Obligarea asiguratorului de servicii medicale la plata cheltuielilor de spitalizare
| Comentarii |
|
Tribunalul OLT Decizie nr. 495 din data de 24.05.2018
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față,
Prin sentința civilă nr. X din 25.01.2018, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul civil nr. X/311/2017, s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Spitalul Județean de Urgență S, împotriva pârâtului R I.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 20.09.2017 sub nr. X/311/2017, reclamantul SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ S în contradictoriu cu pârâtul R I, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1150,00 lei, reprezentând îngrijiri medicale de care a beneficiat pe perioada 21-26.10.2012, in urma vătămării suferite ca urmare a accidentului de circulație pe care l-a produs la data de 20.10.2012 si din cauza faptului ca, pe perioada spitalizării, pârâtul nu a făcut dovada calității de asigurat potrivit Lg. 95/2006 (nu figurează ca asigurat in sistemul asigurărilor de sănătate din România ). De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului la plata penalităților de intarziere si a dobânzii legale calculate de la data accidentului si pana la data stingerii sumei datorate inclusiv, precum și la plata cheltuielilor de judecata.
În motivare, a aratat că în fapt, la data de 21.10.2012, numitul R I a fost internat in cadrul unității spitalicești, in urma unui accident rutier, beneficiind de 5 zile de îngrijiri medicale, in perioada 21-26.10.2012. In urma acestei internări, susnumitul a figurat ca debitor in evidentele contabile ale reclamantului cu suma de 1150,00 lei, fiind întrunite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 313 din legea 95/2006, privind reforma in domeniul sănătății. Ca urmare a producerii accidentului de circulație paratul si-a produs propria vătămare si pentru ca nu a fost asigurat in sistemul de asigurări sociale din România pe perioada internării, a atras înregistrarea acestuia in contabilitate cu un debit in suma de 1150,00 lei. Pe perioada spitalizării, pârâtul nu a făcut dovada plații contribuției la fondul de sănătate potrivit Lg. 95/2006.
Reclamantul a precizat că dacă pârâtul era asigurat in sistemul national de sănătate, beneficia in baza contribuției, in aceasta speța ( autoaccident, conform art. 313 din Lg.95/2006 ) de servicii medicale gratuite pentru cele 5 zile de spitalizare.
Reclamantul a invocat Ordinul nr. 581/2014 privind aprobarea Normelor metodologice pentru stabilirea documentelor justificative privind dobândirea calității de asigurat. Acesta reglementează si modul in care se atesta calitatea de persoana asigurata in sistemul public de sănătate. Ca regula generala, arată că persoanele care nu sunt asigurate din oficiu beneficiază de calitatea de asigurat in baza plații contribuției de sănătate la fondul de sanatate. Drepturile de asigurare încetează după 3 luni de la ultima plata a contribuției. Ordinul publicat reactualizează formularele de declarații si adeverințe pe care le utilizează angajatorul când eliberează o adeverința către salariat, ce atesta plata contribuției de sănătate.
Fata de cele de mai sus, a aratat că pârâtul nu a putut face nicio dovada in acest sens, iar din verificările la Casa de Asigurări de Sănătate cu adresa nr. X din 11.09.2017, a reieșit ca pârâtul nu a fost asigurat ( nici pe perioada spitalizării ).
MențIează ca demersurile au fost multiple in vederea identificării persoanei vinovate si a stadiul anchetei, deși nu intra in sarcina sa de a depune diligente pentru a afla informații cu privire la numele persoanei vinovate de producerea accidentului/agresiunii. Totuși,a aratat că a înaintat către IPJ Mh.- Serviciul Politia Rutiera adresa nr. X/11.11.2013 și nr. X/31.07.2017 cu solicitările sale cu privire la stadiul cercetărilor, numele persoanei vinovate de producerea accidentului/agresiunii.
Ca urmare a insistentelor reclamantei, I.PJ M/BIROUL RUTIER i-a comunicat ca in cauza s-a întocmit dosarul penal nr.X/P/2012, din care reiese ca paratul, la data de 20.10.2012, s-a angajat in traversarea neregulamentara a străzii, moment in care a fost lovit de autoturismul marca Ford cu nr. de înmatriculare X, condus de T A. Din accident a rezultat doar rănirea ușoara a pârâtului, care a necesitat 5 zile de spitalizare si îngrijiri medicale.
