Pretenţii. legea nr. 165/2013. consecinţele neurmării procedurii prevăzute de art. 181 din cap. v al titlului vii al legii nr. 247/2005 pentru valorificarea titlurilor de despăgubire.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 185A din data de 28.02.2017
DOMENIU Probe. Dovezi.
Pretenții. Legea nr. 165/2013. Consecințele neurmării procedurii prevăzute de art. 181 din Cap. V al Titlului VII al Legii nr. 247/2005 pentru valorificarea titlurilor de despăgubire.
Câtă vreme persoanele îndreptățite nu au urmat procedura privind valorificarea titlului de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în condițiile prevăzute de art. 181 din Cap. V1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, nu li se poate aplica procedura prevăzută de art. 41 din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, întrucât aceștia nu au urmat procedura administrativă și nu au constituit dosar de opțiune.
(Decizia civilă nr. 185 A/28.02.2017 pronunțată de Curtea de apel București Secția a IV-a civilă)
Prin cererea înregistrată la data de 12.11.2015, pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă, sub nr. 40995/3/2015, reclamanții HG, HA și BS(născută K) au chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 233.100 lei către reclamanți, potrivit Deciziei nr.7369/29.01.2010, emisă de Comisia Centrala Pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Totodată, au solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt moștenitorii legali ai defunctei KA născută T (decedata la 14.09.2003), care în anul 2001 în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, a depus la SC RIAL SRL Brașov, notificare prin care a solicitat restituirea în natura a imobilului situat în Brașov, str. (fosta Șoseaua) înscris în C.F. nr.16652 Brașov, nr.top.9102/70, compus din casa de locuit cu parter și subsol, cu teren de 438,94 mp.
În soluționarea acestei notificări, S.C. RIAL S.R.L. Brașov a emis Decizia nr.423/14.11.2005, prin care a propus admiterea în parte a notificării, în sensul acordării de masuri reparatorii potrivit art.7 alin.l și art.9, respectiv restituirea în natura a porțiunii de imobil care nu a fost vânduta de Statul Roman în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 și acordarea de masuri reparatorii în echivalent pentru partea de imobil vânduta foștilor chiriași.
Dosarul administrativa a fost transmis de către SC RIAL SRL Brașov către ANRP București, iar Comisia Centrala Pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis în acest sens Decizia nr. /29.01.2010, prin care s-a emis un titlu de despăgubire în favoarea reclamanților în cuantum de 233.100 ron, suma ce a fost stabilita prin raportul de evaluare întocmit în dosarul înregistrat cu nr.5155/CC/18.11.2005. J
Au învederat că nu au intrat în posesia acestei despăgubiri datorita faptului ca, prin lege, a fost suspendată pe termen de doi ani, acordarea acestor despăgubiri întrucât Statul Roman nu deținea fondurile necesare îndeplinirii acestor obligații.
La data de 12.10.2015, reclamanta BSa primit de la ANRP, adresa nr. 2931/SEET/L165/15.09.2015 prin care i se aduce la cunoștința faptul ca Decizia nr. 7369/CC/29.01.2010 emisa de Comisia Centrala Pentru Stabilirea Despăgubirilor, nu mai poate fi fructificata de reclamanții, întrucât dreptul acestora s-a prescris.
În opinia ANRP acest titlu trebuia pus în valoare în termen de 3 ani de la data emiterii, care însă nu expira mai devreme de 12 luni de la prima ședința de tranzacționare a acțiunilor emise de Fondul Proprietateapotrivit art.18 alin.4 Cap.V din Titlul VII al Legii nr.247/2005 cu modificările și completările ulterioare. Această opinie este considerată de reclamanți a fi eronată, deoarece, din punctul lor de vedere, nu s-a precizat data primei ședințe de tranzacționare a Fondului "Proprietatea";, odată cu suspendarea efectuării plaților de către Statul Roman pentru lipsa de capital, pentru o perioada de doi ani, se întrerupe și prescripția dreptului la acțiune a reclamanților, respectiv de a pune în executare Decizia nr.7369/29.01.2010 emisa de Comisia Centrala Pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar prin art.50 lit.c din Legea nr. 165/2013 modificata și completata de Legea nr.368/2013, art.18ind. 1 din Titlul VII al Legii nr.247/2005 cu modificările și completările ulterioare, a fost abrogat expres
Potrivit art.34 alin.(l) din Legea nr. 165/2013 ANRP avea obligația să aducă la îndeplinire Decizia nr. 7369/CC/29.01.2010 emisă de Comisia Centrala Pentru Stabilirea Despăgubirilor și să disponibilizeze către reclamanți suma de 233.100 RON, plată care, însă, nu a avut loc.
