șantaj. luare de mită. provocarea acuzatului de organele judiciare. art.19 din oug nr.43/2002
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 614A din data de 07.04.2016
ȘANTAJ. LUARE DE MITĂ. PROVOCAREA ACUZATULUI DE ORGANELE JUDICIARE. ART.19 DIN OUG NR.43/2002
(decizia penală nr. 614/A/07.04.2016, dosar nr. 34396/3/2015)
Prin sentința penală nr.2163 din data de 14.12.2015, Tribunalul București - Secția I Penală în baza art. 386 C.p.p., a respins ca neîntemeiate cererile de schimbare de încadrare juridică.
În baza art. 131 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 207 alin. 1, alin. 3 N.C.p., cu aplic. art. 5 N.C.p. și cu aplic. art. 396 alin. 10 C.p.p., a condamnat pe inc. B.M.O., la pedeapsa închisorii de 2 ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj.
În baza art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 alin. 1 N.C.p., cu aplic. art. 396 alin. 10 C.p.p., a condamnat pe inculpat la pedeapsa închisorii de 2 ani și 4 luni, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.
În baza art. 67 alin. 1 N.C.p., art. 67 alin. 2 N.C.p. rap. la art. 289 alin. 1 N.C.p., a interzis inculpatului drepturile prev. art. 66 alin. 1 lit. a, b, g și k N.C.p., pe o perioadă de 4 ani.
În baza art. 65 N.C.p., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g și k N.C.p., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.
A constatat că cele două infracțiuni deduse judecății sunt concurente.
În baza art. 38 alin. 2 NC.p. rap. la art. 39 alin. 1 lit. b N.C.p., a contopit cele două pedepse aplicate, astfel încât inculpatul să execute pedeapsa cea grea de 2 ani și 4 luni, la care s-a adăugat un spor de 8 luni, astfel încât inculpatul să execute în final pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 45 alin. 1 N.C.p., a aplicat pedeapsa complementară prev. de art. art. 66 alin. 1 lit. a, b, g și k N.C.p., pe o perioadă de 4 ani, care se execută potrivit art. 68 alin. 1 lit. c N.C.p.
În baza art. 45 alin. 5 N.C.p. rap. la art. 45 alin. 1 N.C.p., a aplicat pedeapsa accesorie prev. de art. art. 66 alin. 1 lit. a, b, g și k N.C.p., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.
În baza art. 399 alin. 1 C.p.p., a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.
În baza art. 72 alin. 1 N.C.p., a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestului preventiv de la 01.09.2015 la zi.
În baza art. 274 alin. 1 C.p.p., a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat în valoare 7.500 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 121/P/2014 al Parchetului de pe lângă ÎCCJ - DNA, înregistrat pe rolul acestei instanțe în data de 23.09.2015, sub nr. 34396/3/2015, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inc. B.M.O., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de șantaj, prev. de art. 131 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 207 alin. 1 și 3 din Codul penal, și luare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 din Codul penal, cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, ambele în concurs real, cu aplic. art. 38 al. 1 din Codul penal.
În baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, s-au reținut următoarele:
Inc. B.M.O., directorul C. S. N. - Sala Polivalentă din București din subordinea Ministerul Tineretului și Sportului, în luna aprilie 2013, în timp ce se afla la Restaurantul T. A., în spațiul comercial construit pe terenuri ale C. S.N. - Sala Polivalentă, terenuri situate în fața Sălii Polivalente, închiriate de S.R. prin firma sa SC R. C. SRL, a amenințat-o pe aceasta că-i vor fi reziliate contractele de închiriere pentru terenuri, dacă nu va renunța la contractul de închiriere a construcției ce aparține firmei SC R. C. SRL, către SC T. A., pentru închirierea construcției către firmă indicată de el, și care în săptămâna ulterioară primei amenințări și în luna mai 2013, în București, a reiterat amenințările și a înștiințat-o pe S.R. că, dacă nu este de acord cu propunerile lui de renunțare la chiriașul de atunci al clădirii și pentru atribuirea acesteia unei firme desemnate de directorul Sălii Polivalente care administra terenurile pe care se află construcția, va determina rezilierea contractului de închiriere a terenurilor pe care S.R., prin firma sa, a construit clădirea.