ConcluzIând, din cercetări a rezultat ca vinovăția pentru producerea accidentului a aparținut in exclusivitate pârâtului, care, prin acțiunea sa, a încalcat dispozițiile art. 108 alin.l lit.b pct.4 din OUG 195/2002.
De asemenea, unitatea reclamantă a aratat că s-a adresat si partii vinovate cu adresă pentru a comunica informații despre persoana vinovata de producerea agresiunii/accidentului, ocazie cu care a comunicat acestuia si debitul înregistrat in contabilitate, reprezentând ingrijiri medicale de care a beneficiat pe perioada internării in unitate.
A considerat că neînceperea urmăririi penale împotriva pârâtului, vinovat de producerea accidentului rutier si de propria vătămare corporala nu împiedica furnizorul de servicii medicale să acțIeze pentru recuperarea prejudiciului, intrucat paratul, pe perioada internării, 21-26.10.2012, nu era asigurat.
Potrivit dispozițiilor legale, a aratat că sumele ocazIate de spital cu tratamentul acordat partii vătămate nu sunt suportate din Fondul national de asigurări de sănătate.
Contravaloarea zilelor de spitalizare a fost in cuantum de 1150,00 lei, sume ce nu au fost achitate pana in prezent de către pârât.
Potrivit dispozițiilor art. 313 din Legea 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății, "pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale de sănătate se subroga in toate drepturile si obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate si dobândesc calitatea procesuala a acestora", iar spitalul, in calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuielile efective ocazIate de asistenta medicala acordata.
In cauza dedusa judecații, prejudiciului încercat de reclamant - in speța Spitalul Județean de Urgenta Tr. S ( cheltuieli de spitalizare ) este consecința directa a raportului de drept născut in temeiul legii, intre unitatea spitaliceasca reclamanta si parat, raport in baza căruia reclamantul a acordat ingrijiri medicale paratului - pacient/ parte vătămata. Acest raport de drept are la baza dispozițiile normative prevăzute chiar de legea invocata, respectiv Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății (art. 91, 92 , 93).
Având in vedere ca legea nu face niciun fel de distincție între cazurile in care persoanele victime ale accidentelor necesita intervenții medicale de urgenta ( după cum acestea sunt sau nu asigurate ), obligația unității spitalicești de a acorda asistenta medicala are la baza un temei legal, atât in situația in care persoana spitalizata este asigurata, cat si in situația in care aceasta nu este spitalizata ( urmând ca prejudiciul sa fie recuperat fie de la terțul vinovat de producerea agresiunii sau accidentului , fie de la pacient ( autoaccidentat) daca nu a fost asigurat in temeiul Legii nr. 95/2006 ).
A considerat că in speța sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale a vinovatului de producerea accidentului, respectiv existenta unui prejudiciu de ordin material produs ca urmare a agresiunii/accidentului provocat de parat, legătura dintre fapta si prejudiciu, precum si vinovăția paratului si faptul ca un era asigurat pe perioada spitalizării.
Suma reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare ce face obiectul cauzei este datorată bugetului general consolidat si, prin urmare, îi sunt aplicate regulile creanțelor fiscale.
In România, finanțarea asistentei medicale este asigurată în principal din bugetul FNUASS (Fondul NatIal Unic de Asigurări Sociale de Sănătate), completata cu sume de la bugetul de stat si din bugetul asigurărilor sociale de stat, precum si din veniturile proprii ale populației.
Potrivit art. 14 alin. 1 C.pr.fisc., "veniturile, alte beneficii si valori patrimoniale sunt supuse legii fiscale indiferent daca sunt obținute din activități ce îndeplinesc sau nu cerințele altor dispoziții legale." Prin urmare, apreciază că legiuitorul nu condițIează obligația de plata de existenta unui "raport de drept material fiscal" care sa confere reclamantului dreptul de a solicita achitarea contravalorii zilelor de spitalizare de către parat.
Având in vedere ca Spitalul este finanțat din venituri publice (bugetul Casei Nationale de Sănătate), apreciază că termenul de prescripție aplicabil in speța este cel prevăzut de Codul de Procedura Fiscala, respectiv de 5 ani.
