Litigii cu profesioniştii. drept procesual civil. criticarea, pe calea recursului, a modului de apreciere a probelor de instanţa de apel. solicitarea de complinire a omisiunii de acordare a cheltuielilor de judecată pe calea recursului. inadmisibilitatea
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 11 din data de 14.01.2016
Litigii cu profesioniștii. Drept procesual civil.
Criticarea, pe calea recursului, a modului de apreciere a probelor de instanța de apel. Solicitarea de complinire a omisiunii de acordare a cheltuielilor de judecată pe calea recursului. Inadmisibilitatea acestora
Aspectele invocate de recurentul-reclamant referitoare la modalitatea în care instanța de apel a apreciat probatoriul nu se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art. 304 Cpc și nu pot constitui temeiuri de nelegalitate a deciziei recurate.
Tribunalul, deși a admis apelul și, modificând sentința apelată, a soluționat cauza pe fond, a omis să se pronunțe și asupra acestei cereri. În opinia Curții, o astfel de omisiune se preta a fi complinită pe calea cererii de completare a dispozitivului, iar nu pe calea recursului, față de prevederile art. 2812a C.proc.civ.
Pârâta a formulat o astfel de cerere, care a fost respinsă ca neîntemeiată prin decizia civilă nr…. În acest context, calea procesuală de urmat era recursul împotriva acestei decizii, iar nu împotriva deciziei inițiale. Prin intermediul recursului formulat împotriva acestei decizii, nu pot fi valorificate criticile recurentei-pârâte privind omisiunea instanței de apel de acordare a cheltuielilor de judecată aferente judecății în primă instanță.
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 11 din 14.01.2016)
I. Hotărârea primei instanțe:
Prin sentința civilă nr. 5137/21.05.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr.15007/303/2012, a fost admisă cererea precizată formulată de reclamantul SA în contradictoriu cu pârâta SC C E A R SA, fiind obligată pârâta să plătească suma de 111.330,00 lei reclamantului, reprezentând despăgubiri, precum și suma de 4.587,60 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut în esență că reclamantul era utilizatorul autovehiculului marca Nissan Patfmder nr. B-04-…, proprietatea C E L IFN, așa cum rezultă din certificatul de înmatriculare de la fila 10. Totodată, reclamantul asigurase autovehiculul la pârâtă, C E A R SA, așa cum rezultă din polița aflată la filele 21-27. La data de 6 ianuarie 2012, autovehiculul a luat foc în două rânduri, pentru stingerea incendiului fiind necesară intervenția pompierilor, cu această ocazie întocmindu-se și procesul-verbal de intervenție, fila 9.
În urma daunei totale suferite ca urmare a incendiului reclamantul a solicitat plata de către pârâtă a indemnizației de asigurare, dar aceasta a refuzat, fila 8, motivând că la producerea incendiului au fost prezenți acceleratori de ardere, adică reclamantul ar fi stropit cu o substanță inflamabilă compartimentul motor al autovehiculului și i-ar fi dat foc, pentru a încasa indemnizația de asigurare.
S-a reținut că din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de Conf. univ. dr. ing. P.A. rezultă că primul incendiu a fost determinat de posibile neconformități tehnice la reperele aflate în zona adiacentă acumulatorului electric, la nivelul platoului de relee și a cutiei de siguranță. În ceea ce privește al doilea incendiu, s-a stabilit că s-a produs în partea dreaptă față a autoturismului, în compartimentul motor, în zona de amplasare a elementelor electrice care prezentau neconformități tehnice, urmare a avarierii în incendiul inițial, factorul favorizant pentru inițierea celui de-al doilea incendiu fiind activarea de către reclamant a funcțiilor sistemului electric.
S-a apreciat că din cele arătate se infirmă apărarea inițială a pârâtei, în sensul că nu dorește si plătească indemnizația de asigurare, deoarece reclamantul a stropit cu combustibil motorul și a dat foc singur la mașină.