Aceleași inculpat, în perioada 22.04.2015 - 01.09.2015, a pretins suma de 10.000 euro și niște foloase materiale constând în cedarea construcției deținute de SC R.C. SRL către o firmă la care asociat, cu o cotă de 50%, să fie o persoană apropiată lui B.M.O., iar celălalt asociat - S.H., în vederea valorificării construcției în activități comerciale și primirea de către B.M.O. de la S.H. a sumei de 10.000 euro, în autoturismul pe care-l folosea, marca Audi A 7 cu nr. de înmatriculare, comise în B.
În cursul judecății, inculpatul a solicitat aplicarea procedurii simplificate, cerere admisă de către instanță.
În drept, s-au constatat următoarele:
Fapta inc. B.M.O., care, în perioada aprilie-mai 2013, în calitate de director al C. S. N. - Sala Polivalentă din București, instituție aflată în subordinea Ministerul Tineretului și Sportului, a exercitat acte de violență psihică asupra martorei denunțătoare S.R., constând în amenințări repetate privind rezilierea contractelor de închiriere a două terenuri, încheiat între Complexul Sportiv Național - Sala Polivalentă, în calitate de proprietar, și S.C. R.C..S.R.L., în calitate de chiriaș, cu scopul de a o determina pe aceasta să rezilieze contractul de închiriere al unui spațiu comercial (situat pe cele două terenuri de mai sus), încheiat între S.C. R. C. S.R.L., în calitate de proprietar, și S.C. T. A. S.R.L., în calitate de chiriaș, întrucât inculpatul dorea să intre în posesia clădirii, prin persoane interpuse, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj, prev. de art. 131 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 207 alin 1, alin. 3 C.p., cu aplic. art. 5 N.C.p.
Fapta aceluiași inculpat, care, în perioada mai - septembrie 2015, a pretins și a primit de la martorul denunțător suma de 10.000 euro, precum și a pretins cedarea clădirii aparținând S.C. Ruho Caffe S.R.L.(persoană juridică administrată de soția martorului denunțător), către o firmă la care să fie asociat cu o cotă de 50% soția inculpatului, iar cu 50% martorul denunțător, pentru a stinge litigiul civil dintre S.C. R.C. S.R.L. și Complexul Sportiv Național Sala Polivalentă (în dosar nr. 266/4/2014, soluționat în primă instanță de către Judecătoria Sector 4 București), precum și pentru a prelungi contractul de închiriere încheiat între S.C. R. C.S.R.L. și C. S.N. Sala P., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prev. de 6 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 289 alin. 1 N.C.p.
Cele două infracțiuni deduse judecății sunt infracțiuni de corupție, fiind incidente dispozițiile Legii nr. 78/2000, întrucât inculpatul face parte din categoria expres prev. de art. 1 alin. 1 lit. b din Legea nr. 78/2000 - persoană care îndeplinește permanent o funcție, ce presupune luarea deciziilor în cadrul serviciilor publice. Astfel, Complexul Sportiv Național - Sala Polivalentă a fost înființat prin Hotărârea de Guvern nr. 1240/1996. Potrivit art. 1 din Regulamentul de Organizare și Funcționare a Complexului Sportiv Național Sala Polivalentă, regulament emis de Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret, Sala Polivalentă este o instituție publică, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Autorității Naționale pentru Sport și Tineret. La data săvârșirii infracțiunilor deduse judecății, inc. B.M.O. avea calitatea de director al acestei instituții, fiind numit prin ordinul nr. 505/12.04.2013 și ordinul nr. 870/10.07.2013, ambele emise de către Ministrul Tineretului și Sportului. Prin urmare, inc. B.M.O. are calitatea de funcționar public în cadrul instituției publice Sala P., din subordinea Ministerului Tineretului și Sportului. Funcția deținută de către inculpat îi permitea acestuia să ia decizii în numele instituției pe care o reprezenta, deoarece potrivit art. 131 lit. c din H.G nr. 1240/1996, directorul Complexului Sportiv Național Sala Polivalentă reprezintă instituția în relația cu agenții economici. Printre acești agenți economici se regăsește și S.C. R. C. S.R.L., persoană juridică care avea încheiat două contracte de închiriere cu Complexul Sportiv Național Sala Polivalentă, vizând două terenuri aflate în proprietatea instituției publice. Pentru aceste motive, în ceea ce privește infracțiunea de luare de mită sunt incidente dispozițiile art. 6 din Legea nr. 78/2000 (inculpatul nu deține niciuna dintre calitățile expres și limitativ prev. de art. 7 din Legea nr. 78/2000), iar în ceea ce privește infracțiunea de șantaj sunt incidente dispozițiile art. 131 din Legea nr. 78/2000.
