Necalificarea cererii de intervenţie de către instanţa de fond. înlăturarea motivului de nulitate invocat de către apelant legat de necesitatea calificării felului cererii de intervenţie.
Comentarii |
|
Curtea de Apel SUCEAVA Decizie nr. 113 din data de 30.03.2017
Rezumat:
Lipsa calificării de către instanța de fond a cererii de intervenție (principală sau accesorie) în condițiile în care intervenientul nu a făcut-o, nu poate constitui motiv de nulitate al hotărârii atacate în condițiile în care procedura de soluționare și efectele produse sunt evident specifice intervenției accesorii, iar apelantul nu a suferit vreun prejudiciu.
(Decizia nr. 113 din 30 martie 2017, dosar 3262/86/2016)
Hotărârea:
Prin sentința civilă nr. 457 din 12 decembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția a II-a civilă, s-a respins, ca nefondată, cererea de intervenție formulată în temeiul art. 71 de intervenienta SC A. S.R.L., intimați fiind B. SA și O.R.C. de pe lângă Tribunalul Suceava; a admis cererea de intervenție formulată în temeiul art. 61 Cod de procedură civilă de către C. S.R.L.; a admis cererea de înregistrare mențiuni la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava, formulată de societatea SC B. SA și înregistrată sub nr. dosar 20184 /12 iulie 2016, a dispus înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii depunerii Hotărârii AGOA nr. 2 din 25 iunie 2016 și a obligat intervenienta SC A. SRL să achite intervenientei C. SRL, suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, dispunând comunicarea hotărârii către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava și efectuarea înregistrărilor în registrul comerțului, reținându-se că cererea de intervenție formulată în temeiul art. 61 Cod de procedură civilă de către C. SRL este întemeiată, cu consecința respingerii, ca nefondate, a cererii de intervenție formulată în temeiul art. 71 de acționarul SC A. SRL.
Potrivit practicii judiciare în materie, în cadrul procedurii sumare de înscriere a mențiunilor în Registrul Comerțului nu se poate pune în discuție și analiza o eventuală prejudiciere a acționarilor sau intenția de fraudare a acestora. Eventuale discuții sau critici referitoare la aspecte care țin de fondul hotărârilor adoptate de acționari nu pot fi analizate, în această procedură, specială și necontencioasă. În cazul în care o anumită persoană interesată consideră ca fiind necesare verificări de fond cu privire la validitatea hotărârilor (inclusiv în ce privește cvorumul de prezență sau de vot), acestea se pot realiza doar în cadrul unui proces purtat pe calea dreptului comun având ca obiect anularea actelor juridice respective, și administrarea unui probatoriu specific, în condiții de contradictorialitate și cu respectarea unor proceduri speciale.
În procedura soluționării plângerii împotriva rezoluției directorului și/sau persoanei sau persoanelor desemnate din cadrul Oficiului Registrului Comerțului, prevăzute de art. 6 alin.3-7 din OUG nr. 116/2009, instanța exercită un control de legalitate atât cu privire la respectarea normelor de procedură prevăzute la art. 7 din OUG nr. 116/2009, cât și un control de legalitate formal cu privire la actele și faptele supuse înregistrării, verificând dacă documentația depusă este completă și în conformitate cu legea.
Singurul cadru legal în care pot fi invalidate hotărârile AGOA este procedura specială prevăzută de art. 132 din Legea nr. 31/1990, în condițiile în care părțile interesate au și formulat acțiune în anulare a hotărârii AGOA nr. 2 din 25 iunie 2016, acțiune ce formează obiectul dosarului nr. 3575/86/2016, aflat pe rolul aceluiași Tribunal.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel intervenienta SC A. S.R.L criticând soluția instanței de fond pentru nelegalitate.
Prin decizia nr. 113/30.03.2017, Curtea de Apel - Secția a II-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de declarat de intervenienta SC A. S.R.L., împotriva sentinței nr. 457 din 12 .12.2016 a Tribunalului Suceava - Secția a II-a civilă (dosar nr. 3262/86/2016), intimați fiind intervenienta C.S.R.L. și petenții O.R.C. de pe lângă Tribunalul Suceava și SC B. SA.