Instanța a respins a doua apărare a pârâtei, în sensul că vinovat de producerea celui de-al doilea accident ar fi reclamantul, care a încercat să pornească mașina, după primul incendiu, deoarece această acțiune a reclamantului nu îi poate fi imputată și oricum a acționat din culpă, fapt acoperit de polița de asigurare.
II. Hotărârea instanței de apel:
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta SC C E A R SA, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul înlăturării obligației de plată reținute în sarcina sa, respingerea cererii de chemare în judecată și obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.
Prin decizia civilă nr. 1228A din 10.12.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. 15007/303/2012 a fost admis apelul formulat de apelanta-pârâtă SC C E A R SA, a fost modificată sentința apelantă în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată și al obligării intimatului la plata către apelantă a sumei de 6.137,32 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut în esență că din analiza probelor administrate rezultă că în data de 06.01.2012 s-a petrecut un incident referitor la autoturismul Nissan Patchfinder B-04-…, asigurat la societatea apelantă-pârâtă.
S-a reținut caracterul parțial contradictoriu al declarațiilor date de intimatul-reclamant și, consecutiv, nesinceritatea acestora.
Cu privire la modul de producere a daunei, s-au reținut cele rezultate din raportul de expertiză tehnică auto efectuat la solicitarea asigurătorului, conform căruia incendiul produs a avut o cu totul altă cauză față de cea declarată.
În raportul de expertiză tehnică administrat în cauză expertul reține că nu se pot stabili cu grad de certitudine circumstanțele genezei primului incendiu, dar se apreciază ca posibil element generator al frontului de flacără producerea unui scurt circuit la instalația electrică amplasată în partea dreaptă a compartimentului motor. Referitor la cel de-al doilea incendiu se apreciază că inițierea frontului de flacără la nivelul autovehiculului s-a putut produce în partea dreaptă față, în compartimentul motor în zona de amplasare a elementelor electrice care prezentau neconformități tehnice urmare a avarierii incendiului inițial.
Expertul a concluzionat că nu se poate stabili cu exactitate geneza incendiului, în condițiile în care gradul de avariere după incendiu a compartimentului motor a fost semnificativ; singurul element cu grad de certitudine care se poate stabili este zona de unde a pornit incendiul.
Expertiza administrată în cauză nu reține dovezi privind existența unui accelerant de ardere, contrazicând raportul de expertiză extrajudiciară.
Cu privire la cel de-al doilea incendiu expertiza concluzionează însă, că "factorul favorizant pentru inițierea celui de-al doilea incendiu a fost activarea de către conducătorul auto a funcțiilor sistemului electric (iluminarea habitaclului), prin utilizarea cheii în contact și selectarea pozițiilor active ale comutatorului, în condițiile în care chiar conducătorul auto stinsese anterior incendiul inițial produs la elementele din sistemul electric al autovehiculului";.
Din concluziile referatului cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale s-a reținut distrugerea prin incendiere a autoturismului, produsă ca urmare a unui scurt circuit fără intervenția vreunei persoane.
S-a mai reținut împrejurarea că referatul întocmit de organele de cercetare penală se întemeiază pe relațiile furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dealu Spirii"; al Municipiului București, care stabilește cauza probabilă a evenimentului ca fiind: sursa probabilă de aprindere - scurt circuit, mijlocul probabil care a produs aprinderea - cutie de conexiuni, primul material care a ars - izolație (material plastic), împrejurare determinantă - tablou de distribuție cu defecțiuni.
Instanța de apel a considerat aplicabile prevederile art. IV din Condițiile generale privind asigurarea de avarii și furt a autovehiculelor, conform cărora asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru pagubele produse prin acțiunea curentului electric asupra oricăror componente ale instalației electrice, respectiv partea din pagubă care s-a mărit ca urmare a neluării măsurilor pentru limitarea acesteia; asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru cazurile în care persoana cuprinsă în asigurare a favorizat producerea riscurilor asigurate sau a diminuat posibilitatea de reducere a urmărilor acesteia.