Față de aspectele invocate, reclamanții au solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și obligarea pârâtei Autoritatea Națională Pentru Restituire Propietăților la plata sumei de 233.100 lei către reclamanții, potrivit Deciziei nr.7369/29.01.2010 emisa de Comisia Centrala Pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.192, art.194 și următoarele cod procedură civilă, Titlul VII din Legea nr.247/2005. Legea nr.165/2013 modificata și completata de Legea nr.368/2013, art. 11 alin.(l) și (2) din Legea nr.554/2004.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a invocat excepția necompetenței materiale a instanței învestite cu soluționarea pricinii, excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților cu privire la plata despăgubirilor.
Pârâta a invocat art. 23 din OUG nr. 96/2013, conform căruia Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, aflată în subordinea Guvernului și în coordonarea prim-ministrului, prin Cancelaria Primului-Ministru, este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, finanțată de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.
Totodată, a făcut referire și la prevederile prevederile art. 96 alin 1 Cod Procedură Civilă, potrivit cărora curțile de apel judecă, în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrative,potrivit legilor speciale.
Potrivit art. 10 alin. (1), teza a II-a, din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de (...) autoritățile publice centrale (...) se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
Or, coroborând textele legale sus-menționate, reiese cu evidență faptul că instanța competentă să se pronunțe cu privire la temeinicia și legalitatea deciziilor având ca pretențiile reclamanților îndreptate împotriva Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, este Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel
Pentru aceste considerente și având în vedere natura Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, cea de structură constituită la nivel central, a solicitat admiterea excepției invocate și declinarea soluționării prezentei cauze în favoarea instanței competente, respectiv în favoarea Secției de Contencios Administrativ și Fiscal a Curții de Apel.
Referitor la excepția netimbrării acțiunii, pârâta consideră că o astfel de cerere este o veritabilă acțiune civilă în pretenții pentru care reclamanții au obligația să plătească taxă de timbru.
Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru "acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, [...] sunt supuse taxelor judiciare de timbru iar potrivit art. 33 alin. (1) "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege".
Potrivit art. 197 C.Proc.civ. "netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată".
În acest context, a menționat că acțiunea reclamanților nu intră sub incidența prevederilor care reglementează scutiri de taxă judiciară de timbru.
Referitor la susținerile reclamanților cu privire la faptul că, prezenta acțiune este scutită de taxa de timbru potrivit art. 29 alin 1 lit.l din OUG nr. 80/2013 coroborat cu art. 50 din Legea nr. 10/2001 republicată"" nu poate fi reținut întrucât instanța de judecată nu a fost sesizată cu soluționarea unei cauze întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 care este o lege specială de reparație și care să atragă scutirea la plata taxei de timbru.
În prezenta cauză, reclamanții nu au solicitat anularea actului administrativ prin care li s-au acordat despăgubiri (Decizia CCSD nr. 7369/29.01.2010), act care, potrivit art. 2 din acesta putea fi atacat în condițiile Legii contenciosului administrativ, în acest caz reclamanții erau scutiți de plata taxelor judiciare de timbru în condițiile legilor speciale din materia restituirii proprietăților.
Față de aspectele de fapt și de drept invocate, în temeiul art. 197 C.proc.civ și O.U.G. 80/2013, a solicitat admiterea excepției de netimbrare și, în consecință, anularea cererii de chemare în judecată, ca netimbrată.
Cu privire la capătul de cerere prin care reclamanții solicită ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie stabilită o obligație directă de plată a despăgubirilor în sarcina Autorității Naționale, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că potrivit art. 41 alin. (4), aplicabil în speța de față, "titlul de plată se emite de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în condițiile alin. (1) și (2) și se plătește de către Ministerul Finanțelor Publice în ce! mult 180 de zi le de la emitere".
