Ca atare, în mod greşit a reţinut prima instanţă autoritatea de lucru judecat nefiind îndeplinită condiţia triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză prevăzută de art. 431 al. 1 cod procedură civilă
Comentarii |
|
Tribunalul MARAMUREŞ-Secția I civilă Decizie nr. 27/A din data de 21.01.2016
S-a constatat că prin sentința civilă nr. 1371 din 03 martie 2015 pronunțată de Judecătoria Baia Mare s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul T. I. în contradictoriu cu pârâtul M. T. , admițându-se excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtul M. T..
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin cererea formulată reclamantul T. I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M. T., constatarea nulității absolute a contractului de prestări servicii încheiat între părți la data de 07.01.2007, repunerea părților în situația anterioară, în sensul restituirii avansului de 1.500 lei achitat și a exonerării reclamantului de la plata diferenței de 5.500 lei, învederând că la data de 07.01.2007 a încheiat cu pârâtul un contract de prestări servicii, având ca obiect efectuarea de către pârât a unei expertize contabile pentru suma de 7.000 lei. Acest act juridic este lovit de nulitate absolută întrucât pârâtul a ignorat o normă imperativă de ordine publică prevăzută de art. 11 alin. (3) din O.G. nr. 65/1994, normă care îi interzicea desfășurarea de activități de expertiză contabilă concomitent cu desfășurarea de activități comerciale.
Analizând înscrisurile de la dosar, prima instanță a reținut că prin decizia civilă nr. 722/R, Tribunalul Maramureș a respins ca nefondat recursul declarat de numitul T. I. în contra sentinței civile nr. 1145 din 28.02.2008 pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 5861/182/2007. S-a reținut că Sentința civilă nr. 1145 din 28.02.2008 este temeinică și legală, cu următoarele considerente "Analizând contractul de prestări servicii se constată că obiectul acestuia a fost efectuarea unei expertize în dosarul penal instrumentat de Poliția Maramureș, conform legislației în vigoare, cel mai târziu în data de 15.02.2007. Era stipulat în mod expres de părți respectarea legislației în vigoare, ori aceasta era cea prevăzută de Codul de procedură penală în conformitate cu care trebuia efectuată expertiza. Nu s-a invocat culpa contractuală, expertul M. fiind ținut de dispozițiile legii penale și de faptul că efectua expertiza împreună cu un alt expert numit de organul de urmărire penală. Expertiza s-a întocmit cu respectarea art. 122 din Codul de procedură civilă.
În contract era stipulată clauza de achitare a sumei complete în termen de 24 de ore de la depunerea expertizei.
Împrejurarea invocată de recurentul-reclamant că intimatul-pârât nu avea calitatea de expert la data semnării contractului nu a fost probată, urmând a fi înlăturată";.
Astfel că, prin sentința civilă mai sus amintită, rămasă irevocabilă, s-a admis acțiunea lui M. T., pârât în prezenta cauză, reclamantul T. I. fiind obligat la plata sumei de 5.500 lei diferență onorariu expertiză, cu penalități de 1% pe zi de întârziere, de la data de 24 august 2007 și daune morale de 1.000 lei.
Prin cererea de revizuire formulată de reclamant, s-a solicitat schimbarea deciziei atacate în scopul admiterii cererii reconvenționale formulată de reclamantul T. I..
Prin Decizia civilă nr. 315/R pronunțată în dosarul nr. 9520/100/2012, Tribunalul Maramureș a respins cererea de revizuire, constatându-se că înscrisurile depuse la dosar nu îndeplinesc condițiile arătate la art. 322 pct. 5 din Codul de procedură civilă. În continuare reclamantul a formulat cerere de rezoluțiune contract în dosarul în dosarul nr. 3300/182/2011 al Judecătoriei Baia Mare. Prin Sentința civilă nr. 4878 din 16.05.2012 s-a respins acțiunea formulată, iar în urma recursului s-a trimis dosarul în rejudecare.
