Neadministrarea de către instanţa de apel a niciunui fel de probe, atât pe acţiunea principală, cât şi pe cererea reconvenţională şi soluţionarea de către aceasta a procesului în mod nelegal pe excepţia autorităţii de lucru judecat. Determinarea calităţii
| Comentarii |
|
Instanţa de apel în mod greşit în rejudecare nu a mai administrat niciun fel de probe şi s-a pronunţat în mod exclusiv numai în ceea ce priveşte cererea reconvenţională, reţinând astfel că prin decizia nr. 490/R/2011 s-a statuat, pe de o parte, cu autoritate de lucru judecat, că pârâtul Z.C.M. este proprietarul terenului pe care s-a edificat construcţia, iar pe de altă parte, aceeaşi autoritate de lucru judecat a fost reţinută şi cu privire la dispoziţiile art. 601 C.civ. şi anume servitutea, cu privire la respectarea distanţei construcţiilor care nu ar mai subzista dacă proprietarul terenului a dobândit prin efectul prescripţiei dreptul de a avea construcţii la o distanţă inferioară, o atare servitute contrară fiind continuă şi aparentă. Dimpotrivă, prin decizia nr. 490/R/2011, în afară de reţinerea calităţii procesuale pasive a pârâtului Z.C.M. cele două probleme de drept arătate mai sus, nu au fost statuate cu autoritate de lucru judecat, ci dimpotrivă cauza a fost trimisă spre rejudecare tocmai în scopul de a fi administrate probatorii complexe, respectiv proba cu înscrisuri, testimonială şi proba cu expertiză tehnică, statuându-se cu prilejul rejudecării că tribunalul va soluţiona acţiunea principală prin cercetarea fondului acesteia atât faţă de pârâtul persoană fizică, cât şi faţă de pârâta persoană juridică, avându-se în vedere temeiul de drept indicat de reclamantă, adică dispoziţiile art. 610 C.civ., care se referă la îndatorirea celui care vrea să construiască de a păstra distanţa prescrisă de regulamente şi obiceiurile particulare, astfel încât să nu aducă vătămare vecinului, însă se va pronunţa pe fond şi cu privire la temeiul juridic indicat de reclamantă ca fiind dispoziţiile art. 31 şi 33 din Legea nr. 50/1991. S-a statuat cu acelaşi prilej că tribunalul se va pronunţa şi pe fondul cererii reconvenţionale, raportat la temeiul juridic indicat de către intimaţii-pârâţi, respectiv dispoziţiile art. 601 C.civ., însă nu s-a stabilit aplicabilitatea lor şi s-a precizat în mod concret că se vor analiza în fond susţinerile pârâtului-reclamant în sensul că a devenit titularul unui drept de servitute care a fost transmisă pârâtului persoană fizică de la autorii săi, ceea ce semnifică administrarea de probe atât pe acţiunea principală, cât şi pe cererea reconvenţională. Sub acest aspect, instanţa era datoare în primul rând să oblige părţile să depună toate înscrisurile absolut necesare soluţionării cauzei, respectiv, titlul de proprietate al pârâtului cu privire la terenul în litigiu, titlul imobilului casă al părinţilor intimatului-pârât, certificatul de moştenitor cu care acesta să dovedească calitatea de moştenitor al părinţilor săi, urmând ca după aceea să se procedeze la administrarea altor probe, în primul rând a unei expertize, pentru a răspunde la îndrumările obligatorii statuate de către instanţa de casare şi numai după aceea să se pronunţe ca atare. Constatând deci, că instanţa de apel nu a administrat niciun fel de probe, atât pe acţiunea principală, cât şi pe cererea reconvenţională şi că a soluţionat procesul în mod nelegal pe excepţia autorităţii de lucru judecat, ce ar rezulta din decizia de casare, practic nerespectându-se dispoziţiile art. 315 C.proc.civ., obligatorii pentru instanţele inferioare, Curtea, în baza art. 312 alin. (5) şi 61 C.proc.civ., a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă şi a casat decizia, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la acelaşi tribunal.
