Litigii cu profesioniştii – suspendare a procesului de divizare pe calea ordonanţei preşedinţiale.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 264 din data de 11.02.2016
. Litigii cu profesioniștii - Suspendare a procesului de divizare pe calea ordonanței președințiale.
În cazul procesului de reorganizare a unei societăți, creditorii acesteia să își valorifice drepturile pe cale opoziției, prin obținerea de garanții ori prin obligarea debitoarei la plata creanței. În schimb, nu s-a recunoscut dreptul acestora de a determina sistarea temporară a procesului de divizare. Or, în condițiile în care legea specială a refuzat acest drept creditorilor, ea se aplică prioritar, neputându-se obține suspendarea procesului de divizare nici pe calea de drept comun a ordonanței președințiale
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 264 din 11.02.2016)
I. Hotărârea primei instanțe:
Prin sentința civilă nr. 6854 din 07.12.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. 42715/3/2015, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de emitere a ordonanței președințiale, formulată de reclamantul G.B., în contradictoriu cu pârâta A T SRL.
Pentru a pronunța aceasta soluție, instanța de fond a reținut ca prevederile art. 996 alin. (1) NCPC, apreciind că nu se susține caracterul urgent, iminenta unei pagube ce nu s-ar putea repara urmare a procedurii de divizare. Daca se retine cerința caracterului vremelnic pana la soluționarea dosarului având ca obiect opoziție, nu se susține condiția privind neprejudecarea fondului. Parata contesta, de pilda, întinderea creanței, titlul în baza caruia se formulează pretențiile, convenția de restructurare din 10.05.2012, aspecte care antamează fondul și nu pot fi lămurite pe calea unei cereri de ordonanta președințială.
Cat privește aparența de drept fata de situatia concreta, raporturile juridice dintre parti, se observă incidenta art. 243 din Legea nr 31/1990. Astfel potrivit art. 1 al acestui articol, "creditorii societăților care iau parte la fuziune sau la divizare au dreptul la o protecție adecvată a intereselor lor. În vederea obținerii de garanții adecvate, orice creditor care deține o creanță certă, lichidă și anterioară datei publicării proiectului de fuziune sau de divizare, în una dintre modalitățile prevăzute la art. 242, nescadentă la data publicării, a cărei satisfacere este pusă în pericol prin realizarea fuziunii/divizării, poate face opoziție, în condițiile prezentului articol";. Totodata "dacă societatea debitoare sau, după caz, societatea succesoare în drepturile și obligațiile societății debitoare nu oferă garanții ori privilegii adecvate pentru satisfacerea creanței sau, chiar dacă oferă garanții ori privilegii, nu le constituie, din cauze ce îi sunt imputabile, în termenul stabilit de instanță prin încheiere, potrivit alin. (5), instanța admite opoziția și obligă societatea debitoare sau, după caz, societatea succesoare în drepturile și obligațiile societății debitoare la plata creanței de îndată ori într-un anumit termen stabilit în funcție de valoarea creanței și de pasivul societății debitoare sau, după caz, al societății succesoare în drepturile și obligațiile societății debitoare. Hotărârea de admitere a opoziției este executorie";.(art. 243 alin 6 din Legea nr 31/1990)
Pe de alta parte, pe rolul instanțelor există anumite litigii între părți pentru stabilirea obligațiilor, a creanțelor, dosar nr. 29807/3/2015, incidenta convenției de restructurare din data de 10.05.2012, aspecte ce trebuie lămurite în dosarul de fond si nu in cadrul prezentei proceduri speciale, in cadrul căreia se realizează doar un examen sumar al fondului dreptului, orice neregulă în procesul de divizare fiind supuse sancțiunilor în materie civilă sau penală în condițiile legii, situații față de care, fără a se putea reține aparența de drept în favoarea reclamantei, prezenta cerere nu poate fi primita.
