Mărturie mincinoasă. Elemente constitutive. Jurisprudență Mărturie mincinoasă

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 666/R din data de 05.12.2013

C. pen., art. 260

Declarația dată în calitate de făptuitor anterior începerii urmăririi penale nu constituie o declarație de martor în sensul art. 260 C. pen. și nu poate angaja răspunderea penală a autorului pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

Prin sentința penală nr. 128/30.04.2013 Judecătoria Reghin a dispus următoarele:

În temeiul art.181 alin.1 Cod penal l-a condamnat pe inculpatul B. P. C. [fiul lui P. și V., născut la data de xxx în xxx, având CNP xxx, fără antecedente penale, studii 11 clase, necăsătorit, fără ocupație și fără loc de muncă] la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală.

În temeiul art.71, alin.2 Cod penal s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.

În temeiul art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 3 ani, calculat potrivit art. 82 alin. 1 C. pen.

În temeiul art.71 alin.5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii prevăzute de art.64 lit. a teza a 2-a și lit. b Cod penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

În temeiul art.359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art.260, alin.1 Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul D. H. D. [fiul lui D. și M., născut la data de xxx în xxx, având CNP xxx, fără antecedente penale, studii medii, fără ocupație și fără loc de muncă] la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

În temeiul art.71, alin.2 Cod penal s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.

În temeiul art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 3 ani, calculat potrivit art. 82 alin. 1 C. pen.

În baza art.260, alin.1 Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul T. M. B. [fiul lui A. și N., născut la data de xxx în xxx, având CNP xxx, necăsătorit, studii 10 clase, fără ocupație și fără loc de muncă, fără antecedente penale] la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

În temeiul art.71, alin.2 Cod penal s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.

În temeiul art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 3 ani, calculat potrivit art. 82 alin. 1 Cod penal.

În baza art.346 alin.1 Cod procedură penală, raportat la art.14, alin.5 Cod procedură penală, cu aplicarea art.998-999 cod civil din 1864, s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă S. L., domiciliat xxx și a fost obligat inculpatul B. P. C. la plata către partea civilă S. L. a sumei de 20.000 lei cu titlu de daune morale.

În baza art. 346 alin. 1, art. 14 alin. 3 lit. b Cod procedură penală raportat la art.998-999 Cod civil din 1864, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Tg. Mureș cu sediul în xxx și a fost obligat inculpatul B. P. C. la plata către partea civilă a sumei de 6.533,73 lei reprezentând daune materiale.

S-a făcut aplic.art. 191 alin. 1 Cod procedură penală.

Se rețin următoarele:

Prin rechizitoriul din data de 13 august 2012 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului B. P. C. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută și pedepsită de art.181, alin.1 Cod penal, a inculpatului D. H. D., pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută și pedepsită de art. 206 alin. 1 Cod penal și a inculpatului T. M. B., pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută și pedepsită de art. 206 alin. 1 Cod penal.

Prin procesul-verbal din data de 15.10.2012 încheiat în același dosar nr. 709/P/2011 s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul rechizitoriului din data de 13 august 2012 emis în dosarul 709/P/2011, în sensul reținerii la punctele 2 și 3 din rechizitoriu (privind trimiterea în judecată a inculpaților D. H. D. și T. M. B.) a faptului că infracțiunea de mărturie mincinoasă pentru care aceștia au fost trimiși în judecată este prevăzută de art.260, alin.1 Cod penal.

În actul de sesizare a instanței s-a reținut, în esență, că în data de 22.03.2011 în jurul orei 16.00 partea vătămată S. L. s-a deplasat împreună cu soția sa S. C. la domiciliul unui unchi de-al soției, unde acesta își serba ziua de naștere, împreună cu mai multe alte persoane din mun. Reghin și Tg. Mureș.

În seara aceleiași zile, în jurul orei 22.30, partea vătămată S. L., care era în stare de ebrietate, împreună cu soția sa și cu numiții C. V., S. T. și S. G., au plecat de la domiciliul persoanei sărbătorite - situat pe str. x - spre zona centrală a municipiului Reghin.

După ce grupul menționat mai sus a ieșit din locuință cu scopul de a se îndrepta spre centru, la un moment dat, S. L. s-a întors pentru a-și recupera un hard-disc pe care și-l uitase, împreună cu el rămânând și soția sa C., celelalte persoane din grup continuându-și deplasarea pe trotuarul din partea dreaptă a străzii, în sensul de mers spre P-ța Petru Maior .

În timp ce S. L. se îndrepta spre centru împreună cu soția sa, la un moment dat acesta a rămas mai în urmă, pentru a-și satisface unele necesități fiziologice, între cei doi existând o distanță de aproximativ 20-30 de metri.