În prezentul dosar, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj și luare de mită, atât sub aspectul laturii subiective, cât și sub aspectul laturii obiective.
În ceea ce privește infracțiunea de șantaj, sub aspectul laturii obiective, s-a apreciat că această infracțiune presupune o constrângere exercitată asupra unei persoane, prin violență sau amenințare, de natură să producă celui împotriva căruia se exercită, o stare de temere. În prezentul dosar, inculpatul a exercitat asupra martorei denunțătoare S.R. acte de violență psihică, deoarece, în mod repetat, a amenințat-o pe aceasta că va rezilia contractele de închiriere a celor două terenuri, dacă această persoană juridică nu va rezilia contractul de închiriere a clădirii pe care îl avea cu SC T. A., deși, potrivit sentinței civile nr. 6452/19.05.2015, pronunțată de către Judecătoria Sector 4 București în dosar nr. 266/4/2014, în cuprinsul lunii aprilie 2013, S.C. R. C. S.R.L. nu mai avea nicio datorie restantă derivată din chirii. Mai mult, pentru a spori tensiunea martorei denunțătoare, ca să o determine pe aceasta să dea curs solicitărilor sale, inculpatul a invocat numele unor oameni politici, precum fostul Ministru al Sănătății, N.B., și deputatul D.B., ca fiind un sprijin în demersurile sale de a evacua S.C. R. C. S.R.L. de pe terenurile închiriate. Presiunea psihică la care a fost supusă victima, este evidențiată de declarațiile martorei R.S., precum și de insistența cu care inculpatul a reinterat aceleași amenințări pe o perioadă destul de lungă (aproximativ 2 luni).
Chiar dacă potrivit sentinței civile pronunțată de către Judecătoria Sector 4 București în primă instanță, în dosar nr. 266/4/2014, începând cu data de 30.04.2013, S.C. R. C. S.R.L. avea datorii restante, totuși, acest fapt nu exclude existența infracțiunii de șantaj, pentru actele de amenințare exercitate în cursul lunii mai 2013, întrucât, inculpatul nu a exercitat drepturile instituției pe care o reprezenta în scopul pentru care acele drepturi au fost prevăzute în cele două contracte încheiate între părți (potrivit clauzelor contractuale, neplata chiriei de către locatar, atrage incidența pactului comisoriu expres de gradul IV), ci, pentru a o șicana pe martora denunțătoare, pentru a-și satisface el niște interese personale. Practic, este vorba despre deturnarea unei prevederi contractuale, de la finalitatea pentru care a fost instituită în acordul părților, și anume aceea de a garanta executarea obligațiilor asumate. De aceea, inculpatul nici nu s-a grăbit să introducă acțiune la instanța civilă, pentru neplata chiriei (a recurs la remediul legal de-abia în data de 07.01.2014, când s-a înregistrat acțiunea civilă la Judecătoria Sector 4 București), ci a conservat această stare, pentru a o vulnerabiliza pe martora denunțătoare, prin amenințări succesive cu rezilierea contractelor.
Scopul pentru care inculpatul a exercitat acte de violență psihică asupra victimei a fost acela de a intra în posesia clădirii aparținând S.C. R. C. S.R.L., prin persoane interpuse, pentru a o exploata în scopuri comerciale, motiv pentru care instanța va reține dispozițiile art. 207 alin. 3 N.C.p.