Secţia I civilă, Decizia nr. 950 din 6 aprilie 2012
Prin sentința civilă nr. 2178/2009 Judecătoria R.V., a respins excepția lipsei de interes a reclamantei B.D. și excepția tardivității acțiunii principale, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a SC E.P. SRL R.V. și, pe cale de consecință, a admis în parte acțiunea principală formulată de reclamantă în contradictoriu cu această pârâtă dar și cu pârâții Z.C.M. și SC P.C. SRL R.V., ce a fost obligată să desființeze construcția pentru care s-a obținut autorizația emisă de Primăria R.V. sub. nr. 77/18.09.2007, iar în caz de refuz, a autorizat pe reclamantă să efectueze această lucrare pe cheltuiala pârâtei.
A respins cererea reconvențională, prin care, pârâtul Z.C.M. a solicitat obligarea reclamantei să-i permită, să reconstruiască parțial imobilul proprietatea Z.C., în zona beciului, pe vechea fundație a imobilului care a fost distrus și care avea o vechime mai mare de 30 de ani, invocând dispozițiile art. 601 C.civ. și considerând că dreptul său nu este condiționat de acordul reclamantei în acest sens.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că, la adresa din str. M.K. nr. 21, R.V. își află sediul SC E.P. SRL având ca administrator pe numitul Z.C., celelalte imobile, situate la aceiași adresă, învecinându-se cu imobilul proprietatea reclamantei, situat în str. M.K. nr. 23.
A mai reținut că, la data de 20.02.2006, imobilul - casă de locuit proprietatea părinților numitului Z.C.M., a fost distrus de o explozie de gaze în partea din spate care era construită pe un beci, unde se afla bucătăria și baia, construcțiile fiind demolate, iar la data de 18.09.2007, a fost eliberată de Primăria R.V., la cererea numitului Z.C.M., în calitate de administrator al SC P.C. SRL, autorizația nr. 77- pentru executarea lucrărilor de construire anexă, respectiv: bucătărie de vară, parter, pe suprafața de 20,25 mp., pe numele aceleiași societăți, fiind eliberat și proiectul cu nr. 24/2007 cuprinzând documentația pentru obținerea autorizației de construire pentru imobilul bucătărie.
A constatat că, reclamanta își motivează interesul prin aceea că, noile construcții, nu respectă autorizația eliberată și nici dispozițiile art. 610 C.civ., fiind edificate la o distanță mai mică de hotar, considerente față de care a respins excepția în acest sens invocată precum și excepția tardivității acțiunii principale, totodată, față de înscrisurile mai sus analizate și planșele fotografice depuse la dosar, concluzionând că, pârâtă în cauza de față, nu poate fi decât SC P.C. SRL R.V.
A mai constatat că, lucrările pentru care au fost eliberate proiectul nr. 24/2007 și autorizația nr. 77/2007, au fost începute prin turnarea unei plăci de beton deasupra beciului rămas descoperit în urma exploziei din data de 20.02.2006, situat la o distanță mai mică de 2 m față de proprietatea reclamantei și s-au continuat prin turnarea fundației din beton pentru bucătărie, fapt relevat și de expertiza tehnică efectuată în cauză, care a mai stabilit că, beciul construcției vechi este lipit de fostul zid al casei și acest zid constituie hotarul despărțitor dintre cele două proprietăți, că placa de beton refăcută este delimitată de vechea fundație, iar suprafața construcției pentru care s-a emis autorizația ocupă parțial din această suprafață.
A concluzionat că, dispozițiile art. 610 C.civ. impun în mod expres respectarea unei distanțe de cel puțin 2 m față de hotarul despărțitor, fapt ce nu a fost respectat în speță, astfel că, în temeiul acestor dispoziții legale, a admis acțiunea în ceea ce o privește pe pârâta SC P.C. SRL ce a fost obligată să desființeze construcția în discuție, amplasată pe suprafața de 20,25 mp. teren, iar în caz de refuz a autorizat-o pe reclamantă să efectueze această lucrare pe cheltuiala pârâtei.