În momentul în care S. L. a ajuns în dreptul sălii de jocuri administrată de S.C. B.G. S.R.L., situată în xxx, între acesta și un grup de 5 tineri, format din numiții B. P. C., D. H. D., T. M. B., M. R. D. și B. G. A. P. a intervenit un schimb de replici, iar partea vătămată, după ce a trecut la aproximativ 1 metru de grupul de tineri s-a oprit și li s-a adresat: "Uite cinci capete necunoscute";, urmat de un schimb de replici și cuvinte obscene, în principal între partea vătămată și învinuitul B. P. C. Pe fondul injuriilor reciproce, spre partea vătămată - care între timp trecuse de grupul de tineri, fiind la o distanță de aproximativ 20 de metri - a pornit în fugă învinuitul B. P. C. În momentul în care acesta din urmă l-a ajuns, i-a aplicat o lovitură cu piciorul în zona abdomenului, lovitură în urma căreia S. L. a căzut pe betonul trotuarului. Spre locul unde acesta a căzut s-au îndreptat și celelalte persoane din grupul de tineri, dar nici unul dintre aceștia nu l-a mai lovit pe numitul S. L., fugind cu toții spre cartierul Rodnei, în urma strigătelor alarmate ale soției părții vătămate, care i-a anunțat că a chemat poliția.

În urma loviturii primite și a contactului cu trotuarul, partea vătămată S. L. a suferit mai multe leziuni la nivelul capului. Din cuprinsul Raportului medico-legal de constatare a rezultat că a suferit un traumatism cranio - cerebral sever, fractură bază de craniu, etc., leziuni traumatice care s-au produs prin mecanismul de lovire directă cu corp dur contondent, urmat de cădere și lovire de suprafețe dure. Numărul de zile de îngrijire medicală necesar pentru vindecare este de 40-45 zile, număr menținut în urma reexaminării din data de 23.05.2012.

După aplicarea loviturii conform celor descrise mai sus, soția părții vătămate a fugit la locul unde acesta era prăbușit, constatând că era în stare de inconștiență și a anunțat organele de poliție prin S.U.N.A.U. 112, oprindu-l totodată și pe numitul S. I., care trecea cu mașina prin zonă și care l-a observat de asemenea pe numitul S. L. căzut la pământ și în stare de inconștiență.

În data de 23.03.2011, organele de poliție din cadrul Poliției Mun. Reghin au procedat la audierea în faza actelor premergătoare a tuturor celor implicați.

Cu ocazia declarației olografe date în calitate de martor în faza actelor premergătoare în data de 25.03.2011 și cu ocazia declarației de martor date pe formular tipizat în data de 14.02.2012, numitul D. H. D. a arătat că nu cunoștea nimic despre producerea incidentului în urma căruia a fost lovit numitul S. L., iar ulterior, după începerea urmăririi penale împotriva sa, acesta nu a mai dat nicio declarație în cauză. Cu ocazia declarației date în calitate de învinuit în data de 27.02.2012, numitul D. H. D. a revenit asupra celor declarate în calitate de martor și a arătat parțial împrejurările în care partea vătămată S. L. a fost lovită de învinuitul B. P. C., menționând că a asistat la desfășurarea evenimentelor, observându-le bine.

Învinuitul T.M. B., cu ocazia declarației olografe date în calitate de martor în data de 25.03.2012 a arătat, de asemenea, că nu cunoaște nimic despre împrejurările în care partea vătămată S. L. a fost lovit, în condițiile în care este evident, din probatoriul administrat, că acesta a fost de față la aplicarea loviturilor de către învinuitul B. P. C., lovituri în urma cărora partea vătămată a suferit leziuni puternice. Cu ocazia declarației date în calitate de învinuit, numitul T. M. B. a revenit asupra declarației date în calitate de martor în faza actelor premergătoare, arătând că l-a văzut pe învinuitul B. P. C. cum a plecat după partea vătămată S. L. și - la un moment dat - a văzut cum acesta era căzut la pământ peste partea vătămată, susținând în continuare că nu a văzut ca acesta să fie lovit de celălalt învinuit.

Situația de fapt reținută în rechizitoriu a fost întemeiată pe următoarele mijloace de probă: declarații învinuit B. P. C. (filele 46-48); declarații învinuit D. H. D. (filele 50,51); declarații învinuit T. M. B. (filele 55, 56); declarație parte vătămată S. L. (filele 25,26); declarații martor S. C. (filele 61-66); declarație martor B. G. A. P. (filele 67-69); declarație martor M. R. D. (filele 57-60); declarație martor C. V. ( fila 71 ); declarație martor S. T. (fila 72); declarație martor S. G. (fila 73); declarație martor S. I. (fila 75); proces verbal de cercetare la fața locului și planșă foto anexă (filele 14-20) și Raport medico-legal de constatare nr. 867/04.04.2011 și completare (filele 28 -39).

Analizând actele dosarului, prima instanță a reținut următoarele:

Din probele administrate în cauză a reținut faptul că în data de 22.03.2011 partea civilă S. L. s-a deplasat împreună cu soția sa S. C. la domiciliul unui unchi de-al soției, unde au sărbătorit o zi de naștere. În urma petrecerii, la ora 22:30, partea civilă fiind în stare de ebrietate, aceasta a plecat împreună cu soția sa spre casă, precum și împreună cu numiții C. V., S. T. și S. G. Deoarece partea civilă s-a întors din drum, soția acestuia a rămas cu el, iar celelalte persoane care îi însoțeau și-au continuat drumul spre P-ța Petru Maior.