În consecință, având in vedere dispozițiile art.998 și urm., Tribunalul a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
II. Apelul declarat:
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul, solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii cererii și suspendării, pe cale de ordonanță președințială, a procesului de divizare a pârâtei, până la soluționarea cererii de opoziție ce face obiectul dosarului nr. 42417/3/2015 al Tribunalului București - Secția a VI-a Civilă și a cererii de constatare a nulității absolute a proiectului de divizare, ce formează obiectul dosarului nr. 42720/3/2015.
În motivare, apelantul-reclamant a arătat în esență că instanța a interpretat în mod eronat probele administrate și prevederile legale incidente. Arată că există o serie de litigii pe rol: opoziție împotriva proiectului de divizare, constatarea nulității absolute a proiectului de divizare, obligarea pârâților la instituirea în favoarea reclamantului a unei garanții reale imobiliare.
Susține că în mod nelegal a apreciat prima instanță că nu sunt îndeplinite condițiile pentru emiterea ordonanței președințiale. În opinia apelantului, aceste condiții sunt îndeplinite. Aparența de drept rezultă din susținerile sale și actele doveditoare privind creanța pe care o deține împotriva intimatei și din susținerile efectuate în cadrul acțiunilor de fond. Urgența rezultă din imposibilitatea de a-și realiza creanța pe care o deține împotriva societății, iar caracterul provizoriu rezidă din împrejurarea că suspendarea executării proiectului de divizare va opera până la soluționarea dosarului de opoziție.
Învederează că a deținut calitatea de asociat al societății intimate, iar în scopul restructurărilor participațiilor fiecăruia dintre asociați la firmele din grup, a fost încheiată convenția de restructurare din 10.05.2012, prin care celălalt asociat s-a obligat să constituie în favoarea apelantului garanție reală imobiliară, obligație care nu a fost îndeplinită. Mai arată că prin proiectul de divizare se încearcă alocarea unui bun care, de drept, nu mai aparține intimatei, încercându-se fraudarea intereselor creditorilor repartizați în cadrul noii societăți. Divizarea are loc prin transferul unei părți din patrimoniul societății intimate, constând, în principal, în activele și pasivele aferente imobilizărilor corporale, de natura terenului deținut, cu o gravă disproporție între ele, care nu este scriptic evidențiată. Chiar și în ipoteza în care acest bun ar fi luat în calcul, valoarea contabilă nu a ținut cont de valoarea reală de piață.
Arată că pasivul evidențiat în proiectul de divizare nu reflectă realitatea. Prin divizare, se încearcă de către intimată eludarea răspunderii sale privind achitarea debitelor, determinând o cauză ilicită a divizării.
În drept, au fost invocate prevederile art. 999 Cod de procedură civilă.
În probațiune, apelantul a solicitat proba cu înscrisuri.
III. Apărările intimatei:
Intimata-pârâtă a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului.
În motivare, intimata-pârâtă a arătat în esență că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale procedurii de ordonanță președințială.
Arată că, pe această cale, apelantul a solicitat instanței să dispună mai mult decât se cere prin acțiunea principală, de fond. În dosarul de fond, chiar dacă nemulțumirile unui creditor cu privire la divizare ar fi întemeiate, instanța nu va pronunța o soluție de respingere a proiectului de divizare, ci va acorda alte măsuri de protecție.
În opinia intimatei, o soluție de suspendare a procedurii de divizare pe calea ordonanței președințiale este în mod evident infirmată de dispozițiile art. 243 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, conform cărora formularea unei cereri de opoziție în temeiul alin. 1 nu are ca efect suspendarea executării fuziunii sau divizării. Din moment ce formularea sau admiterea unei opoziții nu poate produce efectul suspendării sau anulării divizării, este clar că o suspendare nu poate fi obținută nici pe calea ordonanței președințiale.