în ce privește cererea reconvențională, a observat că pârâtul Z.C.M., nu a depus la dosar dovezi din care să rezulte că părinții săi decedați au avut în proprietate o clădire care să fi fost construită pe hotarul despărțitor, si deci că, în cauză nu s-a dovedit incidența art. 601 C.civ., iar oricum, autorizația a fost eliberată pe numele pârâtei societate comercială, și nu se referă la construcții care au aparținut părinților pârâtului ca persoane fizice.
în temeiul art. 274 C.proc.civ., pârâta SC P.C. SRL a fost obligată să plătească reclamantei suma de 15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
împotriva sentinței civile nr. 2178/2009 au declarat apel pârâții Z.C.M. și SC P.C. SRL criticând-o pentru netemeinice și nelegalitate pentru următoarele motive:
- în mod greșit a fost admisă acțiunea față de SC P.C. SRL, deși din documentația depusă la dosar rezultă fără dubiu că cererea de eliberare a certificatului de urbanism este formulată de pârâtul persoană fizică.
- în mod greșit a fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâtul Z.C.M., ignorându-se calitatea de proprietar al terenului, calitate care îi conferă și pe aceea de proprietar al construcțiilor ce au rămas după explozia din anul 2006.
- greșit instanța a concluzionat că nu s-a făcut dovada că autorii pârâtului au avut în proprietate imobilul construcție amplasat pe hotar pe fundație, deși toate înscrisurile, planșele fotografice și raportul de expertiză întocmit în cauză probează acest fapt.
- în mod greșit instanța a reținut că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 601 C.civ., contrar probelor administrate care dovedesc proprietatea terenului și a construcției, precum și amplasamentele acestora.
- greșit s-a motivat soluția de respingere a cererii reconvenționale exclusiv pe prevederile certificatului de urbanism referitoare la distanța minimă de 2 metri la care trebuie efectuată construcția față de hotar, deși prin cererea reconvențională s-a solicitat tocmai obligarea reclamantei să-i permită reconstrucția parțială pe vechea fundație a imobilului, cerere fundamentată pe dispozițiile art. 601 C.civ.
Ca urmare a admiterii cererii de strămutare formulată de petentul Z.C.M., prin încheierea din data de 22.09.2010, Tribunalul T. a scos cauza de pe rol și a trimis-o spre soluționare Tribunalului A.
Prin decizia nr. 197/15.12.2010, această instanță a respins apelul pârâților ca nefondat.
Prin decizia nr. 490/R/21.03.2011 Curtea de Apel P. a admis recursul formulat de pârâții Z.C.M. și SC P.C. SRL R.V., a casat decizia nr. 197/2010 și a trimis cauza spre rejudecare prezentei instanțe.
Pentru a pronunța această soluție instanța de recurs a constatat că, în mod greșit instanța de apel a apreciat că, pârâtul Z.C.M., nu are calitate procesuală, câtă vreme, pe de o parte, prin cererea reconvențională formulată, acesta, a solicitat alături de pârâta societate comercială să i se permită reconstrucția parțială pe vechea fundație a imobilului ce fost distrus a noii construcții, invocând în acest sens prevederile art. 601 din C.civ., iar pe de altă parte, din probele administrate, respectiv actul de schimb, actul de vânzare cumpărare din 29.01.1968, schițele de la filele 19-20, actul de vânzare din 7.03.1925, actul emis de Arhivele Statului din 9.08.1944 coroborat cu raportul de expertiză judiciară întocmit de expertul B.C., reiese că, pârâtul, a început construcția în litigiu pe amplasamentul pe care l-a avut locuința părinților săi, locuință care a fost distrusă în urma unei explozii în anul 2006, iar zidul locuinței părinților pârâtului se afla chiar pe hotarul despărțitor.
A concluzionat, față de existența acestui fapt dovedit că instanța era datoare să cerceteze fondul cererii reconvenționale, respectiv dacă dispozițiile art. 601 C.civ. au aplicabilitate în cauză, dar văzând că cererea reconvențională a fost soluționată pe cale de excepție și pentru a se asigura o judecată unitară a pricinii, în temeiul art. 312 C.proc.civ. a admis recursul, a casat decizia cu trimitere spre rejudecare la același tribunal.
