Stabilire domiciliu minor. conditii. Jurisprudență Minori
| Comentarii |
|
Tribunalul OLT Decizie nr. 519 din data de 06.06.2018
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față;
Prin sentința civilă nr. X/29.01.2018, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr. X/207/2017, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S V, în contradictoriu cu pârâtul S M C, s-a anulat cererea reconvențională formulata de pârâtul-reclamant S M C, ca netimbrată.
S-a stabilit domiciliul minorei S A M, născută la 12.12.2011, la mama reclamantă S V.
S-a dispus ca exercitarea autorității părintești a minorei S A M să se facă în comun de ambii părinți.
S-a obligat pârâtul la plata în favoarea minorei S A M a unei pensii lunare de întreținere în cuantum de 270 lei, cu începere de la data introducerii acțiunii, 17.07.2017, până la majoratul acesteia sau până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a acestei obligații.
S-a obligat pârâtul la plata sumei de 1.060 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocat, către reclamantă.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că reclamanta S V a chemat în judecată pe pârâtul S M C, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se stabilească locuința minorei S A M, născută la 12.12.2011 la mamă, iar autoritatea părintească să fie exercitată de către reclamantă, cu obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei în raport de veniturile lunare realizate de acesta.
A reținut instanța, că potrivit probatoriului administrat în cauza, din relația de uniune consensuală a părților, a rezultat minora S A M, născută la 12.12.2011, părțile fiind despărțite în fapt din anul 2017.
Din declarațiile martorilor S F și B A, instanța a constatat că reclamanta s-a îngrijit de minoră în mod constant de la despărțirea în fapt, fiind preocupata să-i asigure un trai și condiții decente de creștere și dezvoltare, în timp ce tatăl nu a contribuit la creșterea și educarea acesteia.
Totodată a reținut instanța din aceste declarații că anterior despărțirii în fapt, pârâtul s-a aflat în executarea unor pedepse privative de liberate pe o perioada mai îndelungată, astfel că acesta nu a avut posibilitatea să contribuie la creșterea și îngrijirea minorei și la crearea unei relații afective solide tată-fiică.
De asemenea, din referatul de anchetă sociala întocmit în cauză, a rezultat că reclamanta dispune de condițiile materiale și morale optime creșterii și îngrijirii minorei.
Conform art. 496 al. 1 din Cod civil,,copilul minor locuiește la părinții săi, iar potrivit art. 2 al aceluiași articol ,,dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor hotărî de comun acord, locuința copilului.";
Potrivit dispozițiilor art. 2 alin.3. din Legea nr.272/2004, principiul interesului superior al copilului trebuie să prevaleze în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.
Față de probele administrate, instanța a constatat că este în interesul copilului să fie încredințată spre creștere și educare mamei, instanța raportându-se de asemenea și la dispozițiile art. 6 lit. i. din Legea nr.272/2004 care prevăd ca pentru protecția copilului să se realizeze respectarea și garantarea dreptului acestuia prin asigurarea stabilității și continuității, în îngrijirea, creșterea și educarea copilului.
Referitor la exercitarea autorității părintești de către un singur părinte, dispozițiile art. 398 cod civil prevăd că dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți, celălalt părinte păstrând dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului, precum și dreptul de a consimți la adopția acestuia.
Pentru ca instanța să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte trebuie să existe motive întemeiate ca: alcoolismul, boala psihică, dependența de droguri a celuilalt părinte, violența față de copil sau față de celălalt părinte, condamnările pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, infracțiuni de violență, precum și orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorității părintești.
În cazul existenței unor neînțelegeri între părinți cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești, instanța judecătorească, după ascultarea ambilor părinți, hotărăște potrivit interesului superior al copilului.
De altfel, cum ambii părinți răspund pentru creșterea copiilor lor minori, la fel au dreptul de a veghea la îngrijirea copilului și supraveghează dezvoltarea lui psihică, fizică și intelectuală, îndatorire care se realizează numai prin cooperarea cu copilul.