În legătură cu această infracțiune se impun a fi făcute anumite mențiuni. Fapta a fost săvârșită în perioada aprilie-mai 2013, deci înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod penal. Chiar dacă cea de-a doua infracțiune dedusă judecății a fost săvârșită în perioada mai - septembrie 2015, deci după intrarea în vigoare a noii legislații penale, totuși nu echivalează cu crearea unei lex tertia dacă în raport de infracțiunea de șantaj se va face aplicarea art. 5 N.C.p. Altminteri, înseamnă să nu i se aplice inculpatului principiul prev. de art. 15 alin. 2 Constituția României, privind legea penală mai favorabilă. Dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 265/2014, care interzic crearea unui melanj între Vechiul Cod Penal și Noul Cod Penal, se aplică doar în cazul infracțiunilor care cad sub incidența art. 5 N.C.p., interzicând ca pentru unele fapte să se aplice dispozițiile Vechiului Cod Penal, iar pentru altele să se aplice dispozițiile Noului Cod Penal. Or, în prezentul dosar această decizie de neconstituționalitate nu-și găsește aplicabilitatea, în sensul că infracțiunea de luare de mită este guvernată de dispozițiile art. 3 N.C.p, privind activitatea legii penale, deoarece a fost săvârșită sub imperiul Noului Cod penal. Prin urmare, din punctul de vedere al instanței nu există situația premisă avută în vedere de Decizia Curții Constituționale nr. 265/2014 - existența mai multor infracțiuni sub imperiul Vechiului Cod penal, pentru a se putea aprecia că s-ar aduce atingere acestei decizii, dacă instanța ar analiza prima infracțiune dedusă judecății din perspectiva art. 5 N.C.p. Oricum în curând se va lămuri acest aspect, deoarece Înalta Curte de Casație și Justiției este învestită cu dezlegarea unei probleme de drept de către Curtea de Apel Bacău, tocmai pe această chestiune. Efectuând o analiză comparativă între vechea și noua legislație penală, instanța constată că, în concret, legea penală mai favorabilă o reprezintă tot Noul Cod penal. Astfel, infracțiunea de șantaj săvârșită de inculpat era incriminată, la data săvârșirii, potrivit dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 78/2000, înainte de modificarea intervenită prin Legea nr. 187/2012, deoarece inculpatul face parte din categoria subiecților activi prev. de art. 1 alin. 1 lit. b din același act normativ (persoană care îndeplinește o funcție de decizie în cadrul unui serviciu public). În aceste condiții limitele de pedeapsă sunt cuprinse între 7-12 ani. Potrivit art. 131 din Legea nr. 78/2000, după modificarea intervenită prin Legea nr. 187/2012 (în vigoare de la 01.02.2014), limitele speciale ale pedepselor prev. de art. 207 C.p. se majorează cu 1/3, urmând ca individualizarea pedepsei să se realizeze în limite cuprinse între 2 ani, 8 luni - 9 ani, 4 luni. Prin urmare, s-a apreciat din perspectiva art. 5 N.C.p., că legea penală mai favorabilă inculpatului o reprezintă Legea nr. 78/2000 în vigoare la acest moment. De aceea, instanța nu a procedat la schimbarea încadrării juridice.
În ceea ce privește infracțiunea de luare de mită, instanța a constatat că inculpatul a săvârșit această infracțiune prin două dintre modalitățile alternative sub care este incriminată, și anume fapta de a pretinde și fapta de a primi. Astfel, inculpatul a pretins și ulterior a primit suma de 10.000 euro de la martorul denunțător S.H., potrivit flagrantului organizat. De asemenea, acesta a pretins de la martorul denunțător cedarea clădirii aparținând S.C. R. C. S.R.L. (persoană juridică administrată de soția martorului denunțător), către o firmă la care să fie asociat cu o cotă de 50% un apropiat al său. Scopul pentru care inculpatul a pretins foloase și a primit bani, a fost acela de îndeplini un act care intră în atribuțiile sale de serviciu - prelungirea contractului de închiriere a celor două terenuri, încheiat între S.C. R. C. S.R.L. și C.S. N. Sala P., pe de o parte, și stingerea litigiului civil din dosarul nr. 266/4/2014, aflat pe rolul Judecătoriei Sector 4 București, pe de altă parte. Conform dispozițiilor art. 26 din HG nr. 11/09.01.2003, privind organizarea și funcționarea Ministerului Tineretului și Sportului, unitățile subordonate ministerului pot închiria imobile agenților economici. Potrivit Ordinului privind organizarea și funcționarea C. S. N. Sala P., coroborat cu prevederile HG nr. 1240/1996, art. 131 lit. c, directorul Complexului Sportiv Național Sala Polivalentă reprezintă instituția în relația cu agenții economici, având personalitate juridică proprie. Prin urmare, din moment ce funcția deținută îi conferă inculpatului atribuții de încheiere a contractelor de închiriere privind imobile, atunci, implicit, are și atribuții de a prelungi contractele respective. De asemenea, inculpatul, în calitate de director al C. S. N. Sala P., are, prin prisma atribuțiilor de serviciu, și dreptul de a renunța la acțiunea civilă formulată de către instituția pe care o conduce împotriva S.C. R. C. S.R.L., având ca obiect pretenții/reziliere contract de închiriere.
