Măsura emiterii ordinului de protecţie trebuie luată de instanţă doar pentru înlăturarea unei stări de pericol evidente la care este supusă persoana care solicită protecţie
| Comentarii |
|
Tribunalul MARAMUREŞ-Secția I Civilă Decizie nr. 4/A din data de 07.01.2016
Prin sentința civilă nr. 1301/2015 din 17.09.2015, pronunțată de Judecătoria Vișeu de Sus în dosarul nr. 1584/336/2015 s-a admis în parte cererea formulata de reclamanta T. M., în contradictoriu cu pârâtul T. V. și în consecință: pârâtul a fost obligat pe să păstreze o distanță de minim 50 m fată de reclamantă, de reședința acesteia și de locul de muncă al reclamantei, respectiv magazinul "Profi"; din Borșa, cu excepția situațiilor în care părțile trebuie să fie prezente la instanța de judecată. S-a interzis pârâtului să ia contact cu reclamanta, inclusiv telefonic, prin corespondență sau orice alt mod.
A fost stabilită provizoriu locuința minorilor T. T. G. V. născut la 31.03.2002 și T. F.A. născut la 19.02.2005 la reședința mamei lor T. M. din Borșa str. D., pe durata orD.lui de protecție sau până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești de către instanța de tutelă sesizată cu procesul de divorț al părților. Aceste masuri au fost luate pe o perioadă de 4 luni începând cu data emiterii ordinlui.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că părțile au fost căsătorite, iar din căsătoria lor au rezultat copiii minori.
Pe rolul instanței s-a aflat dosarul 796/336/2015 în care ambii soți au formulat cereri de divorț și care, după parcurgerea procedurii prealabile administrative, a avut fixat primul termen la 15.10.2015.
Prin sentința civilă nr. 737/12.05.2015 a Judecătoriei Vișeu de Sus modificată în parte prin decizia civilă 298/A/26.06.2015 a Tribunalului Maramureș (sub aspectul distanței minime) a fost emis un ordin de protecție împotriva pârâtului pe o durată de 4 luni, acesta având obligația de a păstra o distanță de minim 50 m față de reclamantă și copii, interzicându-i-se orice contact cu reclamanta și stabilindu-se provizoriu locuința minorilor la reclamantă, respectiv la reședința ei.
Prin cererea înregistrată sub nr. 1374/336/2015 reclamanta a solicitat, pe cale de ordonanță președințială, restituirea bunurilor de uz personal ale sale și copiilor, de natură îmbrăcăminte, încălțăminte și rechizite școlare. În același dosar pârâtul a formulat cerere reconvențională solicitând stabilirea provizorie a locuinței copiilor la el, întemeiată pe dispozițiile art. 919 Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă 1273/15.09.2015 a fost admisă, în parte, cererea reclamantei și s-a dispus transpunerea cererii reconvenționale având ca obiect măsuri provizorii pe parcursul procesului de divorț completului sesizat cu judecarea pe fond cu dosarul 796/336/2015. În acest context, excepțiile de litispendență, conexitate și conflict de competență pozitiv (complete specializate) sunt neîntemeiate.
În ceea ce privește inadmisibilitatea și prematuritatea cererii reclamantei de a se emite un nou ordin de protecție raportat la data înregistrării ei (10.09.2015) și data expirării duratei măsurilor de protecție (12.09.2015), respectiv înainte cu 2 zile de expirare, instanța a reținut că dispozițiile art. 33 din Legea 217/2003 au trebuit interpretate corelat cu dispozițiile art. 33 Cod procedură civilă. Astfel, chiar dacă interesul legitim de a promova cererea nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat. Mai mult, la data judecării cererii (la 6 zile după înregistrare) el a devenit actual întrucât durata măsurilor de protecția a expirat.
Pe fond, instanța a reținut că starea de pericol, așa cum este reglementată de art. 23 din Legea 217/2003, subzistă pentru reclamantă. Starea tensionată a fost recunoscută de pârât și este amplificată de derularea procesului de divorț și custodia copiilor.
Violențele fizice suferite de reclamantă, care au determinat părăsirea domiciliului conjugal în prezența organelor de poliție și atitudinea ulterioară a pârâtului care o suspectează de o relație cu alt bărbat și care nu a restituit bunurile de uz personal au îndreptățit-o să se teamă pentru siguranța ei.
Este întemeiată susținerea pârâtului că plângerile penale formulate de reclamantă privind nerespectarea măsurilor impuse prin ordinului de protecție nu constituie prin ele însele dovezi că ar fi săvârșit infracțiunea întrucât urmează o cercetare penală. Sub aspect civil însă, ele au susținut cererea reclamantei de a fi protejată și în continuare.
