Modificare acte constitutive, neregularitatea convocarii adunarii generale si a adoptarii hotararii de modificare a actului constitutiv
Comentarii |
|
Judecătoria INEU Hotărâre nr. - din data de 22.10.2014
ROMANIA
JUDECĂTORIA INEU, JUDEȚUL ARAD OPERATOR 2826
DOSAR NR. ….
Î N C H E I E R E C I V I L Ă NR. …./2014
Ședința în Camera de Consiliu din 22 octombrie 2014
Instanța constituită din:
Președinte: ….
Grefier….
S-a lua în examinare cererea formulată de petenta Asociația Urbarială C. D., pentru modificare act constitutiv.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul petentei, avocat J. M. cu împuternicire nr.837/7.07.20014 (fila 7).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul petentei Asociația Urbarială C. D., avocat J.M. depune la dosar actul constitutiv al Asociației Urbariale ,,C. D., atestat prin încheierea nr.57 din 25 septembrie 2014 la Cabinet Avocat J. M..
Reprezentantul petentei Asociația Urbarială C. D., avocat J. M. arată că nu mai are alte probe de propus..
Instanța, în temeiul art. 258 alin.1 din Noul Cod proc.civ. încuviințează părții proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării prezentei cauze, fiind necesară pentru a se analiza susținerile părții și constatând că nu mai sunt alte probe de administrat, acordă cuvântul pentru dezbaterea cauzei în fond.
Reprezentantul petentei Asociația Urbarială C. D., avocat J. M.solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10 iulie 2014, petenta Asociația Urbarială C. D. cu sediul social în …. prin avocat J. M., a solicitat modificarea actelor constitutive conform proceselor verbale încheiate de Adunarea Generală, Hotărâre nr.1 din 29.04.2014 și a actului adițional atestat la Cabinet de Avocat J. M. sub nr.39 din 07.07.2014, solicitând a se dispune înscrierea cuvenitelor modificări în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa Judecătoriei Ineu, precum și eliberarea certificatului de înscriere ce are ca obiect modificările consemnate prin încheiere în ziua rămânerii definitive a încheierii de admitere.
În fapt, a arătat că, asociații fondatori, nominalizați atât în actul constitutiv, cât și în statutul Asociației Urbarială C. D., în baza Hotărârii nr.1 din 29.04.2014, raportat la procesele verbale încheiate în Adunarea Generală au decis cooptarea de noi asociați, desemnarea și nominalizarea Comitetului Director.
În drept, a invocat prevederile OUG nr.26/2000.
În probațiune s-au depus următoarele înscrisuri: Hotărârea nr.1 din 29.04.2014 ( fila 34), act adițional la actul constitutiv și statutul Asociației Urbariale C. D. atestat sub nr.39/07.07.2014 ( fila 5-6),împuternicire avocațială nr.837/7.07.2014 ( fila 7 ), copii cărți identitate ( filele 9-10), declarație T. M. I. ( fila 11 ). C.id T. M.I. ( fila 12 ), certificat de cazier fiscal ( fila 13 ), declarație B.O. ( fila 14 ), C.id. B. O. ( fila 15 ), certificat de cazier fiscal ( fila 16 ), declarație P.O. ( fila 17 ),C.id P. O.( fila 18 ), certificat de cazier fiscal ( 19), declarație P. G. ( fila 20), C.id. P. G. ( fila 21 ), certificat de cazier fiscal ( fila 22), declarație M. S. L. ( fila 23 ), C.id. M. S. L. ( fila 24), certificat de cazier fiscal ( fila 25 ), proces verbal ( fila 26-36), certificat de înregistrare fiscală ( fila 37), act constitutiv al Asociației Urbariale C. ( fila 38-44), statutul Asociației Urbariale C. ( fila 45-54), Statutul asociației Urbariale C.( fila 55-62), cerere amânare ( fila 71), convocator ( fila 74), tabel cu membrii Asociației Urbariale C. ( fila 75-82), actul constitutiv al Asociației Urbariale C. D. ( fila 85-87), statutul asociației.