S-a recomandat instanței de trimitere, cu prilejul rejudecării, să soluționeze acțiunea principală prin cercetarea fondului acesteia față de ambii pârâți, și aceasta, atât în raport de dispozițiile art. 610 C.civ., cât și în raport de temeiul indicat de reclamantă, respectiv art. 31 și art. 33 din Legea nr. 50/1991.
S-a mai recomandat instanței de trimitere, cu ocazia rejudecării să soluționeze în fond și cererea reconvențională, față de temeiul invocat de pârâți, respectiv art. 601 C.civ. și să analizeze în fond susținerile pârâtului Z.C.M. în sensul că a devenit titularul unui drept de servitute privind amplasarea zidului construcției reclădite pe hotar, servitute ce i-a fost transmisă de la autorii săi, care erau ei înșiși titularii acestui drept de servitute în raport cu fondul aservit proprietatea reclamantei, câtă vreme locuința acestor autori a existat pe un astfel de amplasament încă din anul 1923, iar reconstrucția a început în anul 2007, deci înainte de împlinirea termenului de prescripție, din moment ce vechea construcție a pierit în anul 2006.
S-a observat că, în jurisprudența veche s-a statuat că proprietarul fondului aservit de o servitute legalmente dobândită de proprietarul vecin, nu poate să împiedice acestuia exercițiul servituții, chiar dacă regulamentul de construcții al localității respective interzice construirea locuințelor pe un asemenea amplasament dobândit prin servitute, întrucât un asemenea regulament nu poate să desființeze drepturile de servitute reală dobândite anterior decretării lui.
Tribunalul V., prin sentința civilă nr. 217/4.10.2011 a admis apelul, a schimbat în parte sentința în sensul că a respins excepția lipsei calității procesuale a pârâtului Z.C.M.; a respins acțiunea principală; a admis cererea reconvențională; a obligat pe reclamantă să permită pârâtului Z.C.M. reconstrucția anexei bucătărie de vară cu o suprafață construită de 20,25 mp. pe amplasamentul beciului construcției vechi identificat în schița aflată la fila 95 în dosarul nr. 1947/292/2007 și a menținut în rest sentința.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Servitutea este o sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul și utilitatea altui imobil, având alt stăpân.
Servitutea reprezintă o simplă limitare, o sarcină, deoarece spre deosebire de celelalte desmembrăminte ale dreptului de proprietate, care presupun pierderea unor atribute ale proprietății și exercitarea lor de către alte persoane, proprietarul nu pierde nici total, nici parțial posesia, folosința sau dispoziția, ci doar este îngrădit în exercitarea dreptului de proprietate.
Ea presupune existența a două imobile, care aparțin la doi proprietari.
Or, prin decizia nr. 490/R/2011 s-a statuat irevocabil că pârâtul Z.C.M. este proprietarul terenului pe care s-a edificat construcția în litigiu, astfel că. în virtutea dreptului de accesiune imobiliară acesta este prezumat a fi proprietarul construcțiilor, situate pe terenul proprietate sa, iar în caz de casare, în conformitate cu dispozițiile art. 315 alin. (1) C.proc.civ., hotărârea instanței de recurs este obligatorie pentru judecătorii fondului în ce privește problemele de drept dezlegate.
Ca atare, în raport de dispozițiile art. 610 C.civ., potrivit cărora, când proprietarul unui fond face pe acel fond, lângă zidul comun, anumite construcții, este îndatorat să lase depărtarea prescrisă de regulamente și obiceiuri particulare asupra unor asemenea obiecte sau să facă lucrările prescrise de aceleași legi și regulamente spre a nu aduce vătămare vecinului, calitate procesuală pasivă justifica în cauză numai pârâtul Z.C.M. și nu SC P.C. SRL, fiind nelegală sub acest aspect hotărârea instanței de fond.
Aceasta, deoarece, indiferent de mențiunile certificatului de urbanism și ale autorizației de construire nr. 77/2007, câtă vreme în speță nu s-a făcut dovada că această pârâtă este proprietara construcției în litigiu, fie în baza convenției încheiate între părți, fie în baza prevederilor legii, aceasta nu poate avea decât calitatea de creditor al proprietarului terenului, datorită construcțiilor pe care le-a ridicat, eventual pe cheltuiala sa, fără să fie vorba în acest caz de existența unui drept real în favoarea constructorului.
