Jurisprudență
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 602R din data de 07.04.2016
. Litigii cu profesioniștii - pretenții
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 602 R din 07.04.2016)
Prin sentința civilă nr. 3476/18.06.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă s-a admis cererea formulată de reclamanta A D SA în contradictoriu cu pârâta A A A S care a fost obligată să plătească reclamantei suma de 173.992,67 lei, reprezentând debit, 44.612 lei cu titlu de dobândă la această sumă calculată până la data de 24.11.2014 și la plata dobânzii în continuare până la achitarea efectivă a debitului. Totodată, pârâta a fost obligată la plata către reclamată a sumei de 4585 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele :
Reclamanta A D S.A. a chemat în judecată pârâta A A A S solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 173.992,67 lei (130.000 lei + 8.963,94 lei + 35.028,73 lei) achitată de reclamantă d-lui Sandu Ion Romică prin intermediul executorului judecătoresc, în baza unor hotărâri irevocabile ale instanțelor judecătorești.
În fapt, în anul 1999 a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 4072 prin care AAAS a vândut către R S.A. acțiunile deținute de S R la S.C. A D S.A.
Începând cu anul 1993, reclamanta a fost chemată în judecată de către dl. S.I.R. în legătură cu drepturile bănești pretinse de acesta în legătură cu o soluție tehnică folosită de subscrisa (eleronul pentru modelul Dacia 1310).
Prin hotărârea nr. 329/1998 a Tribunalului Argeș, pretențiile d-lui S.I.R. au fost recunoscute de către instanță și reclamanta a fost obligată la plata către acesta a sumei de 120.250.671.000 ROL, hotărârea fiind pusă în executare și suma plătită de aceasta la 16.03.2004.
Ca urmare a intervenirii acestei situații care nu a putut fi prevăzută la încheierea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni au fost emise Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 70/2004 privind instituirea unor măsuri postprivatizare la S.C. A D S.A. și HG 1930/2004 conținând mandatul AAAS în baza căruia aceasta a încheiat actul adițional nr. 1/27.12.2004 la contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 4072/1999.
Ulterior, dl. S. a obținut, în baza unor hotărâri irevocabile, obligarea reclamantei la plata către dânsul a unor sume suplimentare în legătură cu litigiul menționat, reprezentând actualizări ale creanței principale arătate mai sus pentru perioada martie 2004 - aprilie 2009, cheltuieli de executare și onorarii de avocat, în cuantum total de 431.653, 22 lei.
Odată plătite aceste sume, reclamanta a solicitat AAAS, începând cu anul 2009, în temeiul dispozițiilor OUG 40/2004 și ale actului adițional nr. 1/27.12.2004, să plătească aceste sume. Ca urmare a ultimei adrese a reclamantei, nr. DF/9605/18.02.2008/MP/15.09.2011 pârâta a trimis adresa nr. 11702/2.12.2011 prin care aceasta a recunoscut debitul de 173.992,67 LEI (130.000 lei + 8.963,94 lei + 35.028,73 lei), menționând însă că pe moment nu dispune de fonduri pentru a face plata acestei sume.
Sumele de 130.000 lei și 8.963,94 lei au fost achitate de reclamantă la data de 4.08.2009 și suma de 35.028,73 lei la data de 01.09.2009, în urma executării silite pornite de BEJ F.E. (dosar de executare 752/2009) în temeiul deciziei nr. 2907/11.03.2009 pronunțate de înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul 3860/46/2006, decizie ce modifică decizia nr. 216/A/4.05.2006 a Curții de Apel Pitești.
Cât privește restul debitului de 431.653, 22 lei, respectiv 257.660,55 lei (250.242 lei + 7418,55 lei), prin aceeași adresă nr. 11702/2.12.2011 AAAS a refuzat plata acestora, motiv pentru care reclamanta s-a adresat instanțelor judecătorești care, prin sentința civilă 717/1.02.2013, irevocabilă, au admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la plata debitului de 257.660,55 lei.