Cât privește pe minori, probele nu au atestat aceeași stare de pericol pentru a fi puși sub protecție. Mai mult, instanța de tutelă (completul de minori și familie) urma să hotărască asupra custodiei lor și locuinței în dosarul de divorț, precum și provizoriu prin ordonanța președințială.
Sub acest aspect, cât și al prezenței părților la divorț conform art. 920 Cod procedură civilă, apărările pârâtului au fost întemeiate. Acestuia nu i s-a putut interzice accesul la instanță și justiție în judecarea cererii sale, iar măsura stabilirii locuinței minorilor în mod provizoriu trebuie să poată fi analizată și de instanța de tutelă.
S-a admis astfel în parte cererea reclamantei, iar cererea reconvențională formulată de pârât a fost respinsă ca nefondată. Așa cum a rezultat din motivarea și recunoașterea în fața instanței, pârâtul solicită emiterea ordinului de protecție față de reclamantă doar pentru ";egalitate în fața legii";, fiind întemeiată pe o suspiciune că aceasta ar instiga alte persoane să atenteze la siguranța sa.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul T. V., solicitând admiterea apelului, anularea/schimbarea sentinței apelate și respingerea cererii formulate de reclamantă pentru emiterea unui nou ordin de protecție și admiterea cererii reconvenționale și emiterea unui ordin de protecție față de intimata T. M..
În motivarea apelului s-a învederat Tribunalului că, raportat la prevederile art. 33 din Legea nr. 217/2003, reclamanta nu a respectat dispoziția imperativă impusă de legiuitor, iar în temeiul art. 245 și următoarele Cod procedură civilă, invocă excepția inadmisibilității. După cum s-a putut constata din norma legală imperativă și data înregistrării cererii intimatei pentru emiterea unui nou ordin de protecție, respectiv data de 10.09.2015, a fost formulată mult anterior datei de expirare. A atestat intimata în solicitarea pentru emiterea unui nou ordin de protecție "amenințări cu violențe după expirarea vechiului ordin";, ceea ce denotă starea acesteia de a-l provoca, amenința, tortura psihic și de a încerca prin toate mijloacele să obțină probe și a solicita emiterea de noi ordine de protecție. Intimata este o persoană foarte provocatoare, drept dovadă stând și împrejurarea că i-a luat din casă toate actele de stare civilă, ca apelantul să nu poată să-și exercite dreptul constituțional de a solicita divorțul.
Argumentele sentinței privitoare la acțiunea de divorț, custodia copiilor și că au venit organele de poliție, nu îndeplinesc exigențele prevăzute de art. 33 și 23 din Legea nr. 217/2003, deoarece ori ce soț poate solicita divorțul, custodia sau legături personale cu minorii. Împrejurarea că în luna mai 2015 au venit organele de poliție a fost avută în vedere la emiterea orsdinului de protecție anterior și apelantul nu poate fi judecat delictual de două ori pentru același delict civil sau cvasidelict.
Apelantul a mai susținut că nu poate fi avut în vedere nici faptul că intimatei i-a fost admisă în parte o cerere de ordonanță președințială, neîndeplinind condițiile prevăzute de art. 33 și 23 din Legea nr. 217/2003. După ce Tribunalul Maramureș a soluționat definitiv dosarul nr. 728/336/2015, intimata a venit la locuința apelantului prima dată la sfârșitul lunii iunie 2015, apelantul i-a solicitat să plece; a doua oară, pe la sfârșitul lunii iulie 2015, și-a luat ceva haine și a plecat, iar a treia oară, pe la începutul lunii august 2015, însoțită de mama ei, numita V.I. spunându-i să-și acorde o nouă altă șansă, dar apelantul le-a solicitat să plece. Apelul vizează distanța cât și termenul pentru care a fost emis acest ordin.
Intimata nu a depus întâmpinare.
În apel nu au fost administrate alte probe.
Analizând sentința apelată, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea introductivă înregistrată pe rolul Judecătoriei Vișeu de Sus în data de 10.09.2015 reclamanta T. M. a solicitat emiterea ordinului de protecție, invocând, între altele "amenințări cu violențe după expirarea vechiului ordin";. Se observă că prin sentința civilă nr. 737/2015 din 12.05.2015, pronunțată de Judecătoria Vișeu de Sus în dosarul nr. 728/336/2015 s-a dispus emiterea orD.lui de protecție, măsurile fiind luate pe o perioadă de 4 luni, așadar până în data de 12.09.2015.
Instanța trebuie așadar să analizeze de principiu conduita pârâtului, posterioară datei de 12.09.2015, dar raportat la prevederile art. 33 Cod procedură civilă, excepția de prematuritate nu poate fi primită. Incidentele petrecute anterior între părți și care au justificat emiterea ordinului de protecție pot fi valorificate ca elemente în aprecierea legitimității unei eventuale stări de temere.
