Nerespectarea perioadei de odihnă obligatorie a conducătorilor auto ce efectueară transport de marfă – motive temeinice de înlocuire a sancţiunii pecuniare cu avertisment
| Comentarii |
|
Judecătoria BISTRIŢA Sentinţă civilă nr. 2369/2015 din data de 19.10.2016
NERESPECTAREA PERIOADEI DE ODIHNĂ OBLIGATORIE A CONDUCĂTORILOR AUTO CE EFECTUEARĂ TRANSPORT DE MARFĂ - MOTIVE TEMEINICE DE ÎNLOCUIRE A SANCȚIUNII PECUNIARE CU AVERTISMENT
Orice faptă contravențională prezintă un grad de pericol social abstract, specific oricăror fapte contravenționale asemănătoare, precum și un grad de pericol social concret, raportat la împrejurările în care a fost săvârșită fapta, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit și la urmarea produsă (lezarea efectivă sau starea de pericol creată), precum și la circumstanțele personale ale contravenientului. Gradul de pericol social abstract este apreciat și stabilit de legiuitor, la momentul incriminării faptei contravenționale, gradul de pericol social concret urmând a fi stabilit de organul sancționator ori de instanță cu ocazia reindividualizării sancțiunii contravenționale, ținând seama de criteriile enunțate mai sus.
Judecătoria Bistrița - secția civilă, Sentința civilă nr. 2369/2015, pronunțată în dosarul nr. 11797/190/2014.
Prin cererea înregistrată la această instanță cu numărul de dosar de mai sus, petenta SC N.C. SRL, în contradictoriu cu intimatul ISCTR, a solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună înlocuirea sancțiunii contravenționale principale a amenzii aplicate cu cea a avertismentului.
În motivare s-a arătat că la data de 11.11.2014, în momentul în care transporta cu autoutilitara cu numărul de înmatriculare X ce tracta semiremorca cu numărul de înmatriculare Y material lemnos, pe raza localității B., petenta fost supusă unui control efectuat de către agenții intimatei, în urma căruia s-a reținut faptul că nu a fost respectată perioada de odihnă zilnică fracționată, aplicându-se sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 4.000 lei.
Prin acest act de control atacat s-a reținut în sarcina petentei săvârșirea faptei contravenționale prevăzută de dispozițiile art. 8 alin. 1 pct.7 din OG 37/2007, și sancționată potrivit art.9 alin. 1 lit. c.
Petenta arată faptul că, conducătorul auto nu a respectat timpul de odihnă zilnică conform legii, în speță a fracționat greșit, adică a inversat timpii de odihnă zilnică, însă deși există o culpă, consideră petenta că nu a cauzat nicio vătămare nimănui.
Potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 7 din OG 2/2001 avertismentul este o sancțiune care se aplică pentru o contravenție de mica importanță, atunci când se apreciază că autorul faptei nu o va mai repeta, fiind aplicabilă chiar și atunci când actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede expres această sancțiune.
Deși practica relevă faptul că agenții constatatori manifestă o oarecare prudență în aplicarea acestei măsuri sancționatorii, preferând să aplice sancțiuni de natură pecuniară, care aduc și venituri la bugetul consolidat al statului, se impune, în opinia petentei a fi precizat faptul că aplicarea sancțiunii contravenționale principale a avertismentului presupune în primul rând o corectă determinare a gradului de pericol social al faptei. În speță, petenta arată că instanța trebuie să acorde atenție deosebită modului de determinare a gradului de pericol social al faptei, luând în considerare criteriile avute în vedere de legiuitor pentru stabilirea gradului de pericol social al faptei.
Aplicarea sancțiunii contravenționale de către organul de control se impune a fi realizată cu respectarea prev.art.21 alin.3 din OG 2/2001 privitoare la regimul juridic al contravențiilor care prevăd în mod expres că "Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.";, astfel petenta opinează că ar în speță ar trebui luate în considerare criteriile cum ar fi persoana contravenientului, comportarea anterioară a contravenientului, împrejurările săvârșirii contravenției, regretul manifestat de contravenient, etc., aspecte neluate în considerare la întocmirea procesului verbal atacat.
Astfel, sancțiunea contravenționala, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca în toate cazurile de contravenție să se aplice sancțiunea amenzii.
De asemenea, petenta arată că acest cuantum al amenzii, 4.000 lei în condițiile actuale ar îndrepta petenta către o situație critică din punct de vedere financiar.
În drept, s-au invocat dispozițiile OG nr.2/2001 și dispozițiile cuprinse în textele legale invocate în cuprinsul plângerii.