În urma convocării la conciliere prin care reclamanta a invitat AAAS la sediul său în data de 7.03.2012 pentru a încerca să rezolve litigiul referitor la suma de pe cale amiabilă 257.660,55 lei, reclamanta a primit adresa nr. 2041/5.03.2012 prin care pârâta a recunoscut din nou debitul de 173.992,67 lei.
Pârâta A A A S a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamată, în principal ca tardiv introdusă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată și nefondată.
La data de 20.05.2015 reclamanta a depus cerere precizatoare prin care a arătat că solicită obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente debitului principal de 173.992,67 lei, calculate de la data recunoașterii debitului până la data plății efective.
Prin încheierea din data de 9.04.2015 instanța a respins excepția necompetentei materiale, a respins excepția lipsei procedurii prealabile și excepția prescripției dreptului la acțiune.
Tribunalul a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, reținând că, în susținerea excepției pârâta invocă dispozițiile art.39 din Legea nr.137/2002, potrivit cu care, termenul de prescripție pentru introducerea cererii prin care se atacă o operațiune sau un act prevăzut de prezenta lege, de OUG nr.88/1997, precum și de celelalte legi în domeniul privatizării ori se valorifică un drept conferit de acestea este de o lună de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască existența operațiunii sau a actului atacat ori de la data nașterii dreptului cu excepția cererilor privind executarea obligațiilor prevăzute în contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni ale societăților comerciale privatizate precum și a celor în desființarea acestor contracte, cărora li se aplică termenul general de prescripție.
Reclamanta își întemeiază pretențiile pe prevederile actului adițional nr.1/2004 la contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr.4072/1999, situație în care se aplică termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata următoarelor sume:
- 130.000 lei onorariu avocat și 8.963,94 lei dobândă către SC A D SA stabilită prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.2907/11.03.2009;
- 35.038,73 lei cheltuieli de executare - dosar de executare nr.759/2009.
Termenul general de prescripție a dreptului la acțiune având ca obiect aceste sume a fost întrerupt prin recunoașterea debitului de către pârâtă prin adresele nr.11702/02.12.2011 și nr.2041/05.03.2012, de la această ultimă dată urmând a curge un nou termen de prescripție de 3 ani. Introducerea cererii de chemare în judecată s-a făcut la 24.11.2014, in cadrul noului termen de prescripție care a început să curgă la 5.03.2012.
Analizând cererea prin raportare la probele administrate, dispozițiile legale aplicabile și susținerile părților, tribunalul a reținut că prin art. II din actul adițional nr.1/27.12.2004 la contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.4072/02.07.1999 încheiat între AVAS și R SA s-a convenit completarea art.5.2.6 din contractul de privatizare, prin cel de-al doilea alineat teza a II-a stipulându-se că "părțile convin ca orice alte sume care ar putea fi datorate în viitor domnului S.I.P. și/sau către oricare alt organ de executare ca o consecință a unei hotărâri judecătorești în legătură cu pretențiile ce fac obiectul acțiunilor menționate la alin.3, vor fi plătite de către vânzător direct domnului S.I.R. și/sau oricărui organ de executare. Dacă, din orice motiv, o asemenea plată directă nu este posibilă iar sumele au fost plătite de către societate d-lui S.I.R. și/sau oricărui organ de executare, atunci vânzătorul, la cererea societății, va plăti sumele respective, fără a putea depăși prețul de cumpărare, în termen de 15 zile de la data solicitării";. Conform art. II din actul adițional vânzătorul - pârâta din prezenta cauză s-a obligat să garanteze pe cumpărător împotriva oricărei acțiuni și pentru toate plățile ulterioare care ar urma a fi efectuate de către societate în favoarea d-lui S.I.R., în temeiul unei hotărâri judecătorești irevocabile în legătură cu pretențiile ce fac obiectul acțiunilor menționate la alin.3, cu condiția ca aceste plăți să depășească suma de 100.000 USD în echivalent în lei.
În practica judiciară (decizia nr.2907/11.03.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, sentința civilă 717/1.02.2013 a Tribunalului București) această clauză s-a interpretat în sensul că restituirea sumelor achitate în baza acestei clauze se restituie, dacă valoarea cumulată a acestor sume depășește suma de 100.000 USD.