Cererea este legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 100 lei potrivit chitanței seria C 1 nr.5076/07.07.2014 ( fila 8 ), în temeiul art. 12 lit.c din OUG nr.80/2013.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, petenta a solicitat modificarea actelor constitutive conform proceselor verbale încheiate de Adunarea Generală, Hotărâre nr.1 din 29.04.2014 și a actului adițional atestat la Cabinet de Avocat J. M. sub nr.39 din 07.07.2014.
La termenul din data de 18.07.2014, instanța a dispus citarea petentei cu mențiunea de a depune dovada convocării Adunării Generale, lista de prezență, dovada că Adunarea Generală a fost constituită conform prevederilor din statut, potrivit art.11 par. 2, art.14 par.1 din Statutul asociației, Actul constitutiv și Statutul rescrise conform modificărilor solicitate. În vederea depunerii înscrisurilor menționate, la solicitarea petentei, instanța a acordat termene de judecată pentru data 21.08.2014, 25.09.2014 și 22.10.2014.
În drept, conform art. 10 alin.2 din O.G. nr.26/2000:
,,În cazul în care neregularitățile nu au fost înlăturate sau, deși legal citat, reprezentantul asociației lipsește în mod nejustificat, judecătorul va respinge cererea de înscriere prin încheiere motivată";.
Astfel cum rezultă din prevederile art.11 par. 2, art.14 par.1 din Statutul asociației autentificat sub nr.141/10.04.2000 la BNP M. D.A.S. din Ineu (filele 15-16 din dosarul nr.474/2000 al Judecătoriei Ineu, atașat) convocarea adunării generale se aduce la cunoștință membrilor cu 20 de zile înainte de ziua hotărâtă și se face prin afișare la sediul asociației sau la sediul consiliului local comunal, orășenesc sau municipal pentru cei ce își au domiciliul în alte localități decât localitatea în care asociația își are sediul. În convocare se va menționa data, ora și locul adunării precum și ordine de zi. Despre îndeplinirea procedurii de afișare se întocmește proces-verbal. Adunarea generală se consideră valabil constituită numai după îndeplinirea formalităților privind convocarea și numai dacă numărulmembrilor prezenți însumează dreptul de proprietate asupra cotei de cel puțin ½ parte din pădurea comună. Dacă numărul de membri mai sus arătat nu se întrunește, adunarea se amână pentru 8 zile, fără altă convocare și va putea să lucreze valabil cu numărul de membri prezenți. Hotărârile în toate aceste adunări se iau cu majoritatea de drepturi ale membrilor prezenți.
Având în vedere înscrisurile depuse de petentă, instanța constată că, pentru Adunarea Generală din data de 29.04.2014 s-a depus Procesul-verbal de ședință (filele 26-27), listă din data de 15.03.2014 cu privire la persoanele care au fost convocate pentru Adunarea generală din data de 29.04.2014 (filele 75-82), pentru Adunarea Generală din data de 22.09.2013 s-a depus Proces-verbal (filele 28-36) fără a se depune însă toate înscrisurile care se impunea a fi întocmite potrivit Statului asociației în vederea convocării adunării generale și fără a fi depusă liste cu persoanele care s-au prezentat la adunările generale.
În consecință, în raport cu materialul probator administrat, instanța nu poate reține că Adunarea Generală a fost constituită potrivit prevederilor din Statutul asociației.
Pentru aceste considerente, întrucât nu au fost înlăturate neregularitățile, astfel cum s-a comunicat în scris, în temeiul art.33 alin.1, art. 10 alin.2 din O.G. nr.26/2000, instanța va respinge cererea pentru modificarea actului constitutiv ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E,
Respinge cererea formulată de petenta ASOCIAȚIA URBARIALĂ C. D. cu sediul în …., pentru modificarea actelor constitutive, ca nefondată.
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare.
În caz de exercitare a căii de atac cererea se va depune la Judecătoria Ineu.
Pronunțată în ședința publică din 22 octombrie 2014.
Președinte, Grefier
← Contraventii, oug 28/1999, aplicarea "ope legis" a sanctiunii... | Instituirea de măsuri asiguratorii de către organele fiscale... → |
---|