Obligaţia furnizorului de servicii financiare de a efectua demersurile necesare pentru radierea din toate evidenţele a debitului stins prin plată

Judecătoria BISTRIŢA Sentinţă civilă nr. 1083/2015 din data de 19.10.2016

OBLIGAȚIA FURNIZORULUI DE SERVICII FINANCIARE DE A EFECTUA DEMERSURILE NECESARE PENTRU RADIEREA DIN TOATE EVIDENȚELE A DEBITULUI STINS PRIN PLATĂ

Art. 9 ind. 3 lit. m din O.G. nr. 21/1992 postulează: "în cadrul contractelor încheiate cu consumatorii, furnizorii de servicii financiare sunt obligați să respecte următoarele reguli: m) la încetarea contractului, inclusiv prin ajungere la termen, reziliere sau denunțare unilaterală din partea consumatorului, furnizorul de servicii financiare va oferi gratuit consumatorului un document care să ateste faptul că au fost stinse toate obligațiile dintre părți. Totodată, se vor închide și conturile aferente serviciului financiar de bază furnizat, fără a fi necesară depunerea unei alte cereri de către consumator și fără plata unor costuri suplimentare. Contul nu va fi închis în situația în care acesta este poprit sau indisponibilizat, conform legii, pentru îndeplinirea de către consumator a unor obligații asumate față de furnizorul de servicii financiare însuși sau față de terți";.

În ceea ce privește susținerea petentei că la data încheierii procesului-verbal de contravenție nu mai existau relații comerciale între aceasta și consumatoarea C. ceea ce ar duce la netemeinicia procesului-verbal contestat, instanța nu poate primi această susținere întrucât petenta a fost sancționată pentru faptul că în decurs de aprox. 6 ani de la data încasării sumei de bani de la asigurător nu a respectat prevederile art. 9 ind. 3 din O.G. nr. 21/1992.

Judecătoria Bistrița - secția civilă, Sentința civilă nr. 1083/2015, pronunțată în dosarul nr. 10212/190/2014.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistrița la data de 17.10.2014, sub nr. 10212/190/2014 petenta S.C. T.C. IFN S.A. a solicitat anularea procesului-verbal de constare a contravenției seria ANPC nr.. 0653211 încheiat la data de 01.10.20.. de către intimata C.R.P.C.R.N-V C. - CJPC B.N.

În motivare, petenta a arătat că anterior datei în care a avut loc acțiunea de control la punctul de lucru contractul de credit al reclamantei C.C.V. nu mai era în derulare, susținând că actul de aplicare a sancțiunii și de constatare a presupusei contravenții este lovit de nulitate fiind efectuat la un moment la care petenta încetase raporturile contractuale cu reclamanta-consumatoare C.C.V.

Totodată petenta invocă faptul că sancțiunea contravențională este neîntemeiată pentru că la data aplicării acestei amenzi doamna C.C.V. a fost radiată din evidențele Biroului de Credit conform raportului emis în data de 05.09.2014.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 31-32 din O.G. nr. 2/2001 rap. la art. 9/3 lit. m și art. 9 din O.G. nr. 21/1992 și art. 194 C.proc.civ.

În probațiune, petenta a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care au fost depuse următoarele: proces-verbal de constatare a contravenției (f.6-8), adresa nr. 4735/08.09.2014 (f.9-11), punctul de vedere nr. 4738/08.09.2014 (f. 12-13), punctul de vedere nr. 4789/17.09.2014 (f. 14-15), situația înscrierii la Biroul de Credit (f. 16-20), raport de credit (f. 21-24), starea contractului (f. 25-26), contract de credit de consum (f. 27-30).

Plângerea contravențională a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 de lei astfel cum prevede art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013. (f. 5)

La dosar a depus întâmpinare intimatul C.R.P.C.R.N-V C. - CJPC B.N.prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca fiind neîntemeiată și menținerea procesului-verbal de constatare a contravenției și a sancțiunii dispuse, arătând că ultima plată s-a făcut la data de 15.01.2009, moment în care O.G. nr. 21/1992 era deja în vigoare și totuși nu i-a fost comunicată consumatorului încetarea contractului, astfel cum prevede această ordonanță, printr-un document care să ateste că toate obligațiile au fost stinse. Totodată invocă comportamentul incorect al petentei față de consumator, acesta rezultând din acțiunile, inacțiunile și conduita sa care constau în încasarea sumei de 400,41 lei, ultima plată fiind la data de 15.01.2009 după încetarea raportului contractual și nerestituirea acesteia până la data acțiunii de control, nu a scos consumatorul de la biroul de credite, urmare a încetării contractului, până la data acțiunii de control încălcând astfel drepturile și interesele acestuia.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 C.proc.civ., O.G. nr. 2/2001, O.G. nr. 21/1992.