În aplicare acestor prevederi, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților emite titluri de plată ce vor deveni scadente după data de 01.01.2014, plata sumelor de bani fiind eșalonată pe o perioadă de 5 ani.
Față de această situație, a învederat că Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nu mai are atribuții privind plata despăgubirilor în condițiile Titlului VII din Legea 247/2005.
Astfel, conform art. 41 alin 4 din Legea 165/2013 sumele cuprinse în titlurile de plată emise de ANRP se plătesc de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere.
Prin urmare, sub imperiul noii legislații aplicabile în prezenta cauză, sarcina plății revine în mod exclusiv Ministerului Finanțelor Publice, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nemaiavând obligații privind plata despăgubirilor, motiv pentru care a solicită să se constate lipsa calității procesuale pasive.
Cu privire cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată, pârâta a solicitat respingerea ca neîntemeiată, având în vedere toate argumentele anterior expuse.
Așadat, pârâta a solicitat admiterea excepțiilor invocate, iar, în subsidiar, pe fond respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanți ca neîntemeiată.
În drept, au fost invocate dispozițiile legii nr. 165/2013, nr. 247/2005, OUG nr. 80/2013.
Prin cererea modificatoare depusă la data de 01.02.2016, reclamanți au chemat în judecată, alături de pârâta inițială, Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților, și pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea pârâtei ANRP la comunicarea Deciziei nr.7369/29.01.2010 către Ministerul Finanțelor Publice și obligarea Ministerului de a efectua plata sumei de 233.100 lei către reclamanții, potrivit Deciziei nr.7369/29.01.2010 emisa de Comisia Centrala Pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În ședința publică de la data de 18.03.2016, Tribunalul a respins excepția necompetenței materiale și excepția de netimbrare, pentru considerentele expuse în încheierea de ședință de la acea dată, unind cu admnsitrarea probelor excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților.
În cauză, Tribunalul a încuviințat și administrat, proba cu înscrisuri, fiind atașat dosarul administrativ aferent deciziei nr.7369/29.01.2010 emisă de fosta Comisie Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor. (fila 61 și urm.)
Prin sentința civilă nr. 568 din 12.05.2016, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, ca neîntemeiată, a admis acțiunea în parte, astfel cum a fost precizată, a obligat pârâta Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților să emită în favoarea reclamanților, titlurile de plată aferente anilor 2014, 2015 și 2016, în condițiile art. 41 alin.(1),(2) și (4) din lg. nr. 165/2013 conform deciziei nr. 7369/29.01.2010 emisă de CCSD reprezentând titlul de despăgubire; a obligat pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamanți a sumelor aferente titlurilor de plată pentru anii 2014, 2015 și 2016; a obligat pârâții să emită titlurile de plată și respectiv să efectueze plata, în condițiile și termenele prevăzute de art. 41 alin.(1), (2) și (4) din lg. 165/2013, în continuare pentru tranșele rămase de achitat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, față de petitul cererii de chemare în judecată, că reclamanții au justificat legitimarea procesuală pasivă a acestei pârâte, pretențiile lor fiind îndreptate direct împotriva sa, prin raportare la obligațiile stabilite în sarcina acesteia de prevederile legii nr. 165/2013, în procedura emiterii titlurilor de plată și transmiterii acestora către Ministerul Finanțelor Publice în vederea efectuări plății către persoanele îndreptățite.
Prin urmare, chiar dacă reclamanții nu au formulat explicit pretențiile îndreptate împotriva acestei, pârâte, în sensul că au solicitat obligarea pârâtei la comunicarea Deciziei nr.7369/29.01.2010 emisă de Comisia Centrală Pemtru Stabilirea Despăgubirilor, către Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul, în conformitate cu disp. art. 22 alin. 4 cod procedură civilă, dând calificarea corectă prin raportare la motivele de fapt invocate și finalitatea demersului judiciar, urmărit de reclamanți, constată că în fapt se solicită, obligarea pârâtei la emiterea titlurilor de plată, conform art. 41 alin. 4 din legea nr. 165/2013,
Așa fiind, față de considerentele arătate, Tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților, ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, Tribunalul a reținut că prin decizia nr. 423/14.11.2005 emisă de Rial Brașov, în soluționarea notificării formulate de reclamanți în temeiul legii nr. 10/2001, cu privire la imobilul situat în municipiul Brașov, str., , s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii în condițiile legii speciale, Titulul VII diun legea nr. 247/2005.