Totodată, la art. X se prevede obligația asiguratului de a lua măsuri pentru limitarea pagubelor, în cazul producerii riscului asigurat; în cazul nerespectării acestei obligații asigurătorul având dreptul de a refuza plata despăgubirii.
Din probele administrate rezultă așadar că a avut loc un prim incendiu, generat cel mai probabil de un scurt circuit la compartimentul electric, eveniment neacoperit de polița de asigurare, acesta încadrându-se la art. IV Excluderi lit.d, fiind vorba de pagube produse prin acțiunea curentului electric asupra componentelor instalației electrice.
Cel de-al doilea incendiu, care a generat avarierea totală a autoturismului se încadrează de asemenea la capitolul Excluderi lit.i și x, fiind cauzat de acțiunea reclamantului care, în condițiile unor avarii evidente la componente electrică a autoturismului (a stins focul produs în zona motorului, pe partea cu bateria) a revenit la autoturism, a introdus cheia în contact și a pornit motorul, cauzând astfel cel de-al doilea incendiu. S-a reținut că, în contextul în care dispozițiile contractuale îi impuneau să ia toate măsurile necesare pentru limitarea pagubei, intimatul reclamant nu numai că nu a procedat astfel, dar a acționat favorizând producerea celui de-al doilea incendiu.
Față de cele reținute mai sus, în raport de dispozițiile contractuale care reprezintă legea părților conform dispozițiilor art.969 Cod civil, tribunalul a apreciat că nu se poate declanșa răspunderea contractuală, prin voința părților stabilindu-se că situația creată este exclusă de la declanșarea răspunderii contractuale.
S-a constatat că criticile apelantei referitoare la cuantumul despăgubirii acordate nu se mai justifică a fi analizate, raportat la împrejurarea că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii contractuale.
În temeiul dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, tribunalul a obligat intimatul la plata către apelantă a sumei de 6.137,32 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar, onorariu de avocat, conform facturii și chitanțelor depuse la dosar.
III. Recursurile declarate:
Împotriva acestei decizii au formulat recurs ambele părți.
1. Prin recursul formulat, recurenta-pârâtă SC C E A R SA a solicitat modificarea deciziei civile nr. 1228/A/10.12.2014 in sensul acordării cheltuielilor de judecata prilejuite cu ocazia soluționării prezentei cauze de către Tribunalul București, respectiv onorariu de expert in cuantum de 1000 lei, achitat prin OP nr. 806; acordării cheltuielilor de judecata prilejuite cu ocazia soluționării prezentei cauze de către Judecătoria Sectorului 6 București, respectiv onorariu de avocat in cuantum de 8427,04 lei și onorariu de expert in cuantum de 500 lei.
În motivare, recurenta-pârâtă a învederat în esență că instanța de apel nu a acordat cheltuielile de judecata solicitate, respectiv cheltuielile de judecata ocazionate de judecata in prima instanța a cauzei, incalcandu-se astfel dispozițiile art. 274 alin.1 C.proc.civ. De asemenea, instanța nu a acordat in integralitate cheltuielile de judecata efectuate de către pârâtă in faza apelului, respectiv onorariul de expert in cuantum de l .000 lei, deși toate aceste cheltuieli au fost solicitate.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 299 si următoarele C.p.c., art. 304 pct 9 din C.p.c., art. 274 Cod procedura civila.
În probațiune, a solicitat proba cu înscrisuri.
2. Prin recursul formulat, recurentul-reclamant S.A. a solicitat modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii apelului ca nefondat și al obligării intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, recurentul-reclamant arată în esență că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C.proc.Civ.
Apreciază că, reținând o pretinsă nesinceritate a reclamantului, Tribunalul București a încălcat dispozițiile art. 129 al. 5 din C.proc.Civ., având în vedere că aspectele declarate în cadrul înscrisurilor completate la sediul asigurătorului sunt aceleași cu cele declarate în fața organelor de Poliție.