Potrivit prevederilor art. 23 din Legea nr. 217/2003, republicată, persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre măsurile, obligații sau interdicții, prevăzute de lege.
Potrivit art. 3 alin.1 din același act normativ, violența în familie reprezintă orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate, iar potrivit alin.2 al aceluiași articol constituie, de asemenea, violență în familie împiedicarea femeii de a-și exercita drepturile și libertățile fundamentale.
Analizând dispozițiile Legii nr. 217/2003, Tribunalul reține că emiterea unui ordin de protecție se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) se constată comiterea unui act de violență, care conform art. 4 din Legea nr. 217/2003, poate fi: verbală, adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, amenințări, cuvinte și expresii degradante sau umilitoare"; (lit. a); psihologică, impunerea voinței sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune și de suferință psihică în orice mod și prin orice mijloace, violență demonstrativă asupra obiectelor și animalelor, prin amenințări verbale, afișare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieții personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, precum și alte acțiuni cu efect similar (art. 4 lit. b); fizică, sexuală, economică, socială sau spirituală.
b) actul de violență este de natură să pună în pericol viața, integritatea sau libertatea victimei;
c) actul este unul de violență în familie, în sensul că este comis de un membru de familie al victimei, în accepțiunea extinsă stabilită prin prevederile art. 5 din Legea nr. 217/2003.
d) emiterea ordinului de protecție să vizeze înlăturarea stării de pericol în care se află persoana ce solicită aceasta.
Astfel, așa cum rezultă din prevederile articolului 23 din legea anterior evocată, măsura emiterii ordinului de protecție trebuie luată de instanță doar pentru înlăturarea unei stări de pericol evidente la care este supusă persoana care solicită protecție. Instituția ordinului de protecție are o natură exhaustivă de drepturi, negăsindu-și aplicabilitatea decât în condițiile dovedirii necesității măsurii solicitate și trebuie aplicată restrictiv, exclusiv pentru înlăturarea unei stări de iminent și real pericol.
Reclamanta a invocat că pârâtul a amenințat-o că o va omorî, dar susținerile sale nu au fost dovedite. În apel intimata nu a formulat cereri în probațiune. Simplul fapt că la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus este înregistrat dosarul nr. 927/P/2015 constituit ca urmare a unei plângeri formulate de T. M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 32 din Legea nr. 217/2003 nu dovedește că pârâtul - apelant reprezintă un pericol actual pentru fosta sa soție. Starea de pericol în cazul cererii de emitere a ordinului de protecție nu poate fi percepută exclusiv subiectiv, ci trebuie să poată fi evaluată pe baza unor elemente de fapt.
Între părți a existat o stare tensionată, generată de desfășurarea procesului de divorț și a celui din dosar nr. 1374/336/2015, dar refuzul pârâtului de a restitui reclamantei bunurile de uz personal nu acreditează ideea stării de pericol actuale. Procesul de divorț s-a finalizat prin pronunțarea sentinței civile nr. 1508/15.10.2015 în dosar nr. 796/336/2015 al Judecătoriei Vișeu de Sus, părțile declarându-se de acord cu desfacerea căsătoriei și soluționând pe această cale finalmente amiabilă diferendul dedus judecații.
Din adresa nr. 466181/14.09.2015 emisă de Poliția Orașului Borșa a rezultat că de la data emiterii sentinței, organele de poliție nu au mai desfășurat intervenții la solicitarea reclamantei T. M.. Nu au fost înregistrate sesizări nici la Serviciul Public de Asistență Socială din cadrul Primăriei Borșa.
Prevederile art. 33 din Legea nr. 217/2003 stabilesc că "la expirarea duratei măsurilor de protecție, persoana protejată poate solicita un nou ordin de protecție, dacă există indicii că, în lipsa măsurilor de protecție, viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea i-ar fi puse în pericol";. Or în speță aspectele invocate de reclamantă nu reprezintă "indicii"; în sensul legii.
În ce privește cererea reconvențională formulată de pârâtul - apelant T. V., soluția primei instanțe este corectă, argumentele invocate în sprijinul cererii neconturând vreo stare de pericol pentru titularul ei, acesta detaliind de altfel contextul vizitelor pe care i le-a făcut fosta soție, nesoldate cu acte de violență.
Presupunerile apelantului în sensul că reclamanta l-ar determina pe numitul T. T. să exercite acte de agresiune față de pârât și bunurile acestuia au rămas la stadiul de simple speculații, iar celelalte elemente învederate nu au fost dovedite.
Raportat la aceste aspecte, în temeiul prevederilor art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă apelul a fost admis, cu consecința schimbării în parte a sentinței apelate, în sensul respingerii cererii reclamantei.
| ← șantaj. luare de mită. provocarea acuzatului de organele... | Este nelegală impunerea obţinerii acordului autentic al... → |
|---|