Pe de altă parte, reglementarea cuprinsă în art. 31 și art. 33 din Legea nr. 50/1991 care are ca scop constatarea contravențiilor și urgentarea măsurilor de stabilire a ordinii de drept încălcată ca urmare a edificării unor lucrări pe terenurile ce aparțin domeniului public sau privat, urmărindu-se pe această cale și măsuri de protecție speciale pentru acest mod de proprietate, are un caracter de favoare, fiind edictată cu acest scop pentru autoritatea administrației publice și nu în favoarea un terțe persoane fizice.
Acțiunea principală trebuia respinsă în integralitate și admisă cererea reconvențională formulată de pârâtul Z.C.M.
Astfel, în contextul probatoriului administrat, prima instanță a reținut că, din raportul de expertiză efectuat în cauză reiese că, beciul construcției vechi este lipit de fostul zid al casei și acest zid constituie hotarul despărțitor dintre cele două proprietăți, că până în prezent s-a refăcut numai vechea placă a construcției vechi, că placa de beton refăcută este delimitată de vechea fundație, iar suprafața construcției pentru care s-a emis autorizația ocupă parțial din această suprafață.
A mai reținut prima instanță că beciul pe care s-a turnat placa de beton este situat la o distanță mai mică de 2m față de proprietatea reclamantei și lucrările s-au continuat prin turnarea fundației din beton spre bucătărie
Numai că, obligația de a respecta distanța construcțiilor, conform prevederilor art. 610 C.civ., nu mai subzistă, dacă proprietarul terenului a dobândit prin efectul prescripției dreptul de a avea construcții la o distanță inferioară, o atare servitute contrară fiind continuă și aparentă.
Este vorba tocmai de servitutea contrară ce s-a constat că a fost dobândită de pârât prin decizia nr. 490/R/2011, prin care s-a statuat cu putere de lucru judecat că acesta a devenit titularul unui drept de servitute privind amplasarea zidului construcției reclădite pe hotar, prin prescripția achizitivă de 30 de ani..
Ca atare, în conformitate cu dispozițiile art. 623 C.civ., o atare servitute, nu mai poate fi înlăturată prin acțiunea ce ar introduce proprietarul fondului aservit împotriva fondului dominant, iar în speță nu poate fi înlăturată prin acțiunea formulată de reclamantă, întrucât, o astfel de acțiune, s-a prescris tocmai prin trecerea termenului de 30 de ani.
în speță nu se poate reține nici măcar că dreptul de servitute dobândit de pârât s-a stins prin neuz.
Astfel, conform art. 639-640 C.civ., servitutea se stinge prin neuz în curs de 30 ani, termenul începând să curgă de la data la care a încetat a fi folosită, în cazul servituților necontinue, ori din ziua în care s-a făcut un act contrar, în cazul servituții continue iar din interpretarea coroborată a probelor din dosar, rezultă că vechea construcție a pierit în anul 2006, și reconstrucția imobilului în litigiu a început în anul 2007.
în realitate, prin acțiunea formulată reclamanta neagă și urmărește încetarea exercițiului dreptului de servitute dobândit de pârât, deși aceasta are obligația de a se abține de la orice acțiune care să-l împiedice pe proprietarul fondului dominant să folosească dreptul său., fiind astfel justificată, în temeiul art. 601 C.civ., admiterea cererii reconvenționale, și obligarea acesteia să permită pârâtului reconstruirea anexei bucătărie de vară cu o suprafață construită de 20,25 mp. pe amplasamentul beciului construcției vechi, identificat în schița aflată la fila 95 în dosarul nr. 1947/292/2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât, potrivit textului de lege citat, când se reclădește un zid comun sau o casă, toate servituțile active și pasive se perpetuă în privința noului zid sau a noii case, fără a se putea însă îngreuna, dacă reclădirea s-a făcut mai înainte de împlinirea prescripției, condiții ce, așa cum am arătat, sunt îndeplinite în cauză.
