Citarea prin publicitate cu rea credinţă. Efecte
| Comentarii |
|
Citarea părţilor, în cazul proceselor de divorţ, se face potrivit reglementărilor generale cuprinse în art. 86 – 100 C.proc.civ. În ipoteza în care reclamantul afirmă că nu cunoaşte domiciliul pârâtului, instanţa sesizată va dispune citarea acestuia prin publicitate. În cazul în care pârâtul se înfăţişează şi dovedeşte că a fost citat prin publicitate cu rea credinţă, sancţiunea impusă de lege este aceea a anulării tuturor actelor de procedură ce au urmat acestei încuviinţări, reclamantul culpabil putând fi sancţionat chiar şi cu amendă şi condamnat la despăgubiri. În condiţiile actuale când libera circulaţie a persoanelor a căpătat o dimensiune europeană şi nu numai – instanţele se confruntă cu situaţii speciale în ceea ce priveşte încunoştinţarea părţilor din cauzele cu care sunt investite – aceasta având repercusiuni deosebite în procesele de divorţ. De altfel, dispoziţiile art. 6161C.proc.civ. cuprinde o normă derogatorie de la dreptul comun în ceea ce priveşte citarea părţilor în procesul de divorţ. În cazul neprezentării pârâtului citat prin afişare, instanţa are îndatorirea de a dispune cercetări pentru a verifica dacă pârâtul îşi are domiciliul la locul indicat de reclamant, cu atât mai mult în cazurile în care părţile au avut acelaşi domiciliu. Norma derogatorie îşi are temeiul în necesitatea încunoştinţării reale a pârâtului în ceea ce priveşte soluţionarea unei cauze ce are o importanţă covârşitoare pentru existenţa sa, mai ales că, pe lângă divorţul propriu-zis, instanţa se pronunţă şi asupra capetelor de cerere accesorii ce vizează copiii minori şi folosinţa locuinţei.
Secţia pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 235 din 25 octombrie 2007
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova reclamanta G.M.A. a chemat în judecată pe pârâtul G.F. solicitând desfacerea căsătoriei din vina pârâtului, încredințarea minorului F.C. născut în 2003 spre creștere și educare mamei reclamante, obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului în funcție de venitul minim pe economie.
Prin sentința civilă nr. 1494 din 6 iulie 2006 pronunțată de Judecătoria Craiova s-a admis acțiunea reclamantei, s-a dispus desfacerea căsătoriei din vina pârâtului și s-a încredințat minorul spre creștere și educare mamei reclamante.
împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, solicitând să se constate că apelul este declarat în termenul prevăzut de lege , întrucât comunicarea hotărârii nu s-a realizat în mod legal la domiciliul său, respectiv în comuna Moțăței, ci la adresa la care nu a locuit niciodată, fiind citat nelegal prin publicitate.
A solicitat să se constate că în raport de dispozițiile art. 607 C.proc.civ. competența de soluționare a cererii de divorț aparținea Judecătoriei Băilești în circumscripția căreia se află ultimul domiciliu comun.
Tribunalul Dolj prin decizia civilă 75 din 15 mai 2007 a admis excepția tardivității declarării apelului și a respins apelul ca atare.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Dolj a reținut că la data formulării cererii de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze, 13 aprilie 2006, pârâtul nu mai locuia la ultimul domiciliu și nu s-a dovedit că ar fi avut o locuință statornică în Italia, astfel că în mod legal prima instanță a făcut aplicarea art. 95 alin. (2) C.proc.civ. citându-l prin publicitate, măsură executată corect prin afișare la ușa instanței și într-un ziar de largă răspândire, atât a citației cât și a hotărârii.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul.
Curtea a constatat că recursul este fondat.
Citarea părților în cazul proceselor de divorț, se face potrivit reglementărilor generale cuprinse în art. 86 - 100 C.proc.civ.
în ipoteza în care reclamantul afirmă că nu cunoaște domiciliul pârâtului, instanța sesizată va dispune citarea acestuia prin publicitate.
în cazul în care pârâtul se înfățișează și dovedește că a fost citat prin publicitate cu rea credință, sancțiunea impusă de lege este aceea a anulării tuturor actelor de procedură ce au urmat acestei încuviințări, reclamantul culpabil putând fi sancționat chiar și cu amendă și condamnat la despăgubiri.
în condițiile actuale când libera circulație a persoanelor a căpătat o dimensiune europeană și nu numai - instanțele se confruntă cu situații speciale în ceea ce privește încunoștințarea părților din cauzele cu care sunt investite - aceasta având repercusiuni deosebite în procesele de divorț.
De altfel, dispozițiile art. 6161C.proc.civ. cuprind o normă derogatorie de la dreptul comun, în ceea ce privește citarea părților în procesul de divorț.
în cazul neprezentării pârâtului citat prin afișare, instanța are îndatorirea de a dispune cercetări pentru a verifica dacă pârâtul își are domiciliul la locul indicat de reclamant, cu atât mai mult în cazurile în care părțile au avut același domiciliu.