Mai arată că nu este îndeplinită condiția urgenței, aceasta nefiind, de altfel, nici motivată ori dovedită de reclamant. În plus, acesta are la dispoziție alte mijloace juridice de apărare a drepturilor sale, care au fost și exercitate, precum cererea de opoziție la proiectul de divizare. Totodată, există art. 2411 alin. 2 și 3 din Legea nr. 31/1990, care ocrotește drepturile creditorilor.
Opinează intimata-pârâtă că nici aparența de drept nu este în favoarea reclamantului, în condițiile în care opoziția la proiectul de divizare este în mod evident tardivă. Învederează totodată că toate afirmațiile reclamantului sunt departe de adevăr, iar acțiunile au fost promovate în scop șicanator. Arată că a recunoscut calitatea de creditor a apelantului, însă pentru o creanță în cuantum diminuat față de cel invocat, iar pretențiile suplimentare ale acestuia se bazează pe un înscris față de care intimata are calitatea de terț și care nu poate crea obligații în sarcina sa, respectiv convenția de restructurare din data de 10.05.2012.
În drept, au fost invocate prevederile art. 205 Cpc.
În probațiune, a solicitat proba cu înscrisuri.
IV. Răspunsul la întâmpinare:
Apelantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat aspecte deja expuse în cadrul motivelor de apel, arătând în plus că proiectul de divizare publicat în Monitorul Oficial este diferit de cel autentificat.
V. Soluția instanței de apel:
Analizând sentința civilă apelată prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea constată că aceasta este legală și temeinică.
Astfel, în acord cu prima instanță și contrar susținerilor apelantului-reclamant, Curtea constată că nu sunt întrunite cumulativ condițiile pentru emiterea ordonanței președințiale solicitate, în special condiția urgenței.
Apelantul-reclamant a justificat această condiție prin aceea că divizarea, în forma propusă, îl aduce în imposibilitate de a-și realiza creanța pe care o deține împotriva intimatei. Curtea constată că, în materie de divizare, Legea nr. 31/1990 cuprinde o serie de garanții suficiente pentru prezervarea drepturilor creditorilor societății supuse procesului de reorganizare. Astfel, art. 243 din Legea nr. 31/1990 reglementează dreptul creditorilor de a formula opoziție, stipulând la alineatul 1 următoarele: creditorii societăților care iau parte la fuziune sau la divizare au dreptul la o protecție adecvată a intereselor lor. În vederea obținerii de garanții adecvate, orice creditor care deține o creanță certă, lichidă și anterioară datei publicării proiectului de fuziune sau de divizare, în una dintre modalitățile prevăzute la art. 242, nescadentă la data publicării, a cărei satisfacere este pusă în pericol prin realizarea fuziunii/divizării, poate face opoziție, în condițiile prezentului articol.
De asemenea, alineatul 6 al textului de lege menționat prevede care sunt consecințele promovării unei opoziții întemeiate: Dacă societatea debitoare sau, după caz, societatea succesoare în drepturile și obligațiile societății debitoare nu oferă garanții ori privilegii adecvate pentru satisfacerea creanței sau, chiar dacă oferă garanții ori privilegii, nu le constituie, din cauze ce îi sunt imputabile, în termenul stabilit de instanță prin încheiere, potrivit alin. (5), instanța admite opoziția și obligă societatea debitoare sau, după caz, societatea succesoare în drepturile și obligațiile societății debitoare la plata creanței de îndată ori într-un anumit termen stabilit în funcție de valoarea creanței și de pasivul societății debitoare sau, după caz, al societății succesoare în drepturile și obligațiile societății debitoare. Hotărârea de admitere a opoziției este executorie.
În cauză, după cum reiese din chiar susținerile apelantului-reclamant, acesta a promovat opoziția reglementată de textul de lege anterior menționat, acțiune de natură a îi apăra interesele sale de creditor al intimatei.