Prin decizia nr.2907/11.03.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală s-a statuat că instituirea sumei de 100.000 USD ca plafon de la care funcționează obligația de garanție nu are în vedere fiecare proces în parte ci vizează limita de la care AVAS trebuie să răspundă în calitate de garant. Or, din conținutul contractului de mandat rezultă că această condiție, necesară pentru declanșarea răspunderii în garanție a fost îndeplinită la data de 16.03.2004, când a fost pusă în executare sentința civilă nr.329/PI/1998 a Tribunalului Argeș privind plata sumei de 121.453.171.000 lei de către societatea A D SA. O altfel de interpretare - în sensul că AVAS garantează dacă fiecare sumă în parte depășește valoarea de 100.000 USD ar veni în contradicție cu dispozițiile art.6 din OUG nr.70/2004 potrivit cărora AVAS efectuează plata către SC A D SA, a sumelor prevăzute în hotărârile judecătorești irevocabile, conținutul și limitele acestor plăți fiind date de contractul de mandat prin care a fost asumată necondiționat calitatea de chemat în garanție a AVAS, atunci când aceste plăți depășesc suma de 100.000 USD. Este vorba așadar, nu de fiecare plată în parte, ci de sarcina totală care îl poate greva pe cumpărător ca urmare a preluării societății și care face ca de la nivelul de 100.000 USD (deja atins prin executarea unei hotărâri anterioare) să oblige pe AVAS să acționeze în calitate de garant.
Nu a fost reținută apărarea pârâtei în sensul că suma de 100.000 USD reprezintă un plafon minim prevăzut de părți pentru efectuarea fiecărei decontări, atât raportat la interpretarea textelor cuprinse în actul adițional, cât și raportat la împrejurarea că pârâta a recunoscut în mod expres prin adresele din 02.12.2011 și 05.03.2012 obligația sa de plată a sumei solicitată prin cererea de chemare în judecată.
Față de cele expuse, tribunalul a reținut obligația pârâtei AVAS de a plăti reclamantei SC A D SA sumele suplimentare la care reclamanta a fost obligată către dl. Sandu Ion Romică, reprezentând actualizări ale creanței arătate, cheltuieli de executare și onorarii de avocat., precum și împrejurarea că pârâta din prezenta cauză a recunoscut expres că datorează sumele solicitate prin cererea de chemare în judecată.
Astfel, prin adresa nr. P11702/02.12.2011 (filele 7 și următoarele dosar) pârâta comunică reclamantei că a aprobat plata către aceasta a sumei de 173.992,67 lei constând în:
- suma de 130.000 lei onorariu avocat;
- suma de 8.963,94 lei dobândă;
- suma de 35.028,73 lei onorariu avocați și cheltuieli de executare.
De asemenea, prin adresa nr. P2041/05.03.2012 (filele 9 și următoarele dosar) pârâta a comunicat din nou reclamantei că a aprobat plata către aceasta a sumei totale de 173.992,67 lei.
S-a reținut că apărarea pârâtei este în sensul că nu datorează aceste sume pe motiv că nu depășesc plafonul de 100.000 USD, pârâta neinvocând vreo apărare în ce privește temeinicia creanței afirmate de către reclamantă.
Mai mult, reclamanta a depus la dosar extrase de cont care atestă plata sumelor solicitate (filele 15, 17).
În temeiul dispozițiilor art.1088 cod civil (vechiul Cod civil aplicabil în speță în raport de data nașterii raportului juridic) pârâta datorează cu titlu de daune interese pentru neexecutarea obligației de plată și dobânda legală de la data introducerii cererii de chemare în judecată (astfel cum a fost solicitată prin cererea precizatoare din 20.05.2015) până la data plății efective.
A.A.A.S. a declarat apel împotriva acestei hotărâri solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate si pe fond, respingerea acțiunii in principal ca fiind prescrisa, in subsidiar ca fiind nefondata.