În timp ce partea civilă se îndrepta spre centrul orașului Reghin împreună cu soția sa, la un moment dat partea civilă a rămas în urmă, astfel că soția acestuia s-a îndepărtat aproximativ 20-30 de metri.

Din probele administrate în cauză a reieșit faptul că la momentul la care partea vătămată S. L. a ajuns în dreptul sălii de jocuri administrată de S.C. B.G. S.R.L., situată în imobilul cu nr. x de pe str. xx, între acesta și un grup de 5 tineri, format din numiții B. P. C., D. H. D., T. M. B., M. R. D. și B. G.A. P. a intervenit un schimb de replici, antrenat de starea de ebrietate în care se afla partea vătămată și de atitudinea necorespunzătoare și intolerantă de care au dat dovadă cel puțin o parte dintre inculpați.

Astfel, din declarația părții vătămate, coroborată cu declarațiile martorei S. C., cu declarația martorului B. G. A. P. date în cursul urmăririi penale (f.97 d.u.p.), cu declarația martorului M. R. D. date în faza de urmărire penală (f.57-60 d.u.p.), precum și cu raportul medico-legal de constatare nr.867/04.04.2011 (f.32-34 d.u.p.)s-a reținut că după altercația verbală a părții vătămate cu inculpații, partea vătămată S. L. a plecat, îndepărtându-se aproximativ 10 metri de grupul de tine constituit din inculpați, partea vătămată fiind însă urmărită în fugă de inculpatul B. P. C., după ce acesta le-a spus celorlalți că vor vedea o lovitură "ca în filme";, ceea ce inculpatul B. a și făcut, inculpatul aplicându-i părții vătămate o lovitură cu piciorul în spate, lovitură care l-a determinat pe partea vătămată să cadă și să se lovească în zona capului. Această situație de fapt este confirmată de declarația părții vătămate, a soției acestuia, precum și de raportul medico-legal, din care rezultă că leziunile traumatice ale părții vătămate au fost cauzate prin lovire cu un corp contondent, urmată de cădere și lovire de suprafețe dure. De asemenea, martorul M. R. D. a declarat că inculpatul B. s-a deplasat în fugă după partea vătămată, după care a văzut că inculpatului i-a aplicat o lovitură cu piciorul în zona abdomenului, partea vătămată căzând pe spate în drum în apropierea trotuarului, lângă un stâlp.

Această declarație a fost confirmată parțial și de martorul B. G. A., care în declarația aflată la fila 67 dosar de urmărire penală a arătat că "P. (inculpatul B.) s-a enervat și a plecat în fugă după S. L.";, menționând însă în prima declarație că, aflându-se angajat în traversarea străzii, nu a putut observa dacă inculpatul l-a lovit pe partea vătămată. În declarația dată ulterior de martorul B. G. A. (f.97-99 d.u.p.), acesta a arătat că inculpatul B. avea o doză de bere în mână și l-a lovit pe partea vătămată cu aceasta în zona capului, iar partea vătămată a luat-o la fugă, însă apoi inculpatul a fugit și el după partea vătămată și la momentul în care l-a ajuns, l-a lovit cu piciorul în spate și partea vătămată a căzut la pământ. Martorul B. G. A. a arătat că atât el, cât și martorul M. R. și T. M. B. au observat întregul eveniment. În cursul cercetării judecătorești, martorul B. G. A. nu a putut fi audiat, astfel că instanța a avut în vedere declarațiile martorului date în faza de urmărire penală, declarații care se coroborează cu celelalte mijloace de probă enumerate anterior.

Instanța a reținut că, chiar dacă martorul M. R. D. și-a schimbat în fața instanței declarația dată în cursul urmăririi penale (arătând că inculpatul B. numai a fugit după partea vătămată, însă nu l-a lovit, ci doar s-a împiedicat de acesta și a căzut peste el), declarația dată în cursul urmăririi penale în data de 24.03.2011 de către acest martor se coroborează cu celelalte probe administrate, respectiv declarația martorului B. G. A., declarațiile părții vătămate și concluziile raportului medico-legal de constatare. De asemenea, instanța a reținut că ceilalți doi inculpați, D. H. D. și T. M. B., au confirmat parțial situația de fapt. Astfel, inculpatul D. H. D. a arătat că partea vătămată a fost urmărită în fugă de inculpatul B., arătând însă că partea vătămată a căzut înainte de a fi fost ajunsă de inculpatul B. (iar acest inculpat nu a văzut nici măcar faptul că inculpatul ar fi căzut peste partea vătămată, așa cum a declarat inculpatul T. și apoi martorul M. R. în declarația dată în fața instanței).