Dreptul de proprietate privată, garantat, în mod egal tuturor titularilor, prin art. 44 din Constituția României și art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO, nu este un drept absolut, fiindu-i stabilite prin lege anumite limitări, iar proprietarul fondului aservit, nu poate să împiedice exercițiul unei servituți legalmente dobândită de proprietarul vecin, chiar dacă regulamentul de construcții al localității respective interzice construirea locuințelor pe un asemenea amplasament dobândit prin servitute,. întrucât un asemenea regulament nu poate să desființeze drepturile de servitute reală dobândite anterior decretării lui.
Față de cele expuse, în temeiul art. 296 C.proc.civ., tribunalul a admis apelul în modul arătat mai sus.
împotriva deciziei pronunțată de tribunal, în termen legal a declarat recurs reclamanta B.D., criticând-o pentru nelegalitate invocând dispozițiile art. 304 pct.8 și 9 C.proc.civ., însă criticile sale pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., după cum urmează:
- decizia pronunțată de tribunal este greșită sub aspectul calității procesuale pasive a pârâtului Z.C.M., făcându-se o confuzie voită între calitatea de administrator al persoanei juridice care sub nicio formă nu se suprapune calității de persoană fizică a acestuia, situație față de care sentința pronunțată de Judecătoria R.V. este legală;
- nu s-au făcut niciun fel de probe din care să rezulte calitate de moștenitor al intimatului-pârât Z.C.M. de pe urma părinților săi, precum și faptul că s-a construit pe același amplasament pe care l-a avut locuința acestora și nici măcar nu s-au depus în fața instanței contractul de schimb, titlul imobilului din 1924 care să ateste dreptul de proprietate asupra construcției, precum și titlul de proprietate cu privire la terenul în litigiu sau certificatul de moștenitor al pârâtului;
- instanța de apel nu s-a preocupat în niciun fel de temeiul juridic invocat de către recurenta-reclamantă, respectiv dispozițiile art. 31 și 33 din Legea nr. 50/1991, având ca finalitate respectarea distanței de 2 metri dintre proprietăți, soluție care trebuia pronunțată în contradictoriu cu proprietara construcției, respectiv SC P.I. SRL, așa cum rezultă din autorizația de construcție;
- în fine, prin decizia pronunțată au fost încălcate dispozițiile art. 315 C.proc.civ., deoarece instanța de apel a refuzat în rejudecare să administreze orice fel de probe, constatând în mod nejustificat că este vorba de autoritate de lucru judecat cu privire la toate problemele de drept ce au fost tranșate de instanța de control judiciar și raportându-se în mod superficial la raportul de expertiză întocmit de inginer expert B.C. ale cărui concluzii sunt ambigue și în baza cărora nu se poate pronunța o soluție.
S-a formulat întâmpinare de către intimații-pârâți Z.C. și SC P.I. SRL solicitându-se respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei pronunțată de către tribunal ca fiind legală cu plata cheltuielilor de judecată, precizându-se că instanța de apel a respectat dispozițiile date prin decizia de casare, având în vedere prevederile art. 601 C.civ., iar în ceea ce privește calitatea procesuală a pârâtului Z.C., aceasta s-a stabilit fără dubiu în decizia pronunțată de Curtea de Apel P.; sub aspectul probatoriilor se precizează că și acestea au fost indicate în decizia de casare și au fost luate în considerare de către instanța de apel.
Examinând actele și lucrările dosarului și decizia recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurenta-reclamantă, Curtea a constatat că recursul este fondat, mai puțin în ceea ce privește prima critică, pentru următoarele considerente:
Sub aspectul calității procesuale pasive a intimatului-pârât Z.C.M. s-a stabilit într-adevăr cu autoritate de lucru judecat că acesta are calitate raportat la faptul că există identitate între persoana fizică chemată în judecată și titularul obligației corelativă dreptului pe care îl invocă reclamanta.
S-a stabilit astfel, că înscrisul aflat la fila 34 atestă că autorizația de construcție este emisă urmare a celei adresată de către Z.C.M., administrator al societății comerciale, iar documentație de obținere a documentației de construire aflată la filele 36-37 indică ca beneficiar pe Z.C. și SC P.I. SRL, cererea pentru emiterea autorizației de la fila 55 este formată de către ambii pârâți, iar înscrisele de la filele 61-67 indică ca beneficiari ai proiectului „Construire bucătărie” atât pe pârâtul persoană fizică, cât și pe pârâta persoană juridică, situație față de care nu poate fi respinsă acțiunea față de pârâtul, persoană fizică, așa cum în mod greșit se pronunțase Judecătoria R.V.