Mai invocă recurentul greșita aplicare a disp. art. 969, 970, 977 și următoarele din Codul Civil, referitor la concluzia Tribunalului privind excluderea de la despăgubire a oricăror componente ale instalației electrice conform Cap. IV lit. d din contractul CASCO, respectiv nelegala interpretare a dispozițiilor contractuale. Consideră că Tribunalul nu a reținut nici dispozițiile Legii 193/2000 privind interpretarea clauzelor contractuale în favoarea consumatorului.
Arată că a fost obligat de către SC C E L IFN SA să asigure autoturismul marca Nissan Pathfinder la SC C E A SA, încheind astfel un contract ale cărui clauze nu a avut posibilitatea de a le negocia, contract încheiat pentru o perioadă de trei ani, respectiv 2009-2012.
Deși a arătat că obiectul cauzei îl constituie acordarea despăgubirii pentru întregul autoturism, și nu pentru componente ale instalației electrice, Tribunalul, în mod nelegal față de disp. art. 969, 970, a admis critica apelantei. Arată că a solicitat acordarea despăgubirii din cauza faptului că asupra întregului autoturism a intervenit focul, mistuindu-1 în totalitate, împrejurarea că incendiul a fost cauzat de acțiunea curentului electric nu este de natură a atrage incidența și aplicarea respectivelor dispoziții contractuale. Aceasta pentru că dispozițiile contractuale evocate exclud de la despăgubire componente ale instalației electrice precum becuri, siguranțe, relee, deteriorate de acțiunea curentului. Arată că acesta este sensul pe care l-a înțeles din dispoziția contractuală atunci când a încheiat polița CASCO. În cauză nu se poate pune identitate între ipoteza contractuală a literei d a cap. IV și situația de fapt, respectiv avarierea întregului autoturism din cauza incendiului.
Mai arată că în cadrul dispozițiilor Cap. III Riscuri Asigurate - C E acordă despăgubiri - lit. A - Avarii, lit. b - incendiu, explozie (inclusiv explozia rezervorului de carburant), etc. Astfel, însuși contractul prevede ipoteza despăgubirii în cazul incendiului, același contract nefăcând diferența între incendiu cauzat de acțiunea curentului electric sau orice altă cauză a sa.
A treia critică vizează greșita aplicare a art. 969 cod civil față de împrejurarea că nu poate fi declanșată răspunderea contractuală, reclamantul având obligația de a lua măsuri pentru limitarea pagubelor în cazul producerii riscului asigurat.
Arată că nu a prevăzut că faptul de a băga cheia în contact, fără a porni motorul, poate fi o chestiune aptă de a putea incendia întreaga mașină, gândindu-se că acest lucru ar putea fi posibil doar dacă se ating temperaturile ridicate din comportamentul motor din timpul funcționării acestuia.
Solicită a se reține poziția expertului desemnat de către Judecătoria Sectorului 6 care contrazice expertiza efectuată la cererea Credit Europe în cadrul procedurii de despăgubire, arătând că nu există potențiatori de incendiere, excluzând ipoteza potrivit căreia reclamantul ar fi dat foc la mașină, confirmând, asemeni raportului ISU - Pompieri - că incendiul a apărut din cauza unui scurt circuit.
Apreciază că a favoriza, în sensul literei x a pct. IV - Excluderi, presupune o acțiune intenționată a reclamantului de a produce riscul asigurat. De asemenea, reținerea prevederilor literei i a aceluiași punct, presupune, ca și în cazul criticii anterioare o aplicare greșită a legii.
În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 cu raportare la textele legale invocate.
În probațiune, a solicitat proba cu înscrisuri.
IV. Apărările formulate:
Recurenta-pârâtă SC C E A R SA a depus întâmpinare la recursul formulat de recurentul-reclamant, solicitând respingerea acestuia ca neîntemeiat și obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, recurenta-pârâtă a arătat în esență că instanța de apel a soluționat litigiul cu respectarea tuturor principiilor procesului civil, inclusiv principiul rolului activ si principul aflării adevărului.