Contrar punctului de vedere emis de către apărare, instanța nu a procedat la schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de luare de mită în infracțiunea de șantaj, deoarece în raport de martorul denunțător S.H. nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 207 N.C.p. Astfel, de esența infracțiunii de șantaj este exercitarea unor acte de violență fizică/psihică, acțiune la care nu a fost supus martorul denunțător S.H., spre deosebire de soția acestuia, S.R.. Probele administrate nu atestă că martorul denunțător S.H. s-a aflat într-o stare de temere.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpatul B.M.O.
Analizând sentința atacată pe baza motivelor invocate, cât și din oficiu, Curtea apreciază că apelurile formulate sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește situația de fapt, Curtea constata, din coroborarea mijloacelor de probă ce au fost administrate pe parcursul urmăririi penale si in prima instanța, că situația de fapt ce a fost reținută de către judecătorul fondului este una corectă, încadrarea juridica a faptelor deduse judecații fiind conforma cu cele prevăzute de dispozițiile legale incidente.
Curtea retine ca judecătorul fondului a făcut o analiza justa si completa a materialului probator administrat in cauza, indicând mijloacele probatorii care au determinat reținerea situației de fapt descrise mai sus dar si vinovăția inculpatului pentru faptele ce au condus la pronunțarea unei soluții de condamnare, instanța de control judiciar însușindu-și în totalitate argumentele prezentate de prima instanța pe aspectele prezentate și considerând că nu se mai impun aprecieri suplimentare.
Se mai constata ca, ascultat fiind in cadrul cercetării judecătorești desfășurate în fața instantei de fond, inculpatul a recunoscut savarsirea infractiunii ce i se imputa si a solicitat judecarea cauzei conform procedurii simplificate reglementate de disp.art.375 C.pr.pen., solicitare admisa de instanta, prezentul apel vizând numai modalitatea de individualizare a pedepsei aplicate.
In concret, prin apelul formulat, inculpatul a invederat ca prima instanta i-a respins in mod greșit cererea de schimbare a incadrarii juridice în sensul reținerii în sarcina sa a unei singure infracțiuni de șantaj in raport de martorul denunțător S.H., nu i-au fost retinute dispozițiile art.19 din OUG nr.43/2002 in contextul in care legea nu condiționează beneficiul reducerii pedepsei de începerea urmăririi penale "in personam"; de o eventuală trimitere în judecată sau de o condamnare a persoanei ce face obiectul denunțului, totodată instanța de fond a retinut o situatie de fapt diferita de cea descrisă de organul de urmărire penală în cuprinsul rechizitoriului si nu a dat o mai mare eficienta circumstanțelor sale personale de natura sa-i fie favorabile, care in opinia sa ar fi justificat retinerea disp.art.75 alin.2 lit.b Cod penal si aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării sub supraveghere.
Referitor la omisiunea reținerii de către prima instanta a disp. art.19 din O.U.G. nr.43/2002, se constata ca, potrivit textului de lege enuntat, "persoana care a comis una dintre infracțiunile atribuite prin prezenta ordonanță de urgență în competența Direcției Naționale Anticorupție, iar în timpul urmăririi penale denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege";.
In speta, dispozitiile de mai sus nu sunt aplicabile din moment ce, dupa cum rezuta din cuprinsul adresei nr.4472/23.11.2015 a P.I.C.C.J. - Direcția Naționala Anticorupție (fila 58 dos.fond), denunțul formulat de apelantul-inculpat nu a condus la identificarea si tragerea la raspundere penala a unei alte persoane care a comis infractiuni prevazute de actul normativ in discutie, urmarirea penala fiind inceputa "in rem"; pentru faptele de coruptie sesizate, prezumtivii autori nefiind cunoscuti, astfel incat criticile inculpatului sub aspectul prezentat nu sunt fondate.