Prin sentința civilă nr. 10807 pronunțată în dosarul nr. 3300/182/2011, s-a respins acțiunea reclamantului ca prescrisă, reținându-se că actul juridic a fost încheiat la data de 10.01.2007, iar cererea prezentă a fost înregistrată la data de 10.01.2014, termenul de prescripție de 3 ani fiind depășit.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul T. I. solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Baia Mare, în subsidiar, judecarea pe fond a cauzei, in sensul admiterii acțiunii, cu consecința constatării nulității absolute a contractului de prestări servicii încheiat la data de 07.01.2007 și repunerii părților în situația anterioară, respectiv restituirea avansului de 1500 lei achitat și exonerarea subsemnatului de la plata diferenței de 5500 lei.
În motivarea apelului apelantul a învederat că prin acțiunea formulată a solicitat a se constata nulitatea contractului încheiat cu pârâtul raportat la mai multe motive, dar în principal având în vedere împrejurarea că pârâtul a încălcat o normă imperativă, de ordine publică, prevăzută de art. 11 alin. (3) din OG nr. 65/1994, normă care îi interzicea acestuia să desfășoare activități de expertiză contabilă concomitent cu desfășurarea de activități comerciale.
Prin sentința atacată, prima instanță nu a făcut altceva decât un rezumat al litigiilor purtate de-a lungul timpului între cele două părți, fără a se referi în vreun fel la prezenta acțiune, pentru ca în dispozitiv să arate că "Respinge acțiunea civilă ( ... ). Admite excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtul M. T.".
Cu toate că arată în primă fază că respinge acțiunea, apreciem că aceasta nu este soluția dată raportat la fondul litigiului, întrucât în cuprinsul considerentelor nu se discută deloc despre fondul problemei, acesta fiind soluția dispusă ca urmare a admiterii excepției autorității de lucru judecat.
Admiterea acestei excepții s-a făcut în mod total eronat, soluția nefiind corectă. În cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 431 C.proc.civ.: "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, in temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. "
Este îndeplinită doar condiția identității de părți, dar nu aceeași este situația cu privire la celelalte două condiții, această cerere nu are aceeași cauză și nici același obiect cu celelalte litigii dintre părți.
Așadar, acțiunea introdusă de M. T. în dosarul nr. 5861/182/2007 al Judecătoriei Baia Mare fost întemeiată pe răspunderea contractuală a apelantului, aspect ce reiese din temeiul de drept al cererii de chemare în judecată și din notele de ședințe ale apelantului (fila 76 din același dosar). Dosarul nr. 9520/100/2012 reprezintă, într-adevăr, o cerere de revizuire a hotărârii pronunțate în dosar nr. 5861/182/2007, având, așadar, același obiect și aceeași cauză cu acel dosar.
În dosarul nr. 3300/182/2011 al Judecătoriei Baia Mare, obiectul îl reprezintă cererea de rezoluțiune a contractului de prestări servicii, ce implică, în definitiv, desființarea cu efecte retroactive a acestuia, cauza fiind executarea neconformă a contractului. Deși inițial această acțiune a fost respinsă pe fond, în rejudecare nu s-a mai discutat fondul cauzei, acțiunea fiind soluționată pe excepția prescripției, care s-a admis.
De asemenea, între cele două instituții, răspunderea civilă contractuală ori rezoluțiunea contractului, pe de o parte și acțiunea în nulitatea absolută, pe de altă parte, diferă condițiile ce trebuie îndeplinite.
Pentru toate aceste motive, nu sunt îndeplinite condițiile autorității de lucru judecat și se impunea respingerea acestei excepții.
In temeiul art. 480 alin. (3) teza II, "în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului (. ") instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, in cazul în care părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel. "
Așadar, în mod greșit instanța a admis excepție și nu a pronunțat o soluție raportat la fondul cauzei, motiv pentru care se impune anularea acestei hotărâri și trimiterea spre rejudecare a cauzei, pentru ca părțile să nu fie lipsite de dublul grad de jurisdicție.