Instanța a înlăturat declarația testimonială dată în faza de judecată de către martorul M. R., având în vedere, pe de o parte, declarațiile contradictorii date de acesta, iar pe de altă parte, faptul că declarația dată în faza de judecată de către acest martor se contrazice cu celelalte probe administrate în cauză și având în vedere și faptul că martorul și-a schimbat declarația (probabil văzând și declarațiile inculpaților D. H. D. și T. M. B. și faptul că martorul B. G. A. nu a putut fi audiat, fiind plecat din țară și martorul presupunând probabil că prin schimbarea declarațiilor își va ajuta prietenii - cei trei inculpați). Astfel, martorul M. R., fiind audiat în faza de urmărire penală în data de 13.02.2012 (filele 59-60 d.u.p.), a declarat că a avut loc un schimb de cuvinte obscene între partea vătămată, aflată în stare de ebrietate și între inculpatul B., care după părerea martorului se afla în stare de ebrietate. Martorul a mai declarat că inculpatul a fugit după partea vătămată și l-a lovit cu piciorul, arătând însă că l-a lovit în partea dreaptă a abdomenului, iar în urma loviturii primite, partea vătămată a căzut pe trotuar, lângă un stâlp, după care martorul a auzit o voce de femeie care striga să-l lase în pace pe partea vătămată. În declarația dată în fața instanței, martorul M. R. a arătat că nu este adevărat ce a declarat în fața organelor de poliție și a mai arătat că partea vătămată a căzut, iar inculpatul Bota s-a împiedicat de acesta. Martorul M. R. a mai declarat că i s-a cerut de către organele de poliție să scrie declarațiile la dictare și fiind o fire emotivă, martorul a fost intimidat de către organele de poliție (menționând însă că nu a fost bătut). În concluzie, având în vedere declarațiile martorului date în cele două faze ale procesului penal, declarații care se contrazic și între ele și se contrazic și cu celelalte probe administrate în cauză și care au condus instanța la concluzia că inculpatul B. este vinovat de săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, instanța a înlăturat declarația martorului M. R., care apare ca fiind nesinceră.

În concluzie, instanța a reținut că situația de fapt este cea constată de instanță anterior, care conduce la concluzia că inculpatul B. P. C. a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată.

Din probele administrate în cauză, menționate anterior, a reținut că lovitura aplicată de inculpatul B. P. C. părții vătămate S. L. au avut ca și consecință provocarea unor leziuni în zona capului părții vătămate, prin căderea acesteia pe partea carosabilă, leziuni în urma cărora partea vătămată a avut nevoie de 40-45 zile de îngrijiri medicale.

S-a conchis că, fapta inculpatului B. P. C, care în data de 22.03.2011, în jurul orei 22:30, pe fondul unui conflict spontan, i-a aplicat părții vătămate S. L. o lovitură cu piciorul din săritură în zona capului părții vătămate, lovitură în urma căreia partea vătămată a căzut la pământ, având nevoie de 40-45 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală, faptă prevăzută și pedepsită deart.181, alin.1 Cod penal.

În ceea ce privește faptele de mărturie mincinoasă pentru care au fost trimiși în judecată inculpații D. H. D. și T. M. B., instanța a reținut că cei doi inculpați sunt vinovați de săvârșirea acestor infracțiuni.

Astfel, pentru a ajunge la această concluzie, instanța a avut în vedere faptul că cei doi inculpați au fost audiați în calitate de martori în cauză, calitate în care aceștia au dat declarații contradictorii, prin care au încercat să împiedice aflarea adevărului.

S-a reținut că cei doi inculpați au fost de față la desfășurarea evenimentelor din seara zilei de 22.03.2011 și în declarațiile inițiale nu au spus ceea ce știau în legătură cu fapta săvârșită de inculpatul B. P. C., iar în declarațiile date ulterior inculpații au făcut afirmații mincinoase în legătură cu modul de desfășurare a evenimentelor din seara respectivă. Din declarațiile date de aceștia în cursul urmăririi penale, s-a reținut că cei doi inculpați au fost întrebați în calitatea lor de martori asupra împrejurărilor în care partea vătămată S. L. a suferit leziunile în urma cărora a avut nevoie de îngrijiri medicale, având în vedere faptul că cei doi inculpați au fost de față la desfășurarea evenimentelor, conform declarației celorlalte părți în cauză și conform declarației martorului B. G. A.

Astfel, în ceea ce-l privește pe inculpatul D. H. D. (zis "L.";), s-a reținut că în data de 25.03.2011 acesta a fost audiat în fața organelor de poliție (f.50 d.u.p.), declarând că după ce a ieșit din sala de jocuri nu a trecut pe lângă el și ceilalți prieteni ai săi nicio persoană, iar el a plecat imediat, astfel că nu cunoaște despre vreun scandal petrecut în fața localului la data respectivă. În data de 14.02.2012, inculpatul a fost audiat de către organele de poliție în calitate de martor (f.51 d.u.p.), declarând din nou că după ce a ieșit din sala de jocuri s-a salutat cu prietenii săi și a plecat spre casă, la fel ca și ceilalți, iar în timpul cât au stat în fața sălii de jocuri prin dreptul acesteia nu a trecut nicio persoană, iar inculpatul nu a văzut ca "P."; - inculpatul B. - să agreseze vreo persoană, menționând că nu mai are nimic de declarat în legătură că aceasta (rezultă astfel că inculpatul a fost întrebat asupra agresiunii inculpatului B. împotriva părții vătămate S. L.).