In plus, prin adresa nr.4472/04.04.2016 emisa de aceeasi unitate de parchet la solicitarea prezentei instanțe (fila 25 dosar apel), s-a precizat ca nu sunt aplicabile dispozițiile legale care sa atraga vreo reducere de pedeapsa pentru inculpatul B.M.O. întrucât denunțul formulat de acesta nu a contribuit, pana la data emiterii respectivului inscris, la dovedirea unor infractiuni.
Legat de gresita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice din infracțiunile de luare de mită si respectiv santaj, intr-o singura infractiune de santaj in care subiect pasiv sa fie S.C. R. C. S.R.L., Curtea retine ca nici aceste critici nu pot fi primite din moment ce probele administrate in cauza releva comiterea de catre inculpat a unor acte materiale distincte, unele specifice infracțiunii prevăzute de art.207 Cod penal in ceea ce o priveste pe S.R., iar altele specifice infracțiunii prevazute de art.6 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 289 alin. 1 Cod penal in ce-l privește pe martorul S.H.
Din actele dosarului reiese astfel ca inculpatul a exercitat acte de amenintare numai fata de martora S.R., în scopul de a o determina sa rezilieze contractul de închiriere al unui spațiu comercial încheiat între S.C. R. C.S.R.L și S.C. T. A.S.R.L., întrucât inculpatul dorea să valorifice pentru sine spatiul comercial construit de firma S.C. R.C. S.R.L.
In continuare, data fiind nereusita in obținerea acestui deziderat in urma actelor de santaj comise fata de S.R., inculpatul a luat o rezolutie infractionala distincta orientându-si diligentele fata de S.H., in cadrul unei luări de mita, pentru obtinerea constructiei prin prevalarea de atribuțiile sale de serviciu, facand promisiuni referitoare la modalitatea acestora de indeplinire, in viitor, astfel incat si el sa obtina foloase din exploatarea cladirii.
Astfel, din moment ce nu exista nici un fel de date privind exercitarea de catre inculpat a unor acte de violență fizică sau psihică asupra martorului pentru a-l determina sa-i remita vreo suma de bani (conditie esentiala pentru retinerea infractiunii prevazute de art.207 Cod penal), dimpotriva, actiunea inculpatului a constat in "pretinderea"; de la martorul-denuntator a unor sume de bani/alte foloase care nu i se cuvin, se constata ca intrunite elementele constitutive ale infractiunii de luare de mita prevazute de 6 din Legea nr.78/2000 raportat la art. 289 alin.1 Cod penal, iar nu cele ale infractiunii de santaj - dupa cum in mod corect a observat instanța de fond.
De altfel, in fata primei instanțe, inculpatul a recunoscut savarsirea faptelor de care este acuzat in modalitatea descrisa prin actul de sesizare (trimiterea in judecata fiind dispusa pentru savarsirea unei infractiuni de dare de mita in raport de martorul S.H.), atitudine care vine sa completeze concluzia de mai sus, care se desprinde de altfel din ansamblul materialului probator existent la dosar.
In cadrul concluziilor in dezbateri, aparatorul ales al inculpatului a criticat solutia primei instante si pe considerentul ca s-a retinut o situatie de fapt diferită de cea descrisă de organul de urmărire penală în cuprinsul rechizitoriului, si anume ca în perioada martie - aprilie 2013 S.C. Ruho Caffe S.R.L. nu mai avea vreo datorie restantă la Sala Polivalentă, situatie in care inculpatul nu mai avea nici un motiv sa insiste în rezilierea contractului de închiriere.
Intr-adevăr, Curtea retine ca, dupa cum rezulta din inscrisul depus la fila 181, vol.2 D.u.p., la sfârșitul lunii aprilie 2013 firma S.C. R. C.S.R.L. figura cu un debit cu titlu de chirie in valoare de 11.171,62 lei fata de C. S. N. Sala P., însă aceasta împrejurare nu este de natura sa atragă netemeinicia hotărârii de condamnare in sensul dorit de inculpat, existenta unor datorii ale societatii neputand justifica in nici un fel conduita adoptata de inculpat, aceea de a persista in exercitarea de amenințări față de martora S.R. in scopul de a obtine in mod injust un folos, ori de a minimaliza in vreun gradul de pericol social al faptei savarsite astfel incat sa justifice redozarea pedepsei aplicate sau a modalitatii de executare a acesteia.