în ceea ce privește însă celelalte critici invocate de către recurenta-reclamantă, se constată de către Curte că ele sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Instanța de apel în mod greșit în rejudecare nu a mai administrat niciun fel de probe și s-a pronunțat în mod exclusiv numai în ceea ce privește cererea reconvențională, reținând astfel că prin decizia nr. 490/R/2011 s-a statuat, pe de o parte, cu autoritate de lucru judecat, că pârâtul Z.C.M. este proprietarul terenului pe care s-a edificat construcția, iar pe de altă parte, aceeași autoritate de lucru judecat a fost reținută și cu privire la dispozițiile art. 601 C.civ. și anume servitutea, cu privire la respectarea distanței construcțiilor care nu ar mai subzista dacă proprietarul terenului a dobândit prin efectul prescripției dreptul de a avea construcții la o distanță inferioară, o atare servitute contrară fiind continuă și aparentă.
Dimpotrivă, prin decizia nr. 490/R/2011, în afară de reținerea calității procesuale pasive a pârâtului Z.C.M. cele două probleme de drept arătate mai sus, nu au fost statuate cu autoritate de lucru judecat, ci dimpotrivă cauza a fost trimisă spre rejudecare tocmai în scopul de a fi administrate probatorii complexe, respectiv proba cu înscrisuri, testimonială și proba cu expertiză tehnică, statuându-se cu prilejul rejudecării că tribunalul va soluționa acțiunea principală prin cercetarea fondului acesteia atât față de pârâtul persoană fizică, cât și față de pârâta persoană juridică, avându-se în vedere temeiul de drept indicat de reclamantă, adică dispozițiile art. 610 C.civ., care se referă la îndatorirea celui care vrea să construiască de a păstra distanța prescrisă de regulamente și obiceiurile particulare, astfel încât să nu aducă vătămare vecinului, însă se va pronunța pe fond și cu privire la temeiul juridic indicat de reclamantă ca fiind dispozițiile art. 31 și 33 din Legea nr. 50/1991.
S-a statuat cu același prilej că tribunalul se va pronunța și pe fondul cererii reconvenționale, raportat la temeiul juridic indicat de către intimații-pârâți, respectiv dispozițiile art. 601 C.civ., însă nu s-a stabilit aplicabilitatea lor și s-a precizat în mod concret că se vor analiza în fond susținerile pârâtului-reclamant în sensul că a devenit titularul unui drept de servitute care a fost transmisă pârâtului persoană fizică de la autorii săi, ceea ce semnifică administrarea de probe atât pe acțiunea principală, cât și pe cererea reconvențională.
Sub acest aspect, instanța era datoare în primul rând să oblige părțile să depună toate înscrisurile absolut necesare soluționării cauzei, respectiv, titlul de proprietate al pârâtului cu privire la terenul în litigiu, titlul imobilului casă al părinților intimatului-pârât, certificatul de moștenitor cu care acesta să dovedească calitatea de moștenitor al părinților săi, urmând ca după aceea să se procedeze la administrarea altor probe, în primul rând a unei expertize, pentru a răspunde la îndrumările obligatorii statuate de către instanța de casare și numai după aceea să se pronunțe ca atare.
Constatând deci, că instanța de apel nu a administrat niciun fel de probe, atât pe acțiunea principală, cât și pe cererea reconvențională și că a soluționat procesul în mod nelegal pe excepția autorității de lucru judecat, ce ar rezulta din decizia de casare, practic nerespectându-se dispozițiile art. 315 C.proc.civ., obligatorii pentru instanțele inferioare, Curtea, în baza art. 312 alin. (5) și (6)1 C.proc.civ., a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă și a casat decizia, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la același tribunal.
| ← Acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de... | Principiul autorităţii de lucru judecat. Necesitatea ca... → |
|---|