Considera ca in mod greșit a fost admisa cererea de chemare in judecata.
Apelanta apreciază ca in mod neîntemeiat a fost respinsa excepția prescripției dreptului material la acțiune, astfel cum a fost invocata de AAAS, aratandu-se ca nu este aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani, ci termenul special.
In aceasta situație este aplicabil termenul special de prescripție, așa cum este prevăzut de dispozițiile art.39 din Legea nr. 137/2002, cu modificările ulterioare.
Întrucât Actul adițional in temeiul căruia a fost inaintata cererea de chemare in judecata a fost încheiat ulterior apariției Legii nr. 137/2002, fiind un act constitutiv de drepturi referitor la sumele ce urmau a fi restituite reclamantei referitor la pretențiile izvorâte din invenția dlui S.R., este aplicabil termenul special de prescripție prevăzut in acest act normativ.
Cum data nașterii dreptului o reprezintă momentul in care intimata a achitat suma pretinsa (04.08.2009, respectiv 01.09.2009) moment de la care avea posibilitatea sa formuleze o acțiune in regres in contradictoriu cu AAAS, acțiunea formulata de aceasta e prescrisa.
Dispozițiile art.39 din Legea nr. 137/2002 modificata stabilesc un termen special de prescripție de o luna pentru toate cererile de chemare in judecata prin care se valorifica un drept conferit de OUG nr.88/1997 precum si de celelalte legi speciale din domeniul privatizării.
Având in vedere inclusiv faptul ca privatizarea SC A D SA s-a făcut in temeiul prevederilor speciale ale OUG nr.70/2004, apreciază ca sunt pe deplin aplicabile dispozițiile speciale prevăzute de art.39 din Legea nr. 137/2002.
Susține în continuare apelanta ca nu a existat niciun act intrerupator al cursului prescripției dreptului material la acțiune, intrucat adresa nr.P/2041/05.02.2012 de care se face vorbire, prin care instituția a comunicat reclamantei faptul ca AVAS (actuala AAAS) a aprobat plata sumei de 173.992,67 lei, intrucat de la data semnării acesteia au trecut 2 ani si 11 luni. Apreciază ca intimata reclamanta avea posibilitatea de a solicita restituirea sumelor achitate către S.R. in termenul legal de prescripție (o luna de la data comunicării adresei P/2041/05.02.2012).
In ceea ce privește fondul cauzei, apelanta susține că la data de 27.12.2004, G R impreuna cu AVAS (actuala AAAS) a semnat Actul Adițional nr.1 la Contractul de vanzare-cumparare de acțiuni nr.4072/1999 la SC A D SA Pitești.
Astfel, in temeiul art.4 din OUG nr.70/2004 si art.II din Actul adițional nr.1/27.12.2004 "vânzătorul garantează pe cumpărător impotriva oricărei si tuturor plaților ulterioare care ar trebui sa fie efectuate de către Societate si/sau Societățile A in favoarea dlui S.R., in temeiul unei hotărâri judecătorești definitive si irevocabile in legătura cu pretențiile ce fac obiectul acțiunilor menționate la alineatul 3, cu condiția ca aceste plați sa depășească suma de 100.000 usd (in echivalent lei)."
Precizează ca in temeiul dispozițiilor art.6 din OUG nr.70/2004 "A V A S, in limitele si condițiile mandatului prevăzut la art.1, efectuează plata către SC A D SA, a sumelor prevăzute in hotărârile judecătorești irevocabile."
Potrivit mandatului aprobat prin HG nr.1930/10.11.2004 la art.ll din actul Adițional la contractul de vanzare-cumparare de acțiuni nr.4072/1999 s-a prevazut: "Vânzătorul (AVAS) garantează pe Cumpărător impotriva oricărei si tuturor plaților ulterioare care ar trebui sa fie efectuate de către Societatea (D)...in favoarea domnului S.I.R., in temeiul unei hotărâri judecătorești definitive si irevocabile in legătura cu pretențiile ce fac obiectul acțiunilor menționate la alineatul 3, cu condiția ca aceste plați sa depășească suma de 100.000 USD (in echivalent lei)."