Apelul formulat de către intervenienta S.C. A. S.R.L. a fost găsit nefondat, pentru următoarele motive:
- nu a fost luată în considerare poziția exprimată de petentă față de cererea de intervenție formulată de S.C. C. S.R.L., aceasta nu a fost calificată și nu a fost motivată soluția declarării ca admisibile a acesteia;
- nelegalitatea hotărârii A.G.O.A. S.C. B. SA.
Curtea va analiza primul set de motive legat de cererea de intervenție depusă de S.C. C. S.R.L. Astfel, urmărind soluția pronunțată de judecătorul fondului, se poate observa că acesta nu a calificat cererea de intervenție ca fiind una principală sau accesorie în conformitate cu dispozițiile art. 61 alin. 2 și 3 Cod procedură civilă, limitându-se a o deosebi de cererea de intervenție specială reglementată de prevederile art. 71 din O.U.G. nr. 116/2009, calificând-o în final ca o cerere de intervenție voluntară. Această omisiune a primei instanțe se impune a fi analizată prin raportare la circumstanțele cauzei și prin prisma vătămării intereselor petentei S.C. A. S.R.L. În acest sens, în art. 175 alin. 1 Cod procedură civilă se prevede că "Actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia";.
Rezultă astfel, cu suficientă evidență, faptul că necalificarea cererii de intervenție ca principală sau accesorie nu a produs nici un prejudiciu petentei-apelante, întrucât nu aceasta a constituit temeiul respingerii cererii de intervenție formulată în baza art. 71 din O.U.G. nr. 116/2009 de către S.C.A S.R.L. Pe cale de consecință, Curtea va înlăturat acest motiv de apel.
Privitor la nemotivarea încheierii prin care a fost admisă în principiu cererea de intervenție formulată în baza art. 61 alin. 1 Cod procedură civilă, este neîndoielnică împrejurarea că acesta este o cerere de intervenție accesorie, intervenienta neurmărind pentru sine dreptul dedus judecății, aceasta urmărind doar să sprijine apărarea S.C. B. SA și corelativ, respingerea cererii formulată de petenta apelantă. În această situație, instanța de judecată, atunci când declară admisibilă o cerere de intervenție nu procedează la o motivare propriu-zisă a acestei soluții, limitându-se a se constata că cererea de intervenție are legătură cu litigiul dedus judecății și că este compatibilă cu procedura în curs. În acest context, judecătorul fondului procedând la această verificare formală a cererii de intervenție accesorie a declarat-o admisibilă, în concordanță cu dispozițiile procedurale.
Mai mult, în considerarea celor prezentate în paragraful precedent, susținerea apelantei legate de faptul că nu au fost analizate apărările formulate față de cererea de intervenție formulată de SC C. S.R.L. nu pot fi reținute întrucât soluția de admitere a cererii de intervenție accesorie se impune în temeiul art. 67 Cod procedură civilă, în condițiile în care partea în interesul căreia a fost făcută cererea de intervenție a câștigat procesul.
Legat de cel de-al doilea set de motive de apel, ce privesc faptul că hotărârea A.G.O.A. nu a fost comunicată către S.C. B. SA, că nu a fost consemnat nimic în registrul proceselor verbale ale adunării generale a acționarilor, Curtea reține faptul că aceste împrejurări nu privesc procedura de menționare în registrul comerțului a hotărârilor A.G.A., acestea putând fi verificate doar pe calea acțiunilor puse la dispoziție de Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
Invocarea de către petentă a faptului că persoana ce a depus cererea de menționare în registrul comerțului a hotărârii A.G.O.A. nu era mandatată să efectueze astfel de acte nu poate fi susținută față de conținutul împuternicirii speciale date de B. și cea dată de Fondul Proprietatea SA.
Față de cele ce preced, Curtea, în temeiul art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, apelul a fost respins ca nefondat.
← Consecințele admiterii cererii de intervenţie accesorie în... | Partaj judiciar. recurs inadmisibil. interpretarea... → |
---|