Modalitatea de aducere la cunoştinţa clienţilor a tarifelor practicate de un prestator de servicii
| Comentarii |
|
Judecătoria BISTRIŢA Sentinţă civilă nr. 3341/2015 din data de 19.10.2016
MODALITATEA DE ADUCERE LA CUNOȘTINȚA CLIENȚILOR A TARIFELOR PRACTICATE DE UN PRESTATOR DE SERVICII
În ceea ce privește susținerea petentei că în ghid tarifele utilizate sunt prezentate vizibil și neechivoc, instanța având în textul art. 25 din O.G. nr. 21/1992 apreciază că acest lucru nu este suficient. Menționarea în ghid nu întrunește condițiile prevăzute de acest text, anume să fie indicate în mod vizibil, neechivoc și ușor de citit. Îndeplinirea acestor condiții poate avea loc doar prin afișarea tarifelor, astfel nici existența unui site nu este suficient pentru a atinge scopul acestei dispoziții, anume cel de informare corectă și completă a cetățenilor într-o manieră accesibilă și ușor de citit. Instanța apreciază că prin susținerile petentei din plângere, anume că tarifele sunt prevăzute în ghid și pe site, aceasta recunoaște implicit că la punctul de lucru nu exista o afișare a tarifelor la data controlului.
Judecătoria Bistrița - secția civilă, Sentința civilă nr. 3341/2015, pronunțată în dosarul nr. 42493/299/2014
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.02.2015 ca urmare a declinării competenței de soluționare a cauzei de către Judecătoria sectorului 1 București, petenta DHL IR S.R.L. în contradictoriu cu intimatul C.J.P.C. BN, a solicitat instanței să dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenției seria ANPC nr. 0635176 din data de 26.08.2014, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate cu sancțiunea avertismentului.
În motivare, petenta a precizat faptul că a fost sancționată prin procesul-verbal contestat pentru că nu existau afișate tarifele aferente serviciului de transport, precum și că nu a săvârșit contravenția prevăzută de art. 50 alin. 1 lit. d din O.G. nr. 21/1992.
Petenta a precizat în ghidul care la data controlului se afla la punctul de lucru tarifele au fost prezentate vizibil și neechivoc, precum și faptul că aceste informații sunt prezentate și pe site.
S-a precizat că intimatul nu a probat că aceasta a săvârșit fapta reținută cu vinovăție, precum și că organul constatator, conform jurisprudenței CEDO, are obligația de a dovedi faptele reținute.
În motivarea subsidiarului, petenta a precizat că neafișarea propriu-zisă la punctul de lucru poate reprezenta cel mult o faptă de o gravitate redusă și că nu există vreo plângere din partea vreunui consumator privind modul de calcul al tarifului de către aceasta.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
În probațiune, petenta a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care a anexat plângerii procesul-verbal contestat (f. 5-8).
Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu suma de 20 de lei (f. 13), astfel cum prevede art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013.
La data de 17.11.2014 intimatul a depus întâmpinare (f. 18-21) prin care a invocat excepția necompetenței Judecătoriei sectorului 1 București, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea plângerii.
În motivare, a precizat că la data controlului efectuat la punctul de lucru al petentei s-a constatat că nu exista o informare corectă a consumatorilor cu privire la tarifele practicate, astfel nu existau afișate tarifele privind prestarea serviciilor în mod vizibil, într-o formă neechivocă și ușor de citit.
La data controlului operatorul economic nu a prezentat registrul unic de control.
Intimatul a precizat că scopul indicării tarifelor în mod vizibil și neechivoc este de a da consumatorilor informațiile necesare, suficiente și ușor de comparat, astfel să aibă posibilitatea de a face alegerea corectă.
Art. 3 lit. b din O.G. nr. 21/1992 prevede că informarea consumatorilor trebuie să îndeplinească patru condiții cumulative: să fie corectă, completă, precisă și să fie făcută asupra caracteristicilor esențiale ale produselor sau serviciilor oferite.
Intimatul precizează că sancțiunile au fost aplicate cu respectarea dispozițiilor în vigoare, fiind proporționale.
În drept, intimatul a invocat prevederile art. 205 C.proc.civ., O.G. nr. 2/2001 și Legea nr. 252/2003.
În probațiune, a solicitat instanței încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri.
Petenta nu a depus răspuns la întâmpinare.
Prin Sentința civilă nr. 775/2015 Judecătoria sectorului 2 București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat cauza spre soluționare Judecătoriei Bistrița.
Instanța a încuviințat și administrat în prezenta cauză proba cu înscrisuri pentru ambele părți.
La termenul din data de 23.04.2015 instanța a reținut cauza în pronunțare și a amânat pronunțarea pentru data de 30.04.2015.