Constatând inexistența nici uneia dintre situațiile legale care ar putea atrage exercitarea autorității părintești față de minor doar de către reclamantă, instanța a respins acest capăt de cerere, în cauza existând motive temeinice care pot fi apreciate că este în interesul superior al minorilor ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun de ambii părinți.
În ceea ce privește pensia de întreținere, instanța de fond a reținut că potrivit art.499 cod civil, părinții sunt obligați în solidar să contribuie la întreținerea copilului minor, iar la stabilirea cuantumului s-au avut în vedere dispozițiile art.529 Cod civil, luând ca bază de calcul venitul minim pe economia noțională, motivat de faptul că nu s-a făcut dovada că pârâtul realizează venituri permanente din muncă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul S M C criticând-o ca netemeinică și nelegală sub aspectul stabilirii cuantumului pensiei de întreținere.
Apreciază că nu se impunea stabilirea pensiei de întreținere la cuantumul de 270 lei, ci la suma de 200 lei, raportat la nevoia celui care o cere, având în vedere că nu este încadrat în muncă și nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti pensia de întreținere în cuantumul stabilit.
Apelul este nefondat.
Din coroborarea dispozițiilor art.499, art.529, art.524, art.527, art.528, art.530, art.532 din Noul Cod civil, se desprinde concluzia că pensia de întreținere se stabilește potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, criterii se apreciază în raport cu situația particulară a fiecărei cauze.
Susținerea apelantului că nu s-a ținut cont de nevoile minorei la stabilirea cuantumului pensiei de întreținere este nefondată pentru că un copil nu are nevoie doar de îmbrăcăminte, încălțăminte și alimente, ci are nevoie de condiții decente și optime de locuit ceea ce presupune o locuință adecvată, are nevoie de o bună pregătire școlară și educațională, de jucării, cărți potrivite vârstei sale.
Aceste îndatoriri rămân în sarcina părintelui la care s-a stabilit locuința, și aceste "îndatoriri "reprezintă contribuția exclusivă a acelui părinte - în speță a apelantului, la creșterea și întreținerea minorei.
Și motivul de apel privind lipsa posibilităților concrete de plată a pensiei de întreținere pentru că nu este încadrat în muncă este nefondat.
Potrivit art. 524 Cod civil, are drept la întreținere numai cel care se află în nevoie, neputându-se întreține în muncă sau din bunurile sale și potrivit art. 252 Cod civil, minorul care cere întreținere de la părinții săi se află în nevoie dacă nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri.
În conformitate cu dispozițiile art. 31 din Legea 272/2004 ";ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea copiilor lor. Exercitarea drepturilor și obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului";.
Pornind de la acest principiu consacrat de lege, privind protecția și promovarea interesului copilului, rezultă că interesul minorului este de a primi pensie și de la părintele căruia nu i-a fost încredințat.
În cazul în care cel care urmează să plătească pensia de întreținere nu are venituri sau mijloace materiale, dar este capabil de muncă, în situația în speță pârâtul, nu poate fi scutit de îndeplinirea obligației de întreținere, întrucât orice persoană capabilă de muncă are posibilitatea de a realiza un venit din muncă.
Prin urmare lipsa unor venituri, nu scutește pe debitor de obligația de întreținere, pârâtul având obligația de a depune diligențe pentru realizarea unor venituri, cel puțin egale cu venitul minim pe economie.
Prin noțiunea de "mijloace"; la care se referă Codul civil, se înțelege nu numai mijloacele materiale, dar și aptitudinea de a munci a celui obligat la întreținere, care este izvorul obținerii mijloacelor materiale.
Față de aceste considerente, se apreciază că instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 524 și 529 Cod civil la stabilirea cuantumului pensiei de întreținere, motiv pentru care în baza art.480 Cod de procedură civilă se va respinge apelul ca nefondat.
Data publicarii pe portal:10.07.2018
| ← Cererea de radiere snc. condiţii . Jurisprudență | Obligarea asiguratorului de servicii medicale la plata... → |
|---|