Ulterior, în data de 27.02.2012, inculpatul D. H. D., fiind audiat în calitate de martor, în dosarul nr.709/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin (filele 80-82 d.u.p.), în legătură cu situația de fapt cu privire la care a dat declarație în data de 14.02.2012 în fața organele de poliție, a retractat cele susținute în fața organelor de poliție. Inculpatul a precizat că partea vătămată S. L. a trecut prin fața sălii de jocuri în seara zilei de 22.03.2011, însă martorul a arătat că nu a observat ca inculpatul B. sau vreo altă persoană să-l lovească pe partea vătămată. Martorul a mai arătat că partea vătămată a fost urmărit în fugă de inculpatul B. pe o distanță de 50 de metri, însă partea vătămată a căzut înainte de a fi fost ajuns de inculpatul B. Martorul a mai declarat că nu a văzut ca inculpatul să-l fi lovit sau să fi căzut peste partea vătămată (declarație care se contrazice cu toate celelalte mijloace de probă enumerate anterior - declarația părții vătămate, declarația martorului B. G. A., declarațiile martorului M. R., declarația martorului T. M. B., declarația martorei S. C. și concluziile raportului medico-legal de constatare), martorul declarând că inculpatul B. a rămas tot timpul în picioare lângă partea vătămată, după care a părăsit împreună cu ceilalți prieteni ai săi locul incidentului, în fugă, în urma strigătelor soției părții vătămate.

Prima instanță a constatat, în urma probatoriului administrat, că inculpatul B. P. C. a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată, respectiv cea de vătămare corporală a părții vătămate S. L., faptă prevăzută de art.181, alin.1 Cod penal.

S-a reținut, în concluzie, având în vedere faptul că inculpatul D. H. D. a făcut afirmații mincinoase (dând declarații esențial contradictorii în calitate de martor audiat în cursul urmăririi penale declanșate împotriva inculpatului B. P. C.) și în același timp a ascuns împrejurări esențiale în legătură cu fapta inculpatului B. (asupra cărora a fost întrebat, după cum rezultă din declarații), declarând că inculpatul Bota nu l-a agresat pe partea vătămată și deși a fugit după acesta, a rămas în picioare lângă el, încercând astfel să împiedice aflarea adevărului în ceea ce privește fapta săvârșită de inculpatul B., că inculpatul D. H. D. a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă.

S-a conchis că, fapta inculpatului D. H. D. care, fiind audiat în calitate de martor după începerea urmăririi penale, în data de 14.02.2012 și în data de 27.02.2012 nu a spus tot ceea ce știa și a făcut afirmații mincinoase în legătură cu împrejurările în care partea vătămată S. L. a fost lovită de inculpatul B. P. C., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă, faptă prevăzută și pedepsită de art.260, alin.1 Cod penal.

În ceea ce-l privește pe inculpatul T. M. B (zis "Ș";), instanța a reținut că în data de 25.03.2011 acesta a fost audiat în fața organelor de poliție (f.55 d.u.p.), declarând că după ce a ieșit din sala de jocuri nu a trecut pe lângă el și ceilalți prieteni ai săi nicio persoană, iar el a plecat imediat. În data de 11.07.2012, inculpatul a fost audiat de către organele de poliție în calitate de martor (f.100-101 d.u.p.) în dosarul nr.709/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, retractând cele susținute în fața organelor de poliție. Inculpatul a arătat că partea vătămată S. L. a trecut prin fața sălii de jocuri în seara zilei de 22.03.2011, însă martorul a arătat că, deoarece a stat de vorbă cu ceilalți prieteni ai săi nu a observat ce s-a întâmplat cu partea vătămată, însă la momentul la care s-a uitat spre aceasta l-a văzut pe inculpatul Bota căzut peste partea vătămată (declarație care se contrazice cu toate celelalte mijloace de probă enumerate anterior - declarația părții vătămate, declarația martorului B. G. A., declarația martorului D. H. D., declarațiile martorului M. R., declarația martorei S. C și concluziile raportului medico-legal de constatare.

S-a conchis că, inculpatul T. M. B. a făcut afirmații mincinoase (dând declarații esențial contradictorii în calitate de martor audiat în cursul urmăririi penale declanșate împotriva inculpatului B. P. C.) și în același timp a ascuns împrejurări esențiale în legătură cu fapta inculpatului B. (asupra cărora a fost întrebat, după cum rezultă din declarații), declarând că inculpatul B. nu l-a agresat pe partea vătămată și nu a văzut ce s-a întâmplat cu partea vătămată, ci numai faptul că inculpatul B. era căzut peste partea vătămată (declarație care se contrazice cu declarația martorului B. G. A., care a declarat că toate persoanele aflate de față au văzut ce s-a întâmplat). Astfel, inculpatul T. M. B. a încercat, prin declarațiile date în cursul urmăririi penale, să împiedice aflarea adevărului în ceea ce privește fapta săvârșită de inculpatul B., astfel că inculpatul T. M. B. a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă.

