Naşterea unui copil după pronunţarea sentinţei. Consecinţe
| Comentarii |
|
Evenimentul survenit după pronunţarea sentinţei nu poate avea consecinţa preconizată prin cererea de recurs, fiind exclusă ipoteza efectului retroactiv. Reglementarea noii situaţii juridice nu se poate realiza în actualul cadru procesual, ci, eventual, se va putea reclama reducerea pensiei de întreţinere, dacă se va dovedi că pârâtul se ocupă de întreţinerea a doi minori şi mijloacele sale materiale nu mai permit satisfacerea obligaţiei de întreţinere faţă de primul său copil, în cuantumul stabilit de prima instanţă.
Trib. Bistriţa-Năsăud, s. I civ., dec. nr. 46/R din 9 februarie 2012,
Prin sentinţa civilă nr. 3107/2011, pronunţată de Judecătoria Năsăud, s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamanta M.A.R. împotriva pârâtului M.V.M. şi, în consecinţă, s-a dispus majorarea pensiei de întreţinere stabilite prin sentinţa civilă nr. 393/2006 a Judecătoriei Năsăud în favoarea minorei M.A., născută la data de 16.05.2005, de la suma de 77,5 lei lunar la suma de 167,5 lei lunar, începând cu data de 26.10.2011 şi până la majoratul acesteia. împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul. Recursul declarat nu este fondat.
Pârâtul-recurent nu contestă, în calitate de părinte, existenţa obligaţiei sale de întreţinere a copilului rezultat din mariajul cu reclamanta-intimată M.A.R., respectiv a minorei A., născută la data 16.05.2005, ci doar întinderea acestei obligaţii. Argumentul pe care se sprijină pretenţia tatălui de reformare a sentinţei este acela că, începând cu data de 14.11.2011, a devenit şi tatăl altui copil, al cărui nume este tot A., în care sens a depus la dosar certificatul de naştere.
Acesta nu poate fi însă împărtăşit, fiind evident că evenimentul survenit după pronunţarea sentinţei nu poate avea consecinţa preconizată prin cererea de recurs, fiind exclusă ipoteza efectului retroactiv. La momentul soluţionării procesului, respectiv 10.11.2011, datele speţei rămânând neschimbate din perspectiva numărului creditorilor întreţinerii al cărei debitor este pârâtul, astfel că se impune a fi păstrată soluţia primei instanţe, ce corespunde întru totul exigenţelor textelor legale avute în vedere la adoptarea ei. Obligaţia de întreţinere a părinţilor faţă de copiii lor minori este obligaţia legală ce îşi are temeiul atât în prevederile art. 499, cât şi în cele ale art. 513, art. 525, art. 529 şi art. 530 NCC, reprezentând aspectul patrimonial al îndatoririi părinţilor de a se îngriji de creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a copilului. Limitele legale ale acestei îndatoriri, stipulate de art. 529 alin. (2) din acelaşi cod, sunt stabilite de nevoia celui care cere şi mijloacele celui care urmează să plătească, cele din urmă definite de art. 527 alin. (2) NCC, respectiv veniturile şi bunurile deţinute, precum şi posibilităţile de realizare a acestora. Ca atare, se impune aprecierea că, în circumstanţele nemodificate ale pricinii la momentul soluţionării ei din perspectiva evenimentului survenit ulterior, soluţia primei instanţe este legală şi temeinică. Intre îndatoririle părinteşti ale tatălui pârât-recurent, alături de aceea de a depune eforturi pentru o relaţie firească cu propriul copil, se numără şi sarcina de a depune diligenţe sporite pentru a presta activităţi, chiar ocazionale, aducătoare de venituri, astfel încât să aibă o contribuţie financiară de natură a asigura un standard decent al creşterii şi dezvoltă
rii oricărui copil al său. Totodată, se poate conchide că interesul superior al copiilor de a creşte şi de a se dezvolta corespunzător în condiţii de o minimă decenţă prioritizează satisfacerea nevoii lor faţă de necesităţile părintelui.
Era în sarcina exclusivă a tatălui pârât să-şi formuleze toate apărările apreciate ca necesare şi să încunoştinţeze instanţa de judecată, fie personal, fie prin reprezentant legal ori în scris, în legătură cu toate aspectele considerate a avea relevanţă în cauză. Din această perspectivă, pasivitatea manifestată îi este imputabilă, considerentele relevate în recurs nereprezentând împiedicări obiective în a aduce la cunoştinţa instanţei evenimentul viitor al naşterii încă a unui copil, prin simpla formulare a unei întâmpinări pentru a cărei redactare nu erau necesare cunoştinţe juridice. Oricum, impactul acestuia nu putea fi decât viitor, condiţionat de existenţa copilului. Ca atare, reglementarea noii situaţii juridice nu se poate realiza în actualul cadru procesual, ci, eventual, se va putea reclama reducerea pensiei de întreţinere, dacă se va dovedi că pârâtul-recurent se ocupă de întreţinerea a doi minori şi mijloacele sale materiale nu mai permit satisfacerea obligaţiei de întreţinere faţă de primul său copil, în cuantumul stabilit de prima instanţă.
| ← Reducere cuantum obligaţie de întreţinere minor. Condiţii | Stabilire obligaţie de întreţinere. Major aflat în... → |
|---|