Mai arată că atât dobânda legala, cât si penalitățile de întârziere reprezintă accesorii ale debitului solicitat si, având in vedere principiul accesorium sequitur principale, acestea urmează acelasi regim ca și creanța principala.
De asemenea, acestea reprezintă drepturi ale creditorului, cu izvoare si scopuri diferite, neexcluzându-se unul pe altul.
In speța, dobânzile reprezintă prejudiciul creat prin neachitarea debitului la scadenta si sunt datorate in temeiul art. 175 C.pr.fisc., penalitățile reprezintă sancțiunea pentru neachitarea debitului la scadenta si sunt datorate in temeiul art.176 C.pr.fisc., iar art. 176 alin 3 C.pr.fisc. prevede expres ca "Penalitatea de întârziere nu înlătură obligația de plată a dobânzilor".
In dovedirea susținerilor, in temeiul art. 254 C.pr.civ., solicita proba cu e înscrisuri.
Pârâtul, legal citat, nu a depus întâmpinare.
Analizând cererea de față prin prisma motivelor invocate, a apărărilor formulate și a probelor administrate, instanța a reținut din decontul de cheltuieli (fila 16) că pârâtul R I a fost internat în perioada 21.10.2012 - 26.10.2012, în Sectia Ortopedie și Traumatologie, din cadrul Spitalului Județean de Urgență S, totalul cheltuielilor fiind de 1150 lei.
Din adresa nr. X/18.08.2017 emisă de IPJ Mehedinți, a reieșit că în ziua de 20.10.2012, pârâtul R I s-a angajat în traversarea neregulamentară a străzii, moment în care a fost lovit de autoturismul marca Ford cu nr. de înmatriculare , vinovat de producerea accidentului fiind pârâtul R I, fiind vorba despre o autoaccidentare.
În drept, de vreme ce reclamantul a înțeles să își întemeieze pretențiile pe răspunderea civilă delictuală, instanța de fond a avut în vedere condițiile răspunderii civile delictuale potrivit art. 1349 C.civ. prin coroborare cu dispozițiile art. 320 din Legea 95/2006 a căror incidență a fost invocată de către reclamantă. În privința naturii juridice a răspunderii instituite prin art. 320 din Legea 95/2006, doctrina a reținut că respectivele norme "nu derogă de la principiile răspunderii civile, ci dimpotrivă constituie o aplicare a reglementărilor care cârmuiesc răspunderea civilă delictuală, privitor la cheltuielile necesitate de asistența medicală acordată victimelor unor fapte ilicite".
Aplicând aceste dispoziții legale, instanța de fond a constat că în cauza de față nu sunt îndeplinite elementele răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1349 C.civ. coroborat cu art. 320 din Legea 95/2006, care justifică dreptul persoanei păgubite de a obține de la pârât plata despăgubirilor.
Astfel, s-a reținut că potrivit 320 alin. 1 din Legea 95/2006, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane, precum și daune sănătății propriei persoane, din culpă, răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazIate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată
Este de reținut faptul că art. 320 alin. 1 din Legea 95/2006 face referire la persoane, iar nu la asigurați. De altfel, însuși reclamantul susține, în cuprinsul cererii, că dacă pârâtul ar fi avut calitatea de asigurat în sistemul national de sănătate, acesta beneficia, în caz de autoaccident, în baza contribuției, de servicii medicale gratuite pentru cele 5 zile de spitalizare pentru care se solicită contravaloarea cheltuielilor cu îngrijirile medicale acordate.
Din foaia de observație clinică generală (fila 12) a reieșit că pârâtul, în perioada internării, a figurat ca asigurat. Astfel, foaia de observație clinică generală, care este un tipizat, are bifate rubrica "Asigurat CNAS" și rubrica "Asig.Oblig. CAS". Așadar, nu a fost bifată rubrica "Neasigurat". Reclamantul a depus o adresă din care reiese că pârâtul nu figura ca asigurat în perioada internării, dar adresa este emisă de Casa de Asigurări de Sănătate Mehedinți, care nu reiese a fi nici Casa de Asigurări de Sănătate de la domiciliul pacientului, nici de la locul de muncă al acestuia. Subzistă, deci, un dubiu privind calitatea de persoană neasigurată a pârâtului, de vreme ce însuși reclamantul a depus un document, care reflectă perioada de internare a pârâtului și din care reiese că era asigurat CNAS în perioada internării. În condițiile în care și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile speciale ale Legii 95/2006, instanța de fond s-a raportat chiar la foaia de observație clinică generală depusă de reclamantă, din care reiese că pârâtul avea calitatea de asigurat în perioada spitalizării.