În probațiune, dosarului cauzei au fost anexate înscrisuri (f.6).
Legal citat, intimatul ISCTR a formulat întâmpinare depusă la dosarul cauzei împreună cu înscrisuri anexe la data de 09.01.2015, prin care a solicitat respingerea acțiunii petentei ca netemeinică și nelegală, menținerea în totalitate a procesului verbal de contravenție, cu obligarea petentei de a achita amenda contravențională.
În fapt, intimatul învederează instanței că acțiunea nu poate fi admisă având în vedere că în conformitate cu dispozițiile art. 4 lit. g). din Regulamentul (CE) nr. 561/2006 prin perioada repaus zilnic de odihnă zilnică se înțelege "partea unei zile în timpul căreia conducătorul auto poate dispune liber de timpul său și care poate fi o "perioadă de repaus zilnic normală"; sau o "perioadă de repaus zilnic redusă";. Definiția perioadei de repaus zilnic normală încadrându-se în "orice perioadă de repaus de cel puțin unsprezece ore. De asemenea, această perioadă de repaus zilnic normală poate fi luată în două tranșe, din care prima trebuie să fie o perioadă neîntreruptă de cel puțin trei ore și a doua, o perioadă neîntreruptă de cel puțin nouă ore";, definiția perioadei de repaus zilnic redusă fiind "orice perioadă de repaus de cel puțin nouă ore, dar mai puțin de unsprezece ore";.
Din dispozițiile citate, intimatul arată că legiuitorul european a stabilit în mod imperativ cum se poate desfășura în condiții de siguranță un transport și modul în care trebuie luat repausul zilnic, în cauza dedusă judecății, conducătorul auto avea trei posibilități, anume, să efectueze o perioadă de odihnă zilnică de 11 ore consecutive sau fracționat în două etape, prima de 3 ore și a doua de 9 ore consecutive sau să efectueze o perioadă de odihnă zilnică redusă de minim 9 ore consecutive, dar nu mai mult de 11 ore. Cu excepția acestor trei variante nicio altă variantă nu îndeplinește exigențele legiuitorului european și ca atare, constituie faptă contravențională.
Din analizarea înregistrărilor tahograf prezentate la control a rezultat că prepusul petentei nu a respectat perioada de odihnă zilnică în intervalul de 24 de ore care a început la ora 19:19 a zilei de 22.10.2014 și s-a încheiat la ora 19:19 a zilei de 23.10.2014. Astfel, în intervalul mai sus amintit, dl. R.I. a efectuat următoarele perioade de odihnă: prima transă de 5 ore și 27 de minute între orele 23:40 a zilei de 22.10.2014 - 05:07 a zilei de 23.10.2014 și a doua transă de 5 ore și 30 de minute între orele între orele 09:00 - 05:28 (23.10.2014), fapt ce rezultă din diagrama săptămânală a numitului R.I. generată de T. ca urmare a interpretării analizării diagramelor tahograf utilizate de acesta în zilele de 22.10.2014 și 23.10.214. Pe cale de consecință afirmațiile petentei conform cărora a efectuat perioada de odihnă fracționat inversată, adică 9 ore de pauză urmate de alte 3 ore de pauză sunt, în opinia intimatului, nefondate.
Astfel, agentul constatator în mod temeinic și legal a reținut fapta contravențională în sarcina petentei, prepusul acesteia nerespectând perioada minimă de odihnă fracționată cu mai mult de o oră, dar mai puțin de două ore.
Intimatul învederează instanței faptul că prin OG 37/2007 cu modificările și completările ulterioare, a fost stabilit un sistem gradual de sancționare a nerespectării perioadelor de conducere și de odihnă în funcție de durata nerespectării acestora. Nerespectarea perioadelor de conducere și de odihnă fiind considerate fapte contravenționale cu un pericol social mare, deoarece nerespectarea acestora pune în pericol, atât siguranța circulației, cât și pe cea a participanților la traficul rutier.
Oboseala la volan este principala cauză a accidentelor rutiere, astfel legiuitorul european a considerat oportun să legifereze activitatea de conducere a vehiculelor impunând conducătorilor auto să efectueze pauze și perioade de odihnă pentru a nu fi afectată siguranța circulației.
Pe cale de consecință, apreciază intimatul că sancțiunea avertismentului nu se impune atâta vreme cât petenta a săvârșit o încălcare gravă a dispozițiilor Regulamentului Parlamentului European si al Consiliului (CE) nr. 561/2006, așa cum este reglementată de alin. (2) din OG 37/2007 actualizată, iar agentul constatator a aplicat o sancțiune îndreptată spre minimul prevăzut de actul normativ.
