Litigii cu profesioniştii:Nedatorarea taxei pentru serviciul public de radiodifuziune de către persoanele juridice care nu beneficiază  în concret de acest serviciu.

Comentarii

0

Tribunalul GALAŢI Decizie nr. 66 din data de 27.02.2014

Potrivit art. 40 alin. 3 din Legea 41/1994 persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.

Din interpretarea dispozițiilor menționate, prima instanță a reținut că taxa pentru serviciul public de radiodifuziune este datorată de către persoanele juridice în folosul cărora se prestează efectiv serviciul respectiv.

Instanța de recurs reține că persoanele juridice sunt obligate să achite taxa radio numai în măsura în care sunt beneficiare ale acestui serviciu și că nicăieri în cuprinsul Legii 41/1994 nu se regăsește o definiție a noțiunii de "beneficiar";, astfel încât sensul acestei noțiuni nu poate fi decât cel comun, respectiv "cel care beneficiază de ceva";.

Prin Decizia nr. 297/2004 a Curții Constituționale, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 40 alin. 3 din Legea 41/1994 a fost respinsă cu motivarea că obligația prevăzută de text este doar în sarcina persoanelor juridice care beneficiază, în diferite modalități, de serviciile publice respective.

Mai mult, Tribunalul are în vedere și faptul că prevederile art. 3 alin. 2 ale H. G nr. 977/2003 emisă în aplicare legii 41/1994 au fost anulate prin sentința nr. 185/27 aprilie 2010 a Curții de Apel Cluj, definitivă prin decizia 607/2011 a ICCJ, publicată în Monitorul Oficial nr. 318/09.05.2011, Partea I, decizie cu caracter general obligatoriu conform art. 23 din legea 554/2004. Considerentul care a stat la baza deciziei de anulare a dispozițiilor art. 3 alin 2 ale H. G nr. 977/2003 a fost tocmai că acest articol, instituind obligația de a achita taxa lunară pentru serviciul public de radiodifuziune în sarcina tuturor persoanelor juridice, adăuga în mod nepermis la dispozițiile art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, negând dreptul persoanelor juridice de a beneficia de scutiri independent de condiția deținerii de receptoare radio și TV, interpretare dată de Guvern denaturând însuși sensul noțiunii de "taxă" așa cum e ea definită în Legea finanțelor publice, ca fiind suma plătită de o persoană fizică/juridică pentru serviciile prestate acesteia de către un serviciu public .

Prin urmare, din moment ce art. 3 alin 2 din H.G. nr. 977/2003, care instituia prezumția de beneficiar a serviciilor de radiodifuziune în sarcina tuturor persoanelor juridice, a fost anulat cu motivarea că adaugă în mod nepermis la art. 40 alin. 3 din Legea 41/1994, stabilindu-se astfel că H.G. nr. 977/2003 nu a aplicat în mod corect prevederile art. 40 din legea 41/1994, instanța reține că nu i se poate da tocmai art. 40 din legea 41/1994 interpretarea dorită de reclamanta - recurentă, respectiv că textul de lege instituie o prezumție legală în sensul că toate persoanele juridice sunt beneficiare ale serviciilor furnizate de aceasta.

Așadar, pentru a putea pretinde taxa de la pârâtă, reclamanta - recurentă trebuia să dovedească faptul că aceasta beneficiază de serviciul public de radiodifuziune, fără a achita contravaloarea acestui serviciu, întrucât nu există nicio prezumție legală absolută, așa cum susține recurenta și care ar dispensa-o pe aceasta de sarcina probei. Legiuitorul nu poate prezuma calitatea de beneficiar al serviciului public de radiodifuziune pentru toate persoanele juridice, ci poate institui numai obligația oricărei persoane juridice de a achita o sumă de bani pentru serviciul de care beneficiază. Or, în cauză, pârâta a probat că nu deține nici un receptor de radiodifuziune la sediul societății, în acest sens fiind declarația sa și a celor trei vânzătoare care își desfășoară activitatea la sediul societății.

A accepta că taxa este datorată de orice persoană juridică, indiferent dacă aceasta beneficiază sau nu de serviciul public de radiodifuziune, echivalează cu o îmbogățire fără just temei pentru prestatorul de servicii de radiodifuziune, care poate percepe o taxă de la persoane juridice în favoarea cărora nu prestează nici un serviciu.

← Suprafaţa de teren vândută pârâţilor nu mai poate fi...		Infracțiunea prev. de art. 9 alin 1 lit. b  din Legea 241... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Inadmisibilitatea apelului declarat de debitor împotriva încheierii de admitere a încuviinţării executării silite. Asumarea de către recurentul petent a obligaţiei prezentării martorului în faţa instanţei nu are suport juridic şi, evident, nu poate fi sancţionată, instanţa putând păşi la judecată numai dacă, după emiterea mandatului de aducere martorul nu se prezintă Suprafaţa de teren vândută pârâţilor nu mai poate fi extinsă prin act adiţional încheiat ulterior recunoaşterii dreptului de proprietate în favoarea reclamantelor, pe cale judecătorească. Infracțiunea prev. de art. 9 alin 1 lit. b  din Legea 241 /2005.   Hotărâre prin care s-a soluționat cererea de revizuire a unei sentinţei penale pronunțata de Judecătorie. Autoritatea publică a emis în mod nelegal decizia de calculare a accesoriilor în condiţiile în care nu a comunicat debitorului obligaţia principală de plată.