Instituirea de măsuri asiguratorii de către organele fiscale reprezintă o facultate, iar nu o obligaţie
| Comentarii |
|
Judecătoria SATU MARE Sentinţă civilă nr. 411/30.01.2015, definitivă prin respingerea apelului din data de 30.01.2015
Instituirea de măsuri asiguratorii de către organele fiscale reprezintă o facultate, iar nu o obligație
Dispozițiile art. 129 alin. 2 din Codul de procedură fiscală consacră posibilitatea luării de măsuri asigurătorii împotriva debitorului, iar nu obligația pentru organele fiscale în a lua obligatoriu o astfel de măsură, dispunerea măsurilor asigurătorii operând doar în situații bine fundamentate, menționate în actul prin care se dispun și indubitabil dovedite sau dovedibile, luarea unor astfel de măsuri fiind condiționată de identificarea de către organul de control a unor elemente și indicii obiective de natură să pericliteze sau să îngreuneze colectarea creanțelor.
Judecătoria Satu Mare, Secția civilă, Sentința civilă nr. 411/30.01.2015, definitivă prin respingerea apelului prin Decizia civilă nr. 439/15.09.2015 pronunțată de Tribunalul Satu Mare
Instanța a reținut că, în fapt, consecința unei inspecții parțiale, desfășurate la societatea contestatoare în perioada 16.06.2014 - 27.06.2014, în vederea instituirii de măsuri asigurătorii, intimatul-creditor, a întocmit Procesul verbal nr. 67/28.07.2014, estimându-se în sarcina contestatorului debite suplimentare în sumă totală de 472.460 lei și concluzionându-se în sensul necesității dispunerii de măsuri asigurătorii, prin Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr.145758/30.07.2014 și puse în aplicare conform Procesului verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile nr.145927/30.07.2014.
Incidente cauzei pendinte sunt dispozițiile art. 172 alin. 1 din O.G. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală, care dispun: ,, persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuza sa îndeplinească un act de executare în condițiile legii. ".
Dispozițiile art. 129 alin. 2 Cod proc. fiscală consacră posibilitatea luării de măsuri asigurătorii împotriva debitorului: "când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea", iar prevederile art. 129 alin. 5 Cod. proc. fiscală prevede că: "decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată", reglementări, explicitate și nuanțate prin Ordinul 2605 din 21.10.2010 pentru aprobarea procedurii de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii, modificat și completat prin Ordinul 1296/21.05.2014.
Legiuitorul nu a impus obligatoriu o astfel de măsură, dispunerea măsurilor asigurătorii nu operează ca o fatalitate ca urmare a oricărui fel de inspecție fiscală, ci doar în situații bine fundamentate, menționate și indubitabil dovedite sau dovedibile, condiționând luarea unor astfel de măsuri de existența unor indicii temeinice prin care să poată fi dovedită o stare de pericol.
Potrivit dispozițiilor Ordinul nr.1296/21.05.2014, pentru aprobarea procedurii de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii, rezidă că: "Organul de control...poate dispune măsuri asigurătorii ori de câte ori sunt indicii că există pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea" (art. 2 punctul 2.1); "Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii se întocmește de către organul de control, când s-a constatat existența unor elemente care pot duce la periclitarea sau îngreunarea colectării creanțelor ce au fost sau urmează să fie stabilite" (art. 3 punctul 3.2); "în situația în care organul de executare în desfășurarea atribuțiilor sale, pe baza documentării realizate și/sau a informațiilor obținute constată că există indicii suficiente privind posibilitatea risipiri sau ascunderii patrimoniului debitorului va proceda la dispunerea și ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii" (art. 5 punctul 2.1).. etc.
Ori, analizând necesitatea luării unor măsuri asigurătorii împotriva societății contestatoare, Certificatului de atestare fiscală nr.223520 din 04.12.2014(filele 37-39 din dosar), atestă că contestatoarea S.C. E. S.R.L., are plătite la zi toate obligațiile bugetare, ca atare, nesustrăgându-se de la plata acestora.
Actele administrativ fiscale atacate nu pot fi legale, nefiind motivate în fapt și implicit netemeinice în condițiile în care nu există posibilitatea analizării: care sunt elementele obiective, în măsură să justifice luarea măsurilor asigurătorii. Prevederile legale susțin expres necesitatea motivării măsurilor asigurătorii luate și implicit obligația organului fiscal care le dispune, de a proceda ca atare, prin identificarea de elemente obiective dovedite sau dovedibile, în măsură să susțină, în ceea ce ne privește, o situație de pericol și implicit reaua credință a contestatoarei.
Prin Ordinul 1296/21.05.2014 se prevede posibilitatea luării de măsuri asigurătorii și nu obligativitatea, așa cum interpretează intimatul, iar pentru ca această posibilitate să se transpună în luarea efectivă de măsuri asigurătorii, trebuie dovedită o stare de fapt care, cuprinsă fiind în ceea ce ar trebui să fie motivarea deciziei, să fie în măsură să susțină necesitatea luării unei astfel de măsuri.
În cuprinsul Ordinului mai sus menționat măsura asiguratorie apare doar ca o posibilitate și se poate lua numai și numai în situația în care, în urma activității specifice, organul de control identifică elemente și indicii obiective de natură să pericliteze sau să îngreuneze colectarea creanțelor. Această activitate trebuie concretizată, tocmai pentru a se putea verifica pertinența susținerilor, în ceea ce înseamnă "motivarea" deciziei de instituire a măsurii asigurătorii, pe o logică normală fiind exclus ca, astfel de situații să existe la toate firmele supuse unui control. În condițiile în care legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție absolută de "pericol" și nici o prezumție absolută de rea credință în cazul tuturor firmelor supuse verificării, cade în sarcina intimatului-organ fiscal, care instituie măsura, ca toate aceste elemente și indicii despre care fac vorbire textele legale citate, să fie menționate și dovedite.
Așa cum relevă anexa 3 la Ordinul 2605/2010, s-a instituit, nu întâmplător, ci în respectarea obligațiilor legale instituite în sarcina intimatului-organ fiscal, o rubrică distinctă: "motivarea dispunerii măsurilor asigurătorii", ori, la rubrica din decizie care ar trebui să cuprindă motivarea dispunerii măsurii asigurătorii, intimatul copiază ultima parte din prevederile art. 129 alin. 2 Cod de proc. fiscală, afirmând doar, în partea introductivă că: "există indicii".
În același proces verbal se susține, ilogic, că măsura sechestrului "s-a aplicat în prezența" persoanelor care reprezintă societatea, însă în același timp "persoanele de față la aplicarea sechestrului..";.nu sunt de față" ...Ori, ca atare, întreaga procedură a dării în custodie a bunurilor mobile prevăzute în anexă devine absurdă, în condițiile în care custodele nu este de față.
Pe considerentele de mai sus, instanța, în baza dispozițiilor art.424 Ncpc., art.129 și art. 172-174 Cod proc. fiscală, precum și prevederile legale invocate, a admis contestația la executare.
| ← Modificare acte constitutive, neregularitatea convocarii... | Plângere contravenţie. Jurisprudență Circulaţie rutieră → |
|---|