Solicita sa se constate ca valoarea pretențiilor SC A D SA este sub pragul prevăzut de dispozițiile legale menționate de 100.000 USD.
Interpretarea ICCJ intr-o alta speța a acestei clauze contractuale nu impietează asupra soluționării prezentei cauze.
Având in vedere ca suma solicitata este net inferioara celei stabilite prin Actul Adițional la contractul de vanzare-cumparare de acțiuni nr.4072/1992, apreciază ca soluția instanței de fond este nelegala, prin prisma interpretării greșite a acestor prevederi contractuale si legale.
Fata de momentul incheierii actului adițional (după pronunțarea hotărârii de obligare a SC A D SA la plata sumei de 120 miliarde rol) apreciază ca nu poate fi interpretata voința pârtilor in sensul celor precizate de SC A D SA, respectiv suma de 100.000 USD reprezentând valoarea globala la care societatea privatizata ar putea fi obligata in urma soluționării litigiilor in contradictoriu cu S.R., intrucat debitul inițial stabilit prin hotărâre judecătoreasca (120 miliarde rol) depășește cu mult valoarea stabilita de părți prin act aditional de 100.000 USD, caz in care aceasta clauza ar fi lipsita de efect si de conținut.
Aceasta suma a fost prevăzuta ca plafon minim pentru a evita condițiile in care, daca societatea privatizata ar fi obligata la plata unei sume mai mari de 100.000 USD, activitatea sa economico-financiara ar putea fi afectata, in sens contrar o valoare mai mica de 100.000USD putând fi suportată fără riscul unui blocaj financiar.
În fine, apelanta AAAS apreciază ca nu sunt indeplinite condițiile art. 453 (1) C.p.c., deoarece nu s-a făcut dovada existenței culpei procesuale drept temei de acordare a cheltuielilor de judecată ce face să existe o proporție între culpa procesuală în sine pe de o parte și prejudiciul cauzat părții adverse, respectiv cheltuielilor de judecată avansate de aceasta, pe de altă parte.
Intimata A D SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
Nu s-au administrat probe noi.
Analizând sentința atacată în raport de motivele de apel invocate și în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a fost învestită de către reclamanta SC A D SA cu o acțiune îndreptată împotriva pârâtei A A A S având ca obiect solicitarea de obligare a pârâtei la plata sumei de 173.992,67 lei, achitată de către reclamată dlui S.I.R. în baza unor hotărâri judecătorești irevocabile.
Prima instanță a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de către pârâtă și pe fond a admis acțiunea așa cum a fost formulată.
Criticile apelantei A A A S referitoare la soluția dată excepției prescripției sunt neîntemeiate.
În esență, se susține că în speță sunt incidente dispozițiile art. 39 din legea nr. 137/2002 conform cărora, termenul de prescripție pentru introducerea cererii prin care se atacă o operațiune sau un act prevăzut de prezenta lege, de OUG nr. 88/1997, precum și de celelalte legi din domeniul privatizării ori se valorifică un drept conferit de acestea este de o lună de data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască existența operațiunii sau a actului atacat ori de la data nașterii dreptului cu excepția cererilor pentru executarea obligațiilor prevăzute în contractele de vânzare cumpărare de acțiuni ale societăților comerciale privatizate precum și a celor în desființarea acestor contracte, cărora li se aplică termenul general de prescripție.