Ulterior, Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis, în favoarea reclamanților, decizia nr. 7369/29.01.2010, conținând titlul de despăgubire, pentru suma de 233.100 lei RON.
Potrivit dispoziților titlului VII din legea nr. 247/2005, în forma în vigoare la momentul emiterii de către Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor a deciziei nr. 7369/29.01.2010 ce conține titlul de despăgubire, valorificarea acestor titluri se realiza conform procedurii reglementate de actul normativ evocat.
Astfel, potrivit disp. art. 181 alin.1, titlurile de despăgubire pot fi valorificate de deținătorii acestora într-una din modalitățile prevăzute în prezenta secțiune. Conform alin. 3, dacă titlul de despăgubire individual este emis pentru o sumă care depășește 500.000 lei, titularul acestuia are două posibilități de valorificare a titlurilor de despăgubire, în funcție de opțiunea sa:
a) să solicite primirea exclusiv de acțiuni emise de Fondul "Proprietatea" sau
b) să solicite primirea de titluri de plată, în condițiile art. 141 și cu respectarea termenelor și a limitărilor prevăzute la art. 3 lit. h) din lege și, până la concurența despăgubirii totale acordate prin titlul sau titlurile de despăgubire, acțiuni emise de Fondul "Proprietatea".
(4) Titlurile de despăgubire se valorifică în termen de 3 ani de la data emiterii, care însă nu expiră mai devreme de 12 luni de la prima ședință de tranzacționare a acțiunilor emise de Fondul "Proprietatea".
Prin OUG nr. 62/2010 procedura de valorificare a titlurilor de plată a fost suspendată, suspendare ce a fost prelugită prin OUG nr. 4/2012, până la 15.03.2013.
La data de 20.05.2013 a intrat în vigoare legea nr. 165/2013, ce stabilește o nouă procedură de valorificare a titlurilor de despăgubire.
În acest sens, Tribunalul a reținut că potrivit art. 41 (1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.
(2) Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 5.000 lei.
(3) Pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite la alin. (1), Comisia Națională emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
(4) Titlul de plată se emite de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în condițiile alin. (1) și (2) și se plătește de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere.
Așa fiind, în cauza dedusă judecății ținând seama de situația de fapt reținută și prevederile legale enunțate, Tribunalul a constatat că reclamanții sunt beneficiarii unei decizii emisă la 29.01.2010 de fosta Comisie Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor, decizie ce conține titlul de despăguibire pentru suma de 233100 lei, ipoteză ce circumscrie celei reglementate de art. 41 alin.1 din legea nr. 165/2013, titlul de despăgubire nefiind valorificat de persoanele îndeptățite, pînă la momentul sesizării instanței.
Tribunalul a avut în vedere, pe de o parte, că, procedura emiterii tilurilor de plată prevăzută de titlul VII al legii nr. 247/2005, fiind suspendată, succesiv, până la intrarea intrarea în vigoare a noul act normativ, legea nr. 165/2013, această împrejurare nu poate fi imputată reclamanților și nu poate conduce la concluzia că aceștia au rămas în pasivitate, aspect de natură a atrage sancțiunea decăderii, astfel cum eronat și lipsit de temei legal, a susținut pârâta Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților.
Pe de altă parte, Tribunalul a constatat din probatoriul administrat că până la data formulării cererii de chemare în judecată, pârâta Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților, nu s-a conformat procedurii reglementate de actul normativ menționat, aceasta nedovedind că ar fi emis titlurile de plată la termenele stabilite de legea nr. 165/2013, începând cu data 1 ianuarie 2014.
Așadar, observând că pârâta Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților, căreia îi revenea sarcina probei, (faptul pozitiv contrar), nu dovedit că a emis titlurile de plată aferente anilor 2014, 2015 și 2016, în temeiul titlului de despăgubire, emis anterior intrării în vigoare a legii nr. 165/2013, Tribunalul a apreciat că o asemenea atitudine constituie un refuz al îndeplinirii obligației ce îi incumba în temeiul legii.