Analizând actele și lucrările dosarului cu privire la probele administrate, raportat la temeiurile de drept incidente, reține următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal de contravenție seria ANPC nr. 160/1010 din data de 26.08.2014 petenta a fost sancționată pentru încălcarea dispozițiilor art. 25 din O.G. nr. 21/1992 și i s-a aplicat sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 4.000 lei, precum și pentru încălcarea dispozițiilor art. 7 lit. b din Legea nr. 252/2003 pentru care i s-a aplicat sancțiunea avertismentului.
În drept, art. 25 din O.G. nr. 21/1992 prevede: " prețurile și tarifele trebuie indicate în mod vizibil și într-o formă neechivocă, ușor de citit";.
Art. 7 lit. b din Legea nr. 252/2003 postulează: "constituie contravenții următoarele fapte: b) neprezentarea registrului unic de control la solicitarea organelor de control specializate, potrivit prevederilor art. 3 alin. (1)";.
Potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Verificând legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, neexistând niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 și care pot fi reținute de instanța de judecată din oficiu. Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea și sediul contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Instanța constată că petenta nu a invocat niciun motiv de nulitate al procesului-verbal contestat, deși a avut această posibilitate.
Având în vedere plângerea contravențională instanța constată că petenta a contestat temeinicia și proporționalitatea sancțiunii aplicate prin procesul-verbal contestat doar cu privire la prima contravenție reținută în sarcina, anume cea prevăzută de art. 25 din O.G. nr. 21/1992. Astfel, instanța va proceda la analizarea temeiniciei și proporționalității doar cu privire la prima contravenție.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că procesul-verbal de contravenție este un act juridic administrativ ce se bucură, datorită calității de reprezentant al statului a celui ce îl încheie, de o prezumție de validitate și temeinicie, prezumție care este însă relativă și care poate fi răsturnată prin administrarea probei contrarii.
Totodată, instanța reține că prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului se introduce o obligație în sarcina statelor, respectiv obligația ca în procedurile ce poartă asupra unei acuzații în materie penală de a reveni sarcina probei organelor statului. Astfel, prin intermediul art. 20 din Constituție, ce reglementează aplicabilitatea Convenției în dreptul intern, se introduce obligația statului de a proba prin organele sale, orice acuzație în materie penală.
Conform jurisprudenței Curții Europeană a Drepturilor Omului în cauza N.G. împotriva României s-a arătat faptul că dacă instanțele naționale, prin hotărâri motivate, analizează motivele de nulitate invocate în speță și consideră că acestea nu atrag nulitatea procesului-verbal, în sensul dorit de petent, acest aspect este suficient pentru a nu pune la îndoială echitatea procedurii în cauză sau, mai concret, respectarea dreptului acestuia de a beneficia de prezumția de nevinovăție.
Totodată, în decizia H. și alții c. României, Curtea a precizat că, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea. Ceea ce este important este ca sistemele de drept care aplică aceste prezumții, de fapt sau de drept, să conțină garanții care să constituie limite ale aplicării acestor prezumții, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte.
De altfel, prin Decizia nr. 205/2009, pronunțată de Curtea Constituțională referitoare la excepția de neconstituționalitate a disp. art.16, art.17 și art.19 alin.1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, s-a arătat că "instanța competentă să soluționeze plângerea îndreptată împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este obligată să urmeze anumite reguli procedurale, în virtutea cărora sarcina probei aparține celui care afirmă ceva în instanță, iar nu celui care a întocmit procesul-verbal de contravenție";.
De asemenea, trebuie reținută și Decizia nr. 83/08.03.2002 și Decizia nr. 197/2003 ale Curții Constituționale, prin care aceasta a arătat că dispozițiile OG 2/2001 sunt în deplină concordanță cu cerințele art. 6 din Convenție și cu jurisprudența CEDO. De asemenea, Curtea a arătat că OG 2/2001, respectă atât procedural cât și din punct de vedere al administrării probatoriului cerințele art. 6 din Convenție și că nu se poate considera că procedura contravențională ar contraveni principiului din materie penală, in dubio pro reo.
Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal de contravenție reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
În cauza de față, instanța reține că deși a avut posibilitatea să facă dovada că situația de fapt reținută de agentul constatator nu este în conformitate cu realitatea, petentul nu a făcut acest lucru.
Raportat la cele reținute mai sus, instanța apreciază ca neîntemeiate susținerile petentei conform cărora intimatul este cel căruia îi incumbă sarcina probei având în vedere jurisprudența CEDO.
În ceea ce privește susținerea petentei că în ghid tarifele utilizate sunt prezentate vizibil și neechivoc, instanța având în textul art. 25 din O.G. nr. 21/1992 apreciază că acest lucru nu este suficient. Menționarea în ghid nu întrunește condițiile prevăzute de acest text, anume să fie indicate în mod vizibil, neechivoc și ușor de citit. Îndeplinirea acestor condiții poate avea loc doar prin afișarea tarifelor, astfel nici existența unui site nu este suficient pentru a atinge scopul acestei dispoziții, anume cel de informare corectă și completă a cetățenilor într-o manieră accesibilă și ușor de citit.