S-a reținut că, fapta inculpatului T. M. B. care, fiind audiat în calitate de martor după începerea urmăririi penale, în data de 25.03.2011, iar în data de 11.07.2012 nu a spus tot ceea ce știa și a făcut afirmații mincinoase în legătură cu împrejurările în care partea vătămată S. L. a fost lovită de inculpatul B. P. C., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă, faptă prevăzută și pedepsită de art.260, alin.1 Cod penal.

Apreciind asupra vinovăției inculpaților prima instanță a dispus conform celor arătate mai sus.

În ceea ce privește acțiunea civilă formulată de către partea vătămată S. L., instanța a admis-o în parte. Astfel, instanța a reținut că S. L. s-a constituit parte civilă în procesul penal în cursul urmăririi penale, solicitând obligarea inculpatului B. P. C. la plata sumei de 200.000 lei, din care suma de 10.00 lei reprezintă daune materiale, iar suma de 90.000 lei reprezintă daune morale pentru suferința provocată prin fapta inculpatului.

Instanța, văzând probele administrate în cauză, din care a rezultat că partea civilă, în urma faptei săvârșite de inculpatul B. P. C. a suferit leziuni pentru vindecarea cărora a avut nevoie de 40-45 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, partea civilă fiind spitalizată, fiind apoi necesar ca aceasta să folosească un cărucior pentru aproximativ două săptămâni și având și în prezent dureri în zona capului (conform declarației martorei S. C.), s-a constatat că fapta săvârșită de inculpatul B. i-a produs părții civile o serie de suferințe de ordin nu numai fizic, ci și moral, partea civilă fiind nevoită să întrerupă activitățile obișnuite și să participe împreună cu soția acestuia la cercetarea penală pentru identificarea făptuitorului.

Astfel, în ceea ce privește suma solicitată de partea civilă, de 200.000 lei, prima instanță a apreciat că aceasta este mult prea mare în raport cu fapta inculpatului B. și nu este întemeiată cererea de a se tinde la îmbogățirea părții civile, având în vedere și faptul că, potrivit precizărilor făcute de I.M.L. Tg. Mureș - f.39 d.u.p. - gravitatea leziunilor traumatice a fost favorizată și de consumul excesiv de alcool de către partea civilă. În consecință, instanța a apreciat că, față de suferințele provocate părții civile prin fapta inculpatului B. P. C., suma de 20.000 lei, care să compenseze suferințele provocate părții civile prin fapta inculpatului, este suficientă și îndestulătoare, astfel că a obligat inculpatul numai la plata acestei sume. În ceea ce privește suma de 10.000 lei solicitată de partea civilă cu titlu de daune materiale, instanța a constatat că aceasta nu a fost dovedită de către partea civilă, cu atât mai mult cu cât cheltuielile legate de spitalizarea acestuia au fost suportate de către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Tg. Mureș, care a solicitat admiterea acțiunii sale civile și obligarea inculpatului la plata sumei de 6.533,73 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru partea vătămată S. L.

În consecință, în baza prevederilor art.346 alin.1 Cod procedură penală, raportat la art.14, alin.5 Cod procedură penală, cu aplicarea art.998-999 Cod civil din 1864, instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă S. L. și a obligat inculpatul B. P. C. la plata către partea civilă S. L. a sumei de 20.000 lei cu titlu de daune morale.

În ceea ce privește acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Tg. Mureș, instanța a constatat că aceasta este admisibilă, partea civilă făcând dovada pretențiilor sale conform înscrisurilor aflate la filele 42-45 dosar urmărire penală, iar instanța a constatat că inculpatul B. P. C. se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală împotriva părții vătămate S. L., pentru care au fost efectuate cheltuielile se spitalizare menționate anterior.

Împotriva acestei sentințe au declarat, în termen legal, recurs inculpații B. P. C., T. M. B. și părțile civile S. L. și Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș.

Inculpatul B. P. C. a solicitat achitarea sa, în baza art.10 lit.c Cod procedură penală, susținând că fapta nu a fost săvârșită de el neexistând probe care să dovedească vinovăția acestuia. În subsidiar, a solicitat achitarea sa, în baza art.10 lit.d Cod procedură penală susținând că doar martorul B. G. A. ar fi declarat că l-a văzut lovind victima, toate celelalte probe fiindu-i favorabile.

Inculpatul T. M. B. a solicitat achitat sa, în baza art.10 lit.d Cod procedură penală susținând că nu a avut calitatea de martor în acest dosar.

Partea civilă S. L. și-a retras, în fața instanței de recurs, calea de atac formulată.

Partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Mureș a solicitat obligarea inculpatului B. P. C. și la plata de dobânzi legale aferente prejudiciului cauzat, întrucât acestea au fost solicitate prin acțiunea civilă inițială și se cuvin a fi acordate în temeiul dispozițiilor Codului de procedură civilă și a Codului de procedură fiscală.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și în integralitatea sa, instanța de control judiciar reține următoarele:

În ceea ce privește infracțiunea săvârșită de recurentul B. P. C. arătăm următoarele:

Starea de fapt, astfel cum a fost reținută și dovedită, este corectă. Din coroborarea probelor administrate în cauză, rezultă că inculpatul B. P. C., în data de 22.03.2011, în jurul orelor 22:30, pe fondul unui conflict spontan, i-a aplicat părții vătămate S. L. o lovitură cu piciorul din săritură, în zona spatelui, lovitură în urma căreia partea vătămată a căzut la pământ, suferind leziuni la cap, care au necesitat pentru vindecare 40-50 zile de îngrijiri medicale. Din declarațiile părții vătămate și ale martorilor S. C., B. G. A. și M. R., rezultă că, după altercația verbală dintre partea vătămată pe de o parte și inculpatul B. P. C. și însoțitorii săi, pe de altă parte, partea vătămată s-a îndepărtat de grupul de tineri, aproximativ 10 m, iar inculpatul, lăudându-se că vor vedea o lovitură "ca în filme"; a fugit către partea vătămată și i-a aplicat o lovitură cu piciorul în zona spatelui, lovitură care l-a doborât la pământ, lovindu-se la cap. M. B. G. A. a declarat că acțiunea inculpatului B. P. C. a fost văzută și de numiții M. R. și T. M. B..

De asemenea, martorul H. D. și inculpatul T. M. B au conformat parțial starea de fapt arătând că singurul care a fugit după partea vătămată a fost inculpatul B. P. C..

Prima instanță a motivat în mod clar și elocvent de ce a înlăturat declarațiile contradictorii drept pentru are nu vom mai reveni asupra acestora. Ca atare, susținerile inculpatului recurent B. P. C., că acuza adusă împotriva sa nu se bazează decât pe o declarație de martor, nu pot fi primite vinovăția acestuia fiind dovedită pe deplin.

La aceste probe se adaugă și raportul medico.legal din care rezultă că partea vătămată a suferit leziuni atât la nivelul capului datorate căderii și contactului dur cu solul, cât și în zona spatelui, locul unde a fost aplicată lovitura cu piciorul și care i-a provocat căderea.

Încadrarea juridică dată faptei comise considerăm că este corectă și nu a fost contestată de niciuna din părți.,

Individualizarea pedepsei aplicată inculpatului B. P. C. considerăm că s-a făcut cu respectarea criteriilor prev.de art.72 Cod penal, privind gradul de pericol social al faptei comise, împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, dar și de persoana inculpatului care nu are antecedente penale, fiind la primul conflict cu legea penală și nu a recunoscut comiterea faptei.

Ca atare, considerăm că pedeapsa aplicată inculpatului B. P. C. a fost dozată corect, iar modalitatea de executare aleasă de prima instanță corespunde exigențelor instituite de instituția suspendării condiționate a executării pedepsei.

În ceea ce privește recursul inculpatului T. M. B. reținem următoarele:

Infracțiunea de mărturie mincinoasă constă în fapta martorului care într-o cauză penală, civilă, disciplinară, sau în orice cauză în care se ascultă martori, face afirmații mincinoase sau nu spune tot ce știe privitor la împrejurările esențiale asupra cărora a fost întrebat.

Pentru a exista infracțiunea de mărturie mincinoasă potrivit celor arătate mai sus se impunea să fi îndeplinit condiția esențială, respectiv aceea să fi avut calitatea de martor, într-o cauză, penală, civilă, disciplinară, sau în orice cauză în care se ascultă martori.

Ori, în ceea ce privește infracțiunea de vătămare corporală ce a constituit dosarul nr.709/P/2011, al Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin, în care se susține că inculpatul T. M. B. a dat declarația de mărturie mincinoasă care se află la fila 55, reținem că, aceasta este declarația lui de făptuitor, deoarece, a fost dată după ce a fost acuzat că el l-ar fi lovit pe numitul S. L., în noaptea precedentă. Aceasta nicidecum nu poate fi asimilată cu o declarație de martor, existând un impediment legal pentru care nu putea avea atât calitatea de făptuitor cât și calitatea de martor. Impedimentul care îl împiedica pe recurentul Turceniuc să fie considerat cu dublă calitate și anume, atât în calitate de autor - făptuitor a infracțiunii de vătămare corporală, cât și în calitatea de martor este unul de natură legală și anume cel prevăzut de art. 85 Cod procedură penală. Potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală secțiunea III declarațiile martorilor la art. 85, sub titlul jurământul martorului se arată că:

"Înainte de a fi ascultat, martorul depune următorul jurământ: "Jur că voi spune adevărul și că nu voi ascunde nimic din ceea ce știu. Așa să-mi ajute Dumnezeu!"