Norma derogatorie își are temeiul în necesitatea încunoștințării reale a pârâtului în ceea ce privește soluționarea unei cauze ce are o importanță covârșitoare pentru existența sa, mai ales că, pe lângă divorțul propriu-zis, instanța se pronunță și asupra capetelor de cerere accesorii ce vizează copiii minori și folosința locuinței.
De aceea, este imperios necesar ca procedura de citare să se bucure de o atenție deosebită din partea instanței mai ales că, în procesele de divorț de multe ori, conduita soțului reclamant este în defavoarea soțului pârât frizând de multe ori, limitele adevărului, legalității și ale bunei-credințe.
în lipsa unor demersuri reale ale instanței de judecată în sensul dispozițiilor art. 61611 C.proc.civ. procedura de citare a pârâtului este considerată viciată.
în speța dedusă judecății Curtea constată că la soluționarea pricinii la fond, instanța de judecată a dispus citarea prin publicitate încă de la primul termen de judecată, fără efectuarea vreunui demers în sensul aflării domiciliului pârâtului așa cum o îndatora art. 6161C.proc.civ.
Chiar după depunerea la dosar a deciziei penale nr. 262 din 11 martie 2005 a Tribunalului Dolj în care se precizează domiciliul pârâtului ca fiind în comuna Moțăței - Dolj, instanța nu a acționat prin nici un demers să afle domiciliul pârâtului.
Ulterior, în cuprinsul „anchetei sociale” întocmită de Primăria Craiova - Serviciul Autoritate Tutelară se menționează că domiciliul comun al soților a fost în comuna Moțăței jud. Dolj, iar după despărțirea în fapt a soților doar reclamanta împreună cu minorul s-a mutat la părinții ei în Craiova la adresa menționată în acțiune.
Nici la această dată instanța nu a procedat la efectuarea de verificări în ceea ce privește domiciliul pârâtului, deși la acel moment existau suficiente dovezi la dosar din care să rezulte necesitatea unor astfel de demersuri ale instanței de judecată.
în pofida celor arătate, instanța de fond a reținut cauza spre soluționare, comunicarea soluției realizându-se tot prin publicitate.
Adoptând același mod de abordare a normelor de procedură în materia citării părților, instanța de apel a admis excepția tardivității declarării apelului, cu toate că la dosarul de apel au fost produse de pârât probe în sensul dovedirii nelegalei sale citări prin publicitate.
Astfel, există la dosar o copie a unei acțiuni civile de divorț în care domiciliul pârâtului, precizat chiar de reclamantă este comuna Moțăței, sat Moțăței, jud. Dolj, adeverință eliberată de Consiliul Local Moțăței din care rezultă că soții au locuit împreună până în anul 2006 în acest domiciliu, copie de pe cartea de identitate a pârâtului care precizează același domiciliu.
La 17 aprilie 2007 instanța de apel a încuviințat proba testimonială cu câte un martor pentru dovedirea ultimului domiciliu comun al soților, aspect ce nu acoperea însă obligația instanței de a face verificări cu privire la domiciliul acestuia în timpul judecării cauzei la prima instanță cu atât mai mult cu cât la aceasta o îndatorau motivele de apel formulate de pârât.
Demersul era justificat eventual pentru stabilirea competenței teritoriale în soluționarea acțiunii de divorț, dar nu putea răspunde la criticile din pct. 1 și 2 din motivele de apel ale pârâtului, referitoare la nelegala sa citare, respectiv nelegala comunicare a hotărârii la o altă adresă decât cea reală.
Chiar și în aceste condiții, instanța de apel a acordat relevanță maximă unei singure declarații de martor - aceea a mamei reclamantei, declarație care, însă, nu se coroborează nici cu declarația martorului S.P.F. - nașul părților - și nici cu ansamblul restului dovezilor existente la dosar, subiectivitatea acesteia putând fi prezumată în aceste condiții.
Față de aceste considerente, Curtea constată că, în mod nelegal pârâtul a fost citat prin publicitate în condițiile în care la dosarul cauzei au existat date care să îndreptățească instanța de fond să dispună citarea acestuia și în comuna Moțăței sat Moțăței - Dolj și abia după o restituire a citației cu mențiunea „destinatar necunoscut” să procedeze la citarea prin publicitate.
în raport de citarea nelegală a pârâtului la instanța de fond și comunicarea hotărârii acestei instanțe prin publicitate a fost de asemenea nelegală pentru aceleași considerente, punându-l pe recurent în situația de a nu cunoaște nici faptul că s-a soluționat divorțul, excepția tardivității declarării apelului dovedindu-se a fi nefondată.
Curtea a constatat ca fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 312 pct. 5 teza I C.proc.civ. trimițând cauza spre rejudecare la tribunal.
| ← Modul de stabilire a taxei de timbru în calea de atac a... | Judecata. Înfăţişări şi dezbateri. Reclamant aflat în... → |
|---|