Potrivit art. 221 - (1) lit. c din Legea 95/2006, în înțelesul prezentului titlu, termenii și noțiunile folosite au următoarele semnificații: c) pachetul de servicii de bază - se acordă asiguraților și cuprinde serviciile medicale, serviciile de îngrijire a sănătății, medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale și alte servicii la care au dreptul asigurații și se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Pârâtul, fiind asigurat potrivit foii de observație clinică generală de la fila 12 din dosar, trebuia, deci, să beneficieze de asistență medicală gratuită.
Mai mult decât atât, potrivit art. 221 - (1) lit. d din Legea 95/2006, în înțelesul prezentului titlu, termenii și noțiunile folosite au următoarele semnificații: pachetul minimal de servicii - se acordă persoanelor care nu fac dovada calității de asigurat și cuprinde servicii de îngrijire a sănătății, medicamente și materiale sanitare numai în cazul urgențelor medico-chirurgicale și al bolilor cu potențial endemoepidemic, monitorizarea evoluției sarcinii și a lăuzei, servicii de planificare familială, servicii de prevenție și îngrijiri de asistență medicală comunitară și se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Așadar, chiar dacă ar exista o eroare în foaia de observație clinică generală cu privire la rubrica destinată a lămuri dacă pârâtul este sau nu asigurat, acesta ar trebui să beneficieze de pachetul minimal de servicii, pachet de care beneficiază și persoanele care nu fac dovada calității de asigurat.
În ceea ce privește argumentul reclamantului potrivit căruia pârâtul nu beneficiază de servicii medicale spitalicești din fondul asigurărilor sociale de sănătate, instanța de fond a reținut că, în conformitate cu disp. art. 98 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 actualizată, acordarea asistenței medicale publice de urgență, la toate nivelurile ei, este o datorie a statului și un drept al cetățeanului. (textul nedistingând între cetățeanul asigurat și cel neasigurat).
Potrivit aceluiași act normativ serviciile medicale de urgență sunt suportate din Fondul NatIal unic, format, potrivit art. 265, din contribuții ale persoanelor fizice și juridice; subvenții de la bugetul de stat; dobânzi, donații, sponsorizări, venituri obținute din exploatarea patrimoniului CNAS și caselor de asigurări, precum și alte venituri, în condițiile legii; sume din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății.
Astfel, s-a constatat: existența unui prejudiciu (echivalentul îngrijirilor medicale acordate pârâtului în sumă de 1150lei), prejudiciu cert, probat cu decontul de cheltuieli de la fila 16 din dosar.
Analizând temeiul de drept invocat de reclamant în susținerea cererii sale, instanța de fond a constatat însă că nu se poate reține o faptă ilicită a pârâtului și vinovăția acestuia, prin prisma art. 320 din Legea 95/2006, de vreme ce, pe de o parte, pârâtul figurează ca asigurat în foaia de observație clinică generală, iar pe de altă parte, chiar dacă rubrica ar fi fost bifată în mod greșit, pârâtul beneficia, conform art . 221 - (1) lit. d și art. 98 alin. 1 din Legea 95/2006 de pachetul minimal de servicii. Așadar, nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale în persoana pârâtului, prin prisma dispozițiilor speciale ale art. 320 din Legea 95/2006, reclamantul însuși depunând un document în care pârâtul este mențIat ca asigurat în perioada 21.10.2012 - 26.10.2012. Mai mult decât atât, chiar cu luarea în considerare a adresei Casei de Asigurări de Sănătate Mehedinți din care reiese că pârâtul nu era asigurat, acesta trebuia să beneficieze de îngrijire medicală, potrivit dispozițiilor legale mențIate în precedent.
Pentru aceste considerente, s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.
Împotriva sentinței a declarat apel apelantul reclamant SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ S, prin care a solicitat admiterea apelului și pe fond, admiterea cererii de chemare in judecata asa cum a fost formulata si obligarea paratului R I la plata sumelor solicitate cu titlu de cheltuieli de spitalizare, dobânzi si penalități.