Mai mult, Legea nr. 31/1990 reglementează garanții pentru creditori chiar în lipsa promovării de către aceștia a opoziției. Astfel, conform art. 2411 alin. 3, dacă un creditor nu a obținut realizarea creanței sale de la societatea căreia îi este repartizată creanța prin divizare, toate societățile participante la divizare răspund pentru obligația în cauză, până la concurența valorii activelor nete care le-au fost repartizate prin divizare, cu excepția societății căreia i-a fost repartizată obligația respectivă, care răspunde nelimitat.
Prin urmare, au fost prevăzute pentru creditori garanții și remedii suficiente pentru asigurarea drepturilor lor, de care beneficiază și apelantul-reclamant, astfel încât nu există nicio justificare pentru acesta să împiedice procesul de divizare.
De altfel, Curtea reține și dispozițiile art. 243 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, conform cărora formularea unei opoziții în temeiul alin. (1) nu are ca efect suspendarea executării fuziunii sau divizării și nu împiedică realizarea fuziunii sau divizării. Din aceste prevederi legale reiese intenția legiuitorului ca, în cazul procesului de reorganizare a unei societăți, creditorii acesteia să își valorifice drepturile pe cale opoziției, prin obținerea de garanții ori prin obligarea debitoarei la plata creanței. În schimb, nu s-a recunoscut dreptul acestora de a determina sistarea temporară a procesului de divizare. Or, în condițiile în care legea specială a refuzat acest drept creditorilor, ea se aplică prioritar, neputându-se obține suspendarea procesului de divizare nici pe calea de drept comun a ordonanței președințiale. Dacă s-ar admite o astfel de cerere, s-ar eluda dispozițiile legale speciale și intenția legiuitorului de a permite creditorilor doar acțiuni destinate satisfacerii drepturilor lor, iar nu acțiuni menite să împiedice ori să îngreuneze procesul de reorganizare a societății.
Nu în ultimul rând, mai reține Curtea și că, potrivit art. 4 alin. 1 din OUG nr. 116/2009, în cazul fuziunii, inclusiv al fuziunii transfrontaliere, și în cazul divizării, competența de verificare a legalității hotărârii asupra fuziunii/divizării și, după caz, a actului constitutiv ori a actului modificator, precum și competența de soluționare a cererii de înregistrare în registrul comerțului a mențiunilor de fuziune, fuziune transfrontalieră, divizare aparțin instanței.
Reiese că, pentru a produce efecte, orice proces de divizare este supus controlului de legalitate al instanței. Abia după pronunțarea unei hotărâri judecătorești în acest sens și după efectuarea formelor de publicitate, astfel cum dispune art. 249 din Legea nr. 31/1990, reorganizarea societății produce efecte. Prin urmare, toate aspectele de nelegalitate invocate de către apelantul-reclamant în ceea ce privește proiectul de divizare și divizarea însăși vor fi verificate de către instanța învestită cu soluționarea cererii de constatare a legalității divizării. Or, prin cererea de față, apelantul-reclamant tinde la împiedicarea acelei instanțe să procedeze la soluționarea cauzei cu care a fost învestită, lucru nepermis de legislația în vigoare.
Prin urmare, Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză atunci când a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile pentru emiterea ordonanței președințiale. Iar cât privește motivul de apel privind greșita interpretare a probelor, Curtea constată că acesta a fost doar în mod formal invocat, apelantul-reclamant neindicând care sunt probele greșit apreciate de prima instanță și nici care ar fi relevanța probatorie corectă a acestora.
Pentru toate aceste considerente, constatând că prima instanță a pronunțat o soluție temeinică și legală, că, pentru emiterea unei ordonanțe președințiale, condițiile prevăzute de lege trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, iar în cauza de față nu este îndeplinită condiția urgenței, Curtea a respins apelul ca nefondat
| ← Este nelegală impunerea obţinerii acordului autentic al... | Apel. plângere împotriva rezoluţiei pronunţate de ... → |
|---|