In timpul depunerii jurământului, martorul ține mâna pe cruce sau pe biblie. Referirea la divinitate din formula jurământului se schimbă potrivit credinței religioase a martorului.

Martorului de altă religie decât cea creștină nu îi sunt aplicabile prevederile alin. 2. Martorul fără confesiune va depune următorul jurământ: "Jur pe onoare și conștiință că voi spune adevărul și că nu voi ascunde nimic din ceea ce știu".

Martorii care din motive de conștiință sau confesiune nu depun jurământul vor rosti în fața instanței următoarea formulă: "Mă oblig că voi spune adevărul și că nu voi ascunde nimic din ceea ce știu".

Situațiile la care se referă alin. 3, 4 și 5 se rețin de organul judiciar pe baza afirmațiilor făcute de martor.

După depunerea jurământului sau după rostirea formulei prevăzute în alin. 5, se va pune în vedere martorului că, dacă nu va spune adevărul, săvârșește infracțiunea de mărturie mincinoasă.

Despre toate acestea se face mențiune în declarația scrisă.

Minorul care nu a împlinit 14 ani nu depune jurământ; i se atrage însă atenția să spună adevărul.";

Așadar până când înscrisul de la fila 55, dosar urmărire penală, nu cuprinde în conținutul său nici o mențiune cu privire la depunerea jurământului, cu privire la faptul că i-a fost pus în vedere să spună adevărul și că dacă nu spune adevărul săvârșește infracțiunea de mărturie mincinoasă, acest înscris nu poate fi considerat declarație de martor.

Ori, dacă acest înscris nu este o declarație de martor și nici nu poate fi declarație de martor pentru că legea însăși stabilește ce mențiuni trebuie să cuprindă în conținutul său orice declarație de martor, atunci ne aflăm în situația în care fapta pentru care a fost condamnat inculpatul T., la un an de închisoare, nu îndeplinește condițiile art.260 alin.1 Cod penal.

Menționăm că la 11.07.2012 T. M. B. a fost audiat în calitate de inculpat, calitate în care a arătat ceea ce cunoștea cu privire la fapta comisă de inculpatul B. P. C.

La aceeași dată de 07.11.2012, lui T. i s-a adus la cunoștință că s-a început urmărirea penală împotriva sa, pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev.de art.260 alin.1 Cod penal.

Oricum, la data de 25.03.2011, recurentul T. M. B. nu a fost audiat în calitate de martor, nefiindu-i comunicată calitatea în care a fost audiat și nefiind îndeplinite condițiile audierii în calitate de martor, considerăm, că prima instanță în mod nelegal a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

În ceea ce privește recursul părții civile S. L. acesta a declarat în fața instanței de recurs că își retrage calea de atac formulată, fiind astfel îndeplinite disp.art.3854 Cod procedură penală rap.la art.369 Cod procedură penală.

Cu privire la recursul părții civile Spitalul Clinic Județean de Urgență Tg.Mureș considerăm că în mod eronat prima instanță nu a acordat și dobânzi la despăgubirile acordate acestei părți civile, deoarece prima instanță nu a făcut deloc vorbire despre ele nemotivându-se în niciun fel neacordarea acestora. Apreciem că aceste dobânzi se cuvin părții civile recurente, deoarece, au fost solicitate odată cu formularea acțiunii civile, iar temeiul de drept, invocat, corespunde exigențelor legale (art.146 Cod procedură penală, art.262 și art313 din Legea nr.95/2006, art.21 și urm.din Cod procedură fiscală și art.119 și 120 din Cod procedură fiscală).

Date fiind cele reținute mai sus instanță de control judiciar va dispune următoarele:

În baza art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală va respinge, recursul, inculpatului B. P. C., ca nefondat.

În baza art.385/15 pct.2 lit.d Cod procedură penală va admite recursurile inculpatului T. M. B. și al părții civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, va casa parțial hotărârea atacată și în rejudecare:

În baza art.11 pct.2 lit. a și art.10 lit. d Cod procedură penală îl vom achita pe inculpatul T. M. B. de sub acuza comiterii infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art.260 alin.1 Cod penal.

Vom înlătura dispoziția privind obligarea acestui inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Menține celelalte dispoziții din hotărârea atacată și care nu sunt contrare prezentei.

Îl vom obliga pe inculpatul B. P. C. la plata, către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, a dobânzilor legale aferente sumei de 6.533,73 lei până la data plății efective a acestora.

Vom lua act de renunțarea la judecată a recursului promovat de partea civilă S. L. împotriva sentinței penale atacate.

În baza art.193 alin.6 Cod procedură penală vom respinge cererea apărătorului inculpatului T. M. B. de acordare a cheltuielilor de judecată.

← Partajarea bunurilor comune ale soţilor în timpul căsătoriei		Limitele sesizării instanţei. Condamnare pentru o infracţiune... →

Mărturie mincinoasă. Elemente constitutive. Jurisprudență Mărturie mincinoasă

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Mărturie mincinoasă. Elemente constitutive. Jurisprudență Mărturie mincinoasă