Acest refuz se impune a fi sancționat prin admiterea cererii în contradictoriu cu aceasta și a obligării pârâtei să emită în favoarea reclamanților, titlurile de plată aferente anilor 2014, 2015 și 2016, în condițiile art. 41 alin.(1),(2) și (4) din lg. nr. 165/2013 conform deciziei nr. 7369/29.01.2010 emisă de CCSD reprezentând titlul de despăgubire.
Pe cale de consecință, în conformitate cu disp. art. 41 alin.5, a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamanți a sumelor aferente titlurilor de plată pentru anii 2014, 2015 și 2016.
Totodată, având în vedere atitudinea evidentă a pârâtei Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților, de refuz al îndeplirii obligațiilor ce îi revin în puterea legii și pentru a evita o nouă judecată și prin urmare, prelungirea excesivă a procedurii de valorificare a titlului de despăgubire, Tribunalul a obligat pârâții să emită titlurile de plată și respectiv să efectueze plata, în condițiile și termenele prevăzute de art. 41 alin.(1), (2) și (4) din lg. 165/2013, în continuare pentru tranșele rămase de achitat.
În termenul legal de 30 de zile prevăzut de dispozițiile art.468 Noul Cod procedură civilă, împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâții Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților și Ministerul Finanțelor Publice.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelanta Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților a arătat cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, prin care solicită obligarea ANRP la emiterea titlului de plată, este îndreptată împotriva unei autorității aparținând administrației publice centrale și anume Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Astfel, în cuprinsul art. 1 alin. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 572/2013 se arată că " Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, denumită în continuare Autoritatea, este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și în coordonarea prim-ministrului, prin Cancelaria Primului-Ministru".
Apelanta menționează și art. 23 din OUG nr. 96/2013, conform căruia Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, aflată în subordinea Guvernului și în coordonarea prim-ministrului, prin Cancelaria Primului-Ministru, este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, finanțată de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.
Totodată, se supune atenției instanței și prevederile art. 96 alin 1 din Noul Cod de Procedură Civilă, potrivit cărora curțile de apel judecă, în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrative potrivit legilor speciale.
Potrivit art. 10 alin. (1), teza a ll-a, din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de (...) autoritățile publice centrale (...) se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
Or, coroborând textele legale sus-menționate, reiese cu evidență faptul că instanța competentă să se pronunțe cu privire la temeinicia și legalitatea deciziilor având ca pretențiile reclamanților îndreptate împotriva Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, este Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel.
Prin urmare, apelanta solicită să se constate faptul că Sentința civilă nr. 2964/2015 a fost pronunțată de o instanță necompetentă, motiv pentru care aceasta solicită admiterea apelului, casarea sentinței civile recurate, admiterea excepției lipsei competenței materiale a instanței și trimiterea dosarului spre judecare Curții de Apel - Secția Contencios Administrativ și Fiscal.
Instanța de fond, în mod netemeinic și nelegal, a admis, în parte, acțiunea formulată de
reclamanți, obligând apelanta la emiterea titlurilor de plată aferente anilor 2014, 2015 și 2016, în condițiile în care aceștia nu au urmat procedura administrativă privind valorificarea Deciziei nr. 7369/29.01.2010 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Potrivit principiului "nemo auditur propriam turpitudinem allegans" nimeni nu se poate prevala de propria culpă pentru a reclama apărarea unui drept.
Or, reclamanții au ales să stea în pasivitate mai mult de 3 ani, de la data emiterii pe numele acestora a titlului de despăgubire, reprezentat de Decizia nr. 7369/29.01.2010 emisă de CCSD în cuantum de 233.100 lei.
Mai mult decât atât, potrivit principiului "nemo censitur ignorare legem" nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii.
Astfel, potrivit art. 3, lit. a din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 " Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv", titlurile de despăgubire sunt certificate emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în numele și pe seama statului român, care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra statului român, corespunzător despăgubirilor acordate potrivit prezentei legi și care urmează a fi valorificate în funcție de opțiunea titularului ori a titularilor înscriși în acestea.
Titlurile de despăgubire nu pot fi vândute, cumpărate, date în garanție sau transferate în orice alt mod, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, cu excepția dobândirii acestora ca efect al succesiunii.
Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art. 182 coroborat cu art. 181 alin. (2), pentru valorificarea titlului de despăgubire, titularul titlului de despăgubire avea dreptul și obligația de a proceda la manifestarea expresă a opțiunii sale în sensul emiterii unui titlu de plată ori de conversie, în condițiile art. 141 și cu respectarea termenelor și a limitărilor prevăzute la art. 3 lit. h) din titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Potrivit alin. 4 al aceluiași articol, titlurile de despăgubire se valorifică în termen de 3 ani de la data emiterii, care însă nu expiră mai devreme de 12 luni de la prima ședință de tranzacționare a acțiunilor emise de Fondul "Proprietatea";.
În concluzie, termenul prevăzut de art. 181 alin. 4, Capitolului VI din Legea nr.247/2005 este un termen de prescripție, reprezentând intervalul de timp înăuntrul căruia titularul unui drept subiectiv este obligat, printr-o dispoziție legală imperativă,(in speță Legea nr.247/2005) să-și exercite acel drept (într-un anumit mod sau în anumite condiții).
În concluzie. A.N.R.P. avea obligația emiterii titlului de plată aferent deciziei emise de către Comisia Centrală, doar ulterior constituirii unui dosar de opțiune.
În acest sens sunt de remarcat și dispozițiile art. 18 alin. 1 din același act normativ, potrivit cărora după emiterea titlurilor de despăgubire aferente, A.N.R.P. va emite pe baza acestora și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, un titlu de conversie și/sau un titlu de plată. Titlu de conversie va fi înaintat Depozitarului Central în termen de 30 de zile calendaristice calculate de la data emiterii, în vederea conversiei în acțiuni, iar titlurile de plată vor fi remise Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar în vederea realizării operațiunilor de plată.
Aceste argumente au fost reținute într-o speță asemănătoare de instanța de judecată, prin care a fost admisă excepția tardivității și, în consecință, a fost respinsă cererea reclamanților ca tardiv formulată.
În susținerea celor afirmate, apelanta atașează în fotocopie Sentința civilă nr. 1232/CA/24.09.2015.
Tribunalul București a reținut, în mod greșit, faptul că procedura emiterii titlurilor de plată prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, fiind suspendată, succesiv, până la intrarea în vigoare a noului act normativ, Legea nr. 165/2013, această împrejurare nu poate fi imputată reclamanților și nu poate conduce la concluzia că aceștia au rămas în pasivitate.
Apelanta dorește să contrazică acest aspect, învederând instanței faptul că, în perioada în care procedura de emitere a titlurilor de despăgubire și a titlurilor de plată a fost suspendată, procedura privind valorificarea deciziei CCSD nu a fost suspendată.
Potrivit prevederile alin. 2 și 3 ale articolului III din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 62/2010 potrivit cărora "valorificarea titlurilor de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor se va face în perioada de suspendare doar prin conversia lor în acțiuni emise de Fondul Proprietatea, corespunzător sumei pentru care s-a formulat opțiunea (cu respectarea limitărilor art.3 lit.h.), apelanta menționează că acestea semnifică următoarele:
Dacă până la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență, persoanele îndreptățite la despăgubiri au optat pentru acordarea titlurilor de plată, dar acestea nu au fost emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, puteau opta pentru conversia titlurilor de despăgubire în acțiuni emise de Fondul Proprietatea. Persoanele care nu optau pentru conversia titlurilor de despăgubire în acțiuni emise de Fondul Proprietatea urmau să primească titluri de plată după expirarea perioadei de suspendare prevăzute la alin.1.
Mai mult decât atât, în pronunțarea sentinței pe fond, instanța de judecată a ignorat Decizia nr. 1242 din 22 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, ale cărei soluție și considerente sunt valabile și în prezenta cauză.
Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile art. III alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010, prevăzând suspendarea emiterii titlurilor de plată cuprinse în titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005, nu aduc atingere existenței dreptului de proprietate, dat fiind faptul că în art. III alin. (2) se prevede o modalitate temporară de exercitare a acestui drept, respectiv valorificarea, pentru o perioadă de 2 ani, a titlurilor de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin conversia acestora în acțiuni emise de Fondul "Proprietatea" corespunzător sumei pentru care a fost formulată opțiunea.
