Modul de stabilire a taxei de timbru în calea de atac a apelului, în situaţia în care apelul vizează în cadrul procesului de divorţ numai măsura încredinţării minorului spre creştere şi educare

Potrivit art. 7 din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, sunt supuse taxelor judiciare de timbru acţiunile si cereri referitoare la raporturile de familie în următoarele situaţii: cererile de divorţ şi cererea de încredinţare a copiilor minori, introduse separat de acţiunea de divorţ, precum şi în alte situaţii expres prevăzute de această dispoziţie legală. În consecinţă, din interpretarea per a contrario a dispoziţiei legale mai sus menţionate, rezultă că nu sunt supuse taxei judiciare de timbru cererile de încredinţare a minorilor atunci când sunt formulate în cadrul acţiunii de divorţ. Această concluzie se reţine şi în raport cu dispoziţiile art. 42 alin. (1) C.fam. care impun instanţei învestită cu soluţionarea divorţului să se pronunţe şi asupra încredinţării minorilor rezultaţi din căsătoria părţilor indiferent dacă s-a formulat o cerere în acest sens de părţi.

Secţia pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 222 din 17 octombrie 2007

Prin sentința civilă nr. 2010 din 11 aprilie 2007 pronunțată de Judecătoria Slatina s-a admis acțiunea formulată de reclamanta C.N.C. împotriva pârâtului C.M.C., s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între părți și încredințarea minorului C.V.Ș. spre creștere și educare, la tată.

împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, criticând hotărârea pentru greșita soluționare a cererii privind încredințarea minorului rezultat din căsătorie.

Prin decizia civilă nr. 193 din 25 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Olt s-a anulat ca netimbrat apelul.

Recursul declarat de apelanta reclamantă a fost admis ca fondat, pentru următoarele considerente:

După cum se remarcă din partea introductivă a cererii de apel, s-a solicitat schimbarea în partea sentinței criticate, în sensul admiterii cererii privind încredințarea minorului rezultat din căsătoria părților spre creștere și educare.

în aceste condiții în mod eronat instanța de apel a reținut că apelul este supus obligației de plată a taxei judiciare de timbru și a procedat la anularea acestuia ca netimbrat.

Potrivit art. 7 din Legea 146/1997 cu modificările și completările ulterioare, sunt supuse taxelor judiciare de timbru acțiunile și cereri referitoare la raporturile de familie în următoarele situații: cererile de divorț și cererea de încredințare a copiilor minori, introduse separat de acțiunea de divorț, precum și în alte situații expres prevăzute de această dispoziție legală.

în consecință, din interpretarea per a contrario a dispoziției legale mai sus menționate, rezultă că nu sunt supuse taxei judiciare de timbru cererile de încredințare a minorilor atunci când sunt formulate în cadrul acțiunii de divorț.

Această concluzie se reține și în raport cu dispozițiile art. 42 alin. (1) C.fam., care impun instanței învestită cu soluționarea divorțului să se pronunțe și asupra încredințării minorilor rezultați din căsătoria părților indiferent dacă s-a formulat o cerere în acest sens de părți.

Prin urmare, potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 cu modificările și completările ulterioare, nici calea de atac formulată în cadrul procesului de divorț prin care se pune în discuție încredințarea copiilor rezultați din căsătoria părților nu poate supusă obligației de achitare a taxei judiciare de timbru.

în speță, se reține că apelanta a criticat sentința primei instanțe exclusiv sub aspectul încredințării minorului rezultat din căsătoria părților precum și sub aspectul cheltuielilor de judecată, capăt de cerere care de asemenea nu este supus obligației de plată a taxei judiciare de timbru.

în consecință, deoarece în mod eronat instanța de apel a anulat apelul formulat în cauză ca netimbrat, neintrând în cercetarea fondului cauzei, în speță sunt incidente, dispozițiile art. 304 pct. 9 coroborat cu dispozițiile art. 312 alin. (3) și (5) C.proc.civ., urmând a se admite recursul declarat de reclamantă, casându-se decizia recurată, urmând a se trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, Tribunalul Olt.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Modul de stabilire a taxei de timbru în calea de atac a apelului, în situaţia în care apelul vizează în cadrul procesului de divorţ numai măsura încredinţării minorului spre creştere şi educare