Prin răspunsul la întâmpinare petenta a susținut că mențiunile din procesul-verbal de constatare și sancțiunile aplicare ca urmare a acțiunii de control nu corespund realității, fiind o deformare a unei situații de fapt care a fost generată de comportamentul deficient al consumatorului însuși care nu și-a respectat obligațiile de plată asumate prin contract, acestea fiind suplinite prin prima încasată de la asigurător.

Instanța a încuviințat și administrat în prezenta cauză proba cu înscrisuri pentru ambele părți.

La termenul din data de 05.02.2015 instanța a reținut cauza în pronunțare și a amânat pronunțarea pentru data de 12.02.2015.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal de constatare a contravenției seria ANPC, nr. 190/1010 din data de 01.10.2014 petenta a fost sancționată pentru săvârșirea a două contravenții, astfel:

Pentru încălcarea art. 9 ind. 3 lit. m din O.G. nr. 21/1992 petentei i-a fost aplicată o amendă în cuantum de 5.000 lei, reținându-se în esență următoarele: urmare a reclamației depuse de către consumatoarea C.C.V. privind înscrierea în biroul de credite până la data depunerii reclamației, pentru un credit contractat în anul 2006 cu ocazia achiziționării de produse pe care le-a achitat integral. Verificând aspectele reclamate s-a constatat că doamna C. nu mai figura ca debitor. Din documentele predate de către operatorul economic s-a constatat că la data de 28.07.2008 a fost achitată suma de 1133,57 lei de către O. S.A. reprezentând dauna pentru contractul de credit în baza poliței de asigurare pentru risc financiar întocmită de TBI, ocazie cu care a fost lichidat creditul. Cu toate că a fost lichidat creditul, consumatoarea a continuat să apară în biroul de credit. Consumatoarea a aflat despre această situație cu ocazia solicitării unui card de credit la o altă bancă, fiind refuzată pe motiv că are sume restante neplătite.

În legătură cu cea de a doua faptă reținută în sarcina petentei prin procesul-verbal contestat pentru încălcarea dispozițiilor din art. 9 din O.G. nr. 21/1992 constând în aceea că furnizorul de servicii bancare a menținut consumatorul în Biroul de Credite până la data de 05.09.2014 deși creditul a fost lichidat la data de 28.07.2014. S-a reținut că este vorba despre un comportament incorect al furnizorului față de consumator determinat de aceea că a reținut suma de 400,41 lei de la acesta din urmă, data ultimei plăți fiind 15.01.2009. Suma fiind restituită doar ca urmare a reclamației.

În drept, art. 9 din O.G. nr. 21/1992 prevede: "în relațiile cu consumatorii, agenții economici au obligația de a se comporta în mod corect și de a nu folosi practici comerciale abuzive";.

Art. 9 ind. 3 lit. m din O.G. nr. 21/1992 postulează: "în cadrul contractelor încheiate cu consumatorii, furnizorii de servicii financiare sunt obligați să respecte următoarele reguli: m) la încetarea contractului, inclusiv prin ajungere la termen, reziliere sau denunțare unilaterală din partea consumatorului, furnizorul de servicii financiare va oferi gratuit consumatorului un document care să ateste faptul că au fost stinse toate obligațiile dintre părți. Totodată, se vor închide și conturile aferente serviciului financiar de bază furnizat, fără a fi necesară depunerea unei alte cereri de către consumator și fără plata unor costuri suplimentare. Contul nu va fi închis în situația în care acesta este poprit sau indisponibilizat, conform legii, pentru îndeplinirea de către consumator a unor obligații asumate față de furnizorul de servicii financiare însuși sau față de terți";.

Art. 50 alin. 1 lit. c din O.G. nr. 21/1992 statuează: "constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni, și se sancționează după cum urmează: c) încălcarea dispozițiilor art. 5, art. 7 lit. b) prima, a 2-a și a 5-a liniuță, lit. c) a 3-a și a 4-a liniuță, art. 9, art. 10 lit. a) - f) , h) și i), art. 11 și art. 14, cu amendă contravențională de la 2.000 lei la 20.000 lei.";

Art. 50 alin. 1 lit. e din același act normativ reține: "constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni, și se sancționează după cum urmează: e) încălcarea dispozițiilor art. 9^1, art. 9^2 și art. 9^3, cu amendă contravențională de la 5.000 lei la 50.000 lei";.

Potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.