Astfel, Curtea Constituțională a statuat prin decizia mai sus menționată că prevederile art. III din OUG nr. 62/2010 nu aduc atingere existentei dreptului de proprietate, în speță, nefiind afectat deci nici dreptul de opțiune al reclamanților.
Aceste argumente au fost reținute de instanța de judecată într-o speță asemănătoare prin Sentința civilă nr. 68/23.06.2015 rămasă definitivă prin nerecurare Curții de Apel Târgu-Mureș pornind de la obiectul reglementării celor două acte normative - procedura de emitere a titlurilor de plată și respectiv, a titlurilor de conversie - este cert că dreptul defunctului de a opta pentru o modalitate de valorificare a titlurilor de despăgubiri nu a fost suspendat sau întrerupt, nefiind afectat de intrarea în vigoare a prevederilor Ordonanțelor, întrucât aceștia puteau să-si manifeste expres opțiunea, chiar în perioada de activitate a actelor normative precitate.
Apelanta reiterează faptul că dacă reclamanții ar fi urmat procedura administrativă privind valorificarea titlului de despăgubire în termenul prevăzut de lege, acesta s-ar fi încadrat în ipoteza art. 41 alin (1), din Legea nr. 165/2013.
Prin urmare, apelanta apreciază că menținerea soluției pronunțată pe fondul cauzei ar institui un mecanism de despăgubire pe cale jurisprudențială, în alte condiții si în altă procedură decât cea instituită de legea specială (Legea nr. 165/2013).
Mai mult decât atât, apelanta aduce la cunoștința instanței că practica judecătorească a statuat, cu caracter de principiu, prevalența legilor speciale față de cele generale în materia retrocedărilor, astfel că o cerere întemeiată exclusiv pe dispozițiile Codului civil ori pe cele ale Convenției europene nu poate fi respinsă, decât ca neîntemeiată.
În alt mod, prin imixtiunea celor două modalități de reparare a unor pagube aduse de către fostul regim comunist, se înlătură caracterul special al dispozițiilor stabilite în domeniul retrocedărilor, fiind astfel ignorat scopul avut în vedere de legiuitor prin edictarea acestor norme.
Nu în ultimul rând, apelanta face precizarea că Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și-a onorat toate obligațiile în soluționarea dosarelor de opțiune constituite în termen legal, iar Ministerul Finanțelor Publice a efectuat deja plata pentru aceste titluri de plată.
Cu alte cuvinte, dacă reclamanții ar fi urmat procedura administrativă și ar fi constituit un dosar de opțiune prin care solicitau valorificarea deciziilor emise de către Comisia Centrală, s-ar fi aflat în aceeași situație cu ceilalți, respectiv ar fi beneficiat de un titlu de plată emis și plătit în mod efectiv de către Ministerul Finanțelor Publice.
Având în vedere cele mai sus-mentionate, apelanta aduce la cunoștință faptul că A.N.R.P. nu a emis un titlu de plată în favoarea reclamanților întrucât aceștia nu au solicitat valorificarea deciziei emise de CCSD prin constituirea unui dosar de opțiune.
Apelanta dorește să menționeze și că potrivit art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru și dispozițiilor art. 7 din Ordonanța nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, apelanta este scutită de la plata taxei judiciare de timbru si a cauțiunii.
Apelantul Ministerul Finanțelor Publice a invocat prin motivele de apel excepția prematuritatii formulării capătului de cerere în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și în subsidiar inadmisibilitatea acestuia, pentru următoarele motive:
În conformitate cu prevederile art. 41 alin.4 din Legea nr. 165/2013, privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România: "Titlul de plată se emite de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în condițiile alin. (1) și (2) și se plătește de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere. "
Cu alte cuvinte, rolul MFP în procedura prevăzută de lege intervine abia după ce ANRP emite titlul de plata. În cauza de față, astfel cum instanța de fond a reținut considerentele sentinței civile atacate, nu a fost emis un astfel de titlu ceea «ce a pus pârâtul MFP în imposibilitatea de a efectua plata, în termenul legal de 180 de zile.