Având în vedere că petenta nu a dovedit o altă stare de fapt decât cea reținută de agentul constatator, în opinia intimatului se impune netemeinicia plângerii contravenționale.
În drept, intimatul a invocat prevederile HG 69/2012, OMTI nr. 980/2011, OG nr. 26/2011, HG nr. 995/2011, OMTI nr. 1088/2011, OMT nr. 1058/2007, OG nr. 37/2007 cu modificările și completările ulteriore, OG nr. 2/2001, art. 205 și 411 alin. (1) teza finală C. pr. civ.
În probațiune, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul - verbal de constatare și sancționare a contravențiilor atacat, s-a reținut în sarcina petentului următoarele: "în urma verificării cu programul T. a diagramelor tahografice prezentate la control de conducătorul auto, s-a constatat nerespectarea perioadei minime de odihnă zilnică fracționată cu 3 ore și 30 de minute, întrucât în intervalul de 24 de ore început în data de 22.10.2014, ora 19:19 R.I. conducând autotractorul nr. X, a făcut o pauză neîntreruptă maximă de 5 ore și 30 minute, în intervalul 23.10.2014 ora 09:00-23.10.2014, ora 14,30, în loc de minim 9 ore încălcându-se astfel prevederile art. 4 lit. g și art.8 alin-2 din Regulamentul (CE) nr.561/2006 actualizat.
Actul sancționator îndeplinește toate cerințele de legalitate prevăzute la art. 17 din OG 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute (cuprinde mențiunile privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea și sediul contravenientei, faptele săvârșite, data comiterii acestora și semnătura agentului constatator).
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, până la dovada contrară, se bucură de o prezumție de veridicitate în sensul că cele arătate în cuprinsul acesteia sunt considerate ca fiind elemente de fapt ce reprezintă adevărul. Această prezumție este una relativă în sensul că i se permite presupusului contravenient ca, în cursul judecării plângerii sale, să depună la dosarul cauzei înscrisuri ori să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că cele arătate în conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției sunt neadevărate.
Instanța reține, astfel, că prezumția de veridicitate a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor rămâne în ființă, deoarece din probele administrate de petent la dosarul cauzei nu rezultă o situație de fapt contrară celei reținute în conținutul procesului-verbal.
În consecință, constată că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor face dovada deplină a situației de fapt și că a fost legal și temeinic încheiat, iar aspectele menționate de către petent constituind împrejurări ce pot fi avute în vedere numai la individualizarea sancțiunii contravenționale.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, în raport cu dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. Astfel, în temeiul art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Mai mult decât atât, orice faptă contravențională prezintă un grad de pericol social abstract, specific oricăror fapte contravenționale asemănătore, precum și un grad de pericol social concret, raportat la împrejurările în care a fost săvârșită fapta, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit și la urmarea produsă (lezarea efectivă sau starea de pericol creată), precum și la circumstanțele personale ale contravenientului. Gradul de pericol social abstract este apreciat și stabilit de legiuitor, la momentul incriminării faptei contravenționale, gradul de pericol social concret urmând a fi stabilit de organul sancționator ori de instanță cu ocazia reindividualizării sancțiunii contravenționale, ținând seama de criteriile enunțate mai sus.
Față de cele ce preced faptul că probele dosarului nu infirmă starea de fapt reținută în cuprinsul său, dar având în vedere condițiile concrete în care a fost săvârșită fapta prevăzută la art. 8 pct. 36 din OG 37/2007, fără a exista dovezi cu privire la sancționarea sa anterioară pentru fapte similare, instanța apreciază că amenda aplicată de 4.000 lei pentru această faptă este o sancțiune prea severă, astfel încât în baza art.34 cu raportare la art. 5 și 7 din OG 2/200l, va admite în parte plângerea formulată, în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii cu sancțiunea "avertisment";.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel în termen legal apelantul I.S.C.T.R. prin care solicită, potrivit prevederilor legale ale art. 477, 480 alin. (2) și (3) C.pr.civ. admiterea apelului așa cum a fost formulat, modificarea în parte a hotărârii apelate, reținerea spre rejudecare, iar prin decizia pe care instanța o va pronunța să respingă plângerea contravențională ca netemeinică și să mențină în totalitate procesul verbal de contravenție.
Tribunalul, examinând în baza prevederilor art. 476-479 Cod procedură civilă, hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, constată că aceasta este temeinică și legală, nefiind dat nici un motiv de anulare sau schimbare a hotărârii.
| ← Calitatea procesuală activă a minorului care solicită... | Rectificarea judiciară a înscrierilor din cartea funciară şi... → |
|---|