Instanța apreciază că prin susținerile petentei din plângere, anume că tarifele sunt prevăzute în ghid și pe site, aceasta recunoaște implicit că la punctul de lucru nu exista o afișare a tarifelor la data controlului.
Petenta a menționat în plângere că intimatul nu a probat vinovăția sa. Instanța apreciază că sarcina probei aparține petentei. Întrucât agenții intimatului au constatat personal existența unor neregularități la punctul de lucru al petentei din municipiul Bistrița aceștia au încheiat procesul-verbal pe numele petentei întrucât acesteia îi incumbă sarcina de a respecta dispozițiile legale, anume de a-și îndeplini obligațiile.
Mai mult, chiar dacă s-ar reține că existența informațiilor privind tarifele în ghid ar fi suficientă, instanța reține că nici în ghid informarea consumatorilor nu s-a realizat vizibil, neechivoc și ușor de citit.
Astfel, în procesul-verbal contestat s-a reținut, în urma constatării personale de către agenți, că la data controlului în prezenta consumatorilor s-au efectuat servicii pentru consumatori și s-au emis facturii în care exista taxa de transport și o taxă de 730 care a fost explicată de angajații petentei ca fiind o taxă de corecție combustibil. Această taxă nu era afișată și anunțată consumatorilor. Așadar, petenta nu a realizat o informare corectă nici măcar în ghidul existent la punctul de lucru din Bistrița. Întrucât aceste fapte au fost în mod personal constatate de agenții intimatului, instanța reține că petenta ar fi trebuit să facă dovada contrară. Având în vedere faptul că petenta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus doar procesul-verbal contestat, instanța reține că petenta nu a făcut dovada că cele reținute de agenți nu sunt în conformitate cu realitatea.
Pentru aceste considerente, instanța apreciază că procesul-verbal contestat este temeinic.
Referitor la proporționalitatea sancțiunii, instanța apreciază drept justificat cuantumul amenzii aplicate de 4.000 pentru prima contravenție reținută în sarcina petentei ale cărei limite sunt între 1.000 lei și 10.000 lei, astfel cum prevede art. 50 alin. 1 lit. d din O.G. nr. 21/1992.
În conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. 3 O.G. nr. 2/2001, sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Instanța constată că nivelul amenzii corespunde pericolului social al faptei și conduitei petentei.
Dispoziția încălcată are ca scop protejarea intereselor consumatorilor prin informarea lor corectă, completă și precisă. În acest sens printre drepturile consumatorului art. 3 lit. a din O.G. nr. 21/1992 prevede: "de a fi informați complet, corect și precis asupra caracteristicilor esențiale ale produselor și serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să corespundă cât mai bine nevoilor lor, precum și de a fi educați în calitatea lor de consumatori";.
Totodată, instanța constată că amenda aplicată este orientată spre minim, precum și că prin procesul-verbal contestat în sarcina petentei s-a mai reținut săvârșirea unei contravenții - cea prevăzută de art. 7 lit. b din Legea nr. 252/2003 pentru care i s-a aplicat sancțiunea avertismentului. Pentru această din urmă contravenție legea prevede sancțiunea amenzii de la 10.000 lei la 20.000 lei.
Având în vedere existența a două contravenții reținute în sarcina petentei prin procesul-verbal contestat coroborat cu faptul că pentru cea care are limitele amenzii mai mari i s-a aplicat petentei sancțiunea avertismentului, instanța apreciază că scopul aplicării sancțiunilor contravenționale nu poate fi atins prin înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 4.000 lei pentru prima contravenție reținută cu sancțiunea avertismentului.
Instanța consideră că dispozițiile art. 21 alin. 3 O.G. nr. 2/2001 au fost respectate cu ocazia aplicării sancțiunii contravenționale, aceasta fiind una proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite de către petentă.
Pentru toate aceste considerente, instanța va respinge plângerea ca neîntemeiată și va menține procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria ANPC nr. 160/1010 din data de 26.08.2014 întocmit de intimat.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, în termen legal, apelanta DHL I.R. S.R.L., solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii apelate cu consecința: în principal, a anulării/desființării procesului - verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 0635176 din 26.08.2014; în subsidiar, a înlocuirii sancțiunii contravenționale aplicate cu sancțiunea avertismentului.
Tribunalul examinând, conform dispozițiilor art. 476-478 Cod procedură civilă, hotărârea atacată, constată că aceasta este temeinică și legală, instanța de fond făcând o corectă interpretare a probelor administrate și o aplicare corespunzătoare a dispozițiilor legale în materie.
| ← Condiţiile legale de instituire a tutelei minorului | Calitatea procesuală activă a minorului care solicită... → |
|---|