Instanța a stabilit caracterul nesincer al declarațiilor recurentului, comparând declarația data de către acesta in fata asigurătorului cu declarația data in fata organelor de urmărire penala.
In ceea ce privește critica recurentului referitoare la greșita aplicare a disp. art. 969, 970, 977 si următoarele din Codul Civil, respectiv nelegala interpretare a dispozițiilor contractuale, arată că recurentul invoca imposibilitatea negocierii clauzelor contractuale direct in recurs.
Referitor la apărările formulate de către pârâtă, arată ca acestea au fost invocate inca din cursul judecații in fata primei instanțe, iar prin apelul formulat a criticat soluția instanței de neluare in seama a acestora.
In plus, potrivit art. 292 C.proc.civ., părțile se pot folosi inaintea instanței de apel de toate motivele, mijloacele de apărare si dovezile invocate la prima instanța sau arătate in motivarea apelului ori in întâmpinare.
In ceea ce privește susținerea potrivit căreia nu sunt incidente prevederile Cap. IV lit. d) deoarece recurentul a solicitat despăgubiri pentru avarierea intregului autoturism din cauza incendiului, aceasta este de asemenea neîntemeiata, considerentele instanței de apel fiind in conformitate cu o serie de clauze contractuale a cărei incidența a fost in mod corect constatata si motivata.
Având in vedere concluziile raportului de expertiză, coroborate cu prevederile contractuale, in mod corect instanța de apel a reținut ca asigurătorul este exonerat de răspundere, fiind vorba despre "pagube produse prin acțiunea curentului electric asupra oricăror componente ale instalației electrice", potrivit lit. d) a Cap. IV denumit "Excluderi."
In ceea ce privește critica recurentului referitoare la greșita aplicare a art. 969 C.civ. fata de împrejurarea ca nu poate fi declanșata răspunderea contractuala deoarece recurentul avea obligația de a lua masuri pentru limitarea pagubelor, arată că nici aceasta critica a recurentului nu este fondata, instanța motivând temeinic si legal incidența prevederilor contractuale raportat la situația de fapt reținuta.
Astfel, instanța de apel a reținut ca asigurătorul nu acorda despăgubiri pentru partea din paguba care s-a mărit ca urmare a neluarii masurilor pentru limitarea acesteia, respectiv pentru cazurile in care persoana cuprinsa in asigurare a favorizat producerea riscurilor asigurate sau a diminuat posibilitatea de reducere a urmărilor acesteia. De asemenea, a reținut si nerespectarea de către asigurat a obligației de a lua masuri pentru limitarea pagubei, caz in care asigurătorul are dreptul de a refuza plata despăgubirii.
Învederează că polița/condițiile aferente stipulează si excluderi, nu doar riscuri asigurate. In plus, existând clauze exprese derogatorii, forma de vinovăție nu interesează.
În drept, au fost invocate prevederile art. 115 si următoarele din Codul de Procedura Civila, art. 969 si urm din Codul Civil.
V. Soluția instanței de recurs:
Prin recursul formulat, recurentul-reclamant a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din codul de procedură civilă de la 1865, când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
În primul rând, Curtea constată că instanța de apel nu a încălcat prevederile art. 129 alin. 5 Cpc, care reglementează rolul activ al judecătorului. Sub pretextul acestor prevederi legale, pentru a justifica incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cpc, recurentul-reclamant invocă, în esență, greșita interpretare de către prima instanță a probelor, respectiv a declarațiilor sale date pe parcursul soluționării dosarului de daună. Or, modul de interpretare a probatoriului, reținerea sau înlăturarea motivată a unor probe, stabilirea situației de fapt nu pot fi supuse cenzurii instanței de recurs, întrucât aceasta este limitată la motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 Cpc, recursul împotriva unei decizii pronunțate în apel nefiind o cale devolutivă de atac.
Prin urmare, Curtea reține că aspectele invocate de recurentul-reclamant referitoare la modalitatea în care instanța de apel a apreciat probatoriul nu se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art. 304 Cpc și nu pot constitui temeiuri de nelegalitate a deciziei recurate.