Verificând, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că, acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, neexistând niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 și care pot fi reținute de instanța de judecată din oficiu. Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea și sediul contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

În ceea ce privește motivul de nulitate al procesului-verbal contestat constând în aceea că a fost efectuat la un moment la care consumatoarea Cojoc încetase raporturile contractuale cu aceasta, instanța apreciază că nu reprezintă un motiv real de nulitate astfel cum sunt acestea prevăzute de art. 16 - 17 din O.G. nr. 2/2001, astfel îl va analiza odată cu temeinicia procesului-verbal.

Sub aspectul temeiniciei, instanța constată că procesul-verbal de contravenție este un act juridic administrativ ce se bucură, datorită calității de reprezentant al statului a celui ce îl încheie, de o prezumție de validitate și temeinicie, prezumție care este însă relativă și care poate fi răsturnată prin administrarea probei contrarii.

Totodată, instanța reține că prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului se introduce o obligație în sarcina statelor, respectiv obligația ca în procedurile ce poartă asupra unei acuzații în materie penală de a reveni sarcina probei organelor statului. Astfel, prin intermediul art. 20 din Constituție, ce reglementează aplicabilitatea Convenției în dreptul intern, se introduce obligația statului de a proba prin organele sale, orice acuzație în materie penală.

Conform jurisprudenței Curții Europeană a Drepturilor Omului în cauza Nicoleta Gheorghe împotriva României s-a arătat faptul că dacă instanțele naționale, prin hotărâri motivate, analizează motivele de nulitate invocate în speță și consideră că acestea nu atrag nulitatea procesului-verbal, în sensul dorit de petent, acest aspect este suficient pentru a nu pune la îndoială echitatea procedurii în cauză sau, mai concret, respectarea dreptului acestuia de a beneficia de prezumția de nevinovăție.

Totodată, în decizia Haiducu și alții c. României, Curtea a precizat că, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materia circulației rutiere, intrând în competența poliției. Ceea ce este important este ca sistemele de drept care aplică aceste prezumții, de fapt sau de drept, să conțină garanții care să constituie limite ale aplicării acestor prezumții, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte.

De altfel, prin Decizia nr. 205/2009, pronunțată de Curtea Constituțională referitoare la excepția de neconstituționalitate a disp. art.16, art.17 și art.19 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, s-a arătat că "instanța competentă să soluționeze plângerea îndreptată împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este obligată să urmeze anumite reguli procedurale, în virtutea cărora sarcina probei aparține celui care afirmă ceva în instanță, iar nu celui care a întocmit procesul-verbal de contravenție";.

De asemenea, trebuie reținută și Decizia nr. 83/08.03.2002 și Decizia nr. 197/2003 ale Curții Constituționale, prin care aceasta a arătat că dispozițiile O.G. nr. 2/2001 sunt în deplină concordanță cu cerințele art. 6 din Convenție și cu jurisprudența CEDO. De asemenea, Curtea a arătat că O.G. nr. 2/2001, respectă atât procedural cât și din punct de vedere al administrării probatoriului cerințele art. 6 din Convenție și că nu se poate considera că procedura contravențională ar contraveni principiului din materie penală, in dubio pro reo.

Petentul nu a reușit însă să răstoarne prezumția de care se bucură procesul-verbal de contravenție contestat sub aspectul temeinicei acestuia.

În ceea ce privește prima faptă reținută în sarcina petentei constând în încălcarea disp. art. 9 ind. 3 lit. m din O.G. nr. 21/1992, instanța reține că petenta prin plângere nu a contestat săvârșirea acesteia în materialitatea ei, ci a menționat într-un răspuns trimis intimatului (f. 12-13) că este rezultatul unei "regretabile erori de sistem";.

Astfel cum reiese din înscrisurile de la dosarul cauzei, la data de 28.07.2008 a fost încasată de către petentă suma de 1.133,57 lei cu titlu de daună pentru contractul de credit încheiat de către această cu consumatoarea, doamna C.. Astfel, în baza art. 9 ind. 3 lit. m din O.G. nr. 21/1992 petenta imediat ar fi trebuit să închidă conturile aferente serviciului de bază furnizat. Cu toate acestea, petenta a făcut cuvenitele modificări doar la data de 05.09.2014, urmare a sesizării consumatoarei.

În ceea ce privește susținerea petentei că la data încheierii procesului-verbal de contravenție nu mai existau relații comerciale între aceasta și consumatoarea C. ceea ce ar duce la netemeinicia procesului-verbal contestat, instanța nu poate primi această susținere întrucât petenta a fost sancționată pentru faptul că în decurs de aprox. 6 ani de la data încasării sumei de bani de la asigurător nu a respectat prevederile art. 9 ind. 3 din O.G. nr. 21/1992.