Acțiunea se întemeiază pe prevederile actului adițional nr.1/2004 la contractul de vânzare - cumpărare acțiuni nr. 4072/1999, ceea ce înseamnă că nu se contestă o operațiune sau un act din OUG nr. 88/1997 pentru a fi incident art. 39 din legea nr. 137/2002, ci se solicită de la pârâtă plata unor sume de bani pretins a fi datorate în temeiul contractului de vânzare cumpărare de acțiuni modificat prin actul adițional nr. 1/2004. Astfel, art.II din actul adițional nr. 1/2004 la contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni nr. 4072/1999 încheiat între AVAS și R SA prevede completarea art. 5.2.6 din contractul de privatizare, în sensul că, părțile convin ca orice alte sume care ar putea fi datorate în viitor domnului S.I.P. și/sau către oricare alt organ de executare ca o consecință a unei hotărâri judecătorești în legătură cu pretențiile ce fac obiectul acțiunilor menționate la alin. 3, vor fi plătite de către vânzător direct domnului Sandu Ion și/sau oricărui alt organ de executare. Dacă, din orice motiv, o asemenea plată directă nu este posibilă iar sumele au fost plătite de către societate d-lui S.I. și /sau oricărui organ de executare, atunci vânzătorul, la cererea societății, va plăti sumele respective, fără a putea depăși prețul de cumpărare, în termen de 15 zile de la data solicitării.
Așadar, fiind vorba despre o cerere în executare a unei obligații contractuale asumate de către pârâtă în calitate de vânzător, potrivit art. 39 din legea nr. 137/2002 este aplicabil termenul general de prescripție, de 3 ani, prevăzut de Decretul nr. 167/1958, termen care a fost întrerupt ca urmare a recunoașterii debitului de către debitorul obligației prin două adrese succesive, respectiv nr. 11702/02.12.2011 și nr. 22041/05.03.2012, moment de la care a început să curgă un nou termen de prescripție. Întrucât acțiunea a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 24.11.2014, rezultă că în mod corect instanța de fond a respins ca neîntemeiată excepția.
În continuare, criticile apelantei privind soluția pe fondul cauzei prin care, fără a contesta temeinicia pretențiilor se susține doar că orice sumă solicitată de către reclamanta SC A D SA în baza unor hotărâri judecătorești pronunțate în litigii dintre reclamantă și dl S.I. trebuie să fie mai mare de 100.000 usd pentru a se activa obligația de garanție asumată de către vânzătorul AVAS (AAAS, actualmente) nu pot fi primite pentru următoarele argumente :
Mai întâi, Curtea constată că în mod just instanța de fond a dat eficiență efectului pozitiv al lucrului judecat, respectiv a reținut că decizia civilă nr. 2907/11.03.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Secția Civilă și de Proprietate intelectuală a considerat că răspunderea statului român prin AAAS față de A D se activează numai în situația în care obligația de plată depășește valoarea de 100.000 usd, dar nu pentru fiecare plată în parte, ci sarcina totală care îl poate greva pe cumpărător trebuie să depășească 100.000 usd.
Cu alte cuvinte, chestiunea interpretării clauzelor actului adițional a fost tranșată în putere de lucru judecat, ceea ce înseamnă că aspectul litigios dintre părți nu poate fi dezlegat într-un mod diferit într-un alt proces, în conformitate cu dispozițiile art.430 și art.431 C.p.civ.
În al doilea rând, suma de 172.992,67 lei, compusă din 130.000 lei onorariu avocat, 8963 lei, dobândă și 35.028,73 lei onorariu avocat și cheltuieli de executare a fost recunoscută în mod expres de către apelantă prin adresele emise în 02.12.2011 și 05.03.2012.
În raport de prevederile art. 969 și 970 cod civil, precum și art. 1088 Cod civil, Curtea constată că în mod legal instanța de fond a considerat întemeiată acțiunea și a obligat pârâta să plătească suma datorată precum și dobânda legală aferentă calculată de la data introducerii acțiuni și până la data plății efective, cu titlu de daune interese pentru neexecutarea obligației contractuale.
În ceea ce privește critica adusă soluției de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, Curtea reține că este nejustificată având în vedere că pârâta a pierdut procesul și în mod întemeiat în conformitate cu dispozițiile art. 453 C.p.c. a fost obligată să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 4585 lei care constau exclusiv în taxa judecată de timbru aferentă cererii de chemare în judecată .
Concluzionând, Curtea constată că este temeinică și legală sentința apelată și în conformitate cu dispozițiile art. 480 alin. 1 C.p.c., a respins apelul, ca nefondat
| ← 1. cerere de deschidere a procedurii insolvenţei. creanţă... | Litigii cu profesioniştii - nulitate act juridic. → |
|---|