Or, nici reclamanții și cu atât mai puțin instanța de judecată, nu pot anticipa faptul că MFP nu își va îndeplini în termen obligația legală, odată ce titlul de plată va fi emis. Obligația ce îi va reveni apelantului la acest moment va fi una legală și nu poate fi dublată de o obligație impusă pe cale judiciară. Reclamanții se pot îndrepta împotriva MFP doar după trecerea termenului de 180 de zile, în ipoteza în care aceasta ar refuza sau ar întârzia nejustificat efectuarea plății în cauză.
Având în vedere motivele expuse mai sus, apelantul solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, admiterea excepției prematurității capătului de cerere formulat în contradictoriu cu MFP și schimbarea în parte a sentinței civile atacate, în sensul respingerii acestui capăt de cerere ca prematur formulat.
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de apel invocate, Curtea va admite apelurile, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013, lege specială în materia restituirii, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România: "Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor";.
În raport de aceste dispoziții legale, Curtea apreciază că instanța de fond a respins în mod corect excepția necompetenței materiale, iar motivul de apel formulat cu privire la această soluție nu poate fi primit.
În ceea ce privește excepțiile prematurității și inadmisibilității acțiunii în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, Curtea reține că, potrivit dispozițiilor art. 246 alin. (1) și (2) C.proc.civ.: " (1) Excepțiile absolute sunt cele prin care se invocă încălcarea unor norme de ordine publică. (2) Excepțiile relative sunt cele prin care se invocă încălcarea unor norme care ocrotesc cu precădere interesele părților";.
Or, potrivit dispozițiilor art. 247 alin. (1) și (2) C.proc.civ.: " (1) Excepțiile absolute pot fi invocate de parte sau de instanță în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel. Ele pot fi ridicate înaintea instanței de recurs numai dacă, pentru soluționare, nu este necesară administrarea altor dovezi în afara înscrisurilor noi. (2) Excepțiile relative pot fi invocate de partea care justifică un interes, cel mai târziu la primul termen de judecată după săvârșirea neregularității procedurale, în etapa cercetării procesului și înainte de a se pune concluzii în fond";.
În cauză, apelantul pârât Ministerul Finanțelor Publice nu a formulat în fața instanței de fond întâmpinare și nici nu a invocat excepția prematurității în condițiile art. 247 C.proc.civ., astfel încât, fiind vorba despre o excepție de fond, peremptorie, relativa, nu poate fi invocată direct pe calea apelului.
Pe fondul pretențiilor, Curtea reține că analiza privind îndeplinirea de către apelanta pârâtă a obligației de a emite titlu de plată trebuie să pornească de la dispozițiile art. 18 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, potrivit cărora "După emiterea titlurilor de despăgubire aferente, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților va emite, pe baza acestora și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, un titlu de conversie și/sau un titlu de plată. Titlul de conversie va fi înaintat Depozitarului Central în termen de 30 de zile calendaristice calculate de la data emiterii, în vederea conversiei în acțiuni, iar titlurile de plată vor fi remise Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar în vederea efectuării operațiunilor de plată";.
În speță, prin Decizia nr.7369/29.01.2010, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a emis în favoarea intimaților reclamanți titlu de despăgubiri în cuantum de 233.100 lei. Aceștia, însă, nu au solicitat acordarea în numerar a despăgubirilor în cuantum de 233.100 lei, conform dispozițiilor art. 181 din Cap. V1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care prevăd că "Dacă titlul de despăgubire individual este emis pentru o sumă de maxim 500.000 lei, titularul acestuia are posibilitatea să solicite fie realizarea conversiei acestuia în acțiuni emise de Fondul "Proprietatea", fie acordarea de despăgubiri în numerar, fie parte în acțiuni, parte în numerar";.
Or, câtă vreme persoanele îndreptățite nu au urmat procedura privind valorificarea titlului de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în condițiile prevăzute de Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, nu li se poate aplica procedura prevăzută de art. 41 din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, întrucât aceștia nu au urmat procedura administrativă și nu au constituit dosar de opțiune.
Față de cele reținute, Curtea, în baza art.480 alin. (1) Noul Cod procedură civilă a admis apelurile, a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
| ← Succesiune vacantă. acceptarea moştenirii sub beneficiu de... | Detenţie precară. intervertirea precarităţii. imobil preluat... → |
|---|