Nefondate sunt și susținerile recurentului-reclamant privitoare la greșita aplicare de către instanța de apel a prevederilor art. art. 969, 970, 977 și următoarele din Codul Civil. Curtea constată că temeiul acțiunii formulate de reclamant este răspunderea civilă contractuală, fiind deduse judecății drepturi și obligații izvorâte dintr-un contract de asigurare CASCO. Prin urmare, în mod legal Tribunalul a reținut incidența în cauză a prevederilor anterior menționate.
Invocarea de către recurentul-reclamant a dispozițiilor Legii nr. 193/2000 este, în opinia Curții, nelegală. Se constată că prin cererea de chemare în judecată reclamantul nu s-a prevalat de aceste prevederi legale. Or, conform art. 316 rap. la art. 294 alin. 1 Cpc, în recurs nu se poate schimba cauza cererii de chemare în judecată.
Indicarea de către apelanta-pârâtă a unor motive noi de respingere a cererii de despăgubiri, prin cererea de apel, nu contravine prevederilor legale. Având calitatea de pârâtă, aceasta poate formula orice apărări prin intermediul apelului, chiar diferite de cele formulate la fond, după cum rezultă din prevederile art. 292 alin. 1 Cpc, conform cărora părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi, decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori prin întâmpinare.
Cât privește modalitatea de interpretare a prevederilor contractuale, Curtea reține că aceasta nu se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cpc, neavând legătură cu interpretarea și aplicarea legii, ci motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 Cpc, privind situația în care instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Pe de altă parte, Curtea apreciază nefondat și acest motiv de recurs, constatând că instanța de apel a dat o interpretare corectă clauzelor contractuale, conformă conținutului neechivoc al acestora.
Astfel, a reținut instanța de apel că primul incendiu a fost determinat de un scurtcircuit la compartimentul electric, iar cel de-al doilea incendiu a fost cauzat de acțiunea reclamantului care a introdus cheia în contact și a pornit motorul. În contextul acestei situații de fapt, definitiv stabilită de către instanța de apel, Curtea constată că în mod temeinic s-a reținut incidența în cauză a prevederilor Capitolului IV lit. d, i și x din condițiile generale de asigurare, care reglementează cazuri de excludere.
Conform lit. d, nu se acordă despăgubiri pentru pagubele produse prin acțiunea curentului electric asupra oricăror componente ale instalației electrice. Din modul de formulare a acestei clauze reiese că are în vedere pagubele cauzate de acțiunea curentului electric, iar nu cele care vizează doar componentele sistemului electric. Prin urmare, în mod legal instanța de apel a interpretat această clauză ca făcând referire la cauza prejudiciului.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar admite că această clauză vizează strict pagubele produse asupra elementelor instalației electrice, oricum sunt incidente alte două cazuri de excludere, suficiente prin ele însele pentru refuzul plății despăgubirii, respectiv lit. i și x din Capitolul IV, referitoare la partea din pagubă care s-a mărit ca urmare a neluării măsurilor pentru limitarea acesteia, respectiv cazurile în care persoana cuprinsă în asigurare a favorizat producerea riscurilor asigurate sau a diminuat posibilitatea de reducere a urmărilor.
În condițiile în care s-a produs un prim incendiu la autovehicul, în zona bateriei, după cum reiese din chiar susținerile reclamantului din cuprinsul cererii de chemare în judecată, apărea rezonabil ca acesta să nu mai activeze sistemul electric al autoturismului. Prin urmare, conduita prudentă care i s-ar fi cerut recurentului-reclamant nu era nicidecum nerezonabilă, pentru a putea susține înlăturarea cazurilor de excludere anterior menționate.
Așadar, și în privința acestor clauze contractuale Curtea constată că instanța de apel a realizat o corectă interpretare, conform sensului care rezultă din cuprinsul lor.