Arată că instanța a interpretat eronat dispozițiile art. 220 din Legea nr.95/2006, in sensul ca pacientul beneficiază de acest drept doar pentru tratamentul asistentei medicale acordate in regim de urgenta, adică pentru asistenta medicala acordata in Unitatea de Primiri Urgente, doar până când va fi stabilizat, după care, pacientul este externat in aceeași zi sau continua spitalizarea și plătește contravaloarea tuturor serviciilor pe care le primește în spital.
Casa Nationala de Asigurări nu decontează tratamentele medicale pentru persoanele care s-au accidentat singure in următoarele situații: accidente rutiere, accident de munca, boli profesIale sau daca nu au asigurare de sănătate.
Precizează că paratul s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgente unde a fost consultat, investigat si i s-a aplicat tratamentul de urgenta, însa nu a fost externat in aceeași zi, fiind internat in secția Chirurgie Generala unde, 5 zile, a beneficiat de îngrijirile medicale a căror contravaloare o solicita prin cererea de chemare in judecata.
Potrivit art. 220 din Legea 95/2006 :"Persoanele care nu fac dovada calității de asigurat beneficiază de servicii medicale numai în cazul urgențelor medico-chirurgicale și al bolilor cu potențial endemo - epidemic și cele prevăzute în Programul national de imunizări, monitorizarea evoluției sarcinii și a lăuzei, servicii de planificare familială în condițiile art. 223, în cadrul unui PACHET MINIMAL de servicii medicale, stabilit prin contractul-cadru.
Potrivit art. 210 din Legea 95/2006, alin.1, lit.e):"Pachetul minimal de servicii se acordă persoanelor care nu fac dovada calității de asigurat și cuprinde servicii medicale numai în cazul urgențelor medico-chirurgicale și al bolilor cu potențial edemo-epidemic, inclusiv cele prevăzute în Programul national de imunizări, monitorizarea evoluției sarcinii și a lăuzei, servicii de planificare familială, stabilite prin contractul - cadru"
Având in vedere cele susmențIate, arată ca nu este vorba de o urgență medicală, paratul beneficiind de servicii de spitalizare pentru 4 zile, iar acesta datorează contravaloarea cheltuielilor de spitalizare întrucât, la data spitalizării, nu a fost in sistemul de asigurări de sănătate din România.
Intimatul pârât R I nu a formulat întâmpinare.
Analizând sentința prin prisma motivelor de apel, în considerarea dispozițiilor legale incidente în cauză, prin raportare la probele de la dosar, tribunalul constată că apelul este fondat, în limitele și pentru considerentele următoare:
În speță, se pune în discuție interpretarea dispozițiilor art. 221 alin. 1 lit. d din Legea nr. 95/2006, republicată, privind reforma în domeniul sănătății, potrivit cu care, în sensul legii, pachetul minimal de servicii are următoarea semnificație "se acordă persoanelor care nu fac dovada calității de asigurat și cuprinde servicii de îngrijire a sănătății, medicamente și materiale sanitare numai în cazul urgențelor medico-chirurgicale și al bolilor cu potențial endemoepidemic, monitorizarea evoluției sarcinii și a lăuzei, servicii de planificare familială, servicii de prevenție și îngrijiri de asistență medicală comunitară și se aprobă prin hotărâre a Guvernului";.
Astfel cum corect a reținut și prima instanță, tribunalul constată că la data de 20.10.2012, pârâtul R I s-a angajat în traversarea neregulamentară a străzii, moment în care a fost lovit de autoturismul marca Ford cu nr. de înmatriculare , vinovat de producerea accidentului fiind chiar pârâtul. Această stare de fapt nu este contestată în speță, astfel că în cauza pendinte nu se mai pune problema determinării culpei celui care a vătămat starea sănătății pârâtului, cu consecința internării sale în spital, fiind nedisputat că aceasta aparține în mod exclusiv victimei.
Potrivit decontului de cheltuieli, contravaloarea serviciilor medicale asigurate de reclamant, în Secția de ortopedie și traumatologie, în perioada 21.10.2012-26.10.2012, când pârâtul a fost internat, este de 1.150 lei.
