Principiul autorităţii de lucru judecat. Necesitatea ca într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior să nu se mai pronunţe o altă hotărâre care să o contrazică pe prima, în caz contrar fiind afectată stabilitatea
| Comentarii |
|
Principiul autorităţii de lucru judecat este destinat astfel să asigure stabilitatea raporturilor juridice şi să dea eficienţă activităţii instanţelor judecătoreşti, situaţie faţă de care ori de câte ori instanţa soluţionează fondul cauzei pronunţând o hotărâre judecătorească irevocabilă, în cazul iniţierii unui nou litigiu între aceleaşi părţi şi care are ca finalitate valorificarea aceluiaşi drept de către parte, se opune principiul prevăzut în dispoziţiile art. 1201 C.civ.
Secţia I civilă, Decizia nr. 1317 din 18 mai 2012
Prin cererea înregistrată la data de 20 mai 2011 sub nr. 2428/90/2011 contestatorul C.O. a chemat în judecată pârâta Autoritatea Rutieră Română solicitând repunerea părților în situația anterioară, obligarea pârâtei să-i plătească drepturile salariale corespunzătoare funcției de șef al Agenției ARR V., începând cu 16 octombrie 2006 și până la reintegrarea în funcție, sumă care va fi actualizată la data plății efective, obligarea la plata sumei de 500.000 lei daune morale, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
A susținut contestatorul că a îndeplinit funcția de șef al Agenției Rutiere Române până la data de 16 octombrie 2006, când, prin decizia 1566 din 16 octombrie 2006 a fost revocat din funcție și trecut în postul de execuție de inspector de specialitate gr. I, post la care nu s-a prezentat întrucât se adresase instanței pentru anularea acestei măsuri. A contestat această decizie însă anterior soluționării, prin decizia 342/2.03.2007 aceeași pârâtă i-a desfăcut contractul de muncă și pentru funcția de execuție.
Prin sentința civilă nr. 1040 din 14 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul V. a fost anulată decizia 1566 din 16 octombrie 2006 și s-a dispus reintegrarea în funcția deținută anterior, șef de Agenție ARR și obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale.
Ulterior a contestat și decizia 342/2007 fără să solicite repunerea părților în situația anterioară, întrucât, pe de o parte, măsura reintegrării era deja dispusă prin sentința civilă 1040/2007, iar pe de altă parte această solicitare era ridicolă câtă vreme prin decizia 342/2007 i se desfăcuse contractul de muncă pentru funcția de execuție. Prin sentința civilă 544 din 16.06.2008 pronunțată de Tribunalul V. a fost anulată această decizie.
întrucât prin sentința civilă nr. 1040/2007 pârâta a fost obligată la plata diferenței dintre salariul corespunzător funcției de șef de agenție și cel corelativ postului de inspector de specialitate, post pe care nu a lucrat niciodată și astfel neretribuit, a solicitat instanței obligarea pârâtei să-i plătească integral drepturile salariale pentru funcția de șef al Agenției ARR Vâlcea, în care fusese integrat, irevocabil.
Prin decizia 186/R-CM din 2 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel P. a fost respinsă acțiunea, reținându-se autoritatea lucrului judecat față de sentința civilă nr. 1040/2007, iar pe de altă parte, s-a reținut că reclamantul nu a solicitat repunerea părților în situația anterioară, astfel că prin sentința civilă 544/2008 nu s-a dispus cu privire la acordarea drepturilor salariale.
Drept urmare a intentat prezenta cerere pentru a solicita repunerea părților în situația anterioară cu obligarea pârâtei la plata integrală a drepturilor salariale cuvenite pentru funcția în care a fost reintegrat de șef al Agenției ARR V., actualizate.
Pe de altă parte, în raport de sentința civilă 544/2008 pronunțată de Tribunalul V., nu s-a mai putut reține excepția de autoritate de lucru judecat, aceasta operând conform deciziei 186/R-CM din 2 februarie 2011 a Curții de Apel P., numai în funcție de sentința 1040/2007.
A mai arătat reclamantul că reintegrarea în funcția deținută anterior, șef al Agenției ARR V., s-a dispus pentru a doua oară prin sentința civilă nr. 832/01.11.2010 pronunțată de Tribunalul V., irevocabilă prin decizia civilă 49/11.01.2011. Cu toate acestea pârâta refuză să execute aceste dispoziții de reintegrare, motiv pentru care s-a și început urmărirea penală împotriva directorului general al Autorității Rutiere Române pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C.pen..
