Litigiu având ca obiect sistarea operaţiunilor de predare primire a unui teren între Agenţia Domeniilor Statului şi comisiile de aplicare ale fondului funciar. Calificarea corectă a cauzei deduse judecăţii. Calea de atac

Litigiul având ca obiect sistarea operaţiunilor de predare-primire a unui teren care formează obiectul Legii nr. 18/1991, fiind fondat pe legea fondului funciar, este un litigiu funciar. În consecinţă, potrivit art. 5 alin. (1) Titlul XIII din Legea nr. 247/2005, hotărârea pronunţată este supusă numai recursului.

Secţia civilă, pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 1260 din 6 decembrie 2007

După cum rezultă din chiar conținutul cererii de judecată reclamanta a investit Judecătoria Ploiești cu o acțiune având ca obiect sistarea operațiunilor de predare primire a terenului în suprafață de 31,5 ha situat pe raza comunei Păulești, T.36, P.791A, formulată în contradictoriu cu pârâții Administrația Domeniilor Statului, Comisia Județeană Prahova de aplicare a legilor fundului funciar, Comisia Locală Păulești de Aplicare a Legii nr. 18/1991, F.M., F.V.I., F.A.G., F.L. și F.C.

Demersul judiciar la reclamantei a avut la bază împrejurarea că printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă a fost admisă acțiunea precizată formulată de F.M., F.V.I., F.A.G., F.L. și F.C., pârâți în prezenta cauză în contradictoriu cu A.D.S., Comisia Județeană Prahova de aplicare a legilor fundului funciar, Comisia Locală Păulești de Aplicare a Legii nr. 18/1991, de asemenea pârâți în litigiul de față, s-a dispus anularea protocolului de predare primire a terenurilor cu destinație agricolă din domeniul privat al statului nr. 47928 din 13 august 2004 încheiat între A.D.S. București și Comisia Locală Păulești de Aplicare a Legilor Fondului funciar, a fost obligată A.D.S. București la a ceda prin protocol Comisiei Locale Păulești suprafețele de teren identificate potrivit raportului de expertiză topografică întocmit de expert tehnic N.D.M., respectiv pe raza comunei Păulești, de 31,5 ha teren situată în Tarlaua 36, parcela A 791, S 1234- categoria arabil conform schiței de plan aferentă raportului de expertiză și opțiunii reclamanților.

Prin același titlu executoriu a fost obligată Comisia locală Păulești de aplicare a Legilor Fondului Funciar ca după întocmirea noului protocol, să procedeze la punerea în posesie a reclamanților cu respectiva suprafață conform amplasamentului menționat anterior rezultat din lucrarea de expertiză. Or, cu privire la această suprafață recurenta reclamantă este titulara unui contract de concesiune.

Pe de altă parte, potrivit art. 1 din Titlul XIII din Legea nr. 247/2005 în scopul accelerării judecării plângerilor, contestațiilor și a altor litigii apărute în urma aplicării Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și cele forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997 cu modificările și completările ulterioare, numite în continuare procese funciare, procedura în fața instanțelor judecătorești se va efectua conform prevederilor acestui titlu care se vor completa cu cele ale Codului de procedură civilă.

în lumina dispozițiilor art. 5 alin. (1) din același titlu hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești în procesele funciare în primă instanță sunt supuse numai recursului.

Față de actele și lucrările dosarului Curtea reține că litigiul cu care a fost investită inițial Judecătoria Ploiești are, fără putere de tăgadă caracterul unui litigiu apărut în urma aplicării legilor fondului funciar încadrându-se în sintagma „procese funciare”.

Astfel, pârâților persoane fizice din prezenta cauză le-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 31,50 ha teren în baza legii fondului funciar, iar la dispozițiile Legii nr. 18/1991 și cele ale legii nr. 1/2000 se face referire, fiind indicate ca temeiuri juridice care au fundamentat soluția de admitere a cererii prin hotărârea mai sus menționată.

Curtea nu poate avea în vedere susținerile intimaților persoane fizice din cuprinsul întâmpinării din fața instanței de recurs în sensul că nu ar fi vorba de un litigiu funciar întrucât, acțiunea, calificată drept „ obligație de a face” are ca bază legală dispozițiile art. 1073-1075 C.civ.

Este adevărat că textele legale arătate au fost invocate drept temei juridic al cererii de chemare în judecată, dar judecătorul nu este ținut de acesta având căderea și obligația de a da calificarea corectă a litigiul cu care a fost investit și a face încadrarea corespunzătoare în drept.

Pentru toate considerentele arătate Curtea a considerat că tribunalul, soluționând cauza drept apel a încălcat dispozițiile imperative cu privire la competența materială a instanței.

Așa fiind, Curtea a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu, a casat decizia și a trimis cauza spre competentă soluționare a recursului Tribunalului Prahova.

Sub aspectul motivului de ordine publică invocat de recurentă pe calea completării la motivele de recurs și care vizează de fapt excepția de nelegală compunere a completului Curtea reține că în situația în care se invocă în același timp mai multe excepții există o ordine de soluționare a acestora.

Ori, de vreme ce Curtea a soluționat excepția de necompetență materială și care primează ca ordine de soluționare urmează a nu se mai pronunța pe nelegala compunere a completului.

Aceste aspecte, cu privire la specializarea completului vor fi avute în vedere de instanța de recurs, respectiv tribunalul și față de calificarea litigiului de către Curtea de Apel Ploiești, ca fiind de fond funciar.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Litigiu având ca obiect sistarea operaţiunilor de predare primire a unui teren între Agenţia Domeniilor Statului şi comisiile de aplicare ale fondului funciar. Calificarea corectă a cauzei deduse judecăţii. Calea de atac