Într-adevăr, potrivit art. 98 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, acordarea asistenței medicale publice, la toate nivelurile ei, este o datorie a statului și un drept al cetățeanului, însă trebuie observat că această obligație a statului, respectiv drept al cetățeanului, este limitată la acordarea asistenței medicale de urgență.
Ori, în cauza pendinte pretenția reclamantului nu derivă din acordarea asistenței medicale de urgență, ci e tratamentele și serviciile prestate ulterior, în perioada în care pârâtul a fost internat în Secția de ortopedie și traumatologie, iar nu pentru perioada în care acesta a fost internat în unitatea de primire a urgențelor.
Cât privește calitatea de asigurat a pârâtului, tribunalul constată că adeverința nr. X/13.09.2017, emisă de C.N.A.S., atestă că la data internării sale în spital, pârâtul nu era asigurat.
Este drept că în foaia de observație clinică generală este bifată rubrica "Asigurat CNAS";, însă, în lipsa documentelor prin care se atestă calitatea de asigurat, astfel cum sunt mențIate la art. 223 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, tribunalul nu va da valoarea probatorie reținută de prima instanță acestei mențiuni.
Astfel fiind, în raport de dispozițiile art. 320 din Legea nr. 95/2006, text de lege special, pârâtul trebuie să răspundă și să suporte cheltuielile ocazIate de internarea sa medicală, fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, și anume existența unei fapte ilicite, săvârșirea cu vinovăție a acesteia, existența unui prejudiciu și raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.
În consecință, se impune obligarea sa la plata sumei de 1.150 lei, reprezentând contravaloare îngrijiri medicale, și la plata dobândii legale, calculate de la data procedurii accidentului, 21.10.2012 și până la data plății efective, datorată pentru întârzierea acestuia în executarea obligației.
Cu referire însă la petitul privind obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere, tribunalul reține că sunt raporturi de drept material fiscal acele raporturi care cuprind totalitatea drepturilor și obligațiilor ce revin părților în aplicarea prevederilor legislației fiscale.
Suma ce se solicită în prezenta cauză nu se circumscrie nicidecum drepturilor și obligațiilor ce revin părților în aplicarea prevederilor legislației fiscale, ci este rezultată din aplicare prevederilor Legii nr. 95/2006 cu privire la recuperarea prejudiciilor suportate de furnizorii de servicii medicale cu îngrijirile acordate pârâtului, în condițiile art. 320 din Legea nr.95/2006.
Însăși textul dispozițiilor art. 320 din Legea nr. 95/2006 statuează în mod neechivoc faptul că avem în discuție o sumă destinată acoperii unui prejudiciu rezultat din săvârșirea unei fapte ilicite.
Or, de esența raportului material fiscal este acea trăsătură potrivit căreia faptul juridic generator al unui raport de drept material fiscal constă în dobândirea de către o persoană, numită contribuabil a unui bun, ori în realizarea unui venit, ori săvârșirea unei fapte de consum, în legătura cu care legea stabilește o obligație fiscală pentru contribuabil, afară de cazurile în care legea stabilește în mod expres natura de creanță fiscală a unei sume sau în cazurile în care, în ceea ce privește executare silită, în mod similar, executarea sumei este plasată de lege, în mod expres, sub imperiul reglementărilor din materia executării creanțelor bugetare.
In speta este evident ca dreptul de creanță constând în suma necesară acoperii prejudiciului intră în conținutul unui raport juridic delictual de drept comun și nicidecum a unui raport juridic fiscal, născut în aplicarea vreunor prevederi fiscale, in conditiile in care actul normativ special - Legea nr. 95/2006 - nu face nicio trimitere expresă la legislația fiscală, nici sub aspectul naturii creanței, nici sub aspectul executării silite, iar pe de alta parte, suma solicitată in prezenta cauza nu este rezultatul vreunui venit, nu rezultă în urma dobândirii vreunui bun, a unei fapte de consum.
În consecință, solicitarea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere este apreciată de tribunal ca neîntemeiată.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 alin. 2 C.proc.civ., tribunalul va admite apelul și va schimba sentința în sensul că va admite în parte acțiunea, potrivit celor de mai sus.
Data publicarii pe portal:10.07.2018
| ← Stabilire domiciliu minor. conditii. Jurisprudență Minori | Reconstituirea dreptului de proprietate. Jurisprudență Fondul... → |
|---|