S-a mai aratat si faptul ca martorii denunțători, după ce au sesizat organele de urmărire penală, l-au încurajat pe inculpat în mod repetat să săvârșească infracțiunea de luare de mita, creându-i toate premisele de a nu refuza oferta de bani.
Curtea observa insa pe de o parte ca astfel de sustineri vin in contradictie cu pozitia procesuala adoptata de inculpat in cadrul cercetarii judecatoresti in prima instanța, cand a recunoscut in totalitate invinuirea care i se aduce - inclusiv infractiunea de luare de mita in modalitatea descrisa in actul de sesizare, fara a invoca vreo atitudine posibil provocatoare a martorilor denuntatori -, optând pentru judecarea cauzei conform procedurii reglementate de disp.art.375 C.pr.pen.
Pe de alta parte se constata ca, in conformitate cu jurisprudența C.E.D.O. referitoare la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, activitatea investigatorului sub acoperire, a colaboratorului acestuia și a altor persoane care acționează pentru organul judiciar, așa cum este martorul denunțător, respectă garanțiile conferite de art. 6 din Convenție și norma internă menționată, neexistând o provocare, dacă se limitează la examinarea, de o manieră pasivă, a activității infracționale și punerea la dispoziția organelor judiciare a datelor necesare pentru dovedirea faptelor și tragerea la răspunderea penală a făptuitorului, fără a exercita asupra persoanei o influență de natură a instiga la comiterea unei infracțiuni care, altfel, nu ar fi fost săvârșită, în scopul de a face posibilă constatarea infracțiunii (cauzele Ramanauskas c. Lituaniei, Constantin și Stoian împotriva României).
În jurisprudența sa recentă, instanța de contencios european a stabilit că nu se poate reține provocarea acuzatului de către organele judiciare, în măsura în care intenția infracțională era deja luată, existând predispoziția făptuitorului de a comite infracțiunea (și nu creată prin acțiunea organului judiciar), iar autoritățile judiciare aveau motive întemeiate să suspecteze activitățile ilicite ale persoanei respective.
In speța de fata, in ceea ce privește prima condiție în raport cu care instanțele naționale apreciază asupra existenței provocării în lumina jurisprudenței C.E.D.O., referitoare la probarea situației infracționale prin existența unei invitații exprese la comiterea faptei din partea martorilor denutatori, se constată, din probele administrate în cauză în ambele faze procesuale, că, dimpotrivă, inculpatului B.M.O. i-a aparținut inițiativa comiterii faptelor penale de care este acuzat.
Nu este îndeplinită nici cea de-a doua condiție a provocării, respectiv existența unor indicii că fapta nu ar fi fost săvârșită fără intervenția martorilor denunțători, deoarece din materialul probator administrat in cauza rezulta că activitatea infracțională a inculpatului a fost anterioară momentului la care martorii denunțători au sesizat organele judiciare.
Prin urmare, din momentul în care acuzatul și-a dat seama că îndeplinește un act ce cade sub incidența legii penale, și-a asumat riscul de a întâlni un funcționar al poliției infiltrat și care încearcă în realitate să-l demaște (cauza Ludi c. Elveției) sau de a fi informate organele judiciare de către persoana căreia acesta intenționează să-i dea mită sau care a cumpărat influență (a se vedea si Decizia ICCJ, Secția penală, nr. 404/A din 27 noiembrie 2014).
Pentru aceste considerente, Curtea, văzând ca probele administrate in cauza au demonstrat fără dubiu vinovăția inculpatului in raport de infractiunile care i se imputa, după cum s-a detaliat anterior, iar pedepsele au fost in mod corect individualizate, în baza art.421 pct.1 lit.b C.pr.pen., va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție - Direcția Naționala Anticorupție si inculpatul B.M.O. și, în baza art.72 Cod penal, va deduce din pedeapsa aplicata inculpatului durata reținerii si arestării preventive, de la data de 01.09.2015 la zi.
În baza art.275 alin.2 C.pr.pen. va obliga apelantul-inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, iar în baza art.275 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat in apelul parchetului vor rămâne în sarcina acestuia.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară; notare... | Măsura emiterii ordinului de protecţie trebuie luată de... → |
|---|