Faptul că anumite prevederi contractuale reglementează riscul asigurat de incendiu (Cap. III, lit. A pct. b) nu înlătură pertinența modului în care instanța de apel a interpretat cazurile de excludere. Clauza contractuală invocată de recurentul-reclamant vizează doar incendiile care nu au fost cauzate prin acțiunea curentului electric. Prin urmare, cele două prevederi contractuale nu se exclud.
Nu în ultimul rând, din modul de formulare a clauzei stipulate la lit. x nu reiese că aceasta vizează doar acțiuni intenționate, putând fi vorba și de acțiuni din culpă. O limitare a cazului de excludere doar la acțiuni intenționate ar fi trebuit să rezulte neechivoc din cuprinsul dispoziției contractuale, ceea ce nu este cazul.
Prin urmare, recursul formulat de recurentul-reclamant a fost respins ca nefondat.
În ceea ce privește recursul formulat de recurenta-pârâtă, Curtea reține că, în privința cheltuielilor de judecată din etapa fondului, Tribunalul, deși a admis apelul și, modificând sentința apelată, a soluționat cauza pe fond, a omis să se pronunțe și asupra acestei cereri. În opinia Curții, o astfel de omisiune se preta a fi complinită pe calea cererii de completare a dispozitivului, iar nu pe calea recursului, față de prevederile art. 2812a Cpc.
Pârâta a formulat o astfel de cerere, care a fost respinsă ca neîntemeiată prin decizia civilă nr. 640A/01.04.2015. În acest context, calea procesuală de urmat era recursul împotriva acestei decizii, iar nu împotriva deciziei inițiale. Cum pârâta nu a formulat calea de atac aptă să conducă la valorificarea dreptului său, va putea să inițieze o acțiune separată având ca obiect cheltuielile de judecată ocazionate în primă instanță.
Ca atare, Curtea a reținut că, prin intermediul recursului formulat împotriva deciziei civile nr. 1228A/10.12.2014, nu pot fi valorificate criticile recurentei-pârâte privind omisiunea instanței de apel de acordare a cheltuielilor de judecată aferente judecății în primă instanță.
În privința cheltuielilor de judecată în apel, Curtea constată că prin decizia civilă nr. 1228A/10.12.2014 Tribunalul s-a pronunțat asupra acestei cereri, acordând suma de 6137,32 lei, reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat. Prin urmare, criticile pârâtei privind neincluderea în cheltuielile de judecată acordate și a cuantumului onorariului de expertiză ocazionat de această fază procesuală se pretează a fi analizate pe calea recursului.
Această critică a recurentei-pârâte se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cpc.
Conform actelor din dosarul de apel, pârâtei i-a fost încuviințată proba cu expertiză tehnică auto, stabilindu-se în sarcina acesteia obligația de a achita onorariul de expertiză în cuantum de 1000 lei. Această sumă a fost achitată de apelanta-pârâtă prin ordinul de plată nr. 806/17.02.2014 (f. 32 dosar de apel).
Curtea constată însă că raportul de expertiză întocmit în apel nu a avut relevanță în ceea ce privește soluționarea cauzei, obiectivele sale privind valoarea autoturismului, iar nu aspecte referitoare la cauzele și circumstanțele producerii evenimentului. De asemenea, astfel cum reiese din răspunsul la obiecțiuni, concluziile acestuia infirmă susținerile apelantei-pârâte.
În acest context, Curtea apreciază că, în privința acestei probe, pârâta se află în culpă procesuală, pe de o parte, întrucât proba nu a fost folosită la soluționarea cauzei, iar pe de altă parte, pentru că expertul a infirmat susținerile apelantei-pârâte.
Astfel, și recursul formulat de recurenta-pârâtă este socotit nefondat, și a fost respins ca atare.
Având în vedere că recursurile ambelor părți au fost socotite nefondate, acestea au căzut în pretenții, urmând ca fiecare să suporte propriile cheltuieli de judecată ocazionate de această etapă procesuală.
| ← Legalitatea comunicării hotărârii către partea – societate... | Investirea cu formulă executorie a sentinţei arbitrale. apel. → |
|---|