In subsidiar, în situația respingerii cererii principale, apelantul a solicitat rejudecarea cauzei pe fond, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, având în vedere că potrivit art. 11 alin. (3) din O.G. nr. 65/1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați (așa cum era în vigoare la data încheierii contractului), articol introdus prin Legea nr. l 86/1999 privind aprobarea O.G. nr. 89/1998 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 65/1994, "Experții contabili (...) nu pot să își exercite atribuțiile conferite de această calitate pe durata în care desfășoară orice activitate salarizată în afara Corpului Experților Contabili și a Contabililor Autorizați sau activitate comercială,cu excepția activităților didactice, literare, publicistice în domeniu și cea de parlamentar, consilier local sau județean pe durata mandatului. Prevederile acestui alineat au aplicabilitate începând cu exercițiul financiar al anului 2000. ".
Așadar, în perioada în care desfășurau activități comerciale, experții contabili, inclusiv pârâtul M. T., erau incompatibili să desfășoare și activități specifice calității de expert, respectiv activități din profesii libere. Prin contractul încheiat cu subsemnatul, M. T. s-a angajat să desfășoare tocmai o activitate specifică profesiei de expert: aceea de a efectua o expertiză contabilă.
Insă, în cursul anului 2007 pârâtul M. T. a desfășurat activități comerciale, așa cum reiese din declarațiile acestuia către Administrația Finanțelor Publice, prin completarea în acest sens a formularului D200. Rezultă astfel că, cel puțin în anul 2007, pârâtul M. T. era incompatibil să desfășoare activități de expert contabil.
Procedând în acest mod, pârâtul a ignorat o normă imperativă, de ordine publică, prevăzută de art. 11 alin. (3) din OG nr. 65/1994, normă care îi interzicea desfășurarea de activități de expertiză contabilă concomitent cu desfășurarea de activități comerciale, fapt ce atrage nulitatea absolută a contractului încheiat cu apelantul.
Intimatul s-a opus admiterii apelului.
Apelul este fondat.Reclamantul apelant T. I. a investit prima instanță cu o acțiune în constatarea nulității absolute a contractului de prestări servicii încheiat între părți la data de 07.01.2007, repunerea părților în situația anterioară, în sensul restituirii avansului de 1.500 lei achitat și a exonerării reclamantului de la plata diferenței de 5.500 lei, motivele de nulitate absolută invocate fiind: încălcarea normei imperative, de ordine publică, prevăzute de art. 11 alin. (3) din OG nr. 65/1994, normă care îi interzicea pârâtului M. T. desfășurarea de activități de expertiză contabilă concomitent cu desfășurarea de activități comerciale, ce se circumscrie, în opinia apelantului reclamant, fraudei la lege; eroarea asupra calității persoanei, reclamantul învederând că a încheiat contractul de prestări servicii, cu caracter intuitu personae, tocmai în considerarea calității pârâtului de expert contabil autorizat, însă acestuia îi era interzisă efectuarea de expertize de specialitate și, implicit, încheierea de contracte în acest sens, deoarece desfășura, în acea perioadă, activități comerciale; în situația în care pârâtul i-ar fi adus la cunoștință exercitarea de către acesta și de activități comerciale și interdicția prevăzută de legea specială, reclamantul apelant susține că nu și-ar fi dat consimțământul la încheierea contractului; cauza ilicită și imorală, ca element esențial al contractului. Fiind vorba despre un contract de prestări servicii, cauza pentru care apelantul a contractat este aceea de a i se efectua un raport de expertiză, iar cauza pentru care prestatorul (pârâtul) a contractat este obținerea de foloase materiale, respectiv prețul stabilit. Întrucât conform prevederilor din O.G. nr. 65/1994, pârâtului îi era interzisă exercitarea activităților specifice calității de expert contabil, dorința pârâtului de a obține foloase materiale suplimentarea tocmai prin încălcarea normelor prohibitive, nu poate constitui decât o cauză ilicită, sancționată cu nulitatea absolută a contractului.