în drept au fost invocate dispozițiile art. 269 și următoarele Codul muncii.
în apărare, pârâta Autoritatea Rutieră Română a formulat întâmpinare prin care a solicitat suspendarea cauzei în temeiul art. 244 alin. (2) C.proc.civ. până la soluționarea dosarului nr. 11309/288/2010, a invocat excepția tardivității și excepția autorității lucrului judecat, iar pe fond a solicitat respingerea cererii.
Prin sentința civilă nr. 351/20 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul V. - Secția I civilă a fost respinsă excepția tardivității formulării cererii invocată prin întâmpinare, a fost admisă excepția autorității lucrului judecat invocată de asemenea prin întâmpinare și a fost respinsă cererea formulată de reclamantul C.O., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. și Agenția A.R.R. V.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Excepția tardivității a fost invocată față de solicitarea petentului de a se dispune repunerea părților în situația anterioară având în vedere că dispozițiile art. 268 alin. (5) prevăd că decizia de sancționare poate fi contestată în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării. Deși reclamantul a contestat decizia de concediere 342/02.03.2007 în termen de 30 de zile nu a solicitat și repunerea în situația anterioară ori prin Legea nr. 40/2011, care a intrat în vigoare la data de 30.04.2011. s-a introdus un alineat nou la art. 78 din codul muncii potrivit căruia dacă salariatul nu solicită repunerea părților în situația anterioară emiterii actului de concediere, contractul individual de munca va înceta la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești.
în aceste condiții nu se poate aprecia că termenul în care contestatorul poate formula cerere de repunere în situația anterioară ar fi de 3 ani, în primul rând că art. 78 alin. (3) nu ar mai avea o utilitate practică, iar, în a doilea rând capătul principal de cerere nu vizează plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 283 alin. (1) lit. c) din C.muncii.
în ceea ce privește excepția autorității lucrului judecat a susținut pârâta reclamantul a mai formulat o cerere identică care a format obiectul dosarului 37/90/2009 pe rolul Tribunalului V., având aceleași părți, aceeași calitate procesuală și același temei legal, soluționată irevocabil prin decizia civilă 186/R-CM/2011 cu respingerea cererii reclamantului privind drepturile salariale.
Pentru soluționarea cauzei s-a administrat proba cu înscrisuri și s-a dispus atașarea dosarelor 1237/90/2009 și 1837/90/2010.
în temeiul art. 137 C.proc.civ., la termenul de judecată din 20 februarie 2012, instanța a pus în discuție cele două excepții, fiind respinsă excepția tardivității.
A apreciat instanța că solicitarea petentului de a fi repus în situația anterioară este supusă termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) Codul muncii, iar față de succesiunea dispozițiilor de încetare a contractelor de muncă, a considerat că excepția se raportează la ultima decizie nr. 809/13 aprilie 2010 față de care acest termen nu este împlinit.
în ceea ce privește excepția autorității lucrului judecat, instanța a reținut că prin prezenta cerere de chemare în judecată petentul a solicitat repunerea părților în situația anterioară, obligarea pârâtei să-i plătească drepturile salariale corespunzătoare funcției de șef al Agenției ARR V. începând cu 16 octombrie 2006 și până la reintegrarea în funcție, sumă care a fost actualizată la data plății efective și obligarea la plata sumei de 500.000 lei daune morale.
Ceea ce urmărește petentul este repunerea în situația anterioară deciziei de concediere nr. 1566/2006 adică în funcția de șef al Agenției ARR V., concluzie firească câtă vreme a solicitat și plata drepturilor salariale începând cu data concedierii, 16.10.2006.
Or, cu privire la această solicitare s-a pronunțat sentința civilă nr. 1040 din 14 decembrie 2007 prin care s-a dispus reintegrarea contestatorului în funcția de șef de agenție, tripla identitate de obiect cauză și părți prevăzută de art. 1201 C.civ. fiind evidentă.
