Notificare formulată în baza Legii nr. 10/2001. Despăgubiri acordate de Statul german. Admisibilitatea cererii în despăgubiri
| Comentarii |
|
Câtă vreme între România şi Germania nu s-a încheiat un acord privind reglementarea problemelor financiare în suspensie, persoana interesată este îndreptăţită să beneficieze de prevederile Legii nr. 10/2001 referitoare la restituirea în natură sau la măsuri reparatorii prevăzute de această lege.
Secţia I civilă, Decizia nr. 569 din 22 februarie 2012
Prin sentința civilă nr. 764/10.10.2011 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr. 381/108/2007 a fost respinsă cererea formulată în baza Legii nr. 10/2001 de reclamantul W.J.H. împotriva pârâtei Comuna Z. prin Primar.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că reclamantul a solicitat anularea dispoziției Primarului Comunei Z. cu nr. 567 din 15.12.2006, admiterea cererii de restituire a imobilului situat în comuna Z. și acordarea de măsuri reparatorii.
în motivare a arătat că a formulat o cerere de restituire în natură în baza Legii nr. 10/2001 a imobilului arătat mai sus după antecesorul său, tatăl - W.F., și că inițial imobilul a aparținut bunicilor paterni.
în prezent, construcțiile au fost demolate, iar terenul a fost ocupat de construcții aparținând altor persoane și, întrucât statul a vândut respectivele imobile, restituirea în natură nu se mai poate realiza.
Notificarea a fost soluționată prin dispoziția atacată în sensul respingerii cererii, motivat cu aceea că tatăl său ar fi primit despăgubiri de la Statul german.
Din probatoriul administrat a rezultat că persoana păgubită nemijlocit W.F., antecesorul reclamantului, a fost despăgubit de Comisia de arbitraj din capitala Landului Munchen la data de 7 mai 1981, în baza cererii înaintate la 26.01.1981.
în consecință, nu se pot ignora dispozițiile art. 5 din Legea nr. 10/2001 care prevăd că nu sunt îndreptățite la restituirea în natură sau măsuri reparatorii în echivalent persoanele care au primit despăgubiri potrivit acordurilor încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie enumerate în Anexa I.
Primirea de despăgubiri de la Statul german constituie, din punctul de vedere al reparației, un aspect rezolvat, petentul nefiind îndreptățit la o dublă reparație în sensul celor susținute de el, aceasta constituind în mod evident o îmbogățire fără justă cauză.
împotriva sentinței a declarat apel - calificat ca fiind recurs de instanță în baza art. 84 C. proc. civ. raportat la art. XII din Legea nr. 202/2010 - reclamantul, care a criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând anularea (casarea) ei cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul Arad.
în motivare a invocat greșita reținere a incidenței în cauză a dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 10/2001, câtă vreme între România și Germania nu s-a încheiat un tratat de natura celor aici enumerate, iar despăgubirile primite de antecesorul său nu au fost acordate în baza unui atare tratat.
Examinând sentința prin prisma criticilor formulate și în baza art. 3041C. proc. civ., față de dispozițiile art. 299 și urm. C. proc. civ. și de normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanța a reținut că tribunalul a menținut ca fiind legală dispoziția nr. 567/15.12.2006 prin care Primarul Comunei Z. a respins notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 de reclamant, respingere întemeiată pe împrejurarea că antecesorul reclamantului, W.F., a primit despăgubiri din partea Statului german pentru imobilul solicitat.
Tribunalul a respins contestația reclamantului reținând că antecesorul acestuia a fost despăgubit de Comisia de arbitraj din capitala Landului Munchen în anul 1981.
Corespunde realității că antecesorul reclamantului a fost despăgubit de Statul german, însă, contrar celor reținute de prima instanță, aceste despăgubiri nu intră în sfera de incidență a dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 10/2001.
Astfel, potrivit normei sus-menționate nu sunt îndreptățite la măsuri reparatorii persoanele care au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaționale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie, enumerate în anexa nr. 1.
La fel, art. 5.1 din H.G. nr. 498/2003, în vigoare la data emiterii dispoziției contestate, dispune în același sens; mai mult, obligativitatea declarației autentificate referitoare la primirea de despăgubiri de la un stat terț este prevăzută de hotărâre doar în cazul imobilelor preluate în baza Decretului nr. 223/1974, situație ce nu se regăsește în cauză.
Din examinarea Anexei 1 la Legea nr. 10/2001 rezultă că un acord de natura celui la care se referă art. 5 din lege nu a fost încheiat cu Germania.
Un argument în plus în favoarea celor mai sus-arătate îl constituie și acela că, dacă în anul 1981 un acord de natura celor la care face referire art. 5 din lege ar fi fost semnat cu Republica Federală Germană (pentru ca în baza acestui acord antecesorul reclamantului să fi fost despăgubit), este evident că acesta ar fi fost menționat în anexa 1.
Cum dispozițiile art. 5 din lege nu sunt incidente în cauză, este indiferent că antecesorul reclamantului a primit despăgubiri de la Statul german, această împrejurare neconstituind, pentru considerentele mai sus-arătate, un motiv întemeiat al respingerii notificării formulate de reclamant.
în consecință, recursul a fost admis, iar sentința casată cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul Arad.
(Judecător Florin Șuiu)
| ← Anulare certificat de moştenitor. Instituirea dreptului de... | Cerere de adopţie a copilului de către soţul mamei la 3 luni... → |
|---|