Prima instanță a respins această cerere ca și consecință a admiterii excepției autorității de lucru judecat, analizată în raport de decizia civilă nr. 722/R/11.06.2008 a Tribunalului Maramureș prin care s-a respins recursul declarat de T. I. împotriva sentinței civile nr. 1145 din 28.02.2008 pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 5861/182/2007 și, probabil, în raport de sentința civilă nr.10807 pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 3300/182/2011.
În ce privește decizia civilă nr.722/R/11.06.2008 a Tribunalului Maramureș, instanța reține că în dosarul nr. 5861/182/2007 în care aceasta a fost pronunțată, instanța de judecată a fost investită a soluționa cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. T. împotriva pârâtului T. I., având ca obiect executarea contractului de prestări servicii din 10 ianuarie 2007 încheiat între părți, în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 5.500 lei diferență onorar expertiză, cu penalități de 1 % pe zi de întârziere de la data promovării acțiunii și daune morale în sumă de 1.000 lei, precum și cererea reconvențională formulată de pârâtul T. prin care a solicitat, în baza art. 942 Cod civil, art. 943, art. 969, art. 970 Cod civil, art. 1069 Cod civil, art. 1073, 1075 Cod civil, obligarea reclamantului - pârât reconvențional la plata sumei totale de 8.820 lei reprezentând : 7280 lei penalități de 1 % pe zi din valoarea contractului pentru 104 zile întârziere și 1.000 lei daune morale contractuale și obligarea reclamantului să restituie pârâtului de urgență și integral, documentele preluate în 11 ianuarie 2007, conform procesului - verbal de P.re - primire cu daune moratorii de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere începând cu data pronunțării sentinței.
Ca atare, ambele cereri deduse judecății în dosarul nr. 5861/182/2007 au avut ca obiect executarea obligațiilor asumate de părți în contractul de prestări servicii din 10 ianuarie 2007, fiecare parte contractantă reclamând neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a acestora.
În prezentul dosar, după cum s-a mai arătat, s-a invocat nulitatea absolută a contractului de prestări servicii din 10 ianuarie 2007 încheiat între părți, atât cauza, cât și obiectul cererilor fiind diferite.
Ca atare, în mod greșit a reținut prima instanță autoritatea de lucru judecat în raport de decizia civilă nr.722/R/11.06.2008 a Tribunalului Maramureș prin care s-a respins ca nefondat recursul împotriva sentinței civile nr. 1145 din 28.02.2008 pronunțate de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 5861/182/2007, nefiind îndeplinită condiția triplei identități de părți, obiect și cauză prevăzută de art. 431 al. 1 Cod procedură civilă.
Faptul că în etapa procesuală a recursului exercitat în dosarul nr. 5861/182/2007, recurentul-reclamant T. I. a invocat că intimatul-pârât M. T. nu avea calitatea de expert la data semnării contractului, iar instanța de recurs a menționat în considerentele deciziei că această împrejurare nu a fost probată, înlăturând-o, nu conduce nicidecum la reținerea excepției autorității de lucru judecat care aduce o limitare a exercițiului dreptului la acțiune, lipsindu-l de componenta sa referitoare la dreptul de a obține condamnarea pârâtului.
De asemenea, greșit s-a admis excepția autorității de lucru judecat și în raport de sentința civilă nr. 10807 pronunțată în dosarul nr. 3300/182/2011, prin care s-a respins ca prescrisă cererea reclamantului (aici apelant) T. I. de rezoluțiune a contractului de prestări servicii din 10 ianuarie 2007, a cărui nulitate absolută se invocă în prezentul dosar, cauza celor două acțiuni fiind, în mod evident, diferită.
← Evacuare pe calea executării silite. Jurisprudență... | Dreptul patrimonial exclusiv al organismelor de televiziune de a... → |
---|