în ceea ce privește obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale s-a constatat că această pretenție a fost soluționată deja prin decizia civilă nr. 186/R-CM/2.02.2011 în care Curtea de Apel P. a reținut puterea lucrului judecat în privința acestor aspecte. S-a motivat că, deși prin sentința civilă nr. 1040/14 decembrie 2007, A.R.R.-ul a fost obligat la plata diferenței dintre salariul de care ar fi beneficiat în calitate de șef agenție și salariul aferent funcției de inspector de specialitate gradul I în cadrul agenției, iar prin acțiunea ce face obiectul acestui dosar (37/90/2009) s-au solicitat drepturile salariale cuvenite în calitate de șef al Agenției A.R.R. începând cu 16 octombrie 2006 și până la reintegrarea efectivă în funcția menționată, cu toate acestea drepturile bănești datorate de către A.R.R. au fost stabilite cu putere de lucru judecat prin sentința menționată și nu se mai impune judecarea din nou a unui proces soluționat irevocabil, având același obiect, cauză și purtat între aceleași părți.
Și asupra cererii de acordare a daunelor morale s-a pronunțat instanța prin sentința civilă nr. 601/25.06.2010 pronunțată de Tribunalul V., prin care s-a soluționat contestația aceluiași petent, în contradictoriu cu aceeași intimată, împotriva deciziei nr. 809/2010.
Față de aceste considerente, tribunalul, a admis excepția autorității lucrului judecat și, drept urmare, a respins cererea reclamantului.
împotriva sentinței instanței de fond, în termen legal a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., după cum urmează:
în mod greșit s-a pronunțat instanța de fond pe excepția autorității de lucru judecat ce derivă din sentința civilă nr. 1040/2007 pronunțată de Tribunalul V., deoarece prin acea sentință nu s-a dispus obligarea pârâtei A.R.R. la plata în întregime a drepturilor salariale, iar în cauza de față s-a solicitat în plus obligarea intimatei-pârâte la plata dobânzii aferentă drepturilor bănești prin care s-a pronunțat sentința instanței de fond, situație față de care, neexistând îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1201 C.civ., se impune admiterea recursului.
Intimata-pârâtă A.R.R. a formulat concluzii scrise prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, precizându-se că, prin sentința civilă nr. 1040/2007 pronunțată de Tribunalul V., rămasă definitivă și irevocabilă, s-a dispus repunerea părților în situația anterioară și reintegrarea recurentului, precum și plata tuturor drepturilor bănești pe perioada 16.10.2006-2.03.2007, situație față de care, în mod legal instanța de fond a reținut îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1201 C.civ.
Examinând actele și lucrările dosarului și sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentul-reclamant, Curtea a constatat că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
în mod legal s-a reținut de către instanța de fond excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește obligarea intimatei-pârâte la plata drepturilor salariale începând cu data de 16.10.2006 și reintegrarea în funcție, precum și repunerea în situația anterioară deciziei de concediere față de sentința civilă nr. 1040/14.12.2007 pronunțată de Tribunalul V.
Soluția este legală și în ceea ce privește reținerea aceleiași excepții prevăzute de dispozițiile art. 1201 C.civ., raportat la cererea de acordare a daunelor morale cu privire la care instanțele s-au pronunțat prin sentința civilă nr. 601/25.06.2010 pronunțată de Tribunalul Vâlcea.
în această situație instanța a constatat în mod legal că în speța dedusă judecății există prezumția autorității de lucru judecat, care impune ca într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior să nu se mai pronunțe o altă hotărâre care să o contrazică pe prima, în caz contrar este afectată stabilitatea juridică și circuitul civil.
Principiul autorității de lucru judecat este destinat astfel să asigure stabilitatea raporturilor juridice și să dea eficiență activității instanțelor judecătorești, situație față de care ori de câte ori instanța soluționează fondul cauzei pronunțând o hotărâre judecătorească irevocabilă, în cazul inițierii unui nou litigiu între aceleași părți și care are ca finalitate valorificarea aceluiași drept de către parte, se opune principiul prevăzut în dispozițiile art. 1201 C.civ.
în cauza de față însă, față de celelalte capete de cerere, s-a solicitat în plus de către recurentul-reclamant obligarea intimatei-pârâte să-i plătească dobânda aferentă drepturilor bănești cu privire la care s-a dispus restituirea de către intimata-pârâtă prin sentința civilă nr. 1040/2007 pronunțată de Tribunalul V., capăt de cerere care nu a fost soluționat în niciun fel de către instanță, situație față de care instanța de fond nu trebuia să se pronunțe pe excepția autorității de lucru judecat și trebuia să intre în cercetarea fondului.
Față de cele arătate mai sus, Curtea, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (5) C.proc.civ., a admis recursul și a casat sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, numai în ceea ce privește capătul de cerere privind dobânda.
| ← Neadministrarea de către instanţa de apel a niciunui fel de... | Motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C.proc.civ.... → |
|---|