Faptul că la momentul încheierii contractului cu doamna C. această dispoziție, art. 9 ind. 3 din O.G. nr. 21/1992 nu exista, nu este de natură a trage concluzia că această dispoziție nu se aplica în relația cu consumatoarea C., deoarece prin această dispoziție nu s-a adus atingere raporturilor contractuale efective dintre părți, ci doar s-a reglementat o procedură care trebuie urmată de către furnizorii de servicii financiare cu ocazia încetării unui contract. Totodată, instanța reține că este vorba despre o normă de procedură care se aplică imediat.

Deși în plângere petenta a afirmat faptul că la data de 28.07.2008, momentul încasării daunei de risc financiar, a încetat contractul dintre aceasta și doamna C., petenta nu s-a conformat obligațiilor prevăzute de art. 9 ind. 3 lit. m din O.G. nr. 21/1992.

Pentru aceste considerente, instanța reține că procesul-verbal contestat cu privire la prima faptă constând în încălcarea art. 9 ind. 3 lit. m din O.G. nr. 21/1992 este temeinic.

În ceea ce privește temeinicia celei de-a doua fapte reținute în sarcina petentei constând în încălcarea art. 9 din O.G. nr. 21/1992, instanța reține următoarele:

Petenta a încasat despăgubirea de la societatea de asigurare pentru neachitarea la timp de către doamna C. a ratelor la data de 28.07.2008. Astfel, din acest moment, așa cum chiar petenta a afirmat în plângere au încetat raporturile contractuale dintre cele două părți. Cu toate acestea, ulterior acestui moment, doamna C. a mai efectuat plăți către petentă la data de 15.08.2008, 15.10.2008 și 15.01.2009, achitând în total o sumă de 400,41 lei (f. 14).

Deși doamna C. a mai efectuat plăți care erau nedatorate către petentă, ulterior încasării de la societatea de asigurări, astfel cum rezultă din înscrisurile de la dosar, petenta nu a adus la cunoștința doamnei C. faptul că are dreptul la restituirea sumei achitate ulterior primirii despăgubirii.

Petenta a efectuat o adresă către petentă abia ca urmare a comunicării sesizării făcute de către intimat în urma reclamației depuse de doamna C.

Având în vedere aceste aspecte reținute, instanța apreciază că este incident comportamentul incorect al petentei în relația cu consumatorii, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 9 din O.G. nr. 21/1992. În concluzie, instanța constată că procesul-verbal contestat este temeinic și cu privire la cea de a doua faptă.

Referitor la proporționalitatea sancțiunii, instanța apreciază drept justificat cuantumul amenzilor aplicate.

În conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. 3 O.G. nr. 2/2001, sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Instanța constată că nivelul amenzii aplicate petentei corespunde pericolului social al faptei și conduitei acesteia.

Totodată, având în vedere art. 50 alin. 1 lit. c și e din O.G. nr. 21/1992 instanța reține că petentei i-a fost aplicată sancțiunea amenzii în cuantumul minim prevăzut pentru cele două contravenții.

Instanța are în vedere faptul că nu se poate reține o eroare de sistem așa cum a precizat petenta, întrucât de la momentul încasării sumei de la asigurător și până la data sesizării formulate de doamna C. a trecut mai mult de 6 ani de zile. Astfel, în această perioadă de timp cu certitudine petenta a efectuat activități contabile și ar fi trebuit să sesizeze faptul că în urma încetării contractului cu doamna C. nu au fost închise conturile, precum și faptul că au mai fost efectuate plăți nedatorate față de aceasta.

Având în vedere perioada mare de timp în care petenta nu s-a conformat dispozițiilor menționate mai sus, instanța apreciază că nu este oportună înlocuirea amenzilor aplicate cu sancțiunea avertismentului.

Pentru aceste considerente, instanța va respinge plângerea ca neîntemeiată și va menține procesul-verbal de contravenție seria ANPC, nr. 190/1010 din data de 01.10.2014 întocmit de intimat.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, în termen legal, apelanta SC TBI Credit IFN SA, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și rejudecând, să se admită plângerea contravențională așa cum a fost formulată.

Tribunalul, examinând în baza prevederilor art. 477 Cod procedură civilă hotărârea atacată, constată că apelul declarat de apelantă este nefondat, instanța de fond pronunțând o hotărâre temeinică și legală, realizând o corectă interpretare a probelor administrate și o aplicare corespunzătoare a dispozițiilor legale în materie.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligaţia furnizorului de servicii financiare de a efectua demersurile necesare pentru radierea din toate evidenţele a debitului stins